LUCRARILE CELUI DE-AL 7-LEA SIMPOZION IUFRO AL BRADULUI – 7. IUFRO TANNENSYMPOSIUM VOM 31.10-4.11.1994 in Altensteig, Deutschland WP S 1.01.-08

Un volum consistent de 420 de paginii cuprinde 37 de comunicări ştiinţifice prezentate în cadrul acestui simpozion. Lucrările pot fi grupate în 3 tematici generale:

1. Rapoarte asupra culturilor internaţionale de provenienţe de brad din tot arealull european.

2. Cercetări de genetică forestieră asupra provenienţelor din culturile instalate şi asupra bradului din regiuni reprezentative ale Europei.

3. Rapoarte asupra stării de sănătate actuale a pădurilor de brad din diferite ţări europene

Rezultatele obţinute în culturile internaţionale de provenienţe de brad au pus în evidenţă că provenienţele din estul şi sud-estul arealului bradului (Slovacia, România, Bulgaria, fosta Iugoslavie) se comportă mult mai bine sub raportul procentului de menţinere, creşterii în înălţime şi volum compartiv cu provenienţele central-europene. Analizele statistice au pus în evidenţă că sub raportul acumulării de biomasă (masa uscată a acelor, ramurilor, fusului şi rădăcinii) provenienţele din estul şi sud-estul Europei au valori duble compartiv cu provenienţele din Munţii Pădurea Neagră şi Vosgi. Pe această bază se recomandă continuarea cercetărilor în culturi comparative de provenienţe şi intesificarea cercetărilor privind oportunitatea transferului de provenienţe din anumite regiuni ale arealului est-european al bradului (România, Slovacia, Bulgaria) către regiunile central-europene în care bradul este puternic vătămat sau a devenit o specie pe cale de dispariţie.

Lucrările grupate în cea de a doua temă (genetica bradului) prezintă rezultatele unor cercetări de genetică moleculară şi genetica populaţiilor care s-au concretizat în stabilirea unor indicatori specifici care permit diferenţierea populaţiilor şi controlul materialului de împădurire. De remarcat că în toate cercetările prezentate provenienţele româneşti de brad şi in special cele din nordul ţării (Maramureş, Bucovina) şi de pe versantul nordic al Carpaţilor Meridionali se prezintă ca o entitate distinctă caracterizată printr-o frecvenţă mai mare a alelelor care conferă o mai mare rezistenţă la stress arborilor.

Un număr important de lucrări vizează starea de sănătate a pădurilor de brad din Europa analizată multifactorial cu scopul de a evidenţia factorii determinanţi şi favorizanţi ai devitalizării bradului. Toate cercetările prezentate au arătat o corelaţie strânsă negativă între rărirea coroanei arborilor şi creşterea în diametru. Unele cercetări detaliază parametri biometrici ai coroanelor arborilor în arborete de diferite structuri concluzionând asupra valorilor optime ale acestor parametri în arborete de structuri diferite. O concluzie interesantă este cea referitoare la creşterea vulnerabilităţii la vânt a arborilor vătămaţi prin rărirea coroanei.

In ceea ce priveşte uscarea bradului din estul şi sud-estul Europei cercetările pun în evidenţă că avem de a face cu un fenomen complex care are drept cauze, alături de poluarea aerului şi condiţiile climatice nefavorabile, greşeli silviculturale care au condus la reducerea proporţiei bradului pe mari suprafeţe şi la modificări structurale importante care induc o îmbătrânire prematură a arborilor. Revenirea la structurile originare, apropiate de cele naturale, rămâne singura soluţie de conservare a bradului.

I. Barbu

KORPEL STEFAN: Die Urwaelder der Westkarpaten. (Pădurile seculare din Carpaţii Vestici). Gustav Fischer Verlag, 1995 VIII, 310 pag., 188 figuri, 16 figuri color, 39 tabele.

Prof. Dr .ing. Dr.h.c. Stefan Korpel de la Facultatea de Silvicultură a Universităţii Tehnice din Zvolen – Slovacia, face o analiză amănunţită a pădurilor seculare situate pe teritoriul Slovaciei, bazându-se pe inventarieri întreprinse în peste 100 de suprafeţe permanente amplasate în 25 păduri seculare din zona stejarului până în zona molidului.

Lucrarea este structurată în trei părţi. In prima parte este explicată noţiunea de pădure seculară, cu caracteristicile şi particularităţile sale. De asemenea se prezintă ciclurile, fazele şi stadiile de dezvoltare în pădurea seculară, precum şi istoricul şi starea actuală a pădurilor seculare din Europa şi Slovacia.

Partea a doua cuprinde analiza şi caracteristicile pădurilor seculare ale Slovaciei pe etaje de vegetaţie. Sunt analizate 4 situaţii din etajul stejarului, 3 din amestecuri de stejar cu fag, 6 păduri din făgete, 9 obiecte de studiu situate în amestecuri de răşinoase cu fag şi 6 din molidişuri. O serie de păduri sunt cuprinse în câte două etaje de vegetaţie.

In ultima parte, se întreprinde sinteza rezultatelor obţinute prin prisma aplicabilităţii lor în teoria şi practica silviculturii europene.

Lucrarea se distinge prin faptul că este singura de acest gen, care prezintă rezultatul unor cercetări de lungă durată, efectuate cu continuitate timp de peste 30 de ani în una dintre cele mai bogate zone europene în păduri seculare.

Radu Cenuşă

SCHIMA, J., WEISS, P., 1992. WALD UND TOURISMUS (Pădurea şi turismul), Wien, Osterreichischer Forstverein, Marxerga-sse 2, 1030 Wien, 54 p., 12 figuri. Poate fi obţinută de la Zentrum fur Umwelt – und Naturschutz, Universitat fur Bodenkultur, Gregor Mendelstr. 33, 1180 Wien.

Autorii tratează tematica „Pădure şi turism” în 4 capitole, după cum urmează.

1. Aportul pădurii în materie de turism

Scena pe care se desfăşoară 80% din activităţile turistice este natura. Se ştie însă că unul dintre elementele principale ale naturii este pădurea. In Austria, cam 46% din teritoriul ţării este împădurit. Există însă dovezi că acest capitol indispensabil pentru un ţinut muntos (o treime din păduri au funcţii de protecţie) riscă să devină victima … turismului.

De unde rezultă că personalul silvic este confruntat cu o mulţime de probleme de natură delicată.

2. Evoluţia turismului şi a timpului la liberă dispoziţie

In ultimii 30 de ani, timpul închinat muncii de toate zilele s-a scurtat cu 30%. Totodată a crescut standardul de viaţă. Aceşti doi factori, în combinaţie cu un enorm progres tehnic au dus la ceea ce-i denumit „Massentorismus”, adică la un turism cu caracter de gloată !

Deci: un fenomen care în mod normal poate fi o binecuvântare, mai ales pentru gospodăriile de la munte, tinde să devină un tăvălug nimicitor.

3. Repercusiunile turismului asupra pădurii

Autorii deosebesc:

1.1 Repercusiuni directe, iarna

1.2 Repercusiuni directe, vara

1.3 Repercusiuni indirecte

1.1 Ravagiile cele mai mari se înregistrează în ţinuturile cu sport de iarnă.

Lungimea totală a pistelor pentru schiori este apreciată la 22.000 km, cea a funicularelor (în 1986 în număr de 3.493) la circa 2.500 km. Capacitatea lor : întreaga populaţie a Austriei ar putea fi transportată la munte în decurs de 10 ore! Concludente sunt şi cifrele referitoare la suprafaţa pistelor : în total 19.000 ha, dintre care 4.600 în regiuni iniţial împădurite … In ultimii ani se constată că turiştii devin din ce în ce mai pretenţioşi, mai ales în materie de confort. De unde tendinţa de a moderniza instalaţiile. In acest context se mai menţionează : impactul rezultat din lucrările de întreţinere a pistelor (cu care ocazie se foloseşte adesea zăpada artificială şi preparate chimice), dificultăţile întâmpinate cu ocazia încercărilor de restaurare a suprafeţelor degradate, comportamentul nu întotdeauna disciplinat al schiorilor, comportament care, în anumite împrejurări poate avea urmări fatale pentru animalele pădurii.

Neliniştea cauzată de turişti printre cervidee poate avea ca urmare şi o agravare a daunelor comise de aceste animale. In Austria s-au înregistrat (1990) 15.557 ha de regenerări naturale nimicite; pe o suprafaţă de peste 277.700 pădure, circa o treime din tinerii arbori sunt cojiţi.

1.2 Vieţuitoarele şi vegetaţia au de suferit şi în timpul verii de pe urma amatorilor de natură (vezi fig.2). Se mai tratează pe larg:

– periclitarea pajiştilor, rezervaţiilor naturale a ciupercilor şi a fructelor pădurii;

– cărările şi potecile bătătorite de vizitatori care pot da naştere la eroziuni şi dereglări în reţeaua hidrologică;

– murdăria rămasă de pe urma celor care apreciază binefacerile pădurii;

– primejdia incendiilor;

– diferitele feluri de activităţi sportive şi urmările acestora.

1.3 Un considerabil efort destructiv asupra pădurii îl au şi gazele emanate de vehicolele motorizate. In anul 1988 au fost înregistrate în Austria următoarele cantităţi :

– CO . . . 532.000 tone

– CH . . . 140.000 tone

– NO_x . . . 148.000 tone

– SO₂. . . 5.000 tone

Contribuţia turiştilor la emisiunile de mai sus nu se poate decât aprecia, cifre exacte lipsesc. Aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte emisiunile instalaţiilor de încălzit ale hotelurilor şi locuinţelor private.

4. Care-s soluţiile ?

Pe scurt: promovarea unor activităţi turistice ne-motorizate şi ne-mecanizate, întreţinerea cât mai intactă a ecosistemului „Pădure” şi unde este cazul redresarea lui .

Aurel Teuşan

MULLER, H., EGGER, M., 1991. Actung Steinschlag ! Wechselwirkungen zwischen Wald und Tourismus – Strategien zu einer waldvertraglichen Tourismuspolitik (Atenţie! Cădere de piatră! Relaţiile reciproce dintre pădure şi turism. Strategii în vederea unei politici prielnice pădurii), Forschungsinstitut fur Freizeit und Tourismus, Monbijoustr. 29, 3011 Bern, 64 p.

Lucrarea este rezultatul unor studii ştiinţifice în cadrul Universităţii din Berna. Autorii pleacă de la premisele următoare: atât pădurile, cât şi turismul sunt elemente de importanţă vitală pentru Elveţia şi pădurea şi turismul se condiţionează reciproc. Cu alte cuvinte, o pădure intactă asigură un turism durabil, de unde necesitatea unor cercetări mai profunde.

In cazul pădurilor, fenomenul „Waldsterben”, adică uscarea lor, ne demonstrează că situaţia este îngrijorătoare. In Elveţia sunt atinse toate speciile forestiere, indiferent de natura solului. Mai ales în pădurile montane se poate vorbi de o situaţie alarmantă. Se subliniază faptul că uscarea pădurilor este un fenomen de natură complexă, cauzele fiind multiple. Se poate totuşi afirma că substanţele nocive din atmosferă, ca SO₂, No_x, HC, CO₂, Pb etc. joacă un rol determinant, substanţe care sunt preţul unui progres tehnic, economic şi social. In acest context se pune întrebarea, care-i contribuţia turismului la procesul de ruinare a pădurilor.

Autorii trec în revistă:

– defrişările efectuate în vederea creerii unei infrastructuri adecvate. Demn de notat : în munţii Elveţiei stau la dispoziţie peste 1 milion de paturi şi 1800 funiculare, telecabine şi alte mijloace de transport asemănătoare. Acestea sunt capabile să transporte la munte circa 1,3 milioane de persoane în fiecare oră;

– daunele cauzate de schiori în plantaţiile şi regenerările naturale forestiere;

– neliniştea produsă printre animalele sălbatice (uneori cu urmări grave pentru unele arborete);

– impactul cauzat de diferite lucrări necesare pentru promovarea turismului (amenajarea reţelei de drumuri, noi construcţii, cabane etc.);

– impactul rezultat din emisiunile de substanţe nocive de pe urma turiştilor.

Ultimului capitol i se acordă o importanţă deosebită. Intrebarea care se pune este, în ce măsură contribuie activităţile turistice la poluarea aerului, deci la ruinarea pădurilor.

Cercetările au avut ca obiect două surse: (a) gazele emanate de ţevile de eşapament şi (b) emisiile diferitelor instalaţii de încălzire în hoteluri sau locuinţe particulare de importanţă turistică.

Calculele făcute s-au bazat pe următoarele fapte:

– o anchetă în anul 1984 a dovedit că o mare parte, anume 40% din persoanele transportate cu diferite vehicole (omnibuse, autoturisme, motociclete etc.) se aflau pe drum cu scopul de a-şi petrece timpul liber;

– la dispoziţia oaspeţilor stau: 130.000 de camere de hotel a 40 m², totalizând o suprafaţă de încălzire de 5.200.000 m², 250.000 de camere particulare a 70 m², totalizând o suprafaţă de încălzire de 17.500.000 m².

– frecvenţa oaspeţilor, deci necesitatea de a încălzi în iarna 1988/1989 (în procente): la hoteluri – 38% şi la particulari 17%.

Pe baza datelor de mai sus s-a întocmit următorul tablou comparativ :

Contramăsuri. Cu începere din 1980, guvernul federal a luat o serie de contramăsuri sub formă de directive, legi, apeluri la cantoane, comune, cetăţeni etc. în vederea ameliorării calităţii aerului şi redresarea echilibrului ecologic în ecosistemele forestiere. Demn de menţionat în acest context este şi „decalogul” următor, cu care se încheie broşura aici recenzată. Redăm numai ideile de bază :

1. Promovarea mijloacelor de transport publice.

2. Contracararea efectelor destructive ale motorizării prin măsuri de natură economică, anume impozite speciale.

3. Prioritate mijloacelor de locomoţie inofensive mediului ambiant (bicicletă în loc de motocicletă !).

4. Măsuri restrictive (canalizarea şi reglementarea circulaţiei) în centrele turistice.

5. Reducerea emisiilor provenind din instalaţiile de încălzire, folosite numai ocazional, printr-o utilizare chibzuită şi apel la bunăvoinţa oaspeţilor (îmbrăcăminte adecvată).

6. Sprijinul gospodăririi pădurilor prin favorizarea activităţii forestiere şi utilizarea la maximum a produselor lemnoase locale.

7. Reglementarea activităţilor turistice cu efect negativ asupra pădurii prin măsuri restrictive şi educative.

8. Sensibilizarea publicului printr-o campanie informativă (buletine referitoare la calitatea aerului, a situaţiei pădurii etc.).

9. Controale periodice cu privire la capacitatea protectivă a pădurilor şi, la nevoie, contramăsuri adecvate.

10. Activitate turistică cu perspective de viitor : turismul „verde”. !

Aurel Teuşan

KAPHEGYI, TH. A. M., BREITENMOSER U., 1995. Jungfuchs : Abschuss oder Impfung ? (Vulpe tânără: împuşcare sau vaccinare ?), Die Pirsch, nr. 25/1 dec.

„La 23 de ani după o epidemie de turbare apărută în Elveţia, şi la numai 12 ani de la prima vaccinare antirabică orală la vulpi în liber apare obiectivul eliminării flagelului. Dar o nouă contaminare în munţii francezi Jura semnalează începuturile unei noi epidemii şi prin urmare se impun noi măsuri. Cercetarea trebuie să dea soluţii.”

Chiar în condiţiile susţinerii bianuale a campaniilor de vaccinare orală la vulpile din liber în anul 1994 s-a constatat o ascendenţă a cazurilor de turbare. Numai faţă de anul precedent se semnalau cu 225 mai multe. Situaţia a fost calificată ca îngrijorătoare şi se explica prin creşterea demografică rapidă a populaţiilor, înlesnită de câţiva ani favorabili consecutivi. Dar, creşterea demografică, înseamnă implicit şi creşterea numărului de vulpi tinere nevaccinate. Se impunea, deci, o nouă atitudine faţă de subpopulaţia „vulpi tinere” – subadulţi – în două variante – soluţii : (1) reducerea drastică a numărului acestora, şi (2) imunizarea exemplarelor subadulte. S-a constatat succesul ambelor metode, dar cu acceptarea unanimă a avantajelor şi eficacităţii superioare a metodei vaccinării orale.

Lucrări efectuate. Intr-o staţie pilot în cantonul Solothurn (Munţii Jura), cu concursul Administraţiei de vânătoare (de stat) şi a Asociaţiei de vânători s-a demarat proiectul „Turbarea şi vulpile tinere”. Suprafaţa de cercetare, însumând 600 km² care includea 48 fonduri, a fost împărţită în 4 zone. In cea de vest şi cea de est (A₁, A₂) vulpile tinere erau împuşcate sau prinse în capcane diverse (la vizuină, cu autorizaţie specială). In zona de vaccinare (IG) se căuta ca, prin administrarea de momeli injectate cu vaccin, vulpile tinere să fie imunizate la ieşirea din vizuină. Zona de nord (PG) a servit ca suprafaţă „martor”. Din toate aceste 4 zone s-au recoltat date simultan, prin aceeaşi procedură. Astfel :

1. Impuşcarea şi capturarea la vizuină. In 13 fonduri (150 km²) puii de vulpe au fost împuşcaţi sau capturaţi cu capcane (vânătorii au avut derogarea de a folosi orice metodă de vânătoare, pentru a fi cât mai eficienţi). Concluzia : „mult efort, puţin efect”. Din cele 13 fonduri s-au recoltat (vânat + capturat), 45 vulpi tinere. La 24 din 80 vizuini s-au instalat capcane în care s-au prins 14 pui de vulpe. Toţi puii au fost prinşi în primele 3 zile după instalarea capcanelor. Metoda a fost apreciată drept istovitoare, întrucât, în medie, pentru vânarea unei vulpi tinere trebuiau alocate 14 ore activitate iar pentru capturarea uneia 15 ore.

2. Vaccinarea la vizuină. Au făcut obiectul preocupărilor pe 23 fonduri de vânătoare însumând 310 km². Organizarea şi supravegherea lucrărilor s-au făcut după o hartă la scara 1:25.000. Aceasta a servit şi la calculul necesarului de momeli inoculate cu vaccin. La fiecare vizuină frecventată au fost administrate momeli în două tranşe. Administarea momelilor s-a făcut la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, timp în care puii de vulpe sunt înţărcaţi şi încep viaţa în afara vizuinei. La prima acţiune (tranşă) au fost administrate 3.177 momeli la 368 vizuini iar în a doua 3.076 momeli la 352 vizuini. La control, s-a constatat că, după 4 zile, 80% din momeli au fost consumate. 60 – 70% din acestea au fost consumate în prima noapte după instalare. Nu s-a putut determina cât din aceste momeli au fost consumate de vulpile tinere şi cât de cele adulte.

Rezultate

Analize efectuate pe vulpi vânate cât şi cele moarte în urma unor accidente, substanţa de marcare „Tetracyclin” (conţinută în vaccinul din momeli) a relevat marele succes al acţiunii. Peste 80% din vulpile împuşcate în această regiune în toamna următoare erau imunizate. In zonele în care nu s-a făcut imunizarea prin momeli, numai 40% din vulpile tinere prezentau urme de Tetracyclin în oase. La vulpile bătrâne nu s-au constatat diferenţe semnificative între cele provenind din zona supusă vaccinării şi cea nevaccinată. S-a explicat prin mobilitatea acestora dintr-o zonă în alta. A fost relevată astfel eficienţa vaccinării puilor de vulpe.

Concluzii. Rezultatele obţinute în staţia pilot din centrul Solothurn (Munţii Jura) au determinat forurile de decizie să aprobe aplicarea metodei în întregul land, cu recomandarea extinderii metodei în toată Europa.

Orientativ, Centrul de Supraveghere al Turbării din Tubingen, dă următoarele date: în al doilea trimestru al anului 1995, în Europa s-au înregistrat 1.412 cazuri de trubare, în scădere faţă de anul anterior, când s-au înregistrat 2.623 cazuri şi chiar faţă de anul 1993 când se înregistrau în aceeaşi perioadă 1.773 cazuri. Statistic se arată că numărul cazurilor de trubare este în descreştere în Germania, Austria, Elveţia, Republica Cehă, Franţa şi în creştere în Turcia şi Ungaria. România, ca şi la comunicările meteo, nu există pe hartă.

Aurel Gângă