Stejarul roșu (Quercus rubra L. syn. Q. borealis F. Michx.) la Zăbala-Covasna: studiu de caz
DOI:
https://doi.org/10.4316/bf.2019.002Cuvinte cheie:
stejar roșu, regenerare, operațiuni culturale, creștere, înfurcireRezumat
O plantație pură de stejar roșu, 2 x 1 m (5000 puieți ha-1), a fost instalată în parcul castelului Mikes (Zăbala, județul Covasna) în primăvara anului 2012. Condițiile ecologice locale (temperatura medie anuală 7,6 oC, precipitațiile medii anuale 616 mm, Districambosol tipic) sunt de bonitate mijlocie pentru stejarul roșu, ca și pentru vegetația naturală (goruneto-făgete). O lucrare de curățiri a fost aplicată în cele două suprafețe de probă (SP) de cercetare / demonstrative instalate în aprilie-mai 2019, care a prezentat câteva caracteristici interesante înainte de intervenția la vârsta de 7 ani: (i) desime 4692 arb ha-1 (SP1) și 3692 arb ha-1 (SP2); (ii) diametrul mediu aritmetic 4,84 cm (SP1) și 5,01 cm (SP2); peste 40% din arbori, în ambele SP, au avut diametre peste 5 cm (creșterea medie în diametru peste 7 mm an-1); (iii) diametrul mediu al suprafeței de bază: 5,05 cm (SP1) și 5,12 cm (SP2); (iv) înălțimea medie aritmetică: 6,48 m (SP1) și 6,77 m (SP2); peste 40% din arbori, în ambele SP, au avut peste 7 m înălțime (creșterea medie în înălțime peste 1 m an-1); (v) înălțimea corespunzătoare diametrului mediu al suprafeței de bază: 6,75 m (SP1) și 6,88 m (SP2). Lucrarea de curățiri a fost predominant de jos și de intensitate puternică (SP1), respectiv moderată (SP2), pe număr de arbori, și moderată (ambele SP) pe suprafață de bază. Arboretul rămas, în ambele SP, este încă des (desimea peste 3200 arb ha-1; suprafața de bază peste 7 m2 ha-1), cu diametre medii și înălțimi medii mai mari decât cele inițiale, respectiv indici de zveltețe mai mici. Numărul de „potențiali” arbori de viitor, aleși și însemnați cu vopsea înainte de curățire pe baza criteriilor vigoare-calitate-spațiere, a fost mai mare (538 arb ha-1 în SP1, 461 arb ha-1 în SP2) decât în alte țări europene (maximum 400 arb ha-1). Deoarece o parte din acești arbori prezintă înfurciri la înălțimi sub 4 m, doar 150-200 arb ha-1 din aceste exemplare vor fi selectate de-a lungul fazei de păriș, când se dorește aplicarea unei silviculturi pe arbore, care urmărește creșterea liberă (fără competiție la nivelul coroanei) a acestora.
Descărcări
Vizualizări
Referințe
Anonymous, 2000. Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate. Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, București, 253 p.
BMEL (Bundesministerium für Ernährung und Landwirtschaft), 2014. Der Wald in Deutschland. Ausgewählte Ergebnisse der dritten Bundeswaldinventur. 52 pp. https://www.bundeswaldinventur.de/fileadmin/SITE_MASTER/content/Dokumente/Downloads/BMEL_Wald_Broschuere.pdf (abgerufen am 28.11.2014)
Boudru M., 1978. La culture du chêne rouge d'Amérique (Quercus rubra L.) en Belgique. În Symposium feuillus précieux, INRA, Nancy-Champenoux, pp. 197-206.
Burkhardt K., 2017. Portraits of alien tree species - Quercus rubra. http://www.waldwissen.net (accesat 12 februarie 2018)
Crave M.F., 1991. Chêne rouge d'Amérique: priorité aux éclaircies. Forêt-Entreprise, 73: 12-15.
CRPF, 2007. Le chêne rouge d'Amérique. Fiche essence. Centre Régional de la Propriété Forestière de Poitou-Charentes, Smarves, 4 p.
Dumitriu-Tătăranu I., 1984. Îndrumări tehnice pentru extinderea în cultură a speciilor lemnoase exotice. Ministerul Silviculturii, București, 45 p.
Dumitriu-Tătăranu I., Costea A. (coord.), 1988. Compatibilitatea ecologică și silvoproductivă a unor specii lemnoase din R.S. România. Zone de cultură. Centrul de material didactic și propagandă agricolă, Redacția de propagandă tehnică agricolă, București, 114 p.
Durand P., Gelpe J., Lemoine B., Riom J., Timbal J., 1983. Le dépéperissement du chêne pédonculé dans les Pyrénées-Atlantiques. Revue Forestière Française, 5: 367-386. https://doi.org/10.4267/2042/21670
Gava M., 1961. Stejarul roșu (Quercus borealis Michx.) în făgete. Revista pădurilor, 2: 81-85.
Haralamb At., 1967. Cultura speciilor forestiere. Ediţia a III-a. Editura Agro-Silvică, Bucureşti, 755 p.
Hubert M., 1994. Tailles de formation et élagage. În: Timbal, J., Kremer, A., Le Goff, N., Nepveu, G. (ed.), Le chêne rouge d'Amérique. INRA éditions, Paris, pp. 247-253.
Hubert M., Courraud R., 1998. Tailles de formation et élagage. 2e édition. Institut pour développement forestier, Paris, 303 p.
Jacamon M., 1987. Guide de Dendrologie. Vol. II. Feuillus. Ecole Nationale du Génie Rural, des Eaux et des Forêts, Nancy, 256 p.
Jenner X. 1993 Le chêne rouge d'Amérique (Quercus rubra L.). Forêts de France, 367: 18-20.
Kremer A., 1979. Le chêne rouge d'Amérique. Bulletin de la vulgarisation forestière, avril: 35-40.
Kremer A., Destremau D.X., 1984. Les chênes d'Amérique. Afocel-Armef, Informations-Forêt, 2: 151-161.
Lanier L., Keller R., Kremer, A., 1980. Le chêne rouge d'Amérique (Quercus rubra L.) en France. Revue Forestière Française, 5: 419-451. https://doi.org/10.4267/2042/21428
Lavnyy V., Savchyn, V., 2016. Ukraine. În: Hasenauer, H., Gazda, A., Konnert, M., Lapin, K., Mohren, G.M.J. (Frits), Spiecker, H., van Loo, M., Pötzelsberger, E. (ed), Non-Native Tree Species for European Forests: Experiences, Risks and Opportunities. FP 1403 NNEXT Country Reports, Joint Volume. University of Natural Resources and Life Sciences, Vienna (BOKU), pp. 404-409.
Lorent V., Wouters, Ph. de, 2000. Le chêne rouge d'Amérique (Quercus rubra L.). Morphologie et écologie. Essence. Fiche technique no. 3. Silva Belgica, 5: I-IV.
Merceron N., 2016. Processus écologiques et évolutifs impliqués dans le succès de l'introduction de Quercus rubra L. en Europe. Thèse de doctorat. Université de Bordeaux, 242 pp.
Nagel R.-V., 2015. Roteiche (Quercus rubra L.). În: Vor, T., Spellmann, H., Bolte, A., Ammer, C. (ed.), Potenziale und Risiken eingeführter Baumarten. Baumartenportraits mit naturschutzfachlicher Bewertung. Göttinger Forstwissenschaften 7, Göttingen, pp. 219-267.
Nicolescu V.N., Sandi M., Păun, M., 2013. Occlusion of pruning wounds on northern red oak (Quercus rubra) trees in Romania. Scandinavian Journal of Forest Research 284: 340-345. https://doi.org/10.1080/02827581.2012.747621
Pilar-Landeau B., 1984. Le chêne rouge d'Amérique (Quercus borealis): stations, production et sylviculture dans le Sud-Ouest. Mémoire de stage 3e année de l'ENITEF. Laboratoire INRA de Sylviculture et Ecologie, Nancy, 65 p.
Rameau J.C., Mansion D., Dumé G., Timbal J., Lecointe A., Duport P., Keller, R., 1989. Flore forestière française. 1. Plaines et collines. IDF, Paris, ENGREF, Nancy, 1785 p.
Ray D., Morison J., Broadmeadow M. 2010. Climate change: impacts and adaptation in England's woodlands. Forest Research, Forestry Commission Research Note 201, Roslin, 16 p.
Rédei K., Veperdi I., Csiha I., 2007. Yield of red oak stands in the Nyírség forest region (eastern Hungary). Silva Lusitana, 15: 79-88.
Riepšas E., Straigyte, L., 2008. Invasiveness and ecological effects of red oak (Quercus rubra L.) in Lithuanian forests. Baltic Forestry, 2: 122-130.
Sander I.L., 1990. Northern red oak (Quercus rubra L.). În: Burns, R.M., Honkala, B.H. (coord.), Silvics of North America. Vol. 2. Hardwoods. USDA, Forest Service, Agriculture Handbook no. 654, Washington, D.C., pp. 727-733.
Sandi M., Nicolescu V.N., 2011. Early biometrical performances on northern red oak (Quercus rubra L.) in the south-east of Transylvania (Romania): a case-study. Spanish Journal of Rural Development, 1: 63-70 https://doi.org/10.5261/2011.GEN1.06
Savill P.S., 1991. The silviculture of trees used in British forestry. CAB International, Wallingford, 143 p.
Savill P.S., 2013. The silviculture of trees used in British forestry. 2nd edition. CAB International, Wallingford and Boston, 280 p. https://doi.org/10.1079/9781780640266.0000
Shifley S.R., Brad Smith W., 1982. Diameter growth, survival, and volume estimates for Missouri trees. U.S. Department of Agriculture, Forest Service, Research Note NC-292, North Central Forest Experiment Station, St.Paul, Minnesota, 7 pp.
Şofletea N., Curtu L., 2007. Dendrologie. Editura Universităţii "Transilvania", Brașov, 418 p.
Stănescu V., 1979. Dendrologie. Editura didactică şi pedagogică, București, 470 p.
Stănescu V., Şofletea N., Popescu O., 1997. Flora forestieră lemnoasă a României. Editura Ceres, Bucureşti, 451 p.
Štefančík I., 2011. Structure and development of red oak (Quercus rubra L.) stand with different functions. Lesnícky Časopis - Forestry Journal, 1: 32-41.
Timbal J., Dreyer E., 1994. Consommation en eau et résistance à la sécheresse. În: Timbal, J., Kremer, A., Le Goff, N., Nepveu, G. (ed.), Le chêne rouge d'Amérique. INRA éditions, Paris, pp. 85-90.
Traci C., 1960. Cultura unor specii lemnoase exotice pe terenurile degradate din Valea Arieșului. Revista pădurilor, 5: 292-294.
Tutin T.G. (ed.), 1993. Flora Europaea. Vol. I. Psilotaceae to Platanaceae. Cambridge University Press, Cambridge, 581 p.
Vor T., 2005. Natural regeneration of Quercus rubra L. (Red Oak) in Germany. În: Nentwig, W. et al. (ed.), Biological Invasions - From Ecology to Control. Neobiota, 6: 111-123.
Descărcări
Publicat
Cum cităm
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2019 Beatrice-Maria Ușurelu, Kincsö-Katalin Timar, Gabriela-Elena Stan, Adrian-Florin Benedek-Bloju, Stelian-Ionuț Cioacă, Valeriu-Norocel Nicolescu
Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License.
Licența Open Access
Toate articolele și materialele suplimentare publicate în revista BUCOVINA FORESTIERĂ sunt disponibile sub o politică de acces liber gratuit (Open Access Licence) descrisă de BOAI, ceea ce implică accesul liber (fără nici o taxă) și nelimitat, pentru toată lumea, la conținutul integral al acestora.
Publicarea manuscriselor este gratuită, toate cheltuielile fiind suportate de către Facultatea de Silvicultură din cadrul Universități „Ștefan cel Mare” din Suceava.
