1. Răşinoasele din Bucovina

Răşinoasele din raza judeţului Suceava ocupă o suprafaţă de 326 098 hectare, ceea ce reprezintă 70 % din totalul pădurilor, majoritatea fiind formate din molid (84 %), mai puţin brad (15 %) şi doar 1 % pin, larice, duglas. În bună parte, molidişurile se află în bazinul superior al Bistriţei şi în bazinele Moldovei şi Sucevei. De regulă, sunt monoculturi unietajate şi, în consecinţă, cu un grad ridicat de vulnerabilitate la acţiunea vântului. Bradul se găseşte în bazinele Sucevei şi Moldovei, mai mult în treimea mijlocie, unde formează atât arborete pure, cât şi de amestec cu fag şi mai puţin cu molid sau alte specii. În câteva locuri s-au mai păstrat resturi din pădurile de odinioară, cu structură plurienă, unde se poate vedea pe viu comportarea unor astfel de arborete faţă de vicisitudinile naturii. Este suficient, în treacăt, să amintim de Codrul Secular Slătioara sau de Rezervaţia Giumalău.

Răşinoasele din Bucovina, de productivitate superioară, pe bună dreptate sunt socotite arborete etalon în ţară, şi chiar şi în ţări din Europa. Faima molidului de rezonanţă de multă vreme a trecut graniţele ţării, fiind tot mai căutat pentru industria de instrumente muzicale, dar şi ca material săditor, în vederea înfiinţării de culturi.

2. Dăunătorii forestieri

În ultima jumătate de secol, de când este introdus şi generalizat sistemul de depistare şi prognoză a dăunătorilor forestieri, se poate analiza pe bază de date statistice evoluţia acestora şi în arboretele de răşinoase din Bucovina. Pe această direcţie, ne propunem să prezentăm succint evoluţia în timp a unor dăunători mai importanţi, urmând a se insista mai mult asupra ultimei perioade, pentru a desprinde unele concluzii pentru etapa care urmează. Insectele care se au în vedere sunt gândacii de scoarţă, trombarul puieţilor de molid Hylobius abietis, precum şi defoliatorul Lymantria monacha.

2.1. Insectele care atacă între scoarţă şi lemn reprezintă grupa cea mai numeroasă dintre dăunătorii răşinoaselor. La molid, ponderea (80 %) o are Ips typographus, frecvent în asociaţie cu Ips amitinus şi Pityogenes chalcographus şi cu alte specii, iar la brad Pytyokteines curvidens, deseori însoţit de Cryphalus piceae. Aceste insecte, cunoscute ca dăunători secundari, în intervalul de timp la care ne referim, prin condiţiile create de doborâturi şi rupturi de vânt produse ciclic, au avut condiţii prielnice de înmulţire în masă, în unele din aceste zone devenind dăunători primari.

În privinţa calamitării răşinoaselor prin acţiunea vântului şi a zăpezii, care a doborât şi rupt mari cantităţi de arbori în anumite perioade, sub aspectul înmulţirii insectelor, cât şi al prevenirii atacului acestora, problemele au diferit de la o etapă la alta. Până în anii 1970-1973, cât a existat obligaţia ca arborii doborâţi şi rupţi de vânt şi care nu pot fi exploataţi şi valorificaţi în termen de către unităţile de profil să fie cojiţi la cioată, s-a prevenit formarea şi extinderea unor focare periculoase de ipide. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în această perioadă, din nefericire, răşinoasele au avut foarte mult de suferit. Astfel, catastrofe s-au produs în toamna 1964 – aproape 3200 mii m.c., din care 72 % în masă, majoritatea (50 %) fiind la Ocolul Broşteni, mai ales în bazinetul Negrişoara (Cristişor, Ciutacu) şi mai puţin la ocoalele Coşna, Cârlibaba, Vatra Dornei. În anul care a urmat, s-au produs din nou doborâturi, dar cu efect la jumătate, şi acestea au avut loc la ocoalele Cârlibaba, Pojorâta, Iacobeni, Vatra Dornei. Apoi, sunt câţiva ani de linişte, pentru ca în 1969, în plină vară (iulie), răşinoase în volum de 4500 mii m.c. să fie puternic calamitate în bazinetul Moldoviţei (29 %), la ocoalele Moldoviţa şi Vama, bazinul Sucevei (24 %), în majoritate la Ocolul Falcău, în bazinul Moldovei (17 %), mai multe la Ocolul Râşca, cât şi în bazinul superior al Bistriţei (30 %), la ocoalele Cârlibaba, Crucea, Broşteni. S-au înregistrat doborâturi şi în anii 1970-1971, mai mari fiind în 1973, localizate deopotrivă în bazinul superior al Bistriţei (ocoalele Broşteni, Iacobeni, Cârlibaba, Crucea), cât şi în bazinul Sucevei (Ocolul Falcău) şi bazinetul Moldoviţei. În continuare, răşinoasele sunt afectate de vânt, dar şi de zăpadă. De amintit mai ales efectul zăpezii din aprilie 1977, cu doborârea şi ruperea de arbori în volum de aproape 2500 mii m.c., mai afectate fiind arboretele de la ocoalele Moldoviţa, Falcău, Pojorâta, Stulpicani. Tot datorită zăpezii, în aprilie 1979 un volum de 1600 mii m.c. este doborât şi rupt în aceleaşi zone citate mai sus. Doborâturi însemnate se mai înregistrează în anii 1980-1983 la ocoalele Dorna Candreni, Coşna, Cârlibaba, Iacobeni. Perioada după 1990, în această privinţă, este mult mai liniştită, maximul doborâturilor, de 769 mii m.c., fiind în 1993. Cu toate acestea, problemele de protecţie care au survenit în ultima perioadă au fost mult mai greu de rezolvat. Noua modalitate de a licita şi contracta masa lemnoasă la mai mulţi agenţi economici, unii din ei veniţi cu gândul doar de pricopseală peste noapte şi având o dotare tehnică sumară, a determinat întârzierea exploatării multor partizi sau chiar abandonarea unora din ele. Asemenea situaţii au fost din cele mai favorabile înmulţirii în masă a ipidelor, mai ales că arborii afectaţi, în procent de 80 % şi mai mult, aveau vârsta de peste 60 ani – categoria cea mai prielnică infestării şi dezvoltării acestora. În tabelul l se prezintă evoluţia insectelor de scoarţă la răşinoasele din judeţul Suceava în intervalul 1959-1999. Se observă o creştere accentuată a infestărilor din ultima perioadă; concomitent creşte şi intensitatea atacului, ceea ce explică înmulţirea în masă a gândacilor de scoarţă.

Focarele de ipide. Datorită unor cantităţi aşa de mari de răşinoase calamitate, acestea nu puteau fi exploatate şi evacuate la timp din pădure. Faptul că până în 1973 arborii calamitaţi se cojeau la cioată, iar ulterior, chiar dacă nu se respecta această măsură, unităţile de exploatare se concentrau şi acţionau cu prioritate în zonele în care arborii erau infestaţi, a limitat la maximum extinderea atacului de ipidae, şi explică situaţia de a nu se înregistra infestări de proporţie la arborii sănătoşi pe picior în zonele afectate. Bineînţeles că prin depăşirea pragului de vătămare insectele s-au înmulţit şi au atacat arborii sănătoşi, mai cu seamă pe lizieră, care deja erau slăbiţi fiziologic, dar nu în cantităţi alarmante. Mai afectate au fost suprafeţele cu doborâturi dispersate, pe câtă vreme în doborâturile în masă 1/3 până la 1/2 din arbori menţinând legătura cu solul şi încă vegetând, în următorii ani au devenit veritabili arbori cursă, care au atras insectele din locurile respective. Creşterea populaţiei de ipide după o doborâtură şi ruptură de vânt şi zăpadă se accentuează la 2-3 ani, în situaţia neexploatării masei lemnoase respective. Creşterea nivelului populaţiei ajunge să fie, de la un an la altul, de 7-10 ori mai mare, uneori chiar mai mult.

În intervalul 1959-1993, ca urmare a doborâturilor produse, s-au înregistrat atacuri la arborii pe picior, însă acestea au fost de proporţie mai scăzută, lucru ce se explică prin efectul măsurilor prin care masa lemnoasă afectată era exploatată în termene, corelate cu biologia dăunătorilor. În schimb, în ultima perioadă, odată cu creşterea numărului de agenţi economici în sectorul de exploatare, datorită faptului că unii din aceştia nu şi-au respectat condiţiile contractuale, inerent au apărut şi necazurile. În partizile exploatate cu întârziere sau în cele abandonate insectele s-au înmulţit în masă şi au devenit dăunători primari, care au format focare extrem de periculoase pentru zonele respective. Arborii pe picior atacaţi de regulă au avut vârsta între 80-100 ani, mai puţin afectaţi fiind arborii tineri. În bună parte, arborii atacaţi au fost în grupe de 20-40, însă şi în pâlcuri de peste 50-100, mai mult pe lizieră şi mai puţin în masiv. Atacul arborilor pe picior s-a semnalat din a doua jumătate a lunii iulie şi începutul lui august până în toamnă. Aceşti arbori s-au identificat după rărirea şi decolorarea frunzişului, urme de ciocănitoare, scurgeri de răşină, orificiile de intrare ale insectelor, iar în final după exfolierea cojii. În astfel de situaţii, infestarea acestor arbori s-a produs în mai – iunie, în locurile în care nivelul ridicat al populaţiei de ipide nu a găsit suficient material lemnos doborât sau arbori cursă sau curse feromonale pentru a fi captat. În parte, insectele au aparţinut zborului de primăvară, dar şi zborului generaţiei soră, cunoscut ca deosebit de periculos şi agresiv. Arborii înroşiţi şi atacaţi pot fi observaţi deci din vară-toamnă, până în primăvara anului următor. Desigur că arborii atacaţi mai târziu se datorează insectelor aparţinând generaţiei soră şi mai puţin zborului al doilea care, în condiţiile ţării noastre este destul de scăzut. Cele mai mari focare s-au depistat în 1995 la Ocolul Iacobeni, în bazinetul Deaca, iar de proporţie mai scăzută la Ocolul Crucea, pe valea Barnarului, în fostul Ocol Panaci, în Călimani – bazinetele Tomnatec şi Bolovăniş, în Ocolul Cârlibaba în bazinetele Lala, Bila, Rusaia şi mai ales în Ceremuş, Ocolul Moldoviţa în punctul Serghieva, Ocolul Pojorâta pe Valea Putnei.

În vara anului 1999 s-au constatat un număr de 176 focare la Ocolul Dorna Candreni, care au afectat 7741 arbori, în majoritate în zona Dornişoara. Faptul că aceşti arbori s-au semnalat la sfârşitul lui iulie, începutul lui august, s-au considerat arbori cursă şi imediat s-au doborât şi cojit, întrucât majoritatea insectelor erau în stadiul de larvă, pupă şi adulţi tineri, iar pentru 25 % din arborii cu adulţi maturi, coaja s-a tratat chimic. La controlul efectuat la o lună a rezultat o eficacitate maximă, astfel că focarele au fost stinse. Înmulţirea în masă a ipidelor în zona Dornişoara s-a datorat tocmai faptului ce s-a mai menţionat, adică întârzierii exploatării accidentalelor survenite în anii anteriori. În 1999, focare de ipide s-au mai semnalat la ocoalele Broşteni, Cârlibaba, Moldoviţa, Vatra Dornei etc., iar arborii afectaţi s-au inventariat şi scos din pădure.

Pentru prevenirea şi combaterea ipidelor din zonele afectate de doborâturi s-a acţionat prin exploatarea cu prioritate a lemnului atacat, cojirea şi tratarea chimică a acestuia, lucru însă ce s-a realizat cu multă dificultate şi în procent scăzut. S-au folosit arbori cursă evaluaţi prin prognoză şi instalaţi în suprafeţele în care s-au depistat ipide. Un aport important 1-a avut metoda feromonală cu Atratyp. Astfel, în zonele calamitate din Iacobeni, Coşna, Dorna Candreni etc., s-au captat mulţi gândaci de Ips typvgraphus per cursă, în majoritate fiind folosite curse tubulare din pvc sau din scoarţe de molid. De remarcat faptul că în acest an capturi mult mai mari s-au realizat la cursele geam, maximul de 14 800 de gândaci înregistrându-se la Ocolul Dorna Candreni, în Dornişoara. În privinţa metodei feromonale, trebuie avut în vedere ca instalarea curselor să se facă în locurile în care să nu fie arbori doborâţi, rupţi sau arbori cursă care vor fi preferaţi de insecte.

Pentru anul care urmează se are în vedere exploatarea în termen a accidentalelor, determinând agenţii economici să-şi respecte obligaţiile contractuale. În contracte se va stipula şi cojirea de către aceştia a lemnului infestat care nu se scoate în termen din pădure. Pe linie de protecţie, se va urmări instalarea necesarului de arbori cursă şi curse feromonale, potrivit evaluării acestora prin prognoză. Zonele calamitate vor fi urmărite cu multă grijă, pentru a semnala la timp arborii pe picior atacaţi, care de îndată să fie scoşi din pădure sau să fie socotiţi arbori cursă, tratându-se ca atare. Aceeaşi preocupare va fi şi pentru pădurile proprietate particulară, cunoscând că în raza fostului Ocol Panaci s-au depistat focare de ipide, rezolvat cu dificultate.

2.2. Trombarul Hylobius abietis şi speciile de Hylastes s-au depistat în suprafeţele calamitate sau în parchete în rând de exploatare şi ulterior plantate cu molid, mai puţin cu brad sau pin. Evoluţia suprafeţelor infestate cu Hylobius abietis se prezintă în tabelul 2, iar a celor infestate cu Hylastes în tabelul 3. Din tabelul 2 rezultă că plantaţiile de răşinoase, în special de molid, au fost afectate de Hylobius abietis pe suprafeţe însemnate. În schimb, urmare a măsurilor de protecţie, care au costat în tratarea chimică, în prealabil, a puieţilor şi în instalarea cojilor toxice, s-au evitat vătămările de importanţă economică. Infestările, în majoritate, au fost de intensitate slabă (53-69 %), mijlocie (24-39%), iar cele puternice doar de 2-8 %. La această situaţie, în bună parte, au contribuit şi măsurile preventive, prin cojirea cioatelor şi curăţirea corespunzătoare a parchetelor, precum şi o pauză de cel puţin doi ani între reprimirea parchetului şi plantarea acestuia. De amintit că până în anii l980-1985, în tratarea cojilor se foloseau insecticide pe bază de HCH, cu o eficacitate ridicată. Înlocuirea acestor substanţe cu Sinoratox 5 G şi Sinolintox 10 G s-a dovedit bună, acestea realizând eficacitatea dorită. Toamna, când apare noua generaţie şi gândacii tineri fac roaderi de maturare, devine necesară tratarea chimică individuală a puieţilor atacaţi.

În suprafeţele cu plantaţii de molid, în procent mult mai mic (tabelul 3), s-a semnalat atac de Hylastes ater şi Hylastes cunicularius. Aceste insecte s-au combătut prin coji toxice şi pari cursă, limitând la maxim vătămarea puieţilor.

În intervalul pentru care se face această analiză, infestarea culturilor de răşinoase de către Hylobius abietis şi speciile de Hylastes s-a înregistrat la majoritatea ocoalelor, dar mai intense acestea au fost la ocoalele Broşteni, Moldoviţa, Cârlibaba, Dorna Candreni, Vatra Dornei, Pojorâta, Crucea. De regulă, atacul acestor insecte s-a manifestat în parchetele plantate imediat după curăţirea lor. În concluzie, pentru viitor se are în vedere ca, în parchete, cioatele să se cojească, curăţirea acestora să fie corespunzătoare, iar plantarea lor să se facă la cel puţin doi ani de la reprimire.

2.3. Evoluţia populaţiei defoliatorului Lymantria monacha care, în anii 1955-1958, a produs o puternică gradaţie în arboretele de molid din nordul Carpaţilor Orientali, inclusiv în zona Broşteni (20 100 ha) şi Vatra Dornei (410 ha), este urmărită cu multă grijă în toate răşinoasele, cât şi în amestecurile de răşinoase cu fag. Ulterior, prezenţa acestui dăunător s-a semnalat în răşinoasele din raza judeţului Suceava, însă zborul cel mai intens este socotit cel din vara anului 1964 de la Ocolul Vatra Dornei. Odată cu introducerea metodei feromonale, în 1974, şi a urmăririi evoluţiei zborului insectei în sistem monitoring, prin 8100 puncte, există posibilitatea cunoaşterii îndeaproape a densităţii populaţiei. Numărul mic de fluturi prinşi la panou indică starea de latenţă a dăunătorului.

Analiza captării fluturilor cu feromonul Atralymon pe ultimii ani indică o uşoară creştere a densităţii populaţiei, respectiv de la o medie de 18 fluturi pe panou în 1977, la 20 fluturi în 1998 şi 28 fluturi în 1999 – situaţie însă nesemnificativă. Majoritatea acestora (93 %) sunt de până la 50 fluturi la panou, între 51-100 fiind mult mai puţini (7 %) şi neînsemnat peste 101 fluturi la panou. Totuşi, de reţinut că în acest an creşte numărul fluturilor cuprinşi între 51-100 la 12 % la ocoalele Vatra Dornei, Dorna Candreni, Crucea, Mălini, Marginea, Moldoviţa, Pojorâta, iar la 22 panouri se găsesc între 101-200 fluturi, la ocoalele Vatra Dornei, Pojorâta, Crucea şi la 2 panouri între 201-300 (Ocolul Vatra Dornei). La un panou, tot din Ocolul Vatra Dornei (UP X, u. a. 52 a Arseneasa), se înregistrează 349 de fluturi. În primăvara anului 2000 se va verifica densitatea populaţiei de omizi, prin inele cu clei şi tratamente forte cu aerosoli. Aşa încât, faţă de situaţia existentă, Lymantria monacha nu ridică probleme deosebite, insecta menţinându-se în stare de latenţă. În anii care urmează, preocuparea faţă de acest dăunător extrem de periculos va fi la fel de susţinută.

***

În concluzie, apreciem ca bună starea de sănătate a răşinoaselor din raza judeţului Suceava pe tot intervalul de timp analizat (1959-1999), cu toate că arboretele respective, în mai multe etape au fost puternic calamitate de vânt şi zăpadă, iar insectele de scoarţă au avut condiţii favorabile de înmulţire. Aplicarea însă la timp a întregului complex de lucrări de protecţie s-au dovedit deosebit de eficace. Unele neajunsuri din ultima perioadă, legate de exploatarea accidentalelor de către diverşi agenţi economici care nu-şi respectă obligaţiile ce le revin, se vor avea în vedere, pentru depăşirea lor.

Autorii:

Dr. ing. Adam Simionescu a fost, în perioada1958-1989, şeful Serviciului de Paza şi Protecţia Pădurilor din cadrul Ministerului Silviculturii.

Ing. Antonică Negură activează în cadrul Biroului de Pază şi Protecţie din cadrul Direcţiei Silvice Suceava.