Originile publicaţiei tehnico-ştiinţifice BUCOVINA FORESTIERĂ coboară în perioada interbelică, însă renaşterea ei din perioada prezentă (începutul anilor ‘90) se datorează dr. ing. Radu Ichim. Profilul său profesional este unul încă viu, recunoscut şi respectat în Bucovina, pentru multiplele calități: implicare în problemele silviculturii, autor de importante lucrări ştiinţifice, dar mai ales adevărat magistru, creator de şcoală. „Şcoala de silvicultură” formată la Staţiunea Câmpulung Moldovenesc a Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice a însemnat, înainte de toate, calitate în cercetare şi investiţii în oameni, într-o vreme în care nu se făceau strategii complicate în acest sens. Având o experienţă profesională practică bogată, incluzând toate componentele vieţii silvice – producţie, învăţământ superior şi, în final, cercetare – Radu Ichim a ştiut că legătura dintre toate acestea o poate face o Agora tipărită, deschisă tuturor celor ce sunt sincer interesaţi de viaţa pădurii.

Primul număr din ceea ce avea să constituie „Seria nouă” a BUCOVINEI FORESTIERE a apărut în anul 1993, la 50 de ani de la prima publicare sub același nume. Ştiinţă silvică, opinii despre problemele silviculturii, istoria acesteia în Bucovina, portrete de silvicultori sau semnalarea unor noutăţi editoriale, toate au constituit modalitatea prin care libertatea de expresie a fost pusă în slujba pădurilor, și nu doar ale Bucovinei. Silvicultorii bucovineni – localnici sau risipiţi în ţară şi în afara acesteia – au ales să se întoarcă astfel simbolic „acasă” şi să contribuie la ceea ce probabil cândva istoria va consemna drept prima reîntoarcere spre normalitate în viaţa silvică.

Revista a apărut neîntrerupt timp de 13 ani, reuşind în această perioadă să devină un punct de reper între publicaţiile silvice și care încă mai trezeşte ecouri în mintea cititorilor.

Procesul editorial nu a fost niciodată unul uşor, fie că a fost vorba despre procesarea fluxului de manuscrise, de ritmicitatea apariţiilor sau de tipărire. Primul fotocopiator („xerox”) a fost şi primul pas spre autonomia tipografică, revista apărând în general prin eforturile la nivel local ale Staţiunii ICAS Câmpulung Moldovenesc. În ciuda dificultăților, revista s-a străduit permanent să aducă un suflu nou în publicistica silvică românească. În materie de standarde ale publicării ştiinţifice, într-o perioadă în care nu se discuta despre „peer review” se operau evaluări ale lucrărilor ştiinţifice pe bază de formulare de revizuire, într-o perioadă în care (auto)cenzura încă mai funcţiona (după cum se va vedea mai îndată) sau când scientometria încă nu era atât de prezentă în România, revista figura în baze de date internaţionale şi beneficia de schimburi cu reviste străine. Odată cu apariţia Internetului, BUCOVINA FORESTIERĂ a fost şi prima revistă de silvicultură din România care a oferit acces liber la toate materialele sale, anticipând cu succes tendinţa open-access actuală din publicistica ştiinţifică internaţională.

Aceste pagini trecute sunt o mărturie a ceea ce se putea numi entuziasm sau, după cum definea fenomenul unul dintre cei implicaţi, o formă de „ardere ştiinţifică interioară”, dacă se consideră publicarea drept actul final al oricărei cercetări.

Din păcate, revista şi-a încetat apariţia în anul 2005, nereuşind să treacă peste încercarea din anul precedent, când a avut loc tentativa de interzicere a apariţiei acesteia, numită elegant unire cu celelalte reviste de profil, o situație comentată în articolul „Cronica unei morţi anunţate” (nr. 1-2/2004). Nu știm ce a declanşat furia, însă poli din zona Academiei s-au manifestat activ, prin întreprinderea de diligenţe spre reducerea la tăcere a vocii unei publicaţii cu adevărat libere. Manifestări reprobabile dar – ce este mai îngrijorător – nesingulare și reconfirmate la timpul prezent. În ce măsură a fost sau nu aceasta cenzură, cititorii vor putea judeca singuri.

La 21 de ani de la prima publicare a seriei noi, BUCOVINA FORESTIERĂ își reia apariția, de această dată având alături, în afara institutului, o universitate tânără, asemănătoare la spirit cu ceea ce am arătat mai sus. Revista încearcă să-şi reia rolul de a cataliza dezbateri, de a propune idei şi de a contribui la formarea de reale conştiinţe forestiere, într-un context în care dezamăgirile sunt mai dese decât entuziasmul, iar aşezarea valorilor pe scări corecte se lasă prea mult așteptată.

Ca odinioară, păstrând crezurile fondatorului său, aceasta speră să poată fi – în acelaşi timp – un loc de exersare a mânuirii „penelului”, un acelaşi loc de întâlnire pentru cei interesaţi de pădure, de mediu şi de problemele lor, dar mai ales o Agora în Alma Mater, un spaţiu de manifestare liberă a spiritului (ştiinţific) silvic.

____________________________________________

*Titlul editorialului este similar celui al unui alt roman al recent dispărutului Gabriel Garcia Marquez (1927-2014), autor invocat într-un alt moment important din viaţa revistei, premergător încetării apariţiei și amintit în editorial. L-am considerat un eufemism pentru situaţia revistei în anii în care aceasta şi-a încetat apariţia.