Laboratorul de Botanică-Dendrologie sau despre începuturile Facultății de Silvicultură din Suceava
DOI:
https://doi.org/10.4316/bf.2020.009Cuvinte cheie:
Laboratorul de Botanică-Dendrologie, Facultatea de Silvicultură, SuceavaRezumat
Laboratorul de Botanică-Dendrologie a fost, este și va fi unul dintre laboratoarele de referință în care viitorii ingineri silvici, formați la Facultatea de Silvicultură din Suceava, iau contact cu învățământul superior de profil. Dotată cu materiale didactice și cu aparatură corespunzătoare disciplinelor cărora sala le-a fost destinată, cu concursul, participarea și implicarea caracteristice oricărui început de drum, profesorul Climent Horeanu și discipolii săi, Florin Clinovschi și Cezar Valentin Tomescu au reușit să-i dea viață și să demonstreze că un simplu laborator poate să primească dimensiuni polivalente, atât formativ-educative, cât și sociale.
Pornind de la un microscop găsit întâmplător prin universitatea suceveană și de la un pachet generos de plante presate, adunate cu trudă și pasiune, timp de un sfert de veac, de către profesorul Horeanu, laboratorul dedicat disciplinelor Botanică și Dendrologie a mai „primit” o disciplină îngemănată celor două, Arhitectura Peisageră și Design Forestier. Astăzi laboratorul dispune de o colecție dendrologică și arboricolă ornamentală deosebită în Campusul 1 al universității sucevene, la care se adaugă o suprafață generoasă în Campusul 2, unde se conturează promițător o grădină botanică și un parc dendrologic.
Descărcări
Vizualizări
Descărcări
Publicat
Cum cităm
Număr
Secțiune
Licență
Copyright (c) 2020 Climent Horeanu, Cezar Tomescu, Florin Clinovschi
Această lucrare este licențiată în temeiul Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License.
Licența Open Access
Toate articolele și materialele suplimentare publicate în revista BUCOVINA FORESTIERĂ sunt disponibile sub o politică de acces liber gratuit (Open Access Licence) descrisă de BOAI, ceea ce implică accesul liber (fără nici o taxă) și nelimitat, pentru toată lumea, la conținutul integral al acestora.
Publicarea manuscriselor este gratuită, toate cheltuielile fiind suportate de către Facultatea de Silvicultură din cadrul Universități „Ștefan cel Mare” din Suceava.