Introducere

Deteriorarea accentuată a mediului înregistrată în ultimele secole şi consecinţele acesteia au scos în evidenţă importanţa menţinerii unor componente puţin alterate, ca o condiţie fundamentală asociată principiilor dezvoltării durabile. Pădurile nu fac excepţie de la această regulă, ceea ce a făcut ca în ultimele decenii interesul pentru acestea şi pentru o gestionare durabilă a lor să crească, în strânsă legătură cu conservarea naturii şi a biodiversităţii.

Pentru capitalul natural al Europei, pădurile reprezintă o componentă importantă, între acestea făgetele fi ind considerate drept expresia identităţii europene în lume (Knapp 2008). Fagul (Fagus sylvatica L.) este specia europeană cu cea mai largă răspândire a genului (fi g. 1), întinzându-se de la Atlantic şi până la Marea Neagră şi din munţii zonei mediteraneene până în sudul Scandinaviei (Bohn et al. 2000). De altfel, cu circa 21 milioane de ha, fagul este cea mai răspândită specie de foioase din Europa, cu aproximativ 10% din pădurile Europei (fără Federaţia Rusă)(FOREST EUROPE, UNECE şi FAO 2011). Făgetele reprezintă vegetaţia naturală potenţială pentru cea mai mare parte a Europei Centrale şi de Vest, iar dacă acestea nu ar fi fost defrişate sau înlocuite cu plantaţii de răşinoase sau cu pajişti şi culturi agricole, în mod natural ar acoperi cea mai mare parte a arealului pădurilor de foioase şi de amestecuri din zona temperată a Europei (cca. 65 %) (Knapp şi Fichtner 2011).

Deşi constituie o formaţie forestieră tânără, care în postglaciar a început pas cu pas o masivă extindere pe continentul european, făgetele au colonizat peste jumătate din continent. Au ocupat staţiuni cu un spectru ecologic foarte variat – de la ţărmul mării până la limita altitudinală superioară a pădurii, de la nisipuri la depozite argiloase, de la roci vulcanice la calcare, de la soluri sărace (oligotrofe) şi acide la soluri bogate (eutrofe) şi bazice, de la staţiuni umede la staţiuni uscate – constituind numeroase tipuri geografi ce şi staţionale de ecosisteme, ceea ce face ca făgetele să reprezinte un fenomen unic şi cu totul deosebit la nivel european.

În decursul ultimelor 2-3 milenii, suprafaţa pădurilor din Europa s-a redus mult, iniţial datorită păşunatului şi agriculturii, apoi datorită creşterii populaţiei, apariţiei aglomerărilor urbane şi a zonelor industriale. De asemenea, s-a schimbat semnifi cativ şi structura naturală a pădurilor, ca urmare a exploatării acestora.

În prezent, peste o treime din făgetele europene sunt localizate în regiunea biogeografi că a Munţilor Carpaţi (cca. 6.900.000 ha), din care peste 2.100.000 ha se regăsesc pe teritoriul României, ceea ce face ca ţara noastră să deţină cea mai întinsă suprafaţă acoperită de făgete, peste 10% din totalul făgetelor europene (fig. 2).

Poate că această răspândire amplă a fagului în spaţiul geografi c românesc l-a determinat pe marele profesor şi silvicultor M. Drăcea (1938) să afi rme: “dacă în terminologia noastră forestieră şi în toponimia românească ar fi prins mai adânc elementul lingvistic slav, România ar fi astăzi o imensă Bucovină. Intrucât însă, nimic nu este mai latinesc în limba românească ca numele de arbori, România fi ind un imens făget, un intins făgar sau făgăraş şi poate fi cu drept cuvânt numită ţara fagilor”. Aceste fraze conţin atâta adevăr încât poate nici cel care le-a rostit pentru prima dată şi le-a făcut celebre nu şi-a dat seama de această realitate şi asta deoarece făgetele sunt cele care au o contribuţie majoră la menţinerea echilibrului natural al ţării prin reglarea debitelor apelor, prin rolul antierozional şi de fixare a terenurilor, prin conservarea în aceste ecosisteme a unei vaste biodiversităţi, inclusiv a unor endemite şi relicte terţiare, prin carbonul fixat şi oxigenul atât de necesar pe care îl eliberează. La aceste beneficii trebuie adăugat că fagul furnizează peste 40% din recolta anuală de lemn a ţării.

În plus, dacă în Europa Centrală şi de Vest făgete primare (cu naturalitate ridicată) nu mai există demult, iar făgetele seculare sunt extrem de rare, în Carpaţi s-au păstrat încă suprafeţe apreciabile de făgete ferite până în prezent de exploatare şi alte intervenţii antropice majore (Biriş et al. 2004, Veen et al. 2010).

Scurtă retrospectivă

Având în vedere larga distribuţie a făgetelor în Europa şi importanţa lor ecologică, Comitetul Patrimoniului Mondial a considerat că acestea reprezintă un exemplu remarcabil de evoluţie la nivel de gen/specie, iar conservarea celor mai reprezentative eşantioane de făgete din întreg arealul fagului este de importanţă globală. Astfel, în anul 2007, suprafeţe de păduri primare şi seculare de fag din Munţii Carpaţi, situate pe teritoriul Slovaciei şi Ucrainei, au fost incluse în lista siturilor Patrimoniului Mondial al Umanităţii (UNESCO) ca o nominalizare serială având denumirea “Făgetele seculare din Carpaţi”. Este vorba despre 6 componente, cu o suprafaţă de 23.512 ha în Ucraina şi de 4 componente cu o suprafaţă de 5.766 ha în Slovacia.

În 2011, această reţea a fost extinsă prin includerea celor mai valoroase păduri seculare de fag din Germania, sub denumirea „Făgete din Carpaţi şi făgete seculare ale Germaniei” (5 componente cu o suprafaţă de 4.391 ha). În prezent, proprietatea UNESCO este constituită din 15 componente, cu o suprafaţă efectivă de 33.669 ha şi cu o zonă tampon de 62.400 ha (tabelul 1) (Knapp şi Fichtner 2011).

Pe parcursul procesului de aprobare a extinderii reţelei de păduri de fag incluse în Patrimoniul Mondial al Umanităţii din anul 2011, Comitetul Patrimoniului Mondial a recomandat (Decizia 35 COM 8B.13 a celei de-a 35-a Şedinţe) celor trei state care au făcut nominalizările să asigure o abordare unitară şi cuprinzătoare, precum şi iniţierea unui proces de identificare a unor posibile suprafeţe din întreg arealul natural al fagului (Fagus sylvatica). Rolul de coordonator al acţiunilor necesare pentru o nominalizare unică la nivel european a fost asumat de Germania. În acest sens, au fost identificate regiunile biogeografice şi ţările care deţin păduri de fag de o valoare excepţională, necesare pentru o nominalizare unică şi finală a siturilor de patrimoniu mondial în baza criteriului (ix) al directivelor operaţionale (“Operational Guidelines”) ale Convenţiei Patrimoniului Naţional (UNESCO World Heritage Centre 2012).

Din studiul elaborat a reieşit faptul că România este ţara cu cea mai mare suprafaţă actuală a făgetelor şi, în plus, deţine suprafeţe importante de făgete primare, care sunt totuşi ameninţate acut de exploatarea industrială a lemnului şi de alte moduri de management (Doniţă et al. 2008, Biriş et al. 2004, Veen et al. 2010). Din aceste considerente, s-a apreciat că selectarea regiunilor adecvate din România, pentru o posibilă nominalizare transnaţională definitivă a unor păduri virgine şi seculare de fag ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO “Pădurile de fag – patrimoniu natural comun al Europei”, este una foarte urgentă (Biriş et al. 2012, Stoiculescu 2013).

Argumente pentru făgetele primare din România

În vederea unei nominalizări transnaţionale definitive de extindere a siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO – „O nominalizare comună a unor păduri virgine şi seculare de fag ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO: Pădurile de fag – patrimoniu natural comun al Europei” – au fost selectate peste 40 de situri candidat, provenind din 22 de ţări, care acoperă cele 12 regiuni biogeografi ce din arealul fagului (BFR) (fig. 3).

Pentru o prezenţă a României la acest proces există numeroase argumente.

(1) În prezent există o singură proprietate din România înscrisă pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO la secţiunea obiective naturale: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Această proprietate a fost aprobată de către Comitetul Patrimoniului Mondial în anul 1991, de asemenea pe fondul unui suport masiv venit din exterior (de ex. cercetările şi documentarele realizate de cunoscutul om de ştiinţă, explorator, conservaţionist, cineast şi fotograf francez Jacques-Yves Cousteau). Alte două nominalizări (Rezervaţiile naturale Pietrosul Rodnei şi Masivul Retezat) au fost înscrise pe lista indicativă naţională (national tentative list) timp de peste 20 de ani, dar procesul de desemnare nu a fost fi nalizat, în prezent acestea fiind excluse.

(2) România este o ţară cu un patrimoniu forestier de calitate, care deţine cea mai întinsă suprafaţă de făgete de pe continent (peste 2,1 mil. ha din cele cca. 21 mil. ha existente în întregul areal al fagului) şi, în plus, deţine suprafeţe importante de făgete primare – peste 115.000 ha (Biriş et al. 2004).

(3) Neparticiparea României la acest proces duce la imposibilitatea de a mai desemna ulterior făgete ca situri ale Patrimoniului Natural Mondial UNESCO, întrucât prin acest demers se intenţionează desemnarea unei proprietăţi seriale transnaţionale finite.

(4) Desemnarea unor păduri ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO ar reprezenta un demers care va arăta atât cetăţenilor României, cât şi opiniei publice internaţionale că gestionarea durabilă a pădurilor şi conservarea unor eşantioane reprezentative de păduri reprezintă o prioritate a autorităţii publice centrale responsabile de silvicultură.

(5) Acordarea statutului de proprietate a Patrimoniului Mondial UNESCO pentru situri şi obiective naturale din România conferă credibilitate la nivel internaţional cu privire la acţiunile şi practicile de conservare a patrimoniului natural adoptate de autorităţi.

(6) Desemnarea unor păduri ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO ar crea un impact mediatic pozitiv deosebit de puternic, menit să contrabalanseze imaginea actuală a sectorului forestier dată de o serie de aspecte negative (tăieri ilegale, defrişări, retrocedări ilegale de păduri etc.).

(7) Aproape toate ţările ale căror teritorii se suprapun peste arealul natural al fagului au luat decizia de a participa la acest proces iniţiat de către Ucraina şi Slovacia cu peste 10 ani în urmă.

Activităţi desfăşurate la nivel naţional

În vederea explorării potenţialului de includere a unor făgete din România pentru o nominalizare transnaţională, Serviciul Federal pentru Protecţia Naturii din Germania (Bundesamt für Naturschutz) a solicitat Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), prin adresa Z 1.3-544 11-40/11 din 6 ianuarie 2012, să elaboreze un studiu care să vizeze identificarea unor zone cu păduri primare şi seculare de fag din România, în vederea propunerii lor pentru a fi incluse în lista siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO. Studiul a fost finanţat de către Ministerul Federal pentru Mediu, Conservarea Naturii, Securitate Nucleară şi Construcţii din Germania şi a avut următoarele obiective: (i) elaborarea unei hărţi generale a răspândirii actuale a făgetelor în România la scara 1:500.000, (ii) elaborarea unei hărţi generale a făgetelor primare şi seculare (cu vârste de peste 160 de ani sau ferite de exploatare forestieră cel puţin în ultimii 20 de ani) cu o suprafaţă mai mare de 300 ha la scara 1:200.000 şi (iii) identifi carea unor situri candidat pentru o posibilă nominalizare pe lista Patrimoniului Mondial în baza criteriului IX al Ghidului Operaţional al Convenţiei Patrimoniului Mondial: reprezentarea pe hărţi topografi ce la scara 1:100.000, scurtă caracterizare după staţiune (substrat geologic, relief), vegetaţie (tip de pădure, vârstă, complexul cu alte tipuri de pădure, respectiv alte biotopuri), condiţii de proprietate (stat, administraţie locală, biserici, particulari) în măsura în care sunt disponibile, statutul de protecţie.

Acest proces a dus la identificarea a 25 de situri candidat cu făgete, cu o suprafaţă totală de cca. 31.500 ha, care să fi e luate în analiză pentru o nominalizare transnaţională europeană definitivă (tabelul 2) (Biriş et al. 2012).

Criteriile utilizate pentru selecţia siturilor candidat au fost următoarele: (i) statutul de protecţie identificat şi cert; (ii) suprafaţă de cel puţin 300 ha; (iii) existenţa unor particularităţi ale mediului, din punct de vedere geologic, geomorfic, hidrologic, climatic; (iv) reprezentativitatea, raritatea, unicitatea habitatului /ecosistemului; (v) diversitatea biologică a speciilor şi habitatelor, inclusiv prezenţa unor specii endemice, rare şi periclitate; (vi) structura şi funcţionalitatea ecosistemului forestier: diversitatea complexă, prezenţa unor arbori cu dimensiuni şi vârste impresionante, prezenţa arborilor morţi; (vii) lipsa activităţilor umane (sau prezenţa foarte redusă a acestora) şi lipsa dezastrelor naturale; (viii) dimensiunea ştiinţifică şi educaţională; (ix) valoarea estetică a peisajului; (ix) existenţa unor limite naturale, cu rol de zonă tampon.

Pe de altă parte, au constituit argumente pentru respingerea unui sit candidat următoarele: (i) impactul antropic semnifi cativ asupra ecosistemului forestier (exploatarea lemnului, păşunatul, incendii forestiere etc.); (ii) factorii perturbatori naturali care afectează structura şi funcţionarea ecosistemului forestier; (iii) fragmentarea învelişului forestier ca urmare a activităţilor antropice; (iv) existenţa unor activităţi cu impact negativ asupra pădurii în zonele învecinate sitului.

Ulterior, propunerile de situri candidat ale tuturor ţărilor participante la acest proces au fost discutate în cadrul reuniunilor la nivel de experţi. În cazul României s-a recomandat ca propunerea să se limiteze la 5-6 nominalizări, propunându-se unirea siturilor apropiate, anvelopate printr-o zonă tampon. Această propunere s-a concretizat în următoarea listă restrânsă:

1. Rezervaţia Naturală Izvoarele Nerei + Coşava Mică (actualmente fără statut de protecţie) – un sit cu cele 2 poligoane, înconjurat de o zonă tampon comună.

2. Cozia – un sit cu cele 2 poligoane, de largit poligonul din vest, de exclus zonele cu pajişti o zonă tampon comună.

3. Rezervaţia Naturală Cheile Nerei – preferabil de inclus totul într-un singur poligon, inclusiv chei, stancării cu o zonă tampon în jurul sitului.

4. Valea Cernei + Cernişoara + Valea Higeg – de extins poligoanele până în alpin, incluse într-o singură zonă tampon.

5. Strâmbu Băiuţ + Groşii Ţibleşului – o singură zonă tampon, sit pentru conexiunea cu Ucraina.

6. Rezervaţia Naturală Pădurea Pleşu – în cazul în care poate fi extinsă şi asigurată o zonă tampon.

7. Pădurea Şinca – dacă poate fi extinsă, dacă există sprijin pentru declararea ca arie protejată la nivel naţional şi dacă se poate asigura o zonă tampon.

Alte potenţiale situri candidat identificate ulterior studiului elaborat de către ICAS în 2012 (Biriş et al. 2012), cu recomandarea de a se avea în vedere inclusiv obiectivele naturale înscrise pe lista indicativă naţională (national tentative list) – Codrul Secular Slătioara, Masivul Retezat, Pietrosul Rodnei.

Menţionăm că această listă cu situri candidate nu este definitivă, putând fi modificată în urma dezbaterilor factorilor de decizie la nivel naţional. Trebuie avut în vedere ca siturile candidat să respecte criteriile de selecţie avute în vedere şi să fie susţinute de factorii de decizie.

În vederea derulării, la nivel naţional, a activităţilor necesare pentru selectarea siturilor candidat, realizarea investigaţiilor de teren şi elaborarea documentelor necesare pentru nominalizarea acestora, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice – Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, în calitate de coordonator al procesului la nivel naţional a iniţiat un protocol de colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, Asociaţia WWF Programul Dunăre – Carpaţi România şi Greenpeace CEE România. Protocolul a fost semnat de către părţi în iulie 2012 şi are o valabilitate de doi ani.

Conform prevederilor Protocolului de colaborare, părţile semnatare colaborează pentru îndeplinirea mai multor obiective, după cum urmează:

• analizarea de către experţii naţionali a siturilor candidate propuse în raport cu statutul de protecţie şi cu cerinţele de management;

• fi nalizarea procesului de identificare a siturilor adecvate din România pentru o posibilă nominalizare transnaţională defi nitivă a unor păduri virgine şi seculare de fag ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO, caracterizarea acestora pe bază de investigaţii în teren (stabilirea limitelor siturilor, stabilirea limitelor zonelor tampon, caracterizarea cadrului natural şi a vegetaţiei, stabilirea valorii adăugate cu care contribuie fiecare sit la extinderea reţelei, elaborarea hărţilor GIS etc.) şi elaborarea documentaţiilor necesare pentru dosarul de nominalizare;

• caracterizarea siturilor propuse şi evaluarea acestora în ceea ce priveşte Valoarea Universală Excepţională (Outstanding Universal Value), respectiv stabilirea gradului de naturalitate, care să justifice nominalizarea definitivă la nivel european a unei proprietăţi a Patrimoniului Mondial, pe baza criteriului de nominalizare „(ix)”, definit în Ghidul operaţional pentru implementarea Convenţiei Patrimoniului Mondial (Operational Guidelines for the Implementation of the World Heritage Convention) – “să reprezinte exemple excepţionale de procese ecologice şi biologice în evoluţia şi dezvoltarea ecosistemelor terestre, de ape dulci, costiere şi marine şi a comunităţilor de plante şi animale”;

• obţinerea acordului instituţiilor guvernamentale pentru ca România să fie parte în procesul de extindere a nominalizării seriale;

• obţinerea acordului şi sprijinului factorilor locali pentru nominalizarea siturilor candidate;

• luarea unei decizii finale cu privire la siturile candidate în vederea definirii valorii adiţionale a acestora;

• nominalizarea făgetelor pe “lista indicativă naţională”, realizarea demersurilor pentru înscrierea siturilor candidate şi transmiterea documentaţiei/dosarului (“dosarul de nominalizare”) către Secretariatul UNESCO pentru evaluare;

• elaborarea sau adaptarea planurilor de management pentru zonele nominalizate şi zonele tampon delimitate;

• asigurarea comunicării cu Comitetul pentru Patrimoniu Mondial.

Calendarul acţiunilor

Pe ani, calendarul acţiunilor ce urmează a se desfăşura este prezentat în continuare:

Anul 1 (2014)

– Asumarea deciziei statelor de a participa ca parte la procesul de extindere a nominalizării printr-o scrisoare oficială;

– Confirmarea siturilor candidate pentru a fi nominalizate de către fiecare ţară;

– Înscrierea siturilor candidate pe lista indicativă naţională, formatul pentru nominalizări seriale;

– Asumarea de către una dintre ţările parte la proces (alta decât cele 3 ţări care au situri UNESCO) a calităţii de a depune dosarul de nominalizare (n.n. Austria şi-a exprimat disponibilitatea de a prelua acestă sarcină în cadrul seminarului de la Viena).

Anul 2 (2015)

– 1 februarie – termenul limită pentru înscrierea componentelor/siturilor candidate pe lista indicativă naţională, formatul pentru nominalizări seriale, de către fiecare ţară parte la proces;

– August – Contribuţia ţărilor parte la proces la elaborarea dosarului de nominalizare şi fi nalizarea dosarului de nominalizare de către ţările parte;

– 30 septembrie – termenul limită pentru verificarea prealabilă a dosarului de nominalizare de către Comitetul UNESCO pentru Patrimoniul Mondial;

– 15 noiembrie – transmiterea de către Comitetul UNESCO pentru Patrimoniul Mondial a solicitărilor de completare a dosarului cu documente, dacă este cazul.

Anul 3 (2016)

– 1 Februarie – transmiterea dosarului de extindere a nominalizării la Comitetul UNESCO pentru Patrimoniul Mondial, de către ţara coordonatoare a procesului;

– 1 martie – verificarea finală a dosarului de nominalizare şi solicitarea pentru completare;

– Martie-decembrie – evaluarea dosarului, inclusiv vizite în teren ale experţilor evaluatori.

Anul 4 (2017)

– 31 ianuarie – solicitarea unor informaţii/clarifi cări din partea ţărilor parte la proces pentru completarea dosarului;

– 1 martie – termenul limită pentru depunerea documentelor solicitate;

– Mai – anunţarea rezultatului evaluării de către evaluatori (IUCN);

– Iunie – decizia Comitetului Patrimoniului Mondial cu privire la dosarul de nominalizare.

Din al 5-lea an

– Întâlnire anuală a reprezentanţilor ţărilor partenere;

Din 6 în 6 ani

– Raport cu privire la starea proprietăţii.

Perspective şi concluzii

Fagul este o specie exclusiv europeană şi este responsabilitatea europenilor de a asigura protecţia la nivel global a acesteia. Protecţia făgetelor nu poate fi efi cientă prin măsuri concretizate doar la nivel naţional, ci doar în context transnaţional, prin cooperarea tuturor ţărilor care includ arealul geografi c al acestei specii. România, ţara cu cea mai mare suprafaţă a făgetelor, cu cele mai multe făgete primare şi cu cele mai impresionante arborete de fag sub raportul structurii şi al elementelor taxatorice, poate să aducă o contribuţie importantă la conservarea unei reţele adecvate şi reprezentative de făgete. De asemenea, prin desemnarea unor eşantioane reprezentative ale făgetelor din Carpaţii României ca situri ale Patrimoniului Mondial, ţara noastră demostrează respectarea angajamentelor internaţionale cu privire la gestionarea durabilă şi conservarea resurselor forestiere naţionale: Programul de lucru pentru diversitatea biologică a pădurilor (CBD-COP 9), Conferinţele Ministeriale privind Protecţia Pădurilor în Europa, Strategia forestieră a Uniunii Europene etc. Mai mult, România va avea un al doilea obiectiv natural pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial, alături de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, demostrând astfel excepţionala valoare a patrimoniului natural din spaţiul carpatic românesc.

Bibliografie

Biriş I.-A., Doniţă N., Radu S., Cenuşă R., 2002. Ghid pentru selectarea şi evaluarea ecologică a pădurilor virgine din România, ICAS, 55 p.

Biriş I.A., 2004. Inventory and strategy for sustainable management and conservation of virgin forests in Romania [Elaborarea inventarului şi a strategiei pentru gestionarea durabilă a pădurilor virgine în România]. Project Report, ICAS Bucureşti.

Biriş I.-A., Marin G., Stoiculescu C., Maxim I., Vergheleţ M., Joiţa Apostol, 2005. Country report for Romania. In: Protected Forest Areas in Europe – Analysis and Harmonisation (PROFOR). Reports of signatory states – Federal Research and Training Centre for Forests, Natural Hazards and Landscape (BWV) Vienna.

Biriş I.A., 2012. Ancient beech forests of Romania – the preliminary identifi cation of potential nomination areas for the World Heritage List. Project Report. Contract no.: 8789/02.05.2012, Bundesamt für Naturschutz – ICAS, Bucureşti, 250 p.

Bohn U., Neuhäusl R., unter Mitarbeit von Gollub G., Hettwer C., Neuhäuslová Z., Schlüter H., Weber H., 2000/2003. Karte der natürlichen Vegetation Europas/ Map of the Natural Vegetation of Europe, Maßstab/ Scale 1:2.500.000, Teil 1/Part 1: Erläuterungstext/Explanatory Text, 655 S./pp., Teil 2/Part 2: Legende/Legend, 153 S/pp.

CBD & UNEP, 2005. Handbook of the Convention on Biological Diversity. 3rd ed., Montreal.

Doniţă N., Bândiu C., Biriş I.A., Gancz V., Apostol Joiţa, Marcu Cristiana, 2008. Harta forestieră a României pe unităţi ecosistemice, scara 1:500.000 [Forest Map of Romania – based on forest ecosystem types, scale 1:500.000], Editura Silvică.

FOREST EUROPE, UNECE and FAO, 2011. State of Europe’s forests 2011. Status and trends in sustainable forest management in Europe.

Drăcea M., 1938. Consideraţiuni asupra domeniului forestier al României. Tip. Bucovina, Bucureşti.

Giurgiu V., Doniţă N., Radu S., Cenuşă R., Dissescu R., Stoiculescu C., Biriş I.A., 2001. Les fôrets vierges de Roumanie. L’ASBL Foret Wallonne, Louvain la Neuve, 208 p.

Knapp H.D., 2008. Beech forests – a German contribution to the global forest biodiversity. BfN Skripten 233. Bundesamt fur Naturschutz. Bonn, 86 p.

Knapp H.D., Fichtner A., 2011. Beech forests. Joint natural heritaage of Europee. BfN Skripten 297. Bundesamt fur Naturschutz. Bonn, 197 p.

Stoiculescu C.D., 2013. Făgetele virgine din România în context european sub infl uenţa schimbărilor climatice. Bucureşti, 412 p.

Turok J., Alexandrov A., Blada I., Postolache G., Biriş I.A., Doniţă N., Gancz V., Genov K., Iazu S., 2000. Genetic resources of Fagus ssp. in South-Eastern Europe, IPPGRI, 24 p.

UNESCO World Heritage Centre, 2012. Operational guidelines for the implementation of the World Heritage Convention. Paris.

Veen P., Fanta J., Raev I., Biriş I.-A., de Smidt J., Maes B., 2010. Virgin forests in Romania and Bulgaria: results of two national inventory projects and their implications for protection. Biodiversity and Conservation 19(6): 1805-1819.

WHC WORLD HERITAGE CENTRE, 2011, Decision report – Decision 35 COM 8B.13. 35th session of the Committee, Paris. Web: http://whc.unesco.org.

Abstract

The World Heritage List (WHL) of UNESCO currently comprises 1007 properties in 161 States Parties. Most of these sites are cultural (779) and only 197 are natural sites whereas 31 are mixed sites with outstanding universal cultural and natural values. Romania has only 8 sites registered on WHL of UNESCO, 7 cultural sites and one natural site – The Danube Delta Biosphere Reserve – being underrepresented in relation with the real value of its natural patrimony. Beech is a deciduous species exclusively European and the beech forests constitute the potential natural vegetation for the temperate zone of Europe. Beech forests represent an outstanding and globally unparalleled example of the ongoing ecological processes of post-glacial expansion. This is a key factor for supporting the nomination of beech forests under WHL of UNESCO. Romania, the country with the larges area of beech forests and well preserved primary beech forests, has an important responsibility for the conservation of an adequate and representative network of beech forests. Considering these aspects, the Ministry of the Environment and Climate Change – Department for Waters, Forests and Fisheries, National Forest Administration – Romsilva, Forest Research and Management Institute, WWF Danube-Carpathian Programme Office and Greenpeace CEE Romania Foundation have signed a protocol for collaboration having as target the selection of certain beech forests to be included on the WHL of UNESCO.

Keywords: nature based tourism, territorial marketing, ecosystem services.