A scrie câte ceva de Bucovina este un privilegiu, o cinste deosebită, mai ales pentru acela care-şi trage seva din acest colţ mirific de ţară. Pe această temă se pot reda fapte în legătură cu istoria, viaţa socială sau alte domenii de activitate.

Tematica de faţă are în vedere abordarea uneia din cele mai preţioase bogăţii naturale şi anume pădurea. În acest context, în materialul pe care-l prezint îmi propun să tratez aspectele de sănătate ale pădurilor bucovinene.

Prezentarea acestor probleme este interesantă şi instructivă, întrucât raportat la fondul forestier al ţării, astfel de păduri sunt cele mai valoroase şi, în acelaşi timp, rezistente faţă de dăunători.

Staţiunile forestiere în care s-au creat şi format arboretele respective au un ridicat potenţial productiv, ceea ce explică valoarea lor deosebită.

1. Date generale

Din datele cuprinse în amenajamentele silvice, rezultă că suprafaţa păduroasă a Bucovinei este de 433,2 mii ha. Se cunoaşte că în graniţele României, întregite după primul război mondial, din Bucovina mai făceau parte şi judeţele Storojineţ şi Cernăuţi, în care pădurea acoperea o suprafaţă de 107,9 mii ha (Sabău, 1931).

Sub aspectul compoziţiei, în aceste păduri predomină răşinoasele (78,3 %), din care molidul, specie majoritară, reprezintă 65,2 %, bradul 12,1 %, iar pinii şi laricele nu depăşesc 1 %. Dintre foioase, (21,7 %), fagul ajunge la 14,8 %, cvercineele doar 1,3 % (stejarul pedunculat – 0,8 % şi gorunul – 0,5 %), diverse tari (4,4 %), reprezentate de carpen, frasin, paltin, salcâm etc. şi diverse moi (1,2 %), cu tei, plop şi salcie ş.a.

Dacă se compară mărimea fondului forestier din anul 1991 cu cel din 1929, adică după 62 ani, constatăm o reducere a suprafeţei păduroase cu 7,4 %. În acelaşi timp, rezultă o reducere importantă a procentului de brad, fag şi larice din compoziţia arboretelor, în schimb creşte proporţia molidului şi a pinilor.

În privinţa claselor de vârstă, majoritatea sunt cele tinere şi mijlocii. Această situaţie reflectă modul de gospodărire a pădurilor respective, îndeosebi al răşinoaselor. Tăierile abuzive făcute în decursul timpului, cât mai ales după al doilea război mondial, în care Sovromul a excelat, când versanţi si bazine întregi au fost defrişate cum a fost cel al Bistriţei superioare şi al Dornei, a dus implicit la împădurirea lor, creându-se astfel arborete tinere. Nu este mai puţin adevărat că, în anumite perioade, răşinoasele au fost afectate în proporţie apreciabilă de calamităţi naturale constând din doborâturi şi rupturi de arbori pe mari suprafeţe. Frecvent, asemenea fenomene s-au înregistrat începând cu anul 1947, care au continuat ulterior, intensitatea lor variind de la o perioadă la alta. In acest fel nu s-au putut respecta prescripţiile cuprinse în amenajamente.

Din păcate practicile păguboase pentru pădure au continuat, mai cu seamă prin depăşirea posibilităţii acesteia. În acelaşi timp trebuie avute în vedere monoculturile de răşinoase, unietajate si cu un grad ridicat de vulnerabilitate. Doar câteva rămăşiţe de păduri pluriene, cum ar fi Codrul Slătioara sau Rezervaţia Giumalău au rămas ca martor care să dovedească ce înseamnă sub aspect de structură şi compoziţie astfel de arborete, când este vorba să se confrunte cu acţiunea vătămătoare a unor adversităţi naturale.

Iată contextul în care se face analiza stării de sănătate a pădurilor din Bucovina. Gradul de infectare al arboretelor de acţiunea vătămătoare a unor dăunători a depins pe de o parte de natura şi structura arboretelor în cauză, de gospodărirea lor, iar pe de altă parte de natura agentului vătămător.

2. Evoluţia stării de sănătate a pădurilor în perioada 1955 – 1991

In perioada 1955-1991, fondul forestier bucovinean s-a confruntat într-o anumită măsură cu acţiunea unor dăunători forestieri.

Aşa cum rezultă din tabelul 1, pădurile au fost afectate în medie în procent anual de 12,5 % cu maximul de 38,2 % în 1989 şi minimum de 0,1 % în 1960. De fapt, până în anul 1985 (exceptând anii 1977, 1978, 1979, 1983), nivelul la care s-au semnalat dăunătorii a fost mai scăzut, creşterile având loc în ultima perioadă analizată. In privinţa naturii vătămărilor, se poate observa atât participarea dăunătorilor biotici cu 52,5 %,cât şi a celor abiotici cu 47, 5 %.

Tabelul 1. Dăunători ai pădurilor

3. Principalii dăunători ai vegetaţiei forestiere, influenţa lor asupra pădurii

Acţiunea agenţilor vătămători asupra pădurilor din Bucovina s-a datorat atât dăunătorilor biotici, cât şi abiotici. Acest lucru a depins în bună parte de structura şi compoziţia arboretelor, cât mai ales de evoluţia şi intensitatea factorilor climatici care ulterior au înlesnit formarea si dezvoltarea unor focare de dăunători. Ca exemplu, vântul şi zăpada prin doborârea şi ruperea arborilor au prejudiciat pădurea, fiind necesară exploatarea acestora înainte de vreme, iar în situaţii specifice au favorizat înmulţirea şi extinderea dăunătorilor.

3.1. Dăunători biotici

Dintre dăunătorii biotici (52,5 %), insectele reprezintă 43,0 %, paraziţii vegetali 2,5 %, iar mamiferele rozătoare 7,0%. În prima parte a perioadei de analiză, aceştia au predominat până la 100 % (1955 – 1959), iar în ultima perioadă ajung la 87,6% (1987).

3.1.1. Insecte

O pondere însemnată între factorii vătămători o au insectele (43,0%), care urmează după vânt şi zăpadă cu 46,9%. Răşinoasele au fost infestate de insecte în proporţie de 46,9%, din care gândacii de scoarţă 32,2%, Hylobius abietis 10,0%, Lymantria monacha L. 3,5%, Hylastes sp. 0,7°/o şi Trypodendron lineatmn Oliv. 0,5%. La foioase, insectele s-au depistat în procent de 53,1%, datorită în cea mai mare parte atacurilor din ultimii ani, produse de Orchestes fagi L. (33,7%) şi Philaphis fagi L. (13,0%) la fag. In procent mult mai scăzut s-a constatat prezenţa defoliatorilor la stejar de 5,4%, iar la plopi şi răchitării insectele semnalate au fost de până la 1%.

Pe scurt, se vor sublinia unele aspecte privind dăunătorii menţionaţi.

La răşinoase, defoliatorul Lymantria monacha, între anii 1955 – 1958 a format una din cele mai puternice gradaţii din Carpaţii Orientali, care a cuprins zona Broşteni – Vatra Dornei, pe 20 510 ha, precum şi păduri de molid învecinate din judeţul Harghita, pe 38100 ha şi judeţul Neamţ, pe 1810 ha.

Lymantria monacha L. a produs atacuri în molidişuri, de regulâ de vârstă mijlocie şi bătrână, cu consistenţă de 0,6 – 0,8, situate la altitudini între 800 – 1400 m. Ca urmare a defolierilor totale şi parţiale (peste 2/3), arborii s-au uscat. Insecta a fost semnalată în 1891 – 1893 în ocolul Broşteni, apoi în anii 1922 – 1926 în ocolul Moldoviţa. În privinţa înmulţirii în masă din anii 1955 – 1958, Lymantria monacha a fost depistată în arboretele de molid de pe pârâul Pinului – Ocolul Broşteni în 1955 , când focarul primar era deja format, constatându-se defolieri parţiale. Condiţiile climatice favorabile din anii 1956 şi 1957 au contribuit la dezvoltarea şi extinderea gradaţiei acestui dăunător pe o zonă mai mare. De aceea a fost necesară întreprinderea unor măsuri hotărâte de combatere chimică, efectuate în primăvara anului 1958. Infestările ulterioare înregistrate în molidişurile din ocoalele silvice Coşna, Vatra Dornei, Falcău, Pojorâta, Putna, din fericire nu s-au dezvoltat şi extins.

Introducerea şi generalizarea în producţie a feromonului Atralymon, pentru controlul prezenţei insectei Lymantria monacha începând cu anul 1976, a permis o mai bună supraveghere a nivelului populaţiei din pădurile de răşinoase. Datele obţinute pe perioada 1976 – 1991, indică fluctuaţii ale dăunătorului, care uneori sunt mai accentuate.

Valorile mai mari ale populaţiei de Lymantria monacha s-au înregistrat în amestecurile de molid cu brad şi fag, cât şi în clasele de vârstă mijlocie-mare din raza ocoalelor Putna, Marginea şi Falcău.

În anii 1987 şi 1992, într-un molidiş de 60 de ani din U.P.I. Teşna – Ocolul Coşna, cu consistenţă de 0,8 s-au capturat între 400 – 500 fluturi la o cursă feromonală, fără ca ulterior să se găsească ouă sau larve. Aşa că depistările efectuate în stadiile de ou şi larvă pentru stabilirea densităţii defoliatorului au arătat că acesta se găseşte în latenţă. Se poate spune că acest feromon a acţionat totodată şi preventiv, prin reducerea an de an a populaţiei dăunătorului.

Gândacii de scoarţă ai răşinoaselor s-au instalat şi dezvoltat în măsura în care în suprafeţele respective au existat arbori doborâţi şi rupţi de vânt şi zăpadă, care au devenit medii prielnice de înmulţire a insectelor.

Din tabelul 1 rezultă cum începând cu anul 1964, pădurile de răşinoase au fost tot mai mult afectate de acţiunea vătămătoare a vântului şi zăpezii. Suprafeţele în care s-au depistat gândacii de scoarţă ai răşinoaselor au variat între 1900 ha în 1956 şi 21 790 ha (1988) – 21 820 ha (1955). Înmulţirea şi extinderea focarelor de ipide a depins de modul în care s-a reuşit exploatarea doborâturilor şi rupturilor de vânt, precum şi de darea lor în producţie. În cazul menţinerii unor astfel de materiale nefasonate, insectele s-au înmulţit, crescând considerabil densitatea populaţiei. În felul acesta insectele au devenit dăunătorii primari capabili să atace arborii sănătoşi.

La molid, specia cu răspândirea cea mai mare este Ips typgraphus L., care în unele puncte ajunge la 80 % şi chiar mai mult din compoziţia specifică a scolitidelor. De preferinţă, atacă arborii cu dimensiuni mari. In proporţie redusă şi pe porţiunile cu dimensiuni mai mici s-a constatat prezenţa insectelor Ips amintinus Bichh şi Pityogenes chalcographus L. Pe tulpinile cu grad ridicat de umezeală, frecvent s-au semnalat speciile Hylurgops palliatus Gyl şi Hylurgops glabratus Zett. În arborii de molid sănătoşi sau cu grad scăzut de vătămare din ocolul silvic Pojorâta, începând cu anul 1965 s-a constatat atac de Dendroctonus micans Kuy, dăunător cu caracter primar (Simionescu, 1975, 1976, 1990). Cu totul izolat, la molid s-au mai semnalat speciile Cryphalus abietis Ratz., Palygraphus polygraphus L.,Dryocoetes autographus Ratz., Pissodes harcyniae Hbst., Rhagium inquisitor L., etc.

Atacuri ale acestor dăunători s-au depistat frecvent în raza tuturor ocoalelor silvice care gospodăresc păduri de răşinoase, mai ales însă la Iacobeni, Broşteni, Falcău, Moldoviţa, Dorna Candrenilor, Coşna, Cârlibaba, etc.

La brad, atacul de Pityokteines curvidens Germ. a predominat, adeseori a fost asociat cu Cryphalus piceae Ratz. şi mai rar de tot cu Pityokteines spinidens Rtt., P. vorontzovi Iacobs. Frecvent, infestări ale acestor gândaci s-au semnalat la arboretele de brad din ocolul silvic Marginea, mai ales la Codrul Voivodesei.

Ţinând seama de importanţa cunoaşterii acestui grup de dăunători (Scolitidae), în perioada 1965-1990 s-au întreprins ample cercetări în legătură cu biologia şi ecologia acestor insecte, cât şi cu dinamica înmulţirii lor. Totodată s-au elaborat tehnologii moderne de depistare, prognoză, prevenire şi combatere, abordându-se în acelaşi timp conceptul de luptă integrată.

Începând cu anul 1980, pentru prima dată s-au experimentat şi introdus în producţie feromonii agregativi : Pheroprax, Typolur din Germania şi Atratyp de la Institutul de Chimie Cluj-Napoca în depistarea, prevenirea şi combaterea gândacului de scoarţă Ips typographus. Acest lucru a permis o mai bună supraveghere a pădurii şi în acelaşi timp s-a putut reduce numărul de arbori cursă cu 30-50 %.

Prezenţa insectelor xilofage a fost scăzută (0,5%), ponderea având-o Trypondendron Iineatum Oliv.

În măsură mult mai mică s-au depistat speciile de Tetropium castaneum L., Criccephalus rusticus L., Sirex juvencus L., Urocerus gigas L. ş.a. Aceşti dăunători s-au instalat şi înmulţit pe materialele lemnoase exploatate şi depozitate în locuri umbrite şi cu exces de umezeală, mai ales în cazul insectei Trypodendron Iineatum. Suprafeţele pe care s-a constatat prezenţa acestor xilofagi au ajuns la 1 302 ha în 1979 şi la 200 ha în 1978.

În plantaţiile de răşinoase, îndeosebi de molid, s-au constatat atacuri de Hylobius abietis L. (10%) şi de Hlylastes sp. (0,7%). În intervalul anilor 1956-1964, infestările de Hylobius abietis au fost între 220-711 ha (tabelul 2), pentru ca apoi să crească la 3 882 ha (1967), 4 910 ha (1968), 4 202 ha (1971) şi 4 800 ha (1976). Înmulţirea în masă a acestui dăunător s-a datorat în cea mai mare parte necojirii în întregime a cioatelor şi a unor materiale lemnoase din parchetele de răşinoase, mai cu seamă a celor afectate de doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă. Alături de acest trombar, puieţii de molid au fost atacaţi deHylastes cunicularius Er. şi Hylastes ater Payk, tot în condiţiile unor parchete curăţate necorespunzător. Asemenea atacuri s-au identificat în plantaţiile de molid din ocoalele silvice Broşteni, Moldoviţa, Pojorâta în 1976 (6 ha) şi 1977 (9 ha), pentru ca apoi să crească la 103 ha (1978), iar în ultimi ani să fie de 300 ha (1990) şi 345 ha (1991). Prin scoarţe cursă şi pari cursă s-au prevenit eventualele prejudicii care puteau fi aduse plantaţiilor afectate de Hylobius abietis şi Hylastes sp.

Tabelul 2: Dăunători biotici (ha)

La foioase, defoliatorii stejarului au produs infestări în proporţie de 5,4 %, în majoritate slabe şi foarte slabe. Astfel, Lymantria dispar L., (0,8 %) s-a depistat în cvarcinee în prima şi ultima arte a perioadei analizate, pe suprafeţe reduse (tabelul 2). De fapt, aceste infestări au coincis cu cele două gradaţii puternice ale dăunătorului Lymantria dispar din 1955 – 1958 şi 1985 – 1989, când au fost cuprinse peste jumătate din pădurile de stejar din ţară. Întrucât pădurile de cvercinee din Bucovina sunt socotite ca nefavorabile înmulţirii în masă a acestei insecte (Simionescu, 1990), atacul a fost de intensitate slabă şi foarte slabă. În această situatie s-a procedat la recoltareaa depunerilor de ouă şi distrugerea lor.

Tortrix viridana (1,6 %) şi Geometridae sp. (3,0 %o), periodic au infestat păduri de stejar, în majoritate de intensitate slabă şi foarte slabă. Astfel de atacuri produse de aceste insecte s-au constatat în ocoalele silvice Suceava (pădurile Adâncata, Dumbrava, Mitoc), Dolhasca (pădurile Liteni, Dolhasca), Fălticeni (pădurile Leucuşeşti, Hârtog).

Făgetele din Bucovina s-au confruntat în ultimii ani cu atacuri foarte puternice ale trombarului Orchestes fagi L., cât si a păduchelui Phylaphis fagi L. (tabelul 2).

De subliniat că a fost o explozie de înmulţire în masă a acestor dăunători care au cuprins aproape în întregime pădurile de fag. Intensităţi ridicate ale atacului au fost deopotrivă în tineret cât şi în arborete cu vârste mijlocii şi bătrâne, aproape în. toate ocoalele silvice. Totuşi se remarcă un grad mai intens al infestării în partea sudică a zonei, respectiv în ocoalele Râşca, Dolhasca, Gura Humorului. După maximul atacului realizat în 1989 pentru Orchestes fagi şi 1987 pentru Phylaphis fagi, se remarcă o stingere naturală a focarelor create.

De fapt înmulţirile în masă ale lui Orchstes fagi în perioada amintită au avut loc aproape în tot arealul fagului, dar de o intensitate mai puternică pe coasta vestică şi estică a Carpaţilor Orientali (Simionescu, 1990). Urmare a atacului produs de acest dăunător, producţia de masă lemnoasă a fost influenţată, fără însă a fi pusă în primejdie existenţa arboretele respective. Atitudinea adoptată la nivel decizional, ca în astfel de situaţii să nu se intervină chimic, s-a dovedit utilă. În această privinţă, s-a avut în vedere că ecosistemele de fag prezintă un echilibru biologic bun, ceea ce le asigură o stabilitate ecologică şi o stare activă de vegetaţie. Încercările limitate la efectuarea unor tratamente chimice experimentale în regenerări naturale puternic infestate de Orchestes fagi nu au fost concludente.

În răchitării, mai ales în cea de la Zamostea – ocolul silvic Suceava, s-a depistat prezenţa insectelor Earis chlorana L., pe suprafeţe relativ mici, de 25 ha în 1973 şi 140 ha în 1990, cât şiCryptorrhynchus lapathi L., între 15 ha (1980) şi 88 ha (1986), care s-au combătut chimic.

Alţi dăunători semnalaţi au fost Melasoma populi L. pe plop, cu maxim de 231 ha în 1966, Melolontha sp. (adulţi) pe lizierele unor păduri de stejar – 221 ha în 1990 si 337 ha în 1991 (tabelul 2).

3. 1. 2. Paraziţi vegetali

Din grupa dăunătorilor biotici, paraziţii vegetali reprezintă 7 %, destul de apropiată Ia nivel de ţară. Ponderea o au paraziţii vegetali ai frunzelor (98 %), iar cea mai mare parte datorită înregistrării statistică a bolii Lophodermiuim macrosporum Hart. (90 %) pe molid. Dacă în anii 1984 şi 1985 acest agent s-a semnalat doar pe 1 429 ha, respectiv 1 610 ha, din 1986 şi până în 1991 s-a depistat în fiecare an pe 7 000 ha de densitate slabă si foarte slabă.

În unele arborete tinere de pin s-a constatat prezenţa bolii Lophodermium pinastri (Schard.) Chev. (1,1 %) cu maximul de 106 ha în 1974 şi cu totul izolat a speciilor de Coleosporium de intensitate slabă şi foarte slabă.

În regenerările naturale şi în plantaţiile de stejar s-a depistat parazitul Microsphaera abbreviata (făinarea stejarilor) în proporţie de 7,2%. În intervalul 1965-1975 răspândirea acestei boii a fost mai accentuată (tabelul 2), pentru ca în ultima perioadă să scadă mult. Preventiv, tratamentele cu sulf au limitat şi extinderea atacului acestui agent vătămător

În 1991, pe 2 194 ha s-a depistat atac de Nectria galligena, identificată în făgetele din partea inferioară a arealului de vegetaţie (ocolul silvic Dolhasca). Devine alarmantă prezenţa acestui agent vătămător, întrucât poate produce prejudicii mari arboretelor respective.

3.1.3. Mamifere rozătoare

Primele pagube produse de mamifere rozătoare s-au semnalat în 1958 şi 1960, acestea fiind cauzate de şoareci, pe 90 ha, respectiv pe 20 ha în 1960. Începând din anul 1961 s-au constatat vătămări datorită cervidelor în plantaţiile de molid, pe 58 ha în 1962, pe 12 ha pentru ca din 1965 acestea să fie mult mai mari (2 473 ha). Aşa că în intervalul 1965-1991, asemenea pagube au fost tot mai ridicate cu maximele înregistrate în 1976 (8 461 ha), 1988 (9 660 hal, 1989 (10 132 ha), 1990 (9 537 ha). În prima parte a perioadei, astfel de vătămări au avut loc în plantaţii de molid instalate în afara arealului natural de vegetaţie, îndeosebi în raza ocoalelor silvice Fălticeni, Dolhasca, Suceava, Râşca etc. Faptul că în prima parte a perioadei extinderea acestor culturi s-a făcut pe suprafeţe însemnate, justificat de nevoile industriei celulozei, măsură la care însă s-a renunţat pe motiv că ecologic s-a perturbat mult ecosistemul forestier, în acest fel s-a ajuns cu plantaţii de molid în făgete.

Aşa cum rezultă din tabelul 2, pagubele datorate mamiferelor sunt de 7 %, mult peste media pe ţară, care în 1977 a ajuns la 5 % (Simiomescu, 1990). Ponderea cea mai ridicată a pagubelor produse de această categorie de dăunători a fost în anii 1965, I972, 1976, 1985. Dintre acestea, cervidele deţin 88 %, urmate de mistreţi, cu 9,3 %, de pârşi, şoareci, iar în ultimii ani de urşi.

Cervidele vatămă puieţii de răşinoase prin roaderea sau retezarea mugurilor şi lujerilor în timpul iernii şi primăverii, înainte de topirea zăpezii. Trebuie subliniat faptul că pe măsură ce s-a renunţat la culturile de răşinoase din afara arealului, au fost tot mai accentuate pagubele la plantaţiile de molid din zona lui optimă de vegetaţie. Asemenea cazuri au fost frecvente în plantaţiile de molid din ocoalele silvice Iacobeni, Pojorâta, Broşteni etc. Această situaţie se poate pune pe seama împăduririi aproape integrale a tuturor golurilor şi poienilor din interiorul masivelor păduroase, lipsind în felul acesta vânatul de o sursă însemnată de hrană.

In acelaşi timp, este necesar de avut în vedere creşterea peste măsură a efectivelor de vânat, în totală neconcordanţă cu bonitatea terenurilor respective. Măsurile hotărâte de protejare a culturilor tinere, expuse acestor vătămări, prin tratarea puieţilor toamna cu repelente, după încetarea sezonului de vegetaţie, înainte ca temperatura solului să coboare sub 0^o C, sau folosirea pungilor de plastic perforate, mai ales pentru puieţii mari, au evitat în bună parte prejudiciile care se puteau produce. Multe exemple se pot da în această privinţă, în care s-a reuşit salvarea culturilor, care au închis starea de masiv.

În această privinţă, devin convingătoare câteva cazuri din raza ocolului silvic Iacobeni (Citotina, Botoş-Orata), unde confruntarea a fost mai dură cu efective de vânat mult peste normal. Aproape la toate ocoalele s-a intervenit în reducerea populaţiilor de vânat, în schimb la Iacobeni acest lucru s-a făcut pe o perioadă mai îndelungată şi de o intensitate pronunţată. În tot cazul, pentru a fi evitate adversităţile dintre vânat şi pădure, se impune asigurarea unui echilibru biologic optim, în care vânatul să aibă asigurată liniştea şi hrana necesară, cât şi realizarea unor arborete de amestec, în care să se găsească un asortiment sporit de specii.

O situaţie alarmantă o reprezintă vătămările provocate de cervide, în arboretele tinere, prin roaderea cojii de pe tulpina arborilor. Asemenea situaţii s-au înregistrat în aproape întreg arealul molidului, dar mai cu seamă în tineretul parcurs cu lucrări de îngrijire. În ultima perioadă, proporţia pe care s-au semnalat astfel de prejudicii, raportat la totalul pagubelor cauzate de cervide, a crescut considerabil. Iată bunăoară, în anii 1989 şi 1990 acestea au reprezentat 79 % şi respectiv 69 %. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât în unele puncte vătămările puternice au ajuns şi chiar au depăşit 20 % din suprafaţa respectivă. În astfel de cazuri, se pune problema extragerii exemplarelor cu tulpina roasă pe toate părţile, ceea ce desigur duce la reducerea consistentei arboretului respectiv. Remediul la o astfel de situaţie este de a se pune în concordanţă efectivele de vânat cu hrana lor necesară.

Mistreţii au provocat pagube prin călcarea şi distrugerea puieţilor (9,3 %). De la 54 ha afectate în 1961, s-a ajuns la 1705 ha în 1973, după care acestea s-au redus mult. La fel, şi în acest caz, problema se pune prin menţinerea unor efective normale.

În ultimii doi ani, urşii au adus prejudicii însemnate pădurii prin smulgerea scoarţei de pe arbore, în fâşii, înregistrându-se până la 1503 ha (1990) şi 1602 în 1991. Rănile făcute în acest fel devin locuri favorabile infecţiilor cu agenţi criptogamici.

În intervalul 1965-1985, pârşii au vătămat exemplare tinere de molid, prin inelarea acestora la vârf. Astfel de situaţii s-au constatat în proporţie de 6,4 %, pe suprafeţe între 5 şi 60 ha.

Prezenţa şoarecilor în culturi (0,1 %), între anii 1958 (90 ha) şi 1964 (30 ha), a fost determinată, în bună parte, de fructificaţia abundentă a jirului şi a ghindei.

3.2. Dăunători abiotici

Aşa, cum s-a arătat în prima parte a materialului, şi cum rezultă din tabelul 1, participarea dăunătorilor abiotici, pe total, a fost de 47,5 %. Ponderea însemnată a acestor factori vătămători, în cea mai mare parte s-a datorat vântului şi zăpezii, care în unii ani au produs calamităţi naturale de proporţie, prin producerea a numeroase doborâturi şi rupturi de arbori. De la o medie anuală a acestora de 46,9%, s-a ajuns la 86,3 % şi 86,4 % în 1969 şi 1977. Influenţa altor elemente climatice a fost mult mai scăzută.

3.2. 1. Vânt, zăpadă

După cum reiese din tabelul 1, suprafeţele pe care s-au constatat doborâturi puternice şi rupturi de vânt s-au produs în 27 decembrie 1947, în primele zile ale lunii ianuarie 1948 şi 13-18 decembrie 1957 în bazinele Bistriţei şi Moldovei. Din tabelul 1 reiese că astfel de situaţii s-au înregistrat în 1964 (28,1 %), după care cresc brusc în 1965 (68,9 %).

De fapt în toamna anului 1964 s-au înregistrat viteze ale vântului de 140-150 km/oră, care la 25-26 noiembrie au ajuns şi depăşit 170 km/oră. Regimul vântului este determinat de caracterul, succesiunea si frecvenţa sistemelor barice şi a proceselor de circulaţie atmosferice. O influenţă deosebită o are relieful. Carpaţii modifică esenţial direcţia şi viteza vântului, care deseori dau naştere unor efecte pronunţate de „fohn”. Agravarea fenomenului a fost accentuată şi de ploi, care au înmuiat solul şi, în acest fel, au înlesnit producerea rapidă şi de intensitate a doborâturilor.

Astfel, urmare a acestor vijelii din 23-24 septembrie 1964, s-a doborât şi rupt un volum de 5279 mii m.c., din care 2038 mii m.c. în masă (1605 ha). Asemenea calamităţi au avut loc în bazinele Neagra şi Negrişoara – Ocolul silvic Broşteni (2986 ha), iar de amploare mai scăzută, aproape la toate ocoalele silvice din judeţul Suceava. Astfel de fenomene au urmat an de an, indiferent de sezon. Totuşi, mai însemnate au fost în zilele de 12-14 iulie 1969, 24-25 noiembrie 1973, 21-22 octombrie 1974, 19 iunie 1975, 6 iulie 1978, 2-3 noiembrie 1981, 27-28 iunie 1982 ş. a.

Ruperea şi doborârea arborilor a avut loc şi datorită greutăţii zăpezilor de primăvară, atunci când aceasta prezintă o aderenţă sporită la ramuri şi frunze. Astfel de calamităţi în Bucovina s-au produs mai ales în molidişurile din clasele de producţie mijlocii şi superioare, acestea înregistrându-se în luna aprilie 1977 şi aprilie 1979. Faptul că răşinoasele se prezintă ca monoculturi cu structură unietajată, a contribuit la mărirea gradului de vulnerabilitate faţă de acţiunea vântului şi a zăpezii. Asemenea fenomene s-au constatat în bazinele Moldovei şi Sucevei şi mai puţin în bazinul Bistriţei.

Prezentarea pe larg a efectelor vântului şi zăpezii s-a făcut pe considerentul ca acestea constituie factorul primar vătămător al pădurii, urmarea căruia arborii doborâţi sau rupţi, în scurt timp, devin favorabili instalării, formării si extinderii focarelor de ipide, atât de periculoase pentru arboretele din zonă.

3.2.2. Geruri, secetă, inundaţii, grindină, ploi torenţiale, alunecări de teren

Influenţa acestor factori climatici s-a resimţit mai ales în culturile tinere, reprezentând doar 0,5 %, din care mai însemnaţi au fost gerurile (0,4 %) pe 8870 ha, seceta (0,1 %) pe 1276 ha, inundaţii pe 355 ha şi grindina cu ploile torenţiale pe 21 ha. Îngheţurile mai puternice au avut loc în anul 1962 şi mai scăzute în 1966, cât şi în 1960, 1961 şi în alţi ani.

Seceta a contribuit la debilitarea şi uscarea unor plantaţii (0,1 %), pe suprafeţe restrânse, maximul de 450 ha înregistrându-se în 1974. Inundaţiile pe 355 ha s-au semnalat în intervalul 1965 (5 ha) şi 1991 (21 ha), maximul de 129 ha fiind în 1969. Au avut de suferit unele culturi situate în bazinul Sucevei şi mai puţin în bazinul Moldovei.

Grindina şi ploile torenţiale s-au înregistrat pe 21 ha în 1978, cu efecte mai pronunţate la răchitării şi în măsură mai mică la unele culturi.

Urmare a ploilor de lungă durată şi de intensitate s-au produs alunecări de teren pe 875 ha, din care 835 ha în 1976.

4. Prejudicii cauzate de exploatări şi rezinaj

Prejudiciile cauzate pădurii prin exploatările forestiere au fost destul de însemnate. Gradul de vătămare a depins de regimul şi tratamentul aplicat, cât mai ales de tehnologia de recoltare a arborilor marcaţi. Astfel, în frecvente situaţii s-au prejudiciat atât seminţişurile naturale destinate regenerării, cât şi arborii pe picior. Extragerea materialului lemnos în perioade nepotrivite a avut ca efect nu numai distrugerea seminţişului, dar şi tasarea solului, cât mai ales rănirea arborilor sănătoşi. Gradul de vătămare a fost cu atât mai ridicat cu cât colectarea lemnului s-a făcut pe toată suprafaţa parchetului, fără ca în prealabil să se amenajeze trasee de scoatere. Asemenea situaţii au fost destul de frecvente la tăierile sub masiv, cât şi la rărituri. Vătămări mai accentuate s-au adus prin corhănirea lemnului, adeseori făcut pe tot versantul parcelei. Prin tăierile practicate, arborii s-au debilitat şi lâncezit, în felul acesta devenind medii prielnice pentru atacul insectelor şi al ciupercilor, uneori focarele formate în aceste condiţii au pus în pericol arboretele din zonă.

Rezinajul arborilor de molid a constituit o gravă operaţie anticulturală, prin care arboretele respective a avut mult de suferit. În Bucovina, a fost o perioadă de 20 – 30 ani (până în 1990), când într-o formă sau alta acest rezinai era acceptat cu condiţia să se facă doar în parchetele destinate exploatării. Din păcate, restricţiile impuse nu s-au respectat şi am asistat în multe zone în care s-a executat un rezinaj sălbatic, prin care s-au încălcat cele mai elementare reguli silvice. Urmare acestei situaţii, pe trasee şi diferite poteci de parcurs s-a practicat de către muncitori rezinajul, numai în scopul recoltării răşinei, neinteresând soarta arborilor respectivi. În felul acesta, mulţi din aceşti arbori au devenit medii prielnice de formare a unor focare periculoase de dăunători.

5. Uscarea bradului

În ultimul deceniu, silvicultura bucovineană s-a confruntat cu fenomenul de uscare a bradului. Aceasta s-a semnalat în anii 1980 – 1982 în pădurea Codrul Voivodesei din Ocolul silvic Marginea, pentru ca apoi să se extindă şi la alte păduri, atât în acest ocol, cât şi în altele învecinate. Dacă în anul 1982 s-au extras 1,2 m.c. arbori uscaţi la hectar pe 1,4 mii ha, în 1983 acest volum a fost de 2,8 m.c./ha. Mai afectate de acest fenomen au fost brădetele din Ocolul silvic Marginea, unde în 1983 volumul arborilor uscaţi de brad şi exploataţi a fost de 6,8 m.c./ha în 1984 şi de 15,8 m.c./ha în 1985. Fenomenul de uscare al bradului s-a accentuat şi extins în afară de Ocolul silvic Marginea şi la Ocolul silvic Solca, iar o proporţie mai restrânsă la ocoalele Putna, Gura Humorului, Râşca, Mălini, Falcău. Potrivit datelor din statistică, suprafaţa afectată a fost de 9777 ha (1986), 11975 ha (1987), 8788 ha (1988), 12672 ha (1989), 13093 ha (1990), 9168 ha (1991) şi 9127 ha în 1992. În prima parte a perioadei intensitatea uscării a fost mare, mai cu seamă la ocoalele silvice Marginea şi Solca, pentru ca în anii 1989 şi 1990 să scadă.

Condiţiile de climă şi în special de temperatură au favorizat declanşarea uscării arborilor de brad. Anii secetoşi din ultimul deceniu au contribuit la deficitul hidric care s-a resimţit în procesele fiziologice ale arborilor, prin debilitarea acestora. Într-o anumită măsură am putea ţine seamă şi de influenţa noxelor industriale, cât şi a ploilor acide. Avem în vedere că la 20-30 km a funcţionat, până în 1991, Întreprinderea de fibre artificiale (IFA) Suceava. Faptul că în ultimii ani uscarea bradului a scăzut, înregistrându-se pe 3195 ha în 1991 şi 2264 în 1992 o putem atribui volumului mare de precipitaţii din 1991, prin care s-a restabilit echilibrul regimului hidric din sol. Totodată, sistarea activităţii IFA Suceava este un aspect de care trebuie ţinut seama. În acelaşi timp este necesar să cunoaştem că, în condiţiile staţionale din zona bradului, limita fiziologică a acestuia este un criteriu de analizat cu mai multă grijă.

Adeseori, la arborii predispuşi uscării se constată şi prezenţa vâscului.

În tot cazul, influenţa dăunătorilor biotici – insecte şi paraziţi vegetali – nu se încadrează între factorii primari, socotindu-i secundari, care în final desăvârşesc uscarea.

6. Lucrări executate

Asigurarea unei bune stări de sănătate a pădurilor a fost posibilă şi prin executarea Ia timp a lucrărilor de protecţie stabilite. Dacă în medie suprafaţa păduroasă afectată de acţiunea dăunătorilor a fost de 12,5% procentul mediu pe care s-au efectuat lucrări de prevenire şi combatere a fost doar de 3 – 4%, ajungând în ultimii ani la 4,6% în 1991 şi 4,2% în 1992. În majoritate, lucrările au avut un caracter preventiv de 55,4% în 1991 şi 77,4% în 1992.

Pe natura lucrărilor, acestea, în proporţie de până la 1 %, s-au executat în pepiniere, iar în ultima perioadă a analizei până la 99 % în arborete. În arborete volumul cel mai important, de 57,5% în 1991 şi 78,1% în 1992, a fost pentru prevenirea şi combaterea ipidelor la răşinoase. În acest scop, s-au folosit arbori cursă şi de control, iar în 1980 cursele feromonale.

Datorită extinderii metodei feromonale de prevenire şi combatere a gândacului Ips typagraphus, a fost posibilă reducerea în unele zone cu până la 50 % şi mai mult a arborilor cursă. Combinarea arborilor cursă cu feromoni a fost necesară, în vederce atragerii şi distrugerii speciilor de Ips amitinus şi Pityogenes chalcographus, în unele suprafeţe, în compoziţia Scolitidelor, fiind în proporţie însemnată.

Pentru evitarea prejudiciilor din plantaţiile de răşinoase, mai cu seamă la molid, cauzate de trombarul Hylobius abietis, pe suprafeţe însemnate s-au amplasat coji tratate cu diverse insecticide. De asemenea, împotriva speciilor de Hylastes s-au folosit pari cursă.

Aceste lucrări au reprezentat până la 15 %, în 1991, din total. Prevenirea vătămărilor din plantaţiile de răşinoase produse de cervide de intensitate ridicată s-a făcut prin tratarea lujerilor şi mugurilor terminali cu repelente de tip Silvarom (Întreprinderea chimică Râşnov) şi Protelin (produs indigen, după reţeta ing. Pentiuc Vichenţie). În acelaşi scop s-au folosit cu succes şi pungile de plastic perforate.

În pădurile bucovinene, tratamentele chimice pe suprafeţe mai mari s-au făcut din primăvara anului 1958, când s-a combătut, în arboretele de molid de la Ocolul silvic Broşteni Lymantria monacha (20 000 ha) şi puţin de tot la Vatra Dornei (410 ha) Cu acest prilej s-au folosit insecticide organoclorurate, pe bază de DDT si HCH, cu eficienţă sporită. Faptul că mai bine de 30 ani nu s-a considerat necesară combaterea unor dăunători forestieri pe cale chimică, iese în evidenţă stabilitatea ecologică a ecosistemelor forestiere din această zonă. Aşa cum s-a arătat în prima parte a acestui capitol, lucrările de protecţie folosite au fost componenţe importante în cadrul combaterii integrante a dăunătorilor forestieri. În felul acesta s-a putut răspunde dezideratului de îmbinare a măsurilor silviculturale, cu cele biologice şi chimice nepoluante.

În concluzie se poate spune că pădurile din Bucovina au trecut, periodic, prin crize fitosanitare determinate atât de factorii biotici, cât şi abiotici. În acest interval de timp (1955 – 1991), fondul forestier a fost afectat în medie în proporţie de 12,5%, în schimb intervenţiile efectuate pentru prevenirea efectelor sau chiar combaterea lor nu au reprezentat decât 3 – 4%.

Dintre dăunătorii biotici, majoritatea au fost insectele, iar din cei abiotici – vântul şi zăpezile au avut pondere mai mare. Răşinoasele majoritare în compoziţie sunt mai vulnerabile la acţiunile vântului şi zăpezii, mai ales că sunt monoculturi unietajate, ceea ce le scade rezistenţa.

Cercetările întreprinse în aceste păduri, mai bine de 30 ani, scot în evidenţă faptul că înmulţirea şi extinderea atacurilor de dăunători, în special ipidele este în strânsă legătură cu asigurarea şi menţinerea unei stări de sănătate a acestor arborete.

La fel, pădurile de fag, care reprezintă ecosisteme echilibrate şi cu mare stabilitate, în anii 198736 – 1991 au fost afectate de trombarul Orchestes fagi şi de Phylaphis fagi, dăunători care au cuprins aproape tot arealul acestei specii, mai ales în Carpaţii Orientali. Faptul că nu s-au întreprins tratamente chimice a dovedit vigoarea vegetaţiei de a ajunge la stingerea naturală a focarelor formate.

Cvercineele, în procent mult mai scăzut au fost afectate de defolieri, de intensitate scăzută, nefiind cazul efectuării unor combateri.

Urmare a unor ample observaţii şi cercetări în pădurile Bucovinei, s-a putut aborda şi defini conceptul de luptă integrată, care înseamnă luarea măsurilor silviculturale cu cele biologice şi chimice mai puţin poluante. In această acţiune, o pârghie de seamă au reprezentat-o feromonii, atât pentru Lymantria monacha, cât şi pentru Ips typographus, care în afara depistării dăunătorilor, au acţionat cu eficienţă an de an în reducerea nivelului populaţiei insectelor respective.

Pe viitor, se impune dezvoltarea componentelor combaterii integrate, în care latura ecologică să fie ponderată.

Bibliografie

Simionescu, M., Fraţian, Al., Iliescu, Gh., Popescu, T., Simionescu, A., 1966 : Starea fitosanitară a pădurilor şi culturilor forestiere din Republica Socialistă România în perioada 1954 – 1964. Editura Agrosilvică Bucureşti.

Niţescu, C., Simionescu, A., Vlădescu, D., Vlăduleasa, .A., 1992 : Starea fitosanitară a pădurilor şi culturilor forestiere din România în perioada 1976 – 1985. Editura Inter-Media.

Sabău, V., 1931 : Statistica pădurilor din România pe anul 1929. Regia N. O. Imprimeria Naţională Bucureşti.

Ştefănescu, M., Niţescu, C., Simionescu, A., Iliescu, Gh., 1980 : Starea fitosanitară a pădurilor şi culturilor forestiere din R. S. România în perioada 1965 – 1975. Editura CERES Bucureşti.

Simionescu, A., 1990 : Protecţia pădurilor prin metode de combatere integrată. Editura Ceres, Bucureşti.

Summary

The health of the forests of Bucovina during the years 1955-1991

The forests of Bucovina are formed of valuable and resistant species, especially or resinous ones (78,3°l0).

Within a period of almost 40 years, these forests have been affected by pests in proportion of 12,5 % in surface, but the pest control works have been performed only in proportion of 3 – 4% of the whole wooden area.

Among the biotic factors, that prevailed (52,5 %), the insects represented 43 %, mushrooms 2,5 % and rodent mamnalia 7 %.

Among the abiotic factors (47,5%), the damages produced by the wind and snow were 46,9 %.

Attacks on larger areas were produced by Orchestes fagi L. (33,7%) that lately involved the whole area of tile beech, Scolitidae at the resinous species (32,2%) and Hylobius abietis L. (10% in the spruce plantations).

The pest control works had in most cases a preventive character.

Chemical pest control on larger areas (20 thousand ha) were done in the spring of 1958 against the insect Lymatria monacha L. in the spruce forest belonging to the Forest District of Broşteni and on the less areas at the Forest District of Vatra Dornei.

Since 1980, the spruce bark beetle, Ips typagraphus, have been controlled with the pheromone traps.

We appreciate that the health state of the forests in Bucovina is satisfactory. The taken control measures have been included in the integrated fight against the pests in the forests.