Introducere

Chiar dacă, din cauza creşterilor reduse şi a lemnului de calitate inferioară, nu prezintă importanţă forestieră pentru silvicultura românească (Dumitriu-Tătăranu 1960), molidul argintiu (Picea pungens Eng. var argentea Beiss) este o specie foarte decorativă, întâlnită des în parcuri şi grădini. Sunt cultivate în special formele cu ace argintii brumate (var. argentea şi var. glauca) obţinute prin selecţie de grădinarii din Europa (Rubţov 1958). După Georgescu (1935), forma argentea a acestei specii a fost obţinută în Olanda. De aici a fost răspândită în toată lumea, chiar şi în America. În afară de coloritul acelor, care reprezintă elementul decorativ cel mai important, valoarea ornamentală a speciei poate consta şi în coroanele compacte (var. compacta) uneori cu ramurile de ordinul I relativ pendente (var. kos-teriana) (Şofletea 2001).

Problema cea mai mare însă la varietăţile acestei specii este obţinerea materialului săditor. Chiar dacă molidul argintiu este una dintre coniferele exotice care ajung la fructificaţie în parcurile şi spaţiile verzi de la noi, putând fi astfel înmulţită cu costuri reduse pe cale generativă, acest lucru nu este suficient pentru a obţine exemplare cu o importanţă peisagistică ridicată. Şi asta deoarece, cu toate că la început exemplarele au un colorit al acelor accentuat, odată cu trecerea timpului intensitatea culorii se estompează (Rubţov 1958, Hill 1989). Înmulţirea vegetativă rămâne astfel singura posibilitate de înmulţire cu scopul de a obţine exemplare care să păstreze o perioadă îndelungată elementul decorativ principal, culoarea acelor.

Multiplicarea pe cale vegetativă se practică la o multitudine de specii, atât ierboase cât şi lemnoase. La speciile genului Picea această metodă este folosită adesea pentru obţinerea varietăţilor valoroase sau atunci când înmulţirea nu este posibilă prin alte metode (Drăghia 2000).

Primele lucrări de altoire la arbori cu importanţă însemnată au fost executate de Marvier du Boisdhyver. Acestea au fost efectuate în anul 1840, în pădurea Fontainbleau din Franţa, când au fost altoite peste 10000 de altoaie din specia Pinus nigra Arn ssp. laricio Poir. pe puieţi de Pinus sylvestris L. (Enescu 1994). Aceasta a fost prima şi cea mai mare experienţă de altoire efectuată în teren descoperit. După Tyystijarvi şi Karki (1969) citaţi de Enescu (1994), în Finlanda au fost efectuate în perioada 1962-1968 experienţe de altoire pe un număr de aproximativ 300000 exemplare de molid comun (Picea abies Karst.), obţinându-se un procent mediu de prindere de 68%.

În ţara noastră altoirea la răşinoase este amintită ca fiind practicată încă din anii 50 (Rubţov 1958), cu precădere la speciile Picea pungens var. glauca şi Abies concolor Lind. Referitor la tehnologia de altoire Rubţov (1958) recomandă altoirea în despicătură, efectuată în seră.

Alte metode de altoire sunt descrise de către Luban (1959), care descrie metoda de altoire în despicătură laterală sub coajă sau Prokazin (1960), citat de Enescu (1994), care menţionează, pe lângă altoirea în placaj lateral şi altoirea în fentă laterală, metoda de altoire prin alăturarea miezului de cambiu.

Ca şi date din literatura mai recentă, metoda de altoire în despicătură despre care am amintit este descrisă amănunţit de unul dintre cercetătorii contemporani, Mohan (1995). De asemenea Iliescu (2002) recomandă altoirea prin alipire (apropiere) iar Stănică (2002) aminteşte altoirea în placaj terminal.

Metoda de altoire prin alipire descrisă de Florescu (1999) şi mai amănunţit de Stănică şi colab. (2002), altoire întâlnită în literatură şi sub denumirea de „altoirea cu cloşcă, a dat rezultate satisfăcătoare în urma experimentelor efectuate la altoirile de primăvară (Posedaru 2005). Acelaşi autor aminteşte un alt tip de altoire, altoirea în placaj cu mugure (scutişor), această metodă detaliată dealtfel şi de către Stănică şi colab. (2002). Tot Posedaru (2005), ne dă informaţii importante şi în ceea ce priveşte perioada de altoire, recomandând altoirile de primăvară, cu rezultate superioare celor de vară. Aceleaşi rezultate sunt obţinute şi la pepiniera Mihai Viteazul din Turda (Mazăre 2010).

Scopul acestei lucrări este de a vedea în ce măsură stadiul de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi nivelul de altoire pe acesta au influenţă asupra procentului de prindere la altoire. În ceea ce priveşte primul factor, acesta are o importanţă deosebită în eşalonarea altoirilor în cazul unui număr mare de exemplare, iar în ceea ce priveşte nivelul de altoire, este importantă stabilirea unui nivel optim al altoirii atât din punct de vedere tehnologic cât şi economic.

Material şi metodă

Locul cercetărilor

Cercetările au fost efectuate, pe durata a trei ani la rând, în cadrul pepinierei Mihai Viteazu, Ocolul Silvic Turda. Pepiniera dispune de o seră modern dotată, în care se obţine material săditor pe cale generativă şi vegetativă (butăşire, altoire).

Materialul biologic utilizat

Portaltoaiele. Drept portaltoi au fost utilizați puieţi de molid comun în vârstă de trei ani, având un diametru la colet de aproximativ 6 mm. Aceştia au fost transplantaţi la ghivece primăvara, în anul anterior altoirii, înainte de pornirea în vegetaţie. Acest lucru este necesar pentru a avea la dispoziţie o perioadă de timp destul de lungă să-şi revină şi totodată pentru a nu suferi două şocuri la interval scurt de timp, şocul transplantării şi şocul altoirii. Repicarea s-a făcut în ghivece cu diametrul de 9 cm într-un amestec normal de sol, alcătuit din pământ negru, humus şi turbă. Pentru a se efectua altoirea portaltoaiele au fost introduse în seră pentru forţat la mijlocul lunii februarie.

În funcţie de gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului, au fost utilizate două tipuri de portaltoi, şi anume portaltoi abia porniţi în vegetaţie şi portaltoi porniţi în vegetaţie de mai mult timp. Gradul de pornire în vegetaţie în cadrul primului tip de portaltoi poate fi observată la nivelul rădăcinilor, prin extragerea acestuia din ghiveci. Se poate observa în acest caz că extremităţile rădăcinilor sunt de culoare albicioasă, lucru prin care se identifică pornirea în vegetaţie a acestora (Figura 1). În cazul portaltoiului pornit în vegetaţie de mai mult timp, acest lucru este sesizabil cu ochiul liber la nivelul mugurilor, care încep să se umfle şi să plesnească (Figura 2).

Altoaiele. Recoltarea altoaielor a reprezentat un proces relativ uşor la pepiniera Mihai Viteazu, unde exemplarele mamă au fost puieţi de molid argintiu cu înălţimea de maxim 1 m, recoltarea făcându-se astfel de pe exemplare altoite în anii anteriori. Lungimea altoaielor a fost iniţial de aproximativ 9 cm, pentru ca în urma fasonării acestea să rămână de 7 cm. Ca şi grosime au fost alese altoaie cu aproximativ 1/3 mai subţiri decât grosimea portaltoiului în punctul de altoire, astfel încât în urma alipirii celor doi parteneri să se asigure contactul zonei cambiale a acestora. Recoltarea altoaielor a avut loc în ziua altoirii pentru a nu surveni deshidratarea acestora.

Metoda de altoire

Metoda de altoire aplicată a fost altoirea în placaj lateral. Iniţial s-au curăţat portaltoaiele pe porţiunea unde urmează a avea loc altoirea. Altoaiele au fost obţinute prin scurtarea creşterilor anuale cu foarfeca, fiind folosite doar creşterile terminale. După stabilirea lungimii altoiului au fost îndepărtate acele de la baza acestuia. Operaţia se recomandată a fi efectuată cu grijă pentru a nu se răni altoiul. Altoiul s-a confecţionat sub formă de pană simplă. Înainte de a se face incizia pe portaltoi acesta s-a dezinfectat cu ajutorul unui tampon de tifon sau material îmbibat în alcool sanitar. Acelaşi lucru s-a făcut şi cu briceagul de altoit înaintea fiecărei altoiri. De pe portaltoi s-a desprins o fâşie de aceeaşi lungime cu cea de pe altoi, îndepărtându-se scoarţa şi o porţiune foarte mică de lemn. S-a aşezat altoiul la baza inciziei de pe portaltoi şi alipirea acestuia, astfel încât zonele cambiale ale celor doi parteneri să coincidă. A urmat unirea strânsă a partenerilor de altoire cu rafie, fără utilizarea masticului.

În ceea ce priveşte incizia, atât pe altoi cât şi pe portaltoi aceasta trebuie executată cu o singură mişcare a mâinii, şi nu compusă din două sau trei mişcări. Totodată deplasarea briceagului se va face simultan atât în plan vertical cât şi orizontal-oblic.

Organizarea experimentului

Factorii experimentului au fost reprezentaţi de către stadiul de pornire în vegetaţie a portalt-oiului (cu 2 gradări) şi nivelul de altoire (cu 3 gradări). În urma combinării celor doi factori experimentali a reieşit un număr de 6 variante, după cum urmează:

V1 – altoirea la nivelul 1, pe portaltoi cu rădăcinile noi neiniţiate;

V2 – altoirea la nivelul 2, pe portaltoi cu rădăcinile noi neiniţiate;

V3 – altoirea la nivelul 3, pe portaltoi cu rădăcinile noi neiniţiate;

V4 – altoirea la nivelul 1, pe portaltoi cu rădăcinile noi iniţiate;

V5 – altoirea la nivelul 2, pe portaltoi cu rădăcinile noi iniţiate;

V6 – altoirea la nivelul 3, pe portaltoi cu rădăcinile noi iniţiate.

Al doilea factor al experimentului – nivelul de altoire – a prezentat trei gradări, altoirile fiind efectuate sub primul verticil, între primul şi al doilea verticil şi deasupra celui de al doilea verticil. Altfel spus, altoiul a fost grefat pe prima creştere, pe a doua creştere şi pe cea de-a treia creştere a portaltoiului. S-au ales ca şi reper verticilele deoarece determinarea creşterilor anuale este puţin mai greoaie, fiind sesizabilă pe tulpină ca o uşoară strangulaţie a acesteia, în timp ce verticilele sunt mult mai uşor de identificat.

Altoirea sub primul verticil presupune executarea operaţiei pe porţiunea de la bază a por-taltoiului. Este altoirea cea mai apropiată de baza portaltoiului, care necesită un efort mai mare datorită dificultăţii sporite de execuţie.

Dacă altoirea sub primul verticil al portalt-oiului nu ar fi justificabilă, datorită dificultăţii de execuţie a acesteia, decât în cazul unui procent mult mai mare de prindere, altoirea deasupra celui de-al doilea verticil ar fi justificabilă în cazul înregistrării unui procent de prindere comparabil cu altoirea deasupra primului ver-ticil. Afirmăm acest lucru deoarece un procent mai redus de prindere ar fi acceptabil, având în vedere faptul că se câştigă un an de creştere, regăsit în înălţimea mai mare a exemplarelor şi a unui câştig din punct de vedere economic.

Pentru fiecare din cele şase variante a fost altoit un număr de 20 de exemplare în fiecare an. Avându-se în vedere că experienţele s-au făcut în trei repetiţii, pe perioada a trei ani consecutivi, putem concluziona ca avem de a face cu un experiment trifactorial.

Întreţinerea plantelor altoite

După procesul de altoire urmează o perioadă în care trebuie acordată o atenţie deosebită exemplarelor altoite. Puieţii au fost adăpostiţi în sera în care a avut loc altoirea până când condiţiile de mediu au permis scoaterea lor în câmpul pepinierei. Cea mai importantă condiţie pentru asigurarea unui procent de prindere este asigurarea umidităţii exemplarelor. În acest scop puieţilor li s-a asigurat apa necesară atât la nivelul rădăcinilor prin udări zilnice cât şi la nivelul altoaielor prin pulverizare fină (Mazăre et al. 2010). Asigurarea umidităţii este necesară pe perioada menţinerii exemplarelor altoite în seră, deoarece aici temperatura este ridicată.

În acelaşi timp s-a efectuat şi plivirea ghivece-lor. Ghivecele cu puieţi altoiţi au fost menţinute în seră până în luna aprilie, când condiţiile climatice au permis scoaterea lor afară.

Odată cu aceste operaţii a avut loc şi reducerea ramurilor verzi ale portaltoiului, până când, spre toamnă, acesta a fost înlăturat definitiv deasupra altoiului.

Măsurători şi observaţii

În fiecare din cei trei ani de experienţe, după realizarea altoirilor s-au efectuat observaţii asupra puieţilor altoiţi. Comportarea puieţilor altoiţi a fost urmărită pe parcursul întregului sezon de vegetaţie, odată cu lucrările de îngrijire aplicate pe parcurs, dar inventarierea finală a altoaielor supravieţuite nu a fost făcută decât la sfârşitul sezonului de vegetaţie. Acest lucru se datorează faptului că, în urma altoirilor din anii anteriori s-a observat că un număr important de altoaie pornesc iniţial în vegetaţie, pentru ca pe parcursul verii să se înregistreze uscarea lor. Astfel, numărarea exemplarelor care s-au prins în urma operaţiei de altoire nu ar avea rezultate exacte dacă s-ar face în momentul în care mugurii altoaielor au început să se deschidă.

Analiza statistică

Pentru interpretarea rezultatelor, datele obţinute în urma măsurătorilor au fost prelucrate statistic prin metoda analizei varianţei, utilizându-se metoda comparaţiilor multiple (testul Duncan) Acest test presupune compararea variantelor între ele, fiecare cu fiecare, asigurându-se prin aceasta o mai bună interpretare a rezultatelor obţinute decât cea cu ajutorul diferenţelor limită (Ardeleanu 2002).

Ţinând cont de faptul că anii de experienţe, respectiv factorii de mediu, pot avea influenţă asupra rezultatelor, aceştia au fost consideraţi factor al experienţelor.

Rezultate

Datele prezentate tabelar reprezintă numărul de altoi prinşi din totalul de 20 altoiţi pentru fiecare variantă.

În Tabelul 1 sunt prezentate varianţele şi proba F pentru seria de experienţe trifactorială executată în trei ani. Dacă analizăm datele din ultima coloană se observă că atât anii experimentali cât şi nivelul de altoire au influenţat semnificativ reuşita altoirii, reuşită exprimată prin numărul de altoi prinşi.

În Tabelul 2 este prezentată influenţa anilor experimentali şi a nivelului altoirii asupra numărului de altoi prinşi. După cum se poate observa din datele prezentate, anii experimentali au o influenţă semnificativă asupra rezultatelor. Deşi diferenţele dintre procentele celor trei ani experimentali nu au fost foarte mari, acestea au fost suficiente pentru a fi considerate semnificative din punct de vedere statistic. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în primul an experimental, cu un procent de prindere a altoilor de 57,8%, pentru ca în ultimul an experimental acest procent să scadă la 47,2% (Fig. 3).

Rezultatele altoirii au fost influenţate şi de către nivelul la care s-a altoit. În sprijinul acestei afirmaţii vin rezultatele din fiecare an obţinute în cazul altoirii pe prima creştere şi mai ales pe cea de-a treia creştere, comparativ cu rezultatele obţinute la altoirea pe cea de-a doua creştere. Dacă altoirea pe a doua creştere nu a fost cu mult mai eficientă decât altoirea pe prima creştere, diferenţa de 0,78 altoi prinşi nefiind semnificativă, comparaţia cu altoirea pe cea de-a treia creştere ne arată că numărul de altoi prinși a fost semnificativ mai mare.

Nu același lucru se poate afirma despre gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiu-lui. Datele din Tabelul 3 prezintă influenţa nivelului la care a fost efectuată altoirea şi a gradului de pornire în vegetaţie a portaltoiu-lui asupra numărului de altoi prinşi, rezultate care confirmă cele afirmate. Se poate observa că, indiferent de gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului, altoirile efectuate pe cea de-a treia creştere, mai precis deasupra celui de-al doilea verticil de pe portaltoi, au o eficienţă la prindere mai redusă cu 12,2% decât altoirea sub primul verticil şi cu 16,1% decât altoirea executată între primul şi al doilea verticil (Fig. 4).

Gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului influenţează într-o anumită măsură numărul de altoi prinşi în favoarea portaltoilor slab porniţi în vegetaţie. Diferenţa de doar 0,51 altoi prinşi nu este însă destul de mare pentru a fi considerată semnificativă şi a fi luată în considerare.

Discuţii

Comparativ cu altoirea în despicătură, promovată de unii cercetători (Rubţov 19558, Mohan 1995), altoirea în placaj lateral a dus la rezultate mai bune, lucru confirmat şi de alte cercetări efectuate recent la această specie (Mazăre 2008).

Se poate observa că pregătirea portaltoiu-lui şi îngrijirea puieţilor după altoire după recomandările date în literatura de specialitate de către Rubţov (1958), precum şi efectuarea altoirii folosindu-ne de indicaţiile lui Luban (1959) au dat rezultate satisfăcătoare, procentul de prindere la altoire apropiindu-se la unele variante de altoire de 70%. Acest procent este superior procentului mediu de prindere de 3040% menţionat în cadrul primelor experienţe de altoire (Enescu 1994).

Referitor la altoirea în placaj lateral, Cristes-cu şi colab. (1975) recomandă ca acest tip de altoire să se facă în câmp, primăvara devreme. Efectuat în anul 1973 în cadrul unor experienţe la Staţiunea Ştefăneşti, acest procedeu a dus la un procent de reuşită de 40% Una dintre recomandările principale ale autorului este recoltarea altoilor cu puţin timp înaintea altoirii. Altoirea în placaj lateral este menţionată ca metodă de altoire la răşinoase şi de către alţi cercetători cum ar fi Enescu (1975), Florescu (1999), Stănică (2002) sau Iliescu (2002). Locul de altoire este recomandat a fi lujerul terminal sau la înălţimea de 10-12 cm deasupra coletului. Ca moment al altoirii se recomandă perioada de primăvară, imediat după pornirea în vegetaţie, dar au fost efectuate experienţe de altoire şi pe perioada verii.

Drăghia (2000) recomandă la molid altoirea în placaj lateral efectuată la sfârşitul verii (august-septembrie) sau iarna până la începutul primăverii în sere. Drept portaltoi sunt folosiţi puieţi de molid comun, puieţi care au fost repicaţi la ghivece în luna august al celui de-al doilea an de la semănat.

Mateescu (2002) propune ca perioadă de altoire lunile august-septembrie. Portaltoii sunt trecuţi în acest scop în încăperi mai răcoroase unde sunt ţinuţi timp de 8-10 zile cu scopul maturizării ţesuturilor. Altoii se recoltează în ziua altoirii.

Gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului poate influenţa numărul de altoi prinşi, în sensul avantajării altoilor grefaţi pe portaltoi slab porniţi în vegetaţie. Diferenţa dintre valorile reprezentând numărul de altoi prinşi în cele două situaţii nu este însă foarte mare. Acest lucru este foarte bine de ştiut, deoarece există situaţii în care trebuie altoit un număr foarte mare de exemplare şi din diferite cauze nu se pot face toate altoirile în momentul pornirii în vegetaţie a portaltoiului. În aceste situaţii trebuie făcut un calcul economic dacă efectuarea întregului număr de altoiri propuse ar justifica din punct de vedere economic procentul de prindere mai scăzut.

Referitor tot la gradul de pornire în vegetaţie a portaltoiului, pentru un procent de reuşită mai ridicat este de recomandat altoirea în seră cu altoi forţat anterior, procentul de prindere din cele prezentate la capitolul anterior fiind net superior altoirilor efectuate de Cristescu (1975) în teren deschis, unde acesta ajungea la doar 40%.

Nivelul altoirii nu influenţează semnificativ procentul de prindere a altoilor, în măsura în care este vorba despre altoirile sub primul ver-ticil şi între primul şi al doilea verticil, sesizân-du-se un uşor avantaj al altoilor grefaţi deasupra primului verticil. Acest lucru întăreşte recomandarea făcută de Rubţov (1958) referitor la altoirea deasupra primului verticil. În urma acestor rezultate se recomandă altoirea între primul şi al doilea verticil, cu atât mai mult cu cât aceasta presupune efort mai scăzut şi implicit un randament mai mare la altoire cu o eficienţă economică mai ridicată.

Altoirea efectuată pe cea de-a treia creştere, şi anume între al doilea şi al treilea verticil de creştere este semnificativ mai slabă. În timp ce în cazul altoirii pe prima creştere procentul mai scăzut de reuşită ne determină să o considerăm o variantă de altoire mai slabă faţă de altoirea pe a doua creştere, în cazul altoirii pe cea dea treia creştere situaţia stă diferit. În pofida diferenţei mult mai mari decât în cazul anterior, această variantă de altoire o putem considera totuşi un succes, şi asta deoarece, chiar dacă avem pierdere la procentul de prindere, avem totuşi câştig de un an la înălţimea plantelor altoite. Şi în acest caz, în funcţie de numărul de altoiri propuse, o analiză economică ar fi concludentă.

Concluzii

Chiar dacă unele dintre variantele de altoire prezentate în cadrul acestei lucrări au dus la diferenţe semnificativ pozitive, acest lucru nu înseamnă neapărat recomandarea lor în detrimentul celor cu care au fost comparate. Se recomandă astfel ca înaintea programării altoirilor să se pună în balanţă aceste diferenţe corelate cu numărul de altoiri propuse şi abia în urma unei analize economice să se ia decizia asupra metodei şi a numărului de altoiri.

Mai exact, chiar dacă altoirea pe a treia creştere respectiv pe portaltoi porniţi în vegetaţie de mai mult timp asigură un procent de prindere mai redus, în condiţiile unui număr mai mare de altoiri este posibil să prezinte o eficienţă economică mai mare decât altoirea pe a doua creştere respectiv altoirea numai pe portaltoi abia porniţi în vegetaţie.

Bibliografie

Ardelean M., Sestraş R., Mirela Cordea, 2002. Tehnică experimentală horticolă. Ed. Academic-Pres, Cluj Napoca.

Cristescu V, Stelian R., Chiriţă Tr., Grigore R., 1975. Tehnologii moderne de producere a materialului săditor dendrologic (II). Horticultura (2): 41-43.

Drăghia Lucia, 2000. Producerea materialului săditor den-drologic. Editura „ Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, 212 p

Dumitriu-Tătăranu I., 1960. Arbori şi arbuşti forestieri ornamentali cultivaţi în R.P.R. Ed. Agrosilvică, Bucureşti, 810 p.

Enescu V., 1975. Ameliorarea principalelor specii forestiere. Ed. Ceres, Bucureşti, 314 p.

Enescu V., 1994. înmulţirea vegetativă a arborilor forestieri. Ed.Ceres, Bucureşti, 336 p.

Florescu Gh., 1999. Împăduriri – pepiniere forestiere. Re-prografia Universităţii Transilvania din Braşov, 151 p.

Georgescu C.C., Moldovan I., 1935. Consideraţiuni asupra culturii răşinoaselor în parcul dendrologic Dofteana. Anale (2): 79-115.

Hill L., 1989. Christmas trees: growing and selling trees, wreaths and greens. Storey Publishing, LLC, 152 p.

Iliescu Ana Felicia, 2002. Cultura arborilor şi arbuştilor ornamentali. Ed. Ceres, Bucureşti, 423 p.

Luban E., 1959. Înmulţirea coniferelor pe cale vegetativă. Grădina, via şi livada (8): 48-50.

Mateescu R., 2002. Arbori şi arbuşti ornamentali. Ed. M.A.S.T., Bucureşti, 218 p.

Mazăre G., 2008. Researches conducted in order to obtain Picea pungens var. Argentea by grafting. Buletinul USAMV-CN (65): 402-406.

Mazăre G., 2010. Cercetări privind îmbunătăţirea tehnologiilor de producere a materialului săditor la speciile genului Picea şi diversificarea valorificării acestuia. Teză de doctorat. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca, 226 p.

Mazăre G., Dumitraş Adelina, Zaharia D., Holonec L., 2010. The care in the first years of life of blue spruce obtained by grafting. Buletinul USAMV-CN (67): 524.

Mohan Gh., 1995. Arbori şi arbuşti. Ed. Vasile Goldiş, Iaşi, 384 p.

Posedaru Alina, 2005. Studii şi cercetări cu privire la metodele eficiente de înmulţire a varietăţilor ornamentale ale genurilor Abies, Picea şi Chamaecyparis. Teză de doctorat. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara.

Rubţov Şt., 1958. Cultura speciilor lemnoase în pepiniere (forestiere şi decorative), Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti, 448 p.

Stănică Fl., Dumitraşcu Monica, Davidescu Velicica, Madjar Roxana, Peticilă A., 2002. Înmulţirea plantelor horticole lemnoase. Ed. Ceres, Bucureşti, 431 p.

Şofletea N., 2001. Dendrologie,Vol. II. Ed. Pentru Viaţă, Braşov, 300 p.

Abstract

Having no importance for Romanian forestry, Picea pungens Engelm. is a very ornamental species, often seen in Romanian parks and gardens. They are cultivated especially glauca and argentea forms). The biggest problem of this forms is getting seedlings. The generative way is not recommended because, although at begin those specimens obtained have the characteristic color of the variety, with the passage of time the color disappears. So, the vegetative way remains the only possible way in order to obtain best specimens. Propagation method used in these experiments is side-veener- grafting. The rootstock was represented by Picea abies, which was grafted with scion collected from Picea pungens Argentea variety. The experiment factors were vegetative stage of rootstock and grafting level. Regarding the first factor, we chose two graduations, the grafting being made on less active rootstock and well active rootstock. Regarding the grafting level, the graft was made to the first growth, on the second and on the third growth. The behavior of grafted seedlings was followed throughout the growing season, with the work of care applied in the process, but the final inventory of survivinng grafts was made at the end of the growing season. To interpret the results on grafting efficiency, expressed by number of slips caught, the data obtained from the measurements were statistically processed by variance analysis method, using the method of multiple comparisons (the Duncan test).

Keywords: graft, rootstock, Picea abies, Picea pungens var. argentea, sideveener-grafting, variance analysis.