1. Date generale

În ultima perioadă tot mai mult se foloseşte connceptul de combatere integrată a dăunătorilor forestieri în pădure, aceasta în sensul de a cunaaşte şi folosi cât mai bine potenţialul biologic al unor astfel de biocenoze ca având o mai mare stabilitate ecologică în cadrul unui ecosistem. Pe de altă parte, se are în vedere limitarea la maximum a tratamentelor chimice, acestea executându-se doar în situaţii obligatorii şi cu pesticide mai puţin poluante. De altfel, se poate menţiona că sub acest aspect ecosistemele forestiere au fost cel mai puţin afectate da consecinţele negative ale combaterii chimice. Acest lucru a fost posibil şi datorită compoziţiei şi structurii fondului forestier, care totuşi prezintă un echilibru natural stabil. O analiză pe această linie arată că în ultima jumătate de secol tratamentele chimice în păduri s-au aplicat în procent destal de restrâns. Acestea mai mult s-au concentrat în culturile tinere, cât şi în unele arborete de stejari şi mai puţin alte specii, în această privinţă fiind vorba de prevenirea defolierilor ca urmare a unor gradaţii de Lymantria dispar L., Tortrix viridana L., specii deGeometridae şi – mult mai scăzute – a altor dăunători. De fapt până în anii 1986-l988, când cvarcineele s-au confruntat cu o puternică gradaţie produsă de Lymantria dispar, media suprafeţelor anuale pe care s-au aplicat tratarnemte chimice a fast doar de 1,0-1,5 % raportat la total păduri sau 2-7 % la cele de stejari.

Aşa că din punct de vedere protecţionist, formaţiunile forestiere pe bază de stejari, care reprezintä 18,3 %, cât şi cele de plopi (2 %), au fost cele mai afectate de dăunători biotici, mai ales de defoliatori. În asemenea formaţiuni au fost necesare intervenţii menite să asigure a stare bună de sănătate şi, implicit, de producţie lemnoasă corespunzătoare staţiunilor respective.

2. Lucrări de protecţie

În perioada anilor 1950-1986 lucrările de protecţie care s-au efectuat în păduri au fost între l % în 1952 şi 8,4 % în 1965. Acestea cresc în 1987 la 9,2 %, în l988 ajung la 20,5 %, după care scad în 1989 la 17 %, pentru ca în ultimii ani să fie în jur de 4-6 %. Ponderea în aceste Iucrări o au procedeele fizico-mecanice, tratamentele chimice şi mai puţin cele biologice, în cea mai mare parte împotriva defoliatorilor, între aceştia remarcându-se puternica gradaţie produsă de Lymantria dispar între anii 1986-1989, cu maximul de 695,1 mii ha în 1988. În acelaşi timp, înmulţiri în masă au produs Tortrix viridana pe 306,1 mii ha în 1986, cu maximul de 642 mii ha în 1990 şi cotarii, cu 234,6 mii ha în 1986 şi 303,6 mii ha în 1987, scăzând la 254 mii ha în 1990. Pe suprafeţe mult mai reduse, până la 5-8 % din total suprafaţă infestată de defoliatori, s-a mai semnalat prezenţa insectelor Malacosoma neustria (3,1 %), Euproctis chrysorrhoea (0,9 %), Thaumaetcpoea processionea (0,4 %), cât şi alte specii.

Datorită atât tratamentelor chimice, în majoritate cu Decis, cât şi a celor biologice cu preparate bacteriene (Dipel, Foray), precum şi actiunii limitative a unor factori biotici, s-a reuşit limitarea şi stingerea acestor puternice gradaţii, astfel că în acest an asemenea lucrări nu se vor face decât pe cca. 18 mii ha.

Scăderea considerabilă a zonelor atacate de defoliatori a fost determinată, în bună parte, şi limitării iar apoi renunţării, în ultimele două decenii, la insecticidele organoclorurate, pe bază de DDT şi HCH. Aceste substanţe, la timpul lor, adică după cel de-al doilea război mondial, au ajutat în multe sectoare pentru a combate dăunători cu grad ridicat de vătămare. În cazul pădurilor au fost prevenite defolierile cu efecte nefavorabile asupra vegetaţiei şi a producţiei de masă lemnoasă. În acelasi timp, datorită remanenţei lor îndelungate, prin reziduurile care se descompun lent, au dus la sărăcirea biocenozelor pădurii. Înlocuirea treptată a acestor pesticide cu altele caracterizate prin biodegradabilitate, adică la scurt timp de la aplicare să se descompună în produşi netoxici, şi-a făcut efectul. Cu toate că şi aceste substanţe, cum ar fi insecticidele organofosforice Onefon VUR 30, Carbetox 37 sau amestecul de triclorfon şi PEB cunoscut sub numele de silvetox şi piretrinoizii de sinteză , în special Decis, prezintă toxicitate, în cel mult 6-8 zile se descompun şi nu afectează în grad prea ridicat fauna şi entomofauna din păduri, aceasta pe motiv că în multe situaţii există decalaj fenologic între entomofagi şi insecta gazdă.

3. Situaţia sanitară în păduri de răşinoase

Pădurile de răşinoase, reprezentând 30,9 % din total, nu au fost parcurse cu combateri chimice decât în situaţii cu totul aparte. Astfel, este cunoscută acţiunea din primăvara anului 1958, când în molidişurile din zona Broşteni-Borsec, pe 60 mii hectare a fost necesar să se combată Lymantria monacha, unul din cei mai periuloşi dăunători ai pădurii. Este adevărat că s-au folosit insecticide organoclorurate, cu rezultate din cele mai bune. În unele suprafeţe, la stingerea naturală a focarelor s-a remarcat şi prezenţa poliedrozei nucleare, alături de alţi factori biotici limitativi. Pe această linie se paate afirma că în prezent este asigurat echilibrul biologic al acestor păduri.

De asemenea, pe suprafeţe restrânse, până la 2-3 mii hectare, s-au combătut în unele brădete din Anina-Oraviţa (1960), Zamora-Sinaia (1964) şi Gura Teghii-Buzău (1983) tortricidele bradului Choristoneura murinana şi Semasia rufimitrana, tot pe cale chimică.

De precizat că în ultimii ani s-a semnalat din nou prezenţa dăunătorului Semasia rufimitrana în unele brădete din zona centrală a Carpaţilor Orientali, până la 4-5 mii hectare, cu intensitate slabă la puternică. Aceste infestări sunt localizate pe latura estică a Carpaţilor, în bazinul Buzăului-Gura Teghii, Nehoi, Nehoiaţ, bazinul Zăbal-Nereju-Vrancea, iar pe partea de vest, în jud. Covasna, Breţcu, Întorsura Buzăului şi Harghita. Se are în vedere ca în zonele accesibile, cu infestări mijlociu-puternice, să se intervină cu preparate bacteriene.

Astfel, în cei aproape 50 ani, o singură dată s-a intervenit chimic la răşinoase, adică în 1958, împotriva lui Lyrnantria monacha şi doar pe 4,2 %, raportat la pădurile de molid, iar în brădete de 3 ori (1960, 1964, 1983), pe cel mult 1 %. În nici un caz nu se poate slrun.e că răţinoasele au avut de suferit urmare unor combateri chimice.

În schimb, în ultima jumătate de secol, răşinoasele au avut un impact puternic prin acţiunea distrugătoare a vântului şi zăpezii, urmare cărora pe mari suprafeţe s-au produs rupturi şi doborâturi de arbori în cantităţi importante. Pe această linie, s-au impus măsuri hotărâte, atât de exploatare şi valorificare a acestor produse, cât mai ales de protecţie. Pentru prevenirea şi combaterea ipidelor, dăunători periculoşi ai arboretelor sănătoase, ca urmare a înmulţirii acestora în masă, s-a acţionat an de an prin procedee mecanice – folosind arbori cursă şi de control – care din 1980 s-au combinat cu feromoni. În felul acesta, s-a putut asigura o stare bună de sănătate pădurilor respective.

4. Situaţia sanitară în făgete

Formaţiunile forestiere pe bază de fag (30,4 %) au dovedit o rezistenţă sporită faţă de dăunători, confirmând faptul că prezintă cea mai mare stabilitate ecologică. Totuşi, din statistica forestieră rezultă că şi aceste arborete au fost puternic afectate în anii 1985-1992 de trombarul Orchestes fagi, frecvent asociat cu Phyllaphis fagi. Infestări puternice au avut loc mai ales în făgetele din Carpaţii Orientali, ajungând ca în raza judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău să fie în multe locuri în totalitate, la fel şi în partea de vest a judeţelor Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita şi Covasna, atacurile dăunătorului au fost puternice.

Cu toate că s-a înregistrat diminuarea producţiei de masă lemnoasă până la 20-30 %, totuşi în final s-a ajuns la stingerea naturală a focarelor, deci la restabilirea echilibrului ecologic al arboretelor. Nu s-a pus problema intervenţiei pe cale chimică, totuşi pe suprafeţe restrânse s-au încercat unele experimentări cu Decis şi Onefon VUR, rezultatele fiind neconcludente.

În schimb, în ultimul deceniu în aceste păduri s-a semnalat cancerul fagului – Nectria ditissima – mai cu seamă la limita lor inferioară. La început, atacul a fost izolat, mai mult în raza unor ocoale din judeţuI Iaşi cât şi în judeţul Covasna – Întorsura Buzăului – şi în Alba. În ultimii ani însă prezenţa acestei boli se depistează şi în partea de sud a judeţului Suceava, la ocoalele Dolhasca, Suceava, Fălticeni. Pe bună dreptate fenomenul devine îngrijorător, mai ales că se extinde de la an la an şi de la o zonă la alta. În multe locuri intensitatea atacului fiind mare devine necesară extragerea arborilor respectivi pentru a evita pagubele economice. Cu toată rezistenţa lor fată de adversităţile naturale, totuşi, în anul 1984, în raza judeţului Maramureş, în urma unei furtuni neobişnuit de puternice, într-un interval scurt 2 mil. m³ arbori de fag au fost rupţi şi dezrădăcinaţi.

5. Abordarea conceptului de luptă integrată în păduri

De la început, trebuie arătat că prin combaterea integrată a dăunătorilor forestieri din păduri se înţelege îmbinarea măsurilor silviculturale cu procedeele fizico-mecanice, biologice şi chimice mai puţin poluante.

Între măsurile silviculturale trebuie subliniată importanţa pe care o reprezintă modul de întemeiere a culturilor forestiere, cât şi preopuparea ce trebuie avută cât timp acestea parcurg stadiile specifice de dezvoltare. Aşa de exemplu, încă de la identificarea şi stabilirea rezervaţiilor de seminţe, a arborilor seminceri, până la obţinerea materialului săditor, staţiunea este aceea care ne indică sortimentul de specii potrivit compoziţiei ţel. De altfel, la stabilirea compoziţiei de împădurire este necesar să se ţină seama şi de speciile indigene valoroase economic şi social, care sunt aclimatizate climatului local, fiind totodată şi rezistente faţă de dăunători. Asemenea culturi, care cu timpul devin arborete productive, vor îndeplini mai bine funcţia de producţie, cât mai ales de protecţie a mediului ambiant. Este cunoscut şi verificat faptul în ceea ce priveşte realizarea unor arborete de amestec, care în afară că asigură o producţie sporită de masă lemnoasă, în acelaţi timp, astfel de formaţiuni forestiere prezintă o mai mare rezistenţă faţă de vătămările produse de dăunători. Aşa, bunăoară, datorită structurii lor asemenea păduri suportă mult mai bine impactul la vânt, zăpadă şi chiar noxe industriale, cât şi la insecte, paraziţi vegetali şi mamifere rozătoare, pe câtă vreme plantaţiile pure care duc la arborete echiene şi unietajate, devin vulnerabile la acţiunea acestor dăunători.

Sub aspect fitosanitar, culturile şi arboretele obţinute pe cale naturală sunt mai valoroase şi viguroase faţă de anumiţi factori vătămători. Prin tăierile de regenerare sub adăpost – grădinărite, cvasigrădinărite, progresive, succesive sau tăieri rase în benzi – cât şi tăieri în parchete mici, pot fi promovate speciile indigene de bază, urmând ca ulterior să aibă loc proporţionarea amestecului acestora.

Întreţinerea culturilor şi a seminţişurilor dorite, urmărind în acelaşi timp şi asigurarea unei bune stări de sănătate a acestora. Asemenea deziderat se realizează în paralel cu efectuarea susţinută a tăierilor de igienă, prin care se extrag din pădure arborii rupţi, doborâţi, vătămaţi şi atacaţi de dăunători.

Una din laturile importante ale acestei categorii de măsuri o reprezintă tehnologiile de recoltare a masei lemnoase. Prin acestea, pe de o parte se asigură regenerarea naturală a pădurii, iar pe de altă parte se evită la maxim rănirea arborilor pe picior.

Tot aici se încadrează şi carantina fitosanitară care are caracter intern şi extern, având rolul de a împiedica răspândirea insectelor şi bolilor dintr-un loc în altul.

În cadrul lucrărilor de protecţie, procedeele fizico-mecanice au avut o pondere însemnată, fapt pentru care şi în perioada de faţă ele se folosesc cu deplin succes. Între acestea, este de ajuns să amintim prevenirea şi combaterea ipidelor la răşinoase prin instalarea arborilor cursă şi de control în zonele în care s-a semnalat prezenţa dăunătorilor, cât şi cojirea lor în stadiul de larvă-pură, aspeet menţionat mai înainte.

In acest fel, multe focare au fost stinse, iar pericolul atacului arborilor pe picior înlăturat. La fel, prevenirea şi combaterea trombarului Hylobius abietis se face cu coji cursă.

În ultimele două decenii s-a reuşit să se evite pagubele de importanţă economică în culturile tinere provocate de vânat, mai ales în cele de răşinoase, cu ajutorul pungilor de plastic, al folosirii repelentelor, cât şi prin împrejmuirea acestora.

În funcţie de biologie, la unele insecte se acţionează pe cale mecanică, aşa este cazul defoliatorului Lymantria dispar, în situaţia infestărilor slabe, când prin recoltarea depunerilor de ouă s-a reusit întreruperea gradaţiei dăunătorului. Tot la fel s-a procedat şi la speciile de Euproctis chrysorrhoea, Hyphantria cunea şi Hyponomouta rorellus, prin adunarea şi arderea cuiburilor de omizi. În pepiniere, recoltarea şi distrugerea larvelor de cărăbuşi, a larvelor sârmă, a cuiburilor de coropişniţe, a răţişoarei etc. sunt procedee obişnuite, folosite de silvicultori.

Ultima perioadă se caracterizează prin eforturile susţinute pe linia introducerii şi extinderii combaterii biologice în păduri, componentă de bază a luptei integrate. În acest context, se desprinde pe de o parte experimentarea şi folosirea tratamentelor microbiologice, mai ales cu produse bacteriene, având ca bază Bacillus thuringiensis, care s-au folosit cu mult succes în ultimele decenii, pentru combaterea omizilor deLymantria dispar, Tortrix viridana, Goometridae etc. Din păcate, s-au aplicat pe suprafeţe restrânse, din cauza preţului de cost ridicat.

Între măsurile biologice pentru limitarea şi prevenirea dăunătorilor forestieri se au în vedere şi insectele parazite şi prădătoare, păsările şi mamiferele insectivore etc.

Acestea sunt verigi importante în lanţul trofic al biocenozei.. Nivelul populaţiei de zoofagi este determinat de raportul ce există între insecta pradă şi gazdă, faţă de care se manifestă o specificitate ridicată.

Este de ajuns să amintim cuiburile de furnici, resursă biologică de importanţă mare pentru păduri. În majoritatea ţărilor din Eurona şi mai cu seamă în Italia, Germania, Franţa, preocupările în. această direcţie sunt evidente. La noi s-au făcut cercetări în această privinţă, stabilindu-se speciile componente, densitatea pe formaţiuni forestiere, cât şi posibilitatea multiplicării şi colonizării unnr arborete. La fel, de multă vreme datează grija arătată faţă de păsările insectivore, prin popularea unor păduri cu acestea. Reactualizarea acţiunii şi insistenţa cu care se urmăreşte confecţionarea şi instalarea cuiburilor, denotă importanţa ce se acordă acestei probleme.

6. Feromonii – pârghie importantă în combaterea integrată

În lucrările de protecţia pădurilor, feromonii au început să fie din ce în ce mai mult folosiţi. Începând cu feromonii specifici speciilor de Lymantria, în prezent s-a ajuns la un număr apreciabil; sintetizarea şi conditionarea feromonilor pentru dăunători de importanţă majoră a condus la introducerea unor tehnologii moderne de depistare, prognoză a acestora, cât şi pentru prevenirea înmulţirii lor.

În cazul răşinoaselor, menţionăm feromonii Atratyp pentru Ips typographus, Atralymon – Lymantria monacha, Atrabuol – Rhyacionia buoliana etc.

Folosire pe scară de producţie, la nivelul ţării, au avut-o feromonii Atratyp şi Atralymon. În privinţa feromonului Atratyp, menţionăm că în urma experimentărilor efectuate, începând din anul 1980 a început să fie folosit pe scară largă. Rezultatele obţinute cu acest feromon în depistarea şi prevenirea înmulţirii gândacului Ips typographus au fost deosebite.

Pe această linie au fost posibile semnalarea şi capturarea gândacilor, evitând în felul acesta înmulţirea dăunătorului şi atacul arborilor pe picior. Desigur că alături de aceşti feromoni se folosesc şi arbori cursă, pe motiv că în compoziţia scolitidelor mai sunt şi alte specii importante ca Pityogenes chalcographus şi Ips amitinus la molid, Pityokteines curvidens şi Cryphalus piceae la brad etc.

6.l. Unele rezultate din ultimii ani în folosirea feromonilor

a) La Ips typographus

În cele ce urmează se vor prezenta unele rezultate din Carpaţii Orientali în perioada 1989-1993, mai cu seamă din partea de nord, în folosirea feromonului Atratyp pentru combaterea gândacului Ips typographus.

Ca o caracteristică generală ce se desprinde este intensitatea slabă a atacului. În majoritate, capturile de insecte sunt până la 300 pe cursă, adică intensitate foarte slabă, urmând apoi capturile între 301-750 gândaci pe cursă – infestare slabă. Infestarea mijlocie este puţin frecventă, exceptând ocealele Dorna Candrenilor şi Sălăuţa-Bistriţa, unde acesta este evidentă, în rest în puţine situaţii depăşeţte 10 %, pe câtă vreme intensitatea puternică şi foarte puternică este cu totul izolat.ă. Acest aspect ilustrează faptul că ipidele au fost menţinute sub pragul critic de vătămare.

Perioada atacului s-a desfăşurat pe tot timpul sezonului de vegetaţie, atacul fiind totuşi mai intens în lunile mai-august. În anii cu primăveri timpurii, în unele zone se remarcă activitatea dăunătorilor şi în luna aprilie, dar în procent redus. La fel, izolat s-a semnalat şi în septembrie-octambrie.

În concluzie, feromonul Atratyp specific pentru Ips typographus ajută la menţinerea densităţii populaţiei acestui dăunător sub nivelul critic. În privinţa curselor feromonale, se recomandă şi folosirea tuburilor de scoarţă de molid, a căror eficienţă nu este mai scăzută ca a tuburilor PVC, al căror preţ este din ce în ce mai ridicat. Trebuie ţinut seama şi că acest procedeu se combină cu cel al arborilor cursă pe considerentul deja menţionat.

b) La Lymantria monacha

Folosirea feromonului Atralymon la semnalarea şi depistarea defoliatorului Lymantri.a monacha contribuie în acelaşi timp la menţinerea nivelului populaţiei sub pragul intrării acesteia în gradaţie. Rezultatele înregistrate în ultimii ani, cu capturi relativ slabe de fluturi la panou, confirmă faptul că dăunătorul se află în latenţă. Este adevărat că de 1a un an la altul sau de la o zonă la alta se înregistrează fluctuaţii ale defoliatorului, fără însă să se ajungă la densităţi ridicate. Instalarea curselor feromonale în sistem monitoring şi urmărirea capturilor acestora ne indică mersul dezvoltării dăunătorului. De aceea, putem avea în vedere că în felul acesta se acţionează şi preventiv asupra înmulţirii insectei.

Anii deosebit de secetoşi din ultima perioadă, mai ales în timpul zborului şi împerecherii defoliatorului Lymantria monacha trebuie consideraţi ca factori favorizanţi în formarea şi dezvoltarea unor eventuale înmulţiri. De aceea se impune cu atât mai mult supravegherea pădurilor de răşinoase şi amestec de răşinoase cu foioase prin aceşti feromoni.

7. Concluzii

Din prezentarea materialulul reiese că în combaterea integrată a dăunătorilor forestieri în pădure este necesar să acţioneze complexul de măsuri silviculturale a căror pondere trebuie avută în vedere, alături de care măsurile biotehnice şi biologice să-şi aducă aportul cuvenit. În acelaşi timp însă, nu se evită eventualele intervenţii pe cale chimică în cazul unor focare periculoase de dăunători, mai cu seamă defoliatorii, care pot produce pagube mari, atât datorită diminuării producţiei lemnoase, cât şi prin efectele asupra vegetaţiei, prin uscarea arborilor.

În final, să reţinem faptul că din ce în ce mai mult orientarea generală este spre latura ecologică a ecosistemelor forestiere, cu scopul evident ca mediul ambiant să fie cât mai puţin afectat.

Ichim, R., 1990: Gospodărirea raţională pe baze ecologice a pădurilor de molid. Editura Ceres.

Simionescu, A., 1987: Protecţia răşinoaselor împotriva dăunătorilor de tulpină. Ed. Ceres.

Simionescu, A., 1990: Protectia pădurilor prin metode de combatere integrată, Ed. Ceres.

Summary: The aproach of tiie integrated pest control concept in insurance of the forests health state

Integrated pest control in forests means a joining of silvicultural, biotechnical, biological and chemical measures and the use of the selective and less polluting pesticides. In fact, the preventive works had the highest proportion in the total works of forest protection in our country in the first years. The biotechnical means were the most used.

The use of bacterial treatments with Dipel and Feray of entomophagus birds and of an appreciable number of synthetic pheromones has n important development in the frame of the integrated pest control.