Evoluţia culturilor forestiere experimentale din cuprinsul Staţiunii I.C.A.S. Jegălia a relevat numeroase aspecte interesante, în special sub raportul rezistenţei plantelor lemnoase la condiţiile din stepa Bărăganului şi al productivităţii lor.

Unele elemente utile privitoare la starea şi viitorul acestor plantaţii pot fi furnizate de studierea dinamicii plantelor din stratul lor ierbos. In descifrarea aspectelor pe care le ia compoziţia stratului ierbos pe parcursul constituirii şi dezvoltării ulterioare a arboretului, o sursă valoroasă de informare o reprezintă cercetările întreprinse în perioada (4,5) asupra florei ierboase a culturilor (parcele experimentale, perdele de protecţie) plantate în perimetrul staţiunii cu circa 5-10 ani înainte (între anii 1946-1952), prin urmare aflate la data respectivă în faze foarte tinere de dezvoltare. Reluarea unor investigaţii de acest fel în vara anului 1992, după circa 35 de ani, urmează să aducă noi precizări asupra evoluţiei parcurse de componenta ierboasă a culturilor forestiere, în special de plantele legate de ambianţa pădurii.

Modificările din alcătuirea stratului ierbos pe parcursul evoluţiei arboretului sunt greu de prevăzut, dat fiind faptul că edificatorii lemnoşi plantaţi aparţin mai ales unor specii aflate aici nu numai în afara arealului lor natural, ci şi în afara zonei forestiere (Quercus robur, specii de Finus, clone de plopi euroamericani, Fraxinus anqustifolia, Larix decidua, Ulmus pumila, Robinia pseudacacia, Acer negundo, Juglans regia, Juglans nigrA etc.), speciile cu prezenţă sporadică şi în zona de stepă (Quercus pedunculiflora, Quercus pubescens, Pyrus pyraster) fiind comparativ mai puţine. Se poate însă considera că felul şi durata stadiilor urmate de comunităţile de plante vor fi influenţate în mod cert de lipsa, în imediata vecinătate a perimetrului plantat, a pădurii naturale ca sursă de material pentru diferiţi diseminatori naturali ai plantelor ierboase, de practicarea irigaţiilor în culturile agricole limitrofe, de specificul florei vegetale din terenurile agricole pe care au fost amplasate plantaţiile şi, desigur, de caracteristicile staţiunilor, cunoscut fiind că terenul cu culturi experimentale este situat mai degrabă în cuprinsul stepei cu graminee şi dicotiledonate (Siccipratum altiherbosum), deşi existenţa unor insule cu stejar brumăriu la distanţă nu prea mare (1) indică interferenţe cu silvostepa. De asemenea, se poate prevedea că stadiul final al succesiunii, în condiţiile pe termen foarte lung a intervenţiei antropice, stepa climatogenă, nu va mai avea toate caracteristicile stepei climatogene iniţiale, datorită modificărilor ireversibile pe care le produc asupra staţiunilor cultivarea agricolă şi cea forestieră.

Analizele floristice recente s-au făcut pe parcele, fiecare parcelă corespunzând unui tip de plantaţie, cu o anumită specie sau combinaţie de specii arborescente.

Până în prezent însă, nu s-ou conturat diferenţieri semnificative între alcătuirea stratului ierbos din diferite parcele, ci doar deosebiri aflate în acord cu modificările de consistenţă. De altfel, parcelele, fiind de dimensiuni reduse şi dispuse una în vecinătatea celeilalte, nu-şi pot individualiza o ambianţă cenotică distinctă. Din aceste motive, prezentarea modificărilor de alcătuire a florei ierboase actuale, faţă de cea consemnată prin cercetările din perioada 1956 – 1958, s-a făcut pe ansamblul arboretelor.

Intrucât plantele ierboase din culturile experimentale sunt în cea mai mare parte prelouate din culturile agricole predecesoare ori provin din petice rămase necultivate, din pârloage sau din vecinătatea aşezărilor omeneşti, s-au considerat de interes, sub raportul studiului evoluţiei florei din culturile forestiere, observaţiile asupra reprezentanţilor de stepă şi de pădure, adică asupra componenţilor ultimilor termeni din succesiunea vegetaţiei în zonă.

Privitor la sursele pentru reinstalarea speciilor forestiere, facem precizarea că în Bărăgan vegetaţia stepică este foarte restrânsă şi foarte alterată, chiar şi în pâlcurile scoase din cultură, neajungându-se niciodată la compoziţia originară (2). In perimetrul cu culturi experimentale cercetate nu apar pâlcuri cu vegetaţie stepică, ci mai ales plante dispersate şi numai pe întinderi mici se constituie petice mai bine închegate. In cercetările din perioada 1956 – 1958 fuseseră identificate 21 de specii de pajişti, pătrunse mai ales printre comunităţile lemnoase instalate.

In legătură cu reprezentarea speciilor lemnoase de pădure, ele ajung în culturile experimentale aduse de păsări migratoare şi alte animale frugivore, însă pot fi aduse şi cu materialele de plantat, cu puieţii, cu seminţele sau cu ambalajul acestora. Cercetările din urmă cu cca. 35 de ani au evidanţiat absenţa speciilor ierboase tipice de pădure, adică legate strâns de prezenţa arboretului, ceea ce se poate, desigur, pune în legătură cu faptul că arboretul nu atinsese acel stadiu de dezvoltare care să-l facă favorabil pătrunderii lor. Au fost totuşi semnalate unele buruieni legate mai ales de ambianţa marginilor de pădure: Hypericum perforatum, Anthemis tinctoria, Veronica hederifolia, Rubus caesius şi Lithospermum officinale.

Faţă de situaţia din urmă cu 35 de ani, cercetările noastre au relevat numeroase modificări semnificative în componenţa florei ierboase din culturile experimentale, pe când în pepinieră inventarul de buruieni s-a menţinut asemănător celui consemnat prin investigaţiile mai vechi. Astfel, în pepinieră, care şi-a menţinut aceeaşi suprafaţă de la înfiinţare, s-au întâlnit in vara anului 1992 un număr de 93 specii de buruieni (fată de 82 specii în 1958), având proporţiile de reprezentare a elementelor floristice şi a bioformelor asemănătoare celor înregistrate în urmă cu 35 de ani. In schimb, în culturile experimentale s-au identificat 181 specii de plante ierboase, faţă de cele 115 semnalate anterior. Această creştere se află în legătură cu mărirea numărului de culturi experimentale, în condiţiile extinderii perimetrului plantat, ceea ce a condus la diversificarea mai ales a biotopului, prin edificatori lemnoşi de diferite specii şi vârsta, cu o multitudine de grade de încheiere a masivului, şi prin apariţia ecotonului de Iizieră. Unele modificări au survenit şi în ecotop, mai ales prin modificareoa condiţiilor edafice (regimul hidric, descompunerea litierei, formarea humusului ş.a.), odată cu constituirea arboretelor. Sub raportul participării formelor biologice, se constată o sensibilă creştere a hemicriptofitelor, ceea ce reprezintă o expresie a evoluţiei covorului vegetal faţă de situaţia existentă în 1956-1958, când datorită lucrărilor de întreţinere (praşile), predominau terofitele. Este o situaţie analoagă celei de la întreţinerea pârloagelor, unde perioada de predominare a hemicriptofitelor, în special a gramineelor, se succede unui stadiu terofitic. Unele modificări semnificative se constată şi în proporţia de participare a elementelor floristice. Astfel, se constată o creştere a reprezentării speciilor europene, ca o consecinţă a diminuării continentalismului, prin crearea, pentru sinuziile ierboase, instalate progresiv; a unui microclimat mai ferit de excese.

Deşi în compoziţia florei ierboase din culturile experimentale ponderea o au încă speciile ruderale şi vegetale, se pot evidenţia unele modificări destul de importante faţă de situaţia consemnată în trecut. A sporit proporţia de participare a speciilor de pajişti, dispersate ori în pâlcuri mai mici, mai mult sau mai puţin încheiate, printre arborete. Astfel, la cele 21 specii consemnate prin cercetările din 1956 – 1958 se adaugă şi altele, identificate în anul 1992: Scabiosa ochroleuca. Senecio jacchaea, Melica ciliata ssp. transilvanica, Nonea pulla, Hieracium echioides, Bothriochloa ischaemum, Astragalus onobrychis şi Asperula humifusa.Totuşi, lipsesc cele mai caracteristice specii de stepă, întrucât cele mai multe din plantele cu caracter stepic semnalate prin cercetările vechi şi noi (Anchusa ochroleuca, Anchusa azurea. Melilotus officinalis, Melilotus albus, Agropyron repens etc.) au şi caracter nitrofil, întâlnindu-se frecvent şi ca buruieni.

Aşa cum se putea anticipa, constituirea arboretului a favorizat în răstimpul de 35 de ani instalarea unor plante de pădure. Totuşi, dcaă câteva specii sunt legate mai strâns de ambianţa arboretului : Galium schultesii, Veronica officinalis şi Vinca minor, dintre care primele două reprezentate doar prin câteva exemplare. Mult mai răspândite sunt speciile de pădure şi tăieturi de pădure ca Brachypodium sylvaticum, Carex spicata, Calamagrostis epigeios şi Lapsana communis, la care se adaugă un număr însemnat de plante care cresc atât în pădure (inclusiv în păduri), cât şi în locuri ruderale : Aegopodium podagraria, Alliaria petiolata, Geum urbanum, Solanum dulcamara, Viola suavis, Leonorus marrubiastrum, Nepeta cataria, Calamintha clinopodium şi Ballota nigra. De asemenea, prin cercetările noastre au fost identificate la liziere plante de margini şi rarişti de pădure : Agrimonia eupatoria, Tordylium maximum, Verbascum densiflorum şi Lavathera thuringiaca. Era de aşteptat ca un număr însemnat de specii ierboase de pădure să se instaleze în arboretele cu stejor brumăriu, întrucât această specie se află aici în arealul său natural, iar arborete insulare de stejar brumăriu se găsesc, aşa cum s-a arătat, la distanţă nu prea mare. Parcelele de stejar brumăriu sunt însă foarte sărace în plante ierboase, ceea ce se află în legătură cu consistenţa plină a arboretelor, astfel că ierburile, chiar dacă ajung aici prin diverşi diseminatori, nu găsesc condiţii favorabile de dezvoltare datorită umbririi accentuate. La analizele floristice efectuate într-o plantaţie de stejar brumăriu şi respectiv într-o plantaţie de stejar brumăriu cu stejar pufos au fost identificate doar plante nitrofile anuale şi perene. Participarea însemnată în aceste arborete a buruienilor terofite, dintre care multe cu amplitudine ecologică foarte largă, evidenţiază că sub raport dinamic situaţia actuală este analoagă stadiului de consolidare şi că aceste culturi din sau cu stejar brumăriu se aflâ încă departe de stadiul de comunitate stabilizată.

Practicarea irigaţiilor în culturile agricole din imediata vecinătate şi în suprafeţele cultivate agricol din cuprinsul Staţiunii Jegălia se reflectă în proporţia de participare a categoriilor ecologice în funcţie de umiditate ale inventarului de plante. Este semnificativ că atât în culturile experimentale, cât şi în pepinieră (unde se practică de asemenea irigaţii prin aspersiune), propcrţia de participare a plantelor mezofite împreună cu cele mezohigrofite şi higrofite este aceeaşi, 21 %.

Bibliografie

Doniţă. N., 1969 : Vegetaţia de stepă şi silvostepă. R. Călinescu – Biogeografia României. Ed. St. Bucureşti.

Ilichevici. C., Puscariu. E., Zahariade; C., 1959 : Pajiştile naturale din Bărăgan, în „Omagiul lui Tr. Săvulescu”, Ed. Acad. RPR, Bucureşti.

Lupe, I., 1952 : Perdelele forestiere de protecţie şi cultura lor în RPR. Bucureşti.

Morariu, I., Parascan, D., 1961 : Buruienile perdelelor forestiere de la Jegălia (Bărăgan), Studii şi Cercetări de Biologie, Seria Biologie vegetală, 2, XIII.

Parascan, D., 1964 : Cercetări privind buruienile din pepinierele silvice şi combaterea tor cu ierbicide, teză de doctorat, Braşov.

Résumé:Des aspects concernant la flore des cultures forestieres éxperimentales située dans la zone die steppe

Dans le travail se presente les résultats dss investigations sur la flore herbacée des cultures forestieres realise dans la steppe du Bărăgan entre 1946- 1952. II se distinguer le fait que apres 1946 de ces plantages dans les terrains agricoles, dans la flore des ces cultures poids est détenue par les éspeces ruderales et sagetales.

Par rapport a la situation enregistrée deriére a 35 ans, quand s’enireprendrée des investigations fleuristiques dans les cultures forestieres du Bărăgan, se constatée une inflitration significative de deux catégories des éspeces herbacee : celle qui sont caractéristique au prairie steppique (la vegetation climatogene) et celle qui sont caracteristiques au foret (la vegetation cultivée). Celle de premiere ont venu comme des exemplaires dispersée ou dans communautés de petit lopins entre les cultures et sont plants des steppes ruderalisees. Dans la deuxieme catégorie se remarquer une petit participation des plants qui sont caracteristiques au foret celle plus nombreuse sont les plants avec une écologie plus largee, faire partie des groupes suivants : 1. des especes qui ses développées tant dans la foret comme dans parcelles; 2. des plants de foret et lieus ruderales; 3. des plants de foret, des lisiéres et des clairieres.