Gospodărirea molidişurilor vătămate de vânt şi zăpadă din pădurile montane îi confruntă pe cei care se ostenesc să lase generaţiilor viitoare o pădure şi mai sănătoasă, şi mai stabilă cu următoarea problemă : transformarea treptată in arborete cu structuri diversificate (Ichim, 1990). Ca specii de amestec se menţionează fagul şi bradul (Pal, 1994).

Bradul, fiinţă mistică

Autorul acestor rânduri ar inversa ordinea de mai sus, dând prioritate bradului. Dar nu fiindcă acestei specii îi merge vorba că ar fi mai rezistentă la vânt. Experienţa a dovedit că şi bradul poate fi uneori dezrădăcinat sau rupt (Marcu et al. 1969; Ichim, 1990).

Şi nu datorită faptului verificat, anume că amestecurile de molid-brad (molideto-brădete) sunt cel puţin tot atât de rezistente ca amestecurile de răşinoase cu fag (Ichim, 1990).

Nu, pledoaria în favoarea bradului se datorează unor motive personale, subiective. Să le schiţez :

De cum m-am pomenit pe lumea aceasta m-am văzut străjuit de doi brazi.

Unul pe pământul nostru, celălalt la un vecin.

Mi-e greu să-i descriu.

Ştiu doar că erau înalţi până-n cer. Şi grosimea ?

Nici aici nu pot da cifre.

Să recurg la un subterfugiu.

Intr-o dimineaţă, am văzut o grupă de 4 bărbaţi zdraveni, înarmaţi cu diferite scule, că se îndreaptă către bradul meu de la vecin.

Am bănuit că nu au gânduri curate şi am pândit să văd ce fac.

Din păcate, se apropia ora plecării la şcoală. Eram în clasa întâia şi încă nu învăţasem a chiuli. Aşa că până la urmă am trebuit să-mi părăsesc postul de pândă.

O ultimă aruncătură de ochi şi am luat-o la drum, cale de câţiva kilometri.

Orele de învăţământ nu mi-au folosit la nimic. Gândul meu era aiurea . . .

Nespusă mi-a fost bucuria când, revenind acasă, I-am văzut, de departe, aşa cum îl ştiam : înalt, drept, uriaş.

Se ştie însă că de când pădurea a livrat omului coadă de topor, codrul nu mai are scăpare. . .

Spre seară, străjerul meu de la vecin s-a prăbuşit !

Nu-mi mai rămăsese decât unul, unul cu adevărat al meu, la adăpost de mănă străină.

Numai că nici acestuia nu i-a fost dat să-mi ţină mult timp umbră. Numai câtva timp mai târziu, a căzut şi dânsul.

Dar nu de mâna omenească, ci de urgie cerească.

Intr-o noapte furtunoasă, un trăsnet a zdruncinat pământul până-n adâncuri. Tata a căzut din pat. Mie mi-a mers mai bine, dormeam în fân proaspăt cosit. De abia dimineaţă am văzut catastrofa : bradul despicat până aproape de rădăcină, bucăţi din el împrăştiate la zeci de metri …

Bradul-preşedinte

Mărturisesc, am stat mult la îndoială, dacă-i cazul să scriu cele de mai sus, adică să-mi trădez anumite slăbiciuni copilăreşti …

Nu mică mi-a fost însă mirarea, când am constatat că mai există oameni maturi, sclavi ai copilăriei. Şi aceasta chiar în ţările înaintate din apusul Europei. Ba chiar mai mult : astfel de slăbiciuni sunt cultivate.

Să luăm de pildă Franţa.

In regiunea Jura, de-a lungul frontierei cu Elveţia, populaţia locală şi pădurea sunt una ! Expresia cea mai elocventă a acestei înfrăţiri este „Le Sapin President”, adică bradul-preşedinte.

Dat fiind că răşinoasele predomină, preşedintele pădurii nu poate fi decât un brad. Ce-i drept, sunt mai mulţi preşedinţi, fiecare masiv păduros mai important având titularul lui.

Personalul forestier propune candidaţii, alegerea se face de către populaţia locală. Uneori li se acordă şi silvicultorilor din străinătate onoarea de a participa. Bineînţeles, alesul nu poate fi decât cel mai falnic arbore din masiv. Iar dacă se întâmplă că individul cel mai maiestos să fie un molid, atunci acesta este pur şi simplu declarat ca „sapin”, adică brad.

Se ştie, funcţia de preşedinte nu-i pe veşnicie. Un exemplu: alesul anului 1923 din masivul păduros Joux a început să dea semne de slăbiciune după 15 ani.

Imediat i s-a pecetluit soarta.

In ziua hotărâtă, anume 1 septembrie 1938, s-a văzut înconjurat de politiceni, de reprezentanţii autorităţilor, de pompieri, de şcolari, de populaţia de toate vârstele din regiune etc.

Prefectul rosti un discurs, un poet îi adresă un ultim salut, o delegaţie din ţara vecină, Elveţia, ţinu să sublinieze rolul pădurii, trăsătură de unire între popoare. După care o grupă de 4 muncitori de elită îşi făcu datoria . . .

De abia la pământ, spectatorii se repeziră asupra fostului brad – preşedinte, doritori să acapareze o surcea, o crenguţă, un suvenir. Dimensiunile celui răpus au fost după cum urmează:

– înălţime totală : 53;50 m

– circumferinţa

– la 1,50 m : 4,60 m

– la 20.50 m : 3,00 m

– la 41.00 m:1,72m

– volumul total : 38.9 m³ (Guillermoz, 1993)

– vârsta : 255 ani.

O comparaţie : în Pădurea Neagră a fost doborât, în secolul trecut, cel mai uriaş brad cunoscut în literatura de specialitate (Mayer, 1979).

Cifrele de mai jos vorbesc de la sine :

– înălţime : 68 m

– diametru : 380 cm

– volum : 140 m3

In mod aproape involuntar te întrebi : care-i situaţia în zilele noastre?

În Pădurea Neagră: pieire sau renaştere?

Bradul, specie caracteristică în Pădurea Neagră, s-a bucurat în ultimele decenii de un interes deosebit din partea publicului de toate categoriile.

Orăşenii s-au întrebat dacă, în noul mileniu, podoaba sărbătorilor de Crăciun, faimosul ”Tannenbaum” va fi o uscătură.

Şi dacă potecile celor care caută reconfortare trupească şi sufletească prin Pădurea Neagră vor fi străjuite de schelete de brad.

Să nu mai vorbim că până şi cancelarul Kohl s-a informat la faţa locului.

Silvicultorii au constatat că în ultima sută de ani, bradul a pierdut o jumătate din zona lui naturală. Regenerarea nu-i posibilă decât la adăpostul unei împrejmuiri. De unde concluzia că-s prea mulţi cerbi şi căprioare, deci vina este a vânătorilor.

Bineînţeles că cei însărcinaţi cu menţinerea echilibrului cinegetic au argumentele lor. Anume că forestierii, înlăturând tot ce nu se poate vinde cu maximum de profit, au sărăcit spaţiul vital al cervidelor. Afară de aceasta, modul de gospodărire practicat (monoculturi, arborete echiene) este ostil bradului şi duce în mod implicit la eliminarea lui.

Până la urmă s-a ajuns, sau se încearcă să se ajungă, la o cooperare. Adică: orientarea silviculturii către arborete de amestec, grădinărite, promovarea regenerării naturale şi a plantaţiilor sub acoperiş, reducerea drastică şi restructurarea efectivelor de vânat, înlăturarea împrejmuirilor, în caz de nevoie, protecţie individuală.

Deci o serie de măsuri preconizate şi de autorii români (Ichim, 1990).

Bibliografie

Ichim, R., 1988 : Istoria pădurilor şi silviculturii din Bucovina. Ed. Ceres, Bucureşti.

Ichim, R., 1990 : Gospodărirea raţională pe baze ecologice a pădurilor de molid. Ed.Ceres Bucureşti.

Marcu, Gh. şi colab., 1969 : Doborâturile produse de vânt în anii 1964-1966 în pădurile din România. Cauze şi complexul de măsuri pentru mărirea rezistenţei arboreteior. Ed.Agro-silvică, Bucureşti.

Palamaru, V., 1994 : Câteva concluzii asupra gospodăririi molidişurilor vătămate de vânt şi zăpadă din Ocolul silvic Vatra Domei. Bucovina Forestieră, nr. 1 ; p.87 – 89.

Guillermoz, P., 1993 : Sapins Presidents. Arbre actuel, nr.5, p. 41 – 45.

Meyer, H.1979:Zurwaldbaulichen Bedeutung der Tanne im mitteleuropaischen Bergwald. Der Forst-und Holzwirt, nr 16, s.333-343

Petri, G., Enghardt, H., 1986: Zum Tannenruckgang im Nordschwarzwald. AFZ, nr. 36, p. 887

***, Der Wald hat keine Chancen gegen das Wild. Suddeutsche Zeitung, 24. 10. 1994

*** Jager wollen nicht langer querschiessen. Suddeutsche Zeitung 1 3. 1 0. 1 994.