Ocupând un spaţiu geografic de excepţie, între două râuri celebre, cunoscute şi de Herodot (Siretul şi Prutul), la trecerea dintre munte şi deal, Codrul Cosminului a intrat în istorie încă înainte de celebra bătălie a lui Ştefan cel Mare, fiind cunoscut de pe vremea lui Alexandru cel Bun sub denumirea de „Bucovinele Mari” (Tratatul de la Lublau, 1412). Mai târziu, când imperiul austriac a anexat nordul Moldovei (1775), prin extindere, denumirea şi-a lărgit conţinutul, desemnând întreaga provincie, prin Bucovina înţelegându-se atât ţinutul Teţina (Cernăuţi), cât şi restul ţinutului ocupat, anume Suceava.

Ceea ce s-a întâmplat la Codrul Cosminului pe vremea lui Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei (14071504) reprezintă mai mult decât o simplă bătălie victorioasă. Este un moment de maximă afirmare a voinţei naţionale, un moment în care stema Moldovei („cu cap de bour”) s-a ridicat la zenit pe verticala cerului, strălucind şi luminând spaţiul şi timpul. Data de 26 octombrie 1497 reprezintă pentru poporul român o oră astrală de o extraordinară intensitate şi forţă, comparabilă numai cu ceea ce Ştefan Zweig înţelegea prin „orele astrale ale omenirii”. Aceasta, pentru că există în lume momente de maximă încordare socio-politică, care schimbă radical cursul istoriei, înscriind mersul evenimentelor la alte coordonate galactice, la un râu care irumpe, deschizându-şi o nouă albie.

La 26 octombrie 1497, la Codrul Cosminului (la porţile Cernăuţilor) s-a dat o bătălie uriaşă, în care s-au înfruntat forţe inegale numeric, dar în care geniul militar, buna cunoaştere a ţării şi a locurilor şi dragostea de ţară şi-au spus cuvântul. În acest context, victoria lui Ştefan cel Mare asupra lui Ioan Albert, regele Poloniei, apare cu deplin justificată (Wapowski, Giurescu). Întreaga armată polonă a fost zdrobita, atât în tăişul săbiilor moldovene, cât mai ales de trunchiurile fagilor uriaşi care au fost prăvălite peste oameni şi peste cai: s-a pus astfel în aplicare una din străvechile tactici de război ale pământului – folosirea forţelor naturii în lupta cu duşmanul cotropitor. Încercarea disperată a regelui polon de a se salva, chemând Mazurii în ajutor, n-a făcut decât să sporească proporţiile dezastrului (lupta de la Lenţeşti, 29 octombrie 1497).

În mâinile moldovenilor au căzut atâtea arme şi echipament de război, încât au umplut 6 000 de care de luptă. Numărul prizonierilor a fost de asemenea imens (aproximativ 20 000 de oameni, după Cromer).

Cu prizonierii luaţi, pentru care n-a acceptat răscumpărarea, Ştefan cel Mare a semănat o pădure de stejar în chiar locul bătăliei (dimensiuni: aproximativ 3/1 mile, egal cu 4,8/1,6 km). Ea a intrat în istorie sub denumirea de „Dumbrava Roşie” de la Codrul Cosminului (a nu se confunda cu cele de la Botoşani şi de la Roman) şi face obiectul unei adânci şi îndrăgite tradiţii, transmisă pe cale orală şi scrisă până în zilele noastre. Pentru silvicultură ea are o semnificaţie în plus : este prima întemeiere cunoscută de pădure din istorie, Ştefan cel Mare putând fi considerat primul silvicultor, înaintea lui Petru cel Mare, ţarul Rusiei.

Am insistat asupra acestor momente pentru a arăta că pădurea „Codrul Cosminului” nu este pentru români o pădure obişnuită. Ea este o pădure monument, ca o catedrală a neamului, un loc în care s-a scris cu sânge istorie şi s-a hotărât viitorul Moldovei. De altfel, există un interesant şi recent proiect (1990) ca în VaIea Cosminului, acolo unde s-a dat bătălia, să se ridice o biserică-catedrală, repetând ceea ce pe vremuri făcea Ştefan cel Mare. Este pentru români un loc sfânt, un loc de reculegere, marcat prin ultimii stejari-martor care s-au mai păstrat (în 1939 mai erau şase, în prezent probabil unul singur).

A defrişa pădurea Codrul Cosminului, a pune pe locul ei deşeuri, cum se intenţionează într-un proiect al autorităţilor locale, ar fi mai mult decât o impietate. Ar fi, după părerea noastră o crimă gravă, un etnocid cultural comparabil poate cu Katyn-ul sau cu gulagurile staliniste. Acolo au murit oameni, au fost zdrobite idealuri, dar cel puţin istoria n-a fost izgonită şi nici cultura mutilată.

Propunem de aceea ca pădurea „Codrul Cosminului” să fie declarată rezervaţie naturală de importanţă istorică deosebită, sau prin extindere, „monument al naturii”. Epitetul este corect aplicat, nu numai din raţiunile istorice prezentate anterior, dar şi sub aspect ştiinţific şi ecologic. O pădure mare de fag cum este astăzi cea de la Codrul Cosminului, aflată în imediata apropiere a unui centru populat ca Cernăuţiul este o minune si o binefacere. Ea reprezintă un important loc de recreere şi deconectare pentru locuitorii oraşului şi asigură în acelaşi timp servicii ecologice şi funcţionale de neînlocuit: aer curat, ape îmbelşugate şi limpezi, apărare împotriva poluării, atracţie pentru frumuseţile insolite ale naturii. Un spaţiu verde bine structurat reprezintă pentru o mare metropolă un plămân verde indispensabil pentru o bună dezvoltare de viitor. Interesele sunt prin urmare multiple şi privesc nu numai poporul român, ci şi pe acelea ale noilor stăpâni.

Articolul nostru se vrea a fi un fel de suflet către poporul vecin al Ucrainei, pentru a înţelege cauza noastră şi sensul unui demers vizând protejarea si conservarea unei păduri de o importanţă eco-culturală externă. Dorinţele noastre şi, să nu anticipăm poate durerea noastră, până la un punct coincid cu interesele ecologice şi spirituale ale tuturor populaţiilor subcarpatice, desigur în măsura în care acestea se consideră că fac parte din marea familie europeană.