Cervideele ca şi alte specii de vânat, se hrănesc cu ce le oferă pădurea – ierburi, frunze, lujeri, muguri, seminţe, fructe, coaja de la unii arbori. In perioadele de criză, vânatul îşi caută hrana şi în afara pădurii (poieni, fâneţe, terenuri agricole). Nu putem pretinde ca aceste vieţuitoare, care trăiesc sub acoperămăntul pădurii, să nu se atingă de vegetaţia forestieră. In acest fel se produc unele leziuni sau vătămări acesteia, respectiv arborilor şi arbuştilor, puieţilor din plantaţii, regenerării naturale etc. In cazul când acestea depăşesc anumite limite economice sau silviculturale, atunci vorbim de aşa numitele daune produse de vânat.

In cazul cervideelor, vătămările constau din păscutul şi roaderea vârfurilor, lujerilor, frunzelor etc. în diferite perioade ale anului la puieţii proveniţi din plantaţii sau regenerări naturale. Astfel de daune produc atât cerbul cât şi căpriorul, speciile preferate în zona montană fiind bradul, paltinul de munte, scoruşul, molidul etc. In pădurile judeţului Suceava, de exemplu, între anii1974 – 1987, daunele produse de vânat în plantaţii s-au evaluat la cca. 2600 ha şi peste 10 milioane lei. In general, consecinţele acestor vătămări constau din : uscarea puieţilor în unele cazuri, pierderi calitative prin formarea mai multor vârfuri la puieţii păscuţi şi apariţia putregaiului, creşterea cheltuielilor de împădurire pe hectar prin efectuarea de completări repetate, eliminarea totală a unor specii de amestec şi stabilizatoare de mare importanţă biologică, cum ar fi bradul şi paltinul de munte în deosebi, crearea unor mari dificultăţi în reconstrucţia ecologică a pădurilor afectate de rupturi şi doborâturi de vânt şi zăpadă, prelungirea ciclului de producţie cu 10-15 ani în unele cazuri, etc.

Pentru stabilirea gradului de vătămare se iau în considerare numai exemplarele cu vârfurile păscute. Cea mai bună perioadă de evaluare a acestor daune este la sfârşitul iernii, înainte de intrarea în vegetaţie, când daunele se pot constata cel mai bine. La începutul unei noi perioade de vegetaţie, la mulţi puieţi unele ramuri laterale preiau rolul de lujeri terminali, luând o orientare spre verticală.

Intensitatea vătămărilor nu este aceeaşi în tot cursul anului, în unele luni sau anotimpuri este mai putemică, în altele mai scăzută, funcţie de o serie întreagă de factori dintre care cei climatici (temperatură, zăpadă etc.) au un rol important. Pentru a lua măsurile necesare de prevenire este bine să cunoaştem momentul şi perioada când se produc aceste vătămări.

Preferinţa căpriorului pentru unele specii nu este aceeaşi în tot timpul anului. Iama se pare că preferă mai mult puieţii de brad, în celelalte anotimpuri probabil că alte specii. In general, se consideră că în cazul căpriorului acesta poate produce daune de acest fel la puieţi, pănă la înăltimea de 1,30, iar cerbul până la 1,50 m. Cel mai mare grad de vulnerabilitate s-a înregistrat până la înălţimile de 1,30 m. Cu alte cuvinte, intensitatea vătămărilor depinde de vârsta şi înălţimea puieţilor, de specia respectivă, clasa de producţie etc. Cu cât înălţimea de 1,30 m se realizează mai repede, cu atât arborele iese din zona în care este ameninţat şi scapă de vătămare. Speciile forestiere repede crescătoare din clase ridicate de producţie, care realizează repede această înălţime critică, au şanse mai mari de depăşire a acestor pericole. Zăpezile mari, unii factori staţionali ca panta, altitudinea, expoziţia etc. influenţează de asemeni acest fenomen. Intensitatea vătămărilor se corelează şi cu compoziţia arboretelor. In amestecuri de răşinoase cu fag sau în zona foioaselor, daunele produse la molid sunt mai reduse, deoarece sunt alte specii mai preferate.

– Cojirea şi roaderea cojii la arborii în picioare, speciile preferate fiind bradul şi apoi molidul, este altă formă de vătămare produsă în mod frecvent de cerb. Urmările acestor vătămări sunt bine cunoscute : în majoritatea cazurilor deprecierea lemnului şi apariţia putregaiului, scurtarea ciclului de producţie prin exploatarea prematură a unor arborete dăunate, pierderi în sortimente prin secţionarea lemnului sănătos, creşterea cheltuielilor de exploatare, creşterea gradului de instabilitate al pădurilor etc.

– Zdrelirea şi curăţirea cojii la arborii mai tineri şi flexibili, prin frecarea coarnelor, atât de către cerb cât şi de căprior. Aceste vătămări se recunosc prin absenţa urmelor de dinţi şi prezenţa frecventă a urmelor de păr. In pădurile judeţului Suceava, aceste forme de vătămări nu ridică probleme deosebite.

In afară de vătămările cauzate de cervidee şi urşii produc vătămări la arborii în picioare, de brad îndeosebi şi de molid, care se recunosc uşor după modul cum se localizează pe trunchiul de arbore, după dimensiunile şi efectul lor asupra calităţii lemnului.

Problema daunelor produse de vânat vegetaţiei forestiere, ca şi modul de recunoaştere al acestora, precum şi influenţele lor asupra pădurii trebuiesc bine cunoscute, nu numai de organele silvice, ci de cele care gospodăresc vânatul. Stabilirea efectivelor de vânat de pe fondurife de vânătoare nu se poate face numai pe baza aşa numitului inventar anual, motivele fiind bine cunoscute. Este necesar a se efectua anual un control al plantaţiilor şi arboretelor sub raportul vătămărilor cauzate de vânat în zonele unde sunt probleme de acest fel, în funcţie de constatări făcăndu-se şi reglarea efectivelor. De aici şi vorba că „silvicultura se face nu numai cu toporul, ci şi cu puşca”.

Din cauza daunelor mari produse de vânat în unele zone, între cele două sectoare de activitate s-a creat o aşa numită „stare conflictuală”. Intre gospodărirea pădurilor şi vânatului, starea aceasta şi contradicţiile care există se datoresc şi faptului că ambele sectoare îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi suprafaţă de teren, uneori de persoane şi instituţii diferite, cu ţeluri şi obiective diferite de gospodărire. Pe de altă parte, să nu uităm faptul că atât pădurea, cât şi vănatul, sunt factori principali ai mediului ambiant. Prin suprafeţele imense pe care le ocupă în ţara noastră (27%), pădurile au o deosebită importanţă ecologică, economică şi socială.

Când se analizează problema raportului între gospodărirea pădurilor şi vânatului, trebuie să ţinem seama şi de modul cum se defineşte fiecare sector în parte. Gospodărirea pădurilor, respectiv silvicultura ca ramură de bază a economiei forestiere cuprinde totalitatea măsurilor silviculturale care se iau pentru a realiza cât mai multe venituri materiale şi imateriale pentru societatea umană. Gospodărirea vânatului priveşte totalitatea măsurilor cinegetice şi silviculturale care se iau pentru bunăstarea vânatului.

Ambele sectoare urmăresc realizarea unor recolte sau venituri cât mai mari. Gospodărirea vânatului urmăreşte realizarea de producţii ridicate de carne, trofee valoroase, o bună stare de sănătate a populaţiilor de vânat şi o structură optimă pe vârste, sexe, specii etc., fără însă ridica probleme deosebite pădurilor.

Gospodărirea pădurilor are ca scop printre altele obţinerea unor producţii mari de masă lemnoasă de cea mai bună calitate şi îndeplinirea unor funcţii de protecţie a solului, apelor, aerului, înfrumuseţarea, peisajului etc.

Principiul continuităţii recoltelor este valabil pentru ambele sectoare. Ambele sectoare au ca obiectiv conservarea şi ocrotirea pădurilor, respectiv a vânatului. Fără păduri nu putem vorbi de vânat, care găseşte în acestea loc de refugiu şi hrană. Ambele sectoare se călăuzesc în activitatea lor de principii ecologice, economice şi sociale.

Pentru realizarea obiectivelor economice, gospodărirea pădurilor trebuie să urmărească realizarea unor sortimente de masă lemnoasă de mari dimensiuni şi valoare cât mai ridicată. Ecologic vorbind, aceste obiective în pădurile din zona montană nu se pot realiza decât din arboretele care se exploatează la deplină maturitate, deci la vârste mari, cicluri lungi de productie (100-140 ani). Arboretele de răşinoase însă, cu vătămări mari de vânat, nu pot fi conduse la vârste aşa de ridicate. Unele vor trebui exploatate cu cel puţin 10-20 ani mai repede, neputând fi menţinute mai mult timp în picioare. Bineânţeles că în acest scop sunt necesare în prealabil anumite calcule de eficienţă economică.

Ecologic vorbind, astfel de obiective în pădurile din zona montană nu se pot îndeplini decât în ecosisteme cu grad ridicat de stabilitate, care să permită conducerea arboretelor până la vârste înaintate. In acest caz, accentul trebuie pus şi pe alegerea corectă a speciilor în deplină concordanţă cu factorii staţionali, intervenind deci amestecul de specii, introducerea foioaselor acolo unde este posibil etc.

Revenind la problema noastră, trebuie să ţinem seama că ambele sectoare de activitate constituie ramuri distincte ale economiei forestiere, care se ocupă de o paletă largă de specii – de arbori sau de animale sălbatice – pe care caută să le ocrotească. Ambele sectoare necesită temeinice cunoştinte de ecologie şi biologia speciilor de arbori sau de vânat, măsuri speciale de gospodărire, respectiv de îngrijire a populaţiilor de arbori sau de animale sălbatice. In cazul arboretelor, este vorba de extragerea arborilor cu defecte, rău conformaţi, uscaţi, atacaţi sau bolnavi etc. In mod similar trebuie să procedăm şi în cazul populaţiilor de vânat prin extragerea exemplarelor bolnave, accidentate, cu defecte, ca şi a surplusului de exemplare care depăşesc aşa numita densitate optimă, respectiv normală de suport. Intr-o pădure bine gospodărită nu trebuie să existe arbori cu defecte, cu putregai, uscaţi, atacaţi etc., ca şi în rândul populaţiilor de vânat, unde se urmăreşte realizarea unor populaţii sănătoase şi productive.

Ecologic privind problema, deci nu se poate vorbi de o „stare conflictuală” între ramura de bază a gospodăririi pădurilor, care este silvicultura şi gospodărirea vânatului, care trebuie să-şi rezolve problemele, respectiv obiectivele în limitele ecologic admise, fără a leza interesele celei dintâi.

Ecologizarea ambelor sectoare de activitate este o măsură care se impune cu toată tăria, fiind de stringentă actualitate atât în prezent, cât şi în viitor.

Abstract: Damages caused by games and relationships between forest management and hunting

The author show the principal damages caused by games in the forest to the young trees through eating of top or bark. The incriminated games-species in the mountainous area of Suceava county are Cervus elaphus, Capreofus capreolus and Ursus arctos. Every year more than 200 ha young plantations are severely damaged.

The economic and ecologic loss is very important and some conflicts between forestry and hunting are emphasized. An optimal solution for the management of forest is possible through an harmonization of economical and ecological objectives and through qualitative management methods.