O contribuţie importantă la gospodărirea superioară a pădurilor din Bucovina au adus-o numeroşi silvicultori de prestigiu care şi-au desfăşurat aici activitatea cu rezultate remarcabile. Şi unii naturalişti şi biologi şi-au adus contribuţia în această direcţie. Ne facem o datorie de onoare în a-i prezenta, în cele ce urmează, pe unii dintre ei, astfel ca activitatea lor să constituie pentru silvicultorii din această parte a ţării un exemplu de urmat, de abnegaţie şi dăruire „în slujba pădurilor din Bucovina”.

Începem mai întâi cu ing. J. Opletal, care a proiectat şi executat întreaga reţea de instalaţii de transport forestiere între anii 1890-1910, aceste lucrări constituind în acele timpuri o mare performanţă tehnică, nu numai pe plan european, dar şi mondial. Construirea acelei reţele moderne de transport a constituit o etapă foarte importantă în viaţa pădurilor din Bucovina, permiţând trecerea de la o gospodărire primitivă la una modernă şi făcând în acelaşi timp posibilă descentralizarea exploatărilor excesiv de concentrate în zona colinară şi de şes, deplasându-le şi spre zona montană. Munca la pădure a devenit posibilă acum în tot timpul anului, atât vara, cât şi iarna. S-a trecut de la concentrarea tăierilor la dispersarea lor în cuprinsul pădurilor şi la micşorarea lor ca întindere.

După cum arată Opletal (1913), numai în decurs de un deceniu, influenţa instalaţiilor de transport asupra mărimii şi aşezării parchetelor în teren a fost de necrezut. In locul unor parchete de 500-1000 ha, care cuprindeau câte o vale întreagă, suprafaţa acestora s-a redus la 95 – 25 ha.

Avantajele acestei descentralizări au fost multiple: mărimea, forma şi aşezarea în teren a parchetelor s-a schimbat în bine, s-a promovat regenerarea naturală şi s-au redus cheltuielile de creare arboretelor, s-a favorizat amestecul de specii şi îndeosebi extinderea bradului, care a fost dezavantajat de tăierile rase pe mari suprafeţe, valorificarea produselor accidentale care existau din abundenţă şi a materialului lemnos rezultat din rărituri, diminuarea pericolului de incendii în păduri, au fost alte urmări pozitive ale acestei acţiuni.

Lucrările publicate (1906 şi 1913) reflectă toată gândirea şi concepţia acestui mare specialist, nu numai în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor de transport forestiere, dar şi al gospodăririi superioare a acestor păduri. El îşi dă seama de influenţa acestora pentru gospodărirea raţională a pădurilor din Bucovina şi arată că „regenerarea, îngrijirea şi exploatarea acestora stau în strânsă legăturăcu dezvoltarea mijloacelor de transport”. A întrevăzut urmările tăierilor rase pe mari suprafeţe, care se practicau atunci şi „pe care se vor instala monoculturi echienizate, îndeosebi în zona molidului”. Dacă înainte de construirea reţelei de drumuri şi instalaţii de transport în păduri se extrăgeau numai arborii cei mai frumoşi de răşinoase, cu diametrul la 1,30 m mai mare de 25 cm, respectiv 18 cm într-o altă etapă, după aceea în parchete nu mai rămânea decât lemnul cu diametrul mai mic de 12 cm, lemnul depreciat şi crăcile. Faţă de înfăţişarea jalnică dinainte a exploatărilor, acestea aveau acum un aspect cu totul deosebit. Unele fotografii incluse în lucrările sale prezintă o mare importanţă pentru istoriografia pădurilor din Bucovina, cât şi pentru acest colt de ţară în care se văd adevăraţii constructori, ţăranii români, în frumosul port naţional, lucrând la noile drumuri şi şosele. Alte fotografii cu arborete, arată cu claritate pădurile virgine care erau pe atunci în Bucovina, structurile spre care noi astăzi râvnim aşa de mult, dar din care nu au mai rămas decât foarte puţine modele, printre care Codrul secular Slătioara este cel mai reprezentativ. Pentru realizările sale deosebite în acest domeniu, a fost decorat la timpul său – înainte de primul război mondial – cu ordinul Steaua României.

Ing. F. Czech, a fost altă personalitate remarcabilă, care timp de aproape 56 ani a lucrat numai la amenajarea pădurilor (Gh. Spătaru, 1980). A condus vestita secţie de amenajare a pădurilor din Bucovina, îndrumând şi coordonând această activitate. Cunoştea nu numai pădurile, ci şi arborii cei mai reprezentativi din ele (ca specie, dimensiuni etc.), remarcând imediat lipsa lor cu ocazia descrierilor parcelare pe care le făcea în cadrul lucrărilor de amenajare. A trecut în timpul vieţii sale cel puţin de 4-5 ori prin fiecare arboret. A fost un mare amenajist, a scris şi publicat diferite lucrări în revistele de specialitate (1931 , 1938, 1943, 19 4), toate bazate pe observaţii din teren şi pe o experienţă îndelungată.

A fost împotriva tăierilor rase, care defavorizează, după cum afirmă el, regenerarea naturală, duc la degradarea solului şi la apariţia formaţiilor torenţiale etc. Recomandă „a se păstra cu sfinţenie perceptele amenajamentelor în vigoare”, căci în caz contrar s-ar comite o mare greşeală care „nu va rămâne nepedepstă de natură, iar cei care vor suferi aparţin generaţiilor viitoare, cari încă nu s’au născut şi n’au greşit cu nimic”. In continuare spune: „ca silvicultor convins, ce aparţin altei generaţii, vă sfătuiesc : conservaţi pădurile şi ţineţi seama de principiile clasice ale amenajamentelor, bazate pe cultura şi necesităţile de regenerare ale arboretelor”.

După cum arată Opletal (1913) lui F. Czech îi revine meritul de a fi participat prin anii 1899 – 1908 la descentralizarea exploatărilor din Bucovina, cu care prilej a acţionat în mod reformator. S-a opus cu hotărâre exploatării pădurilor din Codrul secular Slătioara, a urmărit respectarea cu stricteţe a amenajamentelor în vigoare, respectarea posibilităţilor, igiena şi ordinea în pădure, aplicarea planurilor decenale de împăduriri şi exploatare, regenerarea naturală, aplicarea tratamentelor etc.

Analizând amenajamentele mai vechi ale pădurilor din Bucovina care constituie un izvor nesecat de date asupra gospodăririi acestor păduri, se constată principiile de bază de care F. Czech s-a călăuzit în elaborarea lor şi care au fost : crearea de arborete amestecate, promovarea regenerării naturale, dispersarea şi diminuarea suprafeţei parchetelor, mersul normal al tăierilor şi respectarea direcţiei acestora etc. Aceste principii sunt şi azi şi vor fi şi în viitor perfect valabile pentru gospodărirea acestor păduri.

S-a stins din viată la vârsta de 80 ani, după ce timp de peste o jumătate de secol a fost un adevărat stâlp al acestor păduri. Ultima campanie de amenajare, după cum ne relatează renumitul cartograf al Secţiei de amenajare a pădurilor din Bucovina, Gh. Spătaru (1980), a făcut-o în anul 1943, la vârsta de 77 ani şi în al 55-lea an de serviciu.

Dr. ing. E. Guzman, va rămâne în istoriografia pădurilor din Bucovina prin lucrarea sa (1901), scrisă în colaborare cu alţi specialişti şi în care este prezentată toată evoluţia gospodăririi acestor păduri de la început şi până în anul 1900. A mai publicat în Revista Pădurilor (1923) articolul „Transportul lemnelor pe apă şi uscat”, în care analizează situaţia drumurilor şi instalaţiilor de transport existente în pădurile din Bucovina, relatându-ne faptul că bazele dezvoltării pădurilor din această regiune au fost puse de lulius Krutter între anii 1888 – 1898, având ca excelent colaborator pe inginerul Josef Opletal. Are marele merit, de a fi introdus şi generalizat construirea drumurilor de iarnă în pădurile Fondului între anii 1900 şi 1910 (Gârbu, 1934). In lungime totală de peste 600 km, aceste drumuri se racordau la cele principale şi erau un fel de instalaţii de transport secundare, cu caracter de permanenţă.

„Ca recunoaştere a exemplarei sale activităţi pentru trecerea de la o exploatare extensivă de păduri la una intensivă, pentru facerea accesibilă a unor ţinuturi păduroase”, Şcoala superioară de silvicultură de la Viena i-a conferit lui E. Guzman, titlul de „doctor onorific”, la 18 martie 1922 (P.Antonescu, 1925).

Ing. H. Pychelmayer, după F. Czech, a fost un amenajist de mare valoare care a întocmit şi amenajat multe din pădurile Bucovinei, scriind şi publicând numeroase articole în diferite reviste de specialitate (1934, 1939). Contribuţia sa cea mai valoroasă după aprecierea noastră – în afară de amenajamentele întocmite – ar fi aceea care priveşte „Lucrările pregătitoare şi lucrările de teren pentru întocmirea unui amenajament după sistemul ce se aplică la fondul religionar bucovinean şi observaţiile făcute cu ocazia descrierii parcelare” din 1934, care merită a fi cunoscută de cei care lucrează în amenajarea pădurilor. Este un fel de îndrumător practic pentru aceste lucrări, bazat pe o bogată practică şi experienţă în acest domeniu. A desfăşurat şi o activitate redacţională, fiind casier al publicaţiei „Codrii Bucovinei”.

Ing. A. Gutenberg, împreună cu un grup de mari silvicultori austrieci, a efectuat o excursie de studii în zilele de 13 – 21 iulie 1897 prin pădurile din Bucovina, la invitaţia Administraţiei Fondului Bisericesc. Discuţiile purtate pe teren cu această ocazie de aceşti mari specialişti au fost relatate de A. Gutenberg în lucrarea sa din anul 1897 şi care sunt de deosebit interes în cunoaşterea stării pădurilor din Bucovina de la sfârşitul sec. XIX. precum şi măsurile de gospodărire preconizate.

Intre propunerile care s-au făcut atunci a fost şi aceea a construirii unor reţele de drumuri şi instalaţii de transport care să permită gospodărirea superioară a acestor păduri. Acest lucru s-a pus în aplicare în anii care au urmat şi care au ridicat gospodărirea pădurilor din această zonă la cel mai înalt nivel din Europa.

Ing. St. Gârbu, continuator al operei lui Zachar A., Guzman E. ş.a (1901), rămâne în istoriografia pădurilor din Bucovina prin remarcabila sa lucrare „Monografia Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina”, elaborată în 1934, în care analizează pe bază de date concrete evoluţia gospodăririi acestor păduri până în anul 1934. Deşi nu a văzut lumina tiparului, fiind numai în manuscris, este o lucrare de referinţă pentru oricine vrea să cunoască trecutul acestor păduri. Despre gospodărirea superioară a pădurilor de aici st spunea : „în decurs de numai 3 decenii bătrânii codri seculari din Bucovina în care domneau numai cerbul maiestuos şi ursul sălbatec, s’au văzut ca prin farmec transformaţi în păduri amenajate după principiile amenajamentului celui mai nou, înzestrate cu linii somiere, parcelare, poteci, drumuri, căi ferate, telefon, clădiri, asemenea pădurilor din vestul european”. Parafrazând pe E. Guzman, care trecând prin pădurile Ocolului silvic Putna se întreabă: „Ce ar spune oare voevozii de mult adormiţi, dacă s’ar scula ei din criptele lor ? Dacă ar vedea cum uriaşele trupuri ale brazilor şi fagilor crescuţi în zilele lor . . . cad jertfă lucrătorilor din pădure . . . cum butuci uriaşi sunt duşi ca nişte jucării la ferestrău pe calea ferată mânată de calul vapor”. St. Gârbu (1936), dându-şi seama că străinii erau aceia care deţineau fabricile şi jefuiau aceste păduri, se exprimă astfel : „Ce ar fi spus oare vechii voevozi dacă sculându-se din criptele lor ar fi văzut atâf de înstrăinat acel loc, pe care cu sângele lor şi al supuşilor lor I-au apărat şi ocrotit prin secole”.

Despre sarcinile de viitor ale silvicultorilor de aici spunea : „Este o datorie şi o obligaţiune de conştiinţă profesională de silvicultor nu numai să păstrăm acest scump şi minunat patrimoniu forestier la înălţimea la care I-au adus înaintaşii noştri, ci să mergem şi noi mai departe, cu un pas înainte pe calea progresului”.

Ing. llie Dan, a lucrat la Ocolul silvic Frasin, în administraţia centrală, cât şi în amenajări. Printre lucrările mai valoroase pe care le-a întocmit, remarcăm pe aceea care se referă la problema regenerărilor naturale şi artificiale a pădurilor din Bucovina (1935). EI constată că, în această zonă, atât regenerarea naturală, cât şi cea artificială, au fost folosite cu bune rezultate aproape jumătate de secol, ele completându-se una pe alta. Chiar şi în condiţiile din Bucovina, oricât de conştiincios s-ar lucra, rar va fi cazul când să nu fie necesară şi regenerarea artificială. In zona amestecurilor de răşinoase cu fag preconizează ca interesele exploatării să fie subordonate celor ale regenerării arboretelor, iar tăierea definitivă să se facă numai atunci când regenerarea naturală este realizată, momentul aplicării acesteia să fie lăsat la aprecierea silvicultorului. Scoaterea lemnului la ultima tăiere să se facă pe cât posibil pe zăpadă. Constată că: „Proporţia între cele două moduri de regenerare variază altitudinal de la zona amestecurilor, unde predomină regenerarea naturală, spre zona molidişurilor pure, unde prevalează regenerările artificiale”. A întrevăzut importanţa fagului (1931) pentru pădurile din această regiune prin faptul că: „Ne aduce servicii preţioase, făcând aceste arborete mult mai rezistente contra vânturilor, ameliorând solul cu frunzişul său”. A întrevăzut problema lemnului de foc în pădurile din Bucovina (1943) şi a tras un semnal de alarmă preconizând a se căuta alte surse de energie ca petrolul, cărbunele etc. – idei care azi sunt de mare actualitate şi frământă toată omenirea. A combătut risipa cu lemnul de foc, îndeosebi de fag, care se făcea încă pe atunci. De asemenea, a militat pentru buna gospodărire a vânatului în Bucovina (1933). A fost administratorul pădurilor fondului din Bucovina înainte şi după cel de-al doilea război mondial.

Ing. J. Bohm, a fost o figură aparte, a lucrat ca inginer ataşat şi şef de ocol în aceste păduri din anul 1898 şi până în 1944, în administraţia centrală şi mai mult la ocoalele silvice Putna, Marginea şi Cârlibaba. A fost îndrăgostit de pădurile şi sălbăticiunile din Bucovina. Vânător remarcabil şi pasionat, şi-a expus toate gândurile şi amintirile despre viaţa petrecută în Bucovina timp de aproape o jumătate de secol într-o lucrare foarte interesantă :”ln den Karpafen zu Hause” (Acasă în Carpaţi) apărută în anul 1966 şi în care vorbeşte de locurile şi oamenii de aici, despre vânatul şi pădurile din Bucovina. Această carte constituie, după aprecierea noastră, o bună propagandă despre frumuseţile şi oamenii acestor meleaguri şi prezintă o importanţă deosebită pentru istoriografia acestor păduri.

Ing. J. Frohlich, nu a lucrat în administraţia pădurilor din Bucovina, dar în deplasările făcute prin aceste păduri a efectuat o serie de observaţii şi investigaţii care au fost apoi consemnate în lucrarea sa capitală„Urwaid Praxis” (1954), adică „Pădurile virgine”, de o importanţă deosebită pentru cunoaşterea trecutului acestor păduri. Intre altele, în această carte el analizează caracteristicile pădurilor virgine din Carpaţi, speciile care intră în compoziţia lor, metodele de gospodărire aplicate în trecut, greşelile comise şi învăţămintele care se desprind pentru viitor.

Consideră că tăierile rase pe mari suprafeţe au contribuit la dispariţia bradului, la izgonirea celor două specii principale (bradul şi fagul), iar ca „leac universal” în urma tăierilor rase s-au aplicat plantaţiile pure cu molid.„Cândva, acest mod de gospodărire”, spunea J. Frohlich, „se va răzbuna amar de tot” şi cu regret remarcă faptul că în multe locuri încă această „molidomanie nefericită” nu s-a potolit încă şi al cărei sfârşit nu se poate vedea. „Mania molidului s-a revărsat ca o lavă în toată Europa până la Dunăre”, spune J. Frohlich. Aceste adevăruri sunt foarte valabile şi azi, din păcate însă nu se ţine seamă de ele şi se mai perseverează în greşeli. Nu cunoaştem o altă carte de acest gen în literatura noastră de specialitate.

Dr. Marcu Orest, renumit biolog, s-a ocupat în lucrările sale (1927-1931) de dăunătorii biotici şi abiotici ai pădurilor din Bucovina, publicând diferite articole în reviste de specialitate. A ţinut trează în atenţia silvicultorilor de aici ideea protecţiei acestor păduri, a măsurilor de prevenire şi combatere care se impun.

Interesante sunt recomandările pe care le face (1928) pentru prevenirea daunelor cauzate de vânt : „păduri amestecate … suprafeţe mai mici cu copaci de aceeaşi vârstă” şi „lăsarea de distanţe mai mari între copaci de timpuriu, când sunt încă tineri, pentru a-i deprinde cu vântul” etc. In continuare, spune : „la fel trebuie privită şi chestiunea catastrofelor provocate pe ici colo de zăpadă”. O altă concluzie a sa este aceea că „Monocultura este cauza tuturor catastrofelor din pădure …” Cele mai recente cercetări efectuate nu numai la noi, dar şi în alte ţări, confirmă întrutotul ceea ce a spus el cu aproape o jumătate de secol în urmă. Aproape că nici în lucrările de specialitate pe care le-am consultat nu am găsit cu atâta claritate exprimate aceste adevăruri ştiinţifice care privesc viaţa pădurilor din Bucovina.

Interesant este faptul că pentru combaterea insectelor dăunătoare pădurilor preconizează metoda biologică, în care scop el propune „studiul cît mai amănunţit aI paraziţilor şi insectelor vătămătoare pădurilor noastre, cât şi a hyperparaziţilor acestora pentru combaterea distrugătorilor şi pe cale biologică, pe lângă cea mecanică şi chimică, căci după cum insectele vătămătoare pot deveni distrugătorii uriaşelor noastre păduri, tot astfel şi paraziţii constituiesc o armă foarte preţioasă în contra lor.” Sunt idei care abia în ultimii ani au început să fie studiate şi cercetate.

Prof. dr. E. Botezat, mare naturalist şi prieten al pădurilor din Bucovina, s-a remarcat prin studiile sale asupra cerbului carpatin (1915, 1922, 1923, 1943 etc.). A efectuat investigaţii şi cercetări ecologice proprii şi originale asupra cerbului din pădurile din Bucovina. A cercetat şi studiat rasele şi varietăţile de cerb de aici, formarea coarnelor, potenţialul cerbilor din pădurile Fondului şi din Bucovina, gospodărirea fondurilor de vânătoare etc. Contribuţii valoroase a adus în acest domeniu, care au fost apreciate nu numai în ţară ci şi peste hotare. In lucrarea sa „Cultul pădurii şi rezervaţiunile naturale” din 1935, face propuneri valoroase care şi azi sunt actuale printre care : constituirea rezervaţiunii Călimani – Dorna şi Ineul cu Pietrosul (crestele şi vârfurile) cu capră neagră, rezervarea de arbori bătrâni, pitoreşti şi maiestoşi, înconjurarea oraţelor cu cordon de boschete şi păduri, trezirea dragostei şi cultului pentru pădure etc.

Prof. M. Guşuleac de la Facultatea de Ştiinţe Cernăuţi, personalitate proeminentă a ştiinţelor naturii din Bucovina, a militat neobosit pentru conservarea Codrului secular Slătioara şi pentru constituirea acestei păduri într-o rezervaţie ştiinţifică naturală de mare valoare (1937). Remarcabile sunt cercetările sale geobotanice asupra pinului silvestru din Bucovina (1931 ).

Ing. F. Tresneak, prin lucrarea „Starea şi combaterea bostrichizilor în Ocolul silvic lacobeni” din anul 1919 a adus o contribuţie semnificativă pentru cunoaşterea stării fitosanitare a pădurilor de molid de pe valea Bistriţei in deceniul II al secolului nostru.

(va urma)