Capitolul IV

Organizarea sectoarelor privind activitatea didactică

1. Activitatea didactică, după toate indicaţiile primite, urma să înceapă cel mai târziu la finele lunii noiembrie, când bazele materiale trebuiau să fie puse, deci când viitorii studenţi aveau să păşească pragul noului institut. Problema aceasta a stat în preocuparea permanentă a tuturor celor ce aveam ca sarcină să înfiinţăm acest lăcaş de învăţământ. Pe măsură ce condiţiile permiteau, se adăugau noi realizări. Din păcate, tot şirul de pregătiri în acest sens, nu a putut fi atacat decât mai târziu, abia după ce baza organizatorică prezentată anterior a permis, mai bine zis, când spaţiul diferitelor compartimente pentru procesul didactic era pregătit.

Noul cumul de acţiuni consta din amenajarea şi dotarea sălilor de curs, a celor de lucrări practice şi de laborator, a cabinetelor catedrelor. Odată cu aceasta, trebuia asigurată existenţa unui corp didactic care să-şi pregătească din timp, după specificul disciplinelor, locurile de muncă prin acumulări de material documentar şi didactic expozitiv şi experimental. Era necesară organizarea şi dotarea unui minim de bibliotecă, cu un volum pe cât mai corespunzător de cărti şi desigur cu mobilierul necesar.

La timpul potrivit trebuia trecut la asigurarea planului de şcolarizare, ceea ce însemna ţinerea examenelor de admitere şi mai înainte făcută cunoscut înfiinţarea institutului, pentru asigurarea prezentării candidaţilor.

Deşi problemele de rezolvat erau precis stabilite, iar modul de atacare bine conturat, numeroasele şi inerentele greutăţi care apăreau mereu nu au permis ca deschiderea cursurilor să ne găsească complet organizaţi. Volumul mare al lucrărilor depăşea nu atât posibilităţile ca forţe de muncă, ci mai ales pe cele materiale. Nu dispuneam de suficiente fonduri şi nu găseam la timp materialele necesare. Acestea au făcut ca în ziua deschiderii cursurilor să existe multe lucruri încă slab puse la punct.

Şi totuşi, cei ce au participat la deschidere şi care au putut să observe aspectul locurilor amenajate, în special spaţiile de învăţământ şi cantina ca şi o parte a realizărilor în general, au putut constata că faţă de scurtul timp cât s-a lucrat, rezultatele erau cât se poate de meritorii şi aspectul general dădea aparenţele unui institut de învăţământ superior. Totul impresiona destul de plăcut şi surprinzător chiar pentru mulţi.

2. Dotările cu inventar pentru sălile de curs

Neavând nimic şi neexistând nici posibilitate de a obţine repede inventarul specific necesar, problema căpăta pe măsură ce timpul înainta o importanţă covârşitoare şi apăsătoare, chiar pentru cei ce ne străduiam aici.

Aparenţele însă au fost salvate prin amabilitatea directorului Liceului Dragoş Vodă care ne-a lăsat sub formă de împrumut două clase mobilate, iar o a treia fiind mobilată cu mese confecţionate ad-hoc din scânduri pe capre cu bănci corespunzătoare.

Pentru necesarul sălilor de curs a patru ani de studiu, completate ca şi pentru cabinete (rectorat, decanate), precum şi pentru sala de consiliu, mobila a fost comandată la Arad, Fabrica fostă „Lengyel”. La intervenţia Ministerului Industriei a fost confecţionată de urgentă şi a venit chiar in februarie 1949. De această problemă s-a ocupat prof. ing. Mircea Băncilă, Decanul Facultăţii de Exploatarea şi Prelucrarea Lemnului. Mobilierul pentru sălile de clasă a constat din bănci pentru 216 locuri, 40 mese de proiecte, 80 taburete la aceste mese, 6 table cu scripeţi. Până în vară s-au mai adus încă 40 mese de proiecte cu 80 taburete, bănci pentru 50 locuri, 5 catedre şi 5 table cu scripeţi. Tot mobilierul era din stejar masiv. Apoi mobilierul sălii de consiliu : masă cu furnir de stejar cu 24 fotolii tapisate şi două cabinete decanate (birou, fotolii, masă de şedinţe).

S-au procurat covoare şi perdele, analizându-se un aspect de mare prestanţă, ca de altfel şi cel al sălilor de curs şi proiectare, care prezentau un specific aparte de acela al sălilor de clasă de liceu obişnuite.

3. Dotarea laboratorului

Constituind o problemă rezolvabilă în timp, ca rezultat ai activităţii continue, de zi cu zi, a cadrelor didactice de la catedrele respective, prin adunarea materialului experimental, a probelor de studiat, ca şi a dotării cu utilajele experimentale specifice, problema dotării laboratoarelor s-a rezolvat la început numai parţial. Ceea ce a uşurat posibilitatea de a avea unele laboratoare instalate, în condiţii de funcţionare mulţumitoare, imediat după începerea cursurilor, a fost repartizarea laboratoarelor fostei Facultăţi de Silvicultură din Bucureşti (Şc. Politehnică) între noile institute înfiinţate.

Toată această zestre, de o deosebită valoare didactică, s-a împărţit pentru a se transforma în laboratoare mai mici, care au satisfăcut însă în bună măsură nevoile didactice aie institutelor noi. Aceasta şi explică abundenta de materiale şi aparatură modernă, care a permis dotarea noilor institute şi deci şi a acelui de la Câmpulung Moldovenesc, de care ne ocupăm.

In afară însă de aparatura de studiu şi cercetare (microscoape, lupe, lupe binoculare), utilaje de disecţie (bisturie, ace spatulate), planşe expozitive, aparate de proiecţie, aparatură variată şi multiplă pentru topografie, de la diferiţi particulari şi de la consignaţie, s-a procurat încă un suficient de mare număr de microscoape şi diferite alte piese sau aparate specifice laboratoarelor de topografie şi botanică.

Odată cu împărţirea celor de mai sus, s-a împărţit şi mobilierul laboratoarelor, constituit din mese şi scaune de laborator, dulapuri pentru păstrarea materialelor şi a materialului bibliografic specific activităţii catedrelor, vitrine pentru adăpostirea păsărilor şi animalelor împăiate, a trofeelor de vânătoare, a colecţiilor de insecte şi fluturi etc.

Împărţirea materialului s-a făcut de comun acord între cei trei responsabili ai institutelor : dr. ing. Ştefan Bălan pentru Institutul de Industria Lemnului Bucureşti, dr. ing. Emil Negulescu pentru Institutul de Silvicultură Braşov şi ing. Dimitrie Ionescu, pentru Câmpulung Moldovenesc.

Prin grija fiecărui institut, care a delegat cadrele didactice de resort, toată zestrea de aparatură, materiale şi inventar a fost ambalată şi expediată la destinatar. Toate aceste lucrări s-au făcut pentru Câmpulung de către prof. dr. Iuliu Morariu, ajutat de administratorul de bunuri de la Institutul Câmpulung Moldovenesc, Cernăţeanu Teodor şi de doi proaspeţi studenţi bucureşteni în anul I, reuşiţi la examenul de admitere : Popescu T. Mihai şi Popescu Victor. Lucrările s-au executat începând cu data de 18 noiembrie 1948 şi tot inventarul a sosit la Câmpulung, fiind împărţit pe laboratoare până la 30 noiembrie. Ulterior, în atelierul de tâmplărie al institutului s-au mai efectuat în completare mese şi dulapuri asemănătoare celor aduse de la Bucureşti, astfel că, chiar din semestrul II al primului an de învăţământ, laboratorul de botanică, sub conducerea prof. dr. Iuliu Morariu şi asistent ing. Teodorescu Viorel, ca şi cel de topografie, sub conducerea prof. ing. Octav Ştefănescu şi asistent ing. Rostislav Bereziuc, au putut funcţiona normal. Laboratorul de entomologie, zoologie forestieră şi vânătoare, nu au putut funcţiona decât parţial, în primul an de învăţământ fiind încă mult mobilier de executat pentru el şi nefiind nici spaţiu suficient. Abia în al doilea an, acest laborator a putut fi instalat şi s-au putut executa lucrări sub conducerea prof. dr. Mircea Ene şi asistent ing. Igor Ceianu.

Nu a existat posibilitatea instalării laboratoarelor de chimie generală, fizică generală, mineralogie şi pedologie, pentru acestea neprimind nimic din dotarea de la Bucureşti. Pentru înfiinţarea laboratorului de mineralogie şi pedologie s-a primit ajutor de la Universitatea din laşi, care a cedat o parte din rocile şi mineralele existente în laboratorul său de specialitate. Primele două laboratoare fiind ale Politehnicii şi neputându-le fracţiona, iar al treilea laborator fiind abia într-o formă incipientă şi cu materiale şi piese puţine, o fost atribuit Braşovului. A rămas să se facă încercări la Câmpulung pentru crearea acestora. Era însă necesar un atelier mecanic de precizie şi de scule speciale pentru a se putea construi aparatajul necesar experimentărilor, atât la fizică, cât şi la pedologie. Lucrul acesta urma să fie atacat ulterior. Pentru chimie s-au procurat chiar, odată cu organizarea, însemnate cantităţi de sticlărie şi utilaje, ca şi alte materiale, necesare instalării unui laborator în care să se poată face experienţele prevăzute la cursuri. Activitatea experimentală însă nu a fost posibilă decât mult mai târziu.

4. Înfiinţarea si dotarea bibliotecii a fost una dintre realizările remarcabile care a însoţit activitatea înfiinţării celorlalte compartimente ale institutului. Ea a constat din procurarea de material bibliografic, cu ajutorul căruia cadrele didactice, dar mai ales studenţii, să poată începe activitatea de documentare, la scurtă vreme după deschiderea cursurilor. Activitatea de acumulare a fondului documentar, începută chiar odată cu celelalte activităţi organizatorice, a determinat existenţa, la scurt timp de la deschiderea institutului, a unui însemnat număr de cărţi de specialitate (manuale, tratate, broşuri, reviste), de o vechime foarte diversă, începând dinainte de anul 1900, până în zilele anului 1948. De asemenea, s-a acumulat şi un bogat sortiment de materiale ideologice, pregătite pentru disciplinele de ştiinţe sociale şi pentru ridicarea nivelului politic şi ideologic al cadrelor didactice si al studenţilor. Materialul bibliografic de specialitate era în limbi diverse.

Prezenţa acestui material bibliografic a avut trei surse principale de provenienţă: o bună porte a fost primit de la Bucureşti (parte din biblioteca de specialitate a fostei Şcoli Politehnice şi ceva din documentaţia de la catedrele fostei Facultăţi de Silvicultură), o altă parte procurată prin cumpărare, de la diverşi silvicultori, în special pensionari (ing. Zbiera, dr. ing. D. Drîmbă ş.a). In ce priveşte materialul bibliografic recent şi chiar nou, acesta fost procurat din comerţ, aici intrând în special materialul bibliografic ideologic. Insăşi Ministerul Silviculturii ne-a trimis un apreciabil număr de volume, broşuri şi publicaţii de acest gen.

Trebuie să mai arătăm că o creştere importantă a fondului documentar a fost determinată şi de trecerea în patrimoniul institutului, a bibliotecii fostului Fond Bisericesc al Bucovinei, acesta constând mai mult din tratate şi publicaţii ceva mai vechi şi mai ales în limba germană.

Aşa s-a ajuns ca până la finele anului 1948, numărul titlurilor din biblioteca institutului să treacă de una mie.

Această creştere rapidă a volumului de material bibliografic, ca şi necesitatea ca el să poată fi cât mai repede pus la dispoziţia studenţilor şi cadrelor didactice din institut, a impus urgentarea mobilării bibliotecii. Cele două săli (foste clase ale liceului) rezervate de la început, au fost într-un timp scurt mobilate, una cu dulapuri, iar alta cu mese de lectură a câte 4 locuri, executate în atelierul de tâmplărie al institutului. Tot mobilierul era executat din molid de calitate, ars cu lampa de benzină, aşa cum se obişnuia în mobila rustică tradiţională bucovineană şi apoi lăcuit. Nici nu a trecut bine o lună de la începerea cursurilor şi biblioteca funcţiona. A fost ceva mai anevoioasă ţinerea unei evidenţe a preluării cărţilor de la bibliotecă, deoarece nu existau încă fişe şi fişiere. Funcţionarea bibliotecii a început normal după buna organizare a evidenţei şi distribuţiei cărţilor către cititori.

5. Examenele de admitere în anul I

Pentru anul I al Facultăţii de Silvicultură, examenele de admitere au fost programate pentru data de 1 noiembrie 1948, conform publicaţiei Ministerului Invăţământului. Examenele trebuiau să dureze maximum zece zile (1-10 noiembrie 1948) şi pentru specialitatea silvicultură ele au constat din:

– probe scrise la limba română şi la matematici;

– probe orale matematici, botanică cu fiziologia plantelor şi biologie.

Materia stabilită era aceea a programei analitice din cursul superior liceal 1941-1 948.

Comisia care a condus examenul de admitere stabilită de comun acord cu Direcţia învăţământului din Ministerul Silviculturii a fost:

– Preşedinte: Rectorul institutului, prof. ing. D.D. lonescu;

– Membrii: dr. ing. Alex. Beldie, de la Institutul de cercetări silvice Bucureşti pentru Ştiinţele naturale (Botanică), prof. Martin Reinisch de la Liceul Dragoş Vodă Câmpulung Moldovenesc, pentru matematici şi prof. Traian Suhan, directorul Liceului Drogoş Vodă pentru limba română;

– Secretarul comisiei: Orest Ududec. secretarul institutului.

Subiectele lucrărilor scrise au fost stabilite de comisie înaintea predării lor în sălile de concurs. Lucrările scrise au fost secrete şi ele au fost după corectare deschise în comisie de către preşedinte.

Rezultatele au fost depuse la Direcţia Învăţământului din Ministerul Silviculturii şi notificate apoi de Ministerul Invăţământului.

Pentru Facultatea de Exploatarea Lemnului, examenul de admitere a fost ţinut la Bucureşti, la Institutul de Industrializarea Lemnului, care a comunicat apoi lista studenţilor admişi a urma cursurile în primul an la Câmpulung.

In total, în cei doi ani I de la cele două facultăţi, au fost declaraţi admişi a frecventa un număr de 100 studenţi. Această situaţie a fost prevăzută iniţial, deoarece ulterior au intervenit schimbări în planul de şcolarizare.

6. Asigurarea completă o planului de şcolarizare

Deşi iniţial s-a prevăzut un total de 100 studenţi la Institutul de la Câmpulung Moldovenesc şi numai pentru anul I al celor două facultăţi, ulterior au intervenit schimbări datorate următoarelor cauze:

a. Absolvenţii anului I (1947-1948) de la fosta facultate din Bucureşti, acum studenţi în anul II, nu au putut fi cuprinşi în totalitate la Braşov, urmând ca supranumerarul să formeze un an II la Facultatea de Silvicultură Câmpulung Moldovenesc. Au fost repartizaţi în total 38 studenţi, cea mai mare parte fiind din părţile nordice ale ţării.

b. O situaţie care nu fusese prevăzută şi nici rezolvată era aceea a elevilor fostei Şcoli de Silvicultură de la Casa Verde – Timişoara. Această şcoală avea o durată de doi ani, absolvenţii ei având titlul de subingineri (ajutoare ale inginerilor). Majoritatea acestora aveau liceul la bază, foarte mulţi dintre ei chiar cu diplome de bacalaureat. Ei nu puteau fi trecuţi la şcolile silvice medii care luaseră fiinţă, deoarece condiţiile de intrare atunci erau de a poseda numai primele clase de liceu. Nu se putea nici să nu se ţină seamă de faptul că aveau deja un început de pregătire de specialitate, în adevăr mai modestă, dar făcută.

S-a hotărât atunci ca aceşti foşti elevi de la Şcoala din Timişoara să fie acceptaţi la Institutele de la Braşov şi Câmpulung în următoarele condiţiuni :

– atât absolvenţii anului I, cât şi cei ai anului II de la Timişoara cu liceul complet, să fie supuşi unui concurs, urmând ca cei ce vor reuşi să fie admişi în anul II al facultăţii, restul rămânând în anul I;

– concursul să constea din cunoştinţele la disciplinele generale, de bază: matematici, chimie, botanică (morfologie vegetală, fiziologie, sistematică şi biologie), topografie, fizică şi desen tehnic, după programa analitică a anului I de facultate;

– puţinii candidaţi care nu aveau diplome de bacalaureat să îşi treacă acest examen în cursul primilor doi ani de facultate.

Examenele au avut loc în perioada 1-10 decembrie 1948 (deci după deschiderea cursurilor). La examene s-au prezentat toţi elevii de la Şcoala din Timişoara, deoarece din lipsă de spaţiu (?!?) Braşovul nu a putut primi un plus de studenţi.

Profesorii examinatori au fost din cadrul institutului:

– prof. dr. Iuliu Morariu pentru disciplinele botanice:

– prof. dr. Vasile Craifăleanu pentru chimie şi fizică:

– prof. ing. Ocatv Ştefănescu pentru topografie;

– prof. Martin Reinsch pentru matematici;

– prof. D.D. Ionescu pentru desen tehnic.

Din totalul de elevi de la Timişoara, au fost reţinuţi numai 38, care îndeplineau condiţiile de a avea liceul complet.

Condiţia de admitere era ca fiecare candidat să obţină, la fiecare disciplină nota minimă 5 (cinci). O singură notă sub 5, indiferent de valoarea celorlalte note, atrăgea neadmiterea.

Nu avem evidenţa celor prezentaţi la examen, dar reţinem din documente că au fost admişi 24 concurenţi a frecventa cursurile anului II şi 14 concurenţi a frecventa cursurile anului I.

In urma examenelor ţinute cu candidaţii pentru anul I silvicultură, a studenţilor trimişi pentru Facultatea de Exploatare, a celor de la Bucureşti de anul II şi a concursului ţinut cu elevii şcolii de subingineri Timişoara, planul de şcolarizare pentru anul universitar 1948-1949 a fost următorul:

Deci, în loc de 100 studenţi, câţi au fost prevăzuţi iniţial, am ajuns la un total de 178 studenţi din primul an; aceasta a constituit un suficient de mare neajuns, chiar de la începutul funcţionării, deoarece eram pregătiţi iniţial numai pentru un număr ceva mai mare de jumătate.

Trebuie însă relevat un fapt care pune prima pleiadă de studenţi ai institutului într-o lumină foarte frumoasă.

Desigur că în mod normal au fost mari greutăţi de la început cu cazarea, cu servirea mesei, chiar şi cu înghesuiala (lipsă de loc suficient) în sălile de clasă. Toată această masă de studenţi, înţelegând situaţia şi greutăţile inerente începutului, nu numai că au avut răbdarea necesară, dar s-au automobilizat şi au dorit ei singuri să îşi ofere serviciile. Alături de personalul institutului, au ajutat la mutări de mobilier, la amenajări, efectuând fel de fel de servicii, chiar şi reparaţii, până şi la instalaţiile electrice. Au acceptat în timp ca în unele cazuri să doarmă şi doi într-un pat, nefiind suficiente locuri în cămine. Prin această atitudine, la care a avut o contribuţie deosebită organizaţia studenţească UTM, proaspăt înfiinţată, studenţii au fost de un real ajutor în aceste momente ale începutului, nu numai prin faptul că nu şi-au arătat nemulţumirea şi nu s-au manifestat ostil, ci, din contră, au căutat să sprijine conducerea în munca aşa de îngreunată a organizării.

7. Asigurarea necesarului de cadre didactice

Aceasta a fost problema care a dat cea mai multă bătaie de cap în procesul de organizare a institutului şi a cărei înfăptuire a durat cel mai mult, chiar din perioada începerii ei şi a continuat şi după deschiderea cursurilor.

O primă acţiune de rezolvare a problemei a avut loc în perioada 26-30 octombrie, când împreună cu Direcţia Învăţământului din Ministerul Silviculturii, pe baza planului de învăţământ de la acea dată, am făcut către Ministerul Învăţământului o propunere a disciplinelor, arătând cadrele didactice de predare şi ajutătoare ce trebuiau aprobate şi apoi numite, de către M.I.P. sau la propunerea Ministerului Agriculturii. Aceste propuneri au fost cele prezentate în tabelul 2.

Acestea au fost propunerile iniţiale, rămânând disciplinele economie politică, corectarea torenţilor, contabilitate forestieră, igiena muncii, care erau prevăzute în planul de învăţământ pentru anul III (trebuie să reamintim că propunerile făcute se bazau pe planul de învăţământ care prevedea iniţial o durată de trei ani a cursurilor). Aşa cum se va vedea, aceasta nu a rezistat astfel, deoarece, pe parcurs s-au făcut modificări ale planului şi deci şi al componenţei cadrelor didactice.

Propunerile depuse la Ministerul Învăţământului Public au fost în frecvente rânduri analizate împreună cu Direcţia Învăţământului din Ministerul Silviculturii, iar ca rezultat, în Monitorul Oficial Partea 1 B nr. 281 din 2 decembrie 1948 a apărut Decizia nr. 296255/1948 a Ministerului Învăţământului, în care se stabileau disciplinele pentru primii doi ani de studii şi se numeau o parte din cadrele didactice (numai la unele discipline, restul urmând a fi numite ulterior) şi anume, numai profesori şi conferenţiari. În forma publicată în Monitorul Oficial, decizia se prezenta după cum este redat mai jos.

Din analiza celor două liste de cadre, propuse de noi ca necesare şi stabilite de Ministerul Învăţământului, existau nepotriviri:

– la cursuri comune au fost propuse Mecanica şi rezistenţa materialelor, precum şi Limbile străine, care însă nu apar în Decizia M.I.P. Apar în schimb Economia politică şi Materialismul dialectic;

– la cursuri numai pentru facultatea de silvicultură apare: Economie şi administraţie forestieră, care nu fusese propusă de noi;

– la cursuri numai pentru facultatea de exploatarea lemnului nu apar deosebiri.

În ce priveşte numărul de cadre propuse de noi (Institutul cu Direcţia Învăţământ din minister), de asemenea au existat diferenţe.

– Ministerul Învăţământului Public nu s-a preocupat de cadrele didactice ajutătoare (şefi de lucrări şi asistenţi), de aceea nu apar posturile în decizie, fără a mai vorbi de numiri. Acestea urmau să fie realizate de Ministerul Silviculturii;

– faţă de totalul de 17 cadre didactice profesori şi conferenţiari, M.I.P. a stabilit 18 posturi, după cum urmează:

Aceasta a fost o situaţie convenabilă pentru început, deoarece se putea organiza un prim program din care însă lipsea posibilitatea trecerii la învăţământul aplicativ (seminarii, lucrări practice, laborator). Deşi Decizia M.I.P. a apărut în M. Of. la 12 decembrie 1948, cadrele didactice fuseseră înştiinţate din timp, aşa că majoritatea au fost prezente de la finele lunii noiembrie. In plus, numai anii I puteau începe cursurile deoarece anul II transferat de la Bucureşti nu s-a putut prezenta decât la data de aproximativ 10 decembrie. Apoi, lipsa cadrelor didactice ajutătoare, determina fie ca profesorii să predea numai cursuri, deci fără seminarii şi lucrări aplicative, fie ca profesorii să treacă a face unele ore aplicative pentru a nu se crea o discrepanţă prea mare între cele două forme de învăţământ.

Dintre cadrele didactice numite am înregistrat o singură neprezentare, cea a conf. ing. Şt. Negru, în locul căruia Direcţia Învăţământului din Ministerul Silviculturii n-ea cerut propuneri. De asemenea, ni s-au cerut propuneri şi pentru cadre didactice ajutătoare, măcar cele mai urgent necesare. După investigaţiile locale făcute de noi şi cu sprijinul organelor locale, la propunerile făcute, în cursul lunii decembrie au mai fost numite următoarele cadre didactice:

– ing. Apaty Zoltan, de la Ocolul silvic Pojorâta, pe postul de conferenţiar suplinitor, la disciplina zoologie şi entomologie forestieră şi protecţia pădurilor, în locul ing. Ştefan Negru care a refuzat a se prezenta;

– prof. secundar Martin Reinisch, de la Liceul Dragoş Vodă, în postul de asistent la disciplina matematici generale;

– Lisievici Eleonora, activistă la Judeţeana de partid Câmpulung Moldovenesc, pe postul de asistent pentru disciplina marxism-leninism;

– prof. secundar Vasilescu Alexandru, pe postul de asistent la disciplina Materialism dialectic şi istoric (fost activist de partid);

– ing. Bereziuc Rostislav, pe postul de şef lucrări la disciplina Topografie forestieră şi geodezie;

– ing. Teodorescu Viorel, încadrat de minister pe postul de asistent la disciplinele botanice;

– ing. constructor Suhane Radu, directorul Şcolii de construcţii Câmpulung Moldovenesc, pe postul de asistent la Mecanică şi rezistenţa materialelor. Această încadrare s-a făcut la insistenţa prof. Dan Hulubei, care în lipsa unui profesor de Mecanici şi rezistenţa materialelor, a avut înţelegerea de a preda personal Mecanica teoretică până la numirea unui specialist; numirea asistentului Suhane Radu a ajutat oarecum predarea acestei discipline.

Menţionăm că drept asistent la Mecanică şi rezistenţă, a fost numit iniţial Redlov Temistocle. La cererea prof. D. Hulubei, după 1 sau 2 ani, acesta a fost numit profesor şi a preluat predarea cursului. Ing. R. Suhane a fost solicitat de prof. Redlov ca asistent la disciplină.

Condiţiile relativ grele de funcţionare ale unei instituţii nou înfiinţate , ca şi cele modeste de viaţă într-un oraş mic cu reduse posibilităţi de viaţă cultural-ştiinţifică, precum şi ale celor de cazare, depărtarea de Bucureşti sau de centrele mari ale ţării, nu atrăgeau pe specialişti pentru a se încadra în munca didactică a institutului. Multe din propunerile făcute din afara zonei Câmpulungului au rămas fără rezultate. Cei numiţi, care s-au prezentat părăsind Bucureştiul sau laşiul au făcut un sacrificiu din dragoste pentru profesia de dascăl (dr. Dan Hulubei, dr. luliu Morariu, dr. Vasile Craifăleanu) sau, din spirit de disciplină pentru a executa ordinele superioare (ing. M. Băncilă, ing. A. Dediu). Cei care au provenit din regiune unde erau încadraţi la diferite unităţi, au apreciat numirea la institut ca o promovare, care le asigura o muncă la un nivel mai ridicat. De altfel, aceasta s-a dovedit mai târziu când mulţi dintre cei aduşi din productie şi-au susţinut cu succes teze de doctorat.

Prin angajarea cadrelor ajutătoare, arătate anterior, numărul total al membrilor corpului didactic al institutului a devenit încă din semestrul I de studii satisfăcător exigentelor unui program complet şi, cu toate că unele discipline nu erau totuşi acoperite, prin delegaţii provizorii unele cadre didactice au predat un timp şi discipline deficitare.

În primul semestru al anului universitar 1948-1949 au funcţionat deci:

– profesori universitari ………………………….3

– profesori universitari suplinitori …………….5

– conferenţiari universitari suplinit …………..3

– şefi lucrări şi asistenţi universitari …………6

Total cadre didactice …………………………17

Disciplinele deficitare au fost acoperite astfel :

– mecanica şi rezistenţa materialelor la anul II Silvicultură, predată în semestrul I de prof. dr. Dan Hulubei;

– limba rusă, predată la fiecare an de studiu (3 ani) câte 2 + 2 ore pe săptămână, de către conf. ing. E. Cazacu, acesta neavând încă loc pentru disciplina la care era numit (exploatarea pădurilor şi tehnologia lemnului) şi care urma a se preda în anul 1949 – 1 950;

– marxism-leninism şi materialism dialectic şi istoric s-au predat de către asistenţii încadratţ la aceste discipline;

– desenul tehnic s-a predat voluntar la anul I de către prof. ing. Dimitrie D. lonescu de la disciplina Geniu forestier de la anul Il Silvicultură:

– ştiinţe silvice generale, la anul I Exploatare, s-a predat prin suplinire de către prof. M. Băncilă în paralel cu disciplina Geniu forestier;

– laboratorul şi seminariile la chimie, fizică şi meteorologie s-au ţinut de prof. dr. V. Craifăleanu.

Faţă de numărul mare al disciplinelor ce trebuiau predate, şi aceasta din cauza planului de învăţământ, ce prevedea ca facultăţile să dureze numai 3 ani, în fiecare an de studii erau de predat câte 10-12 discipline. Deşi se discutase la ministere că numărul anilor va fi sporit, nu puteam executa mutaţii în planul de învăţământ, deşi se prevedea că în eventualitatea prelungirii duratei, unele discipline aveau să fie trecute în anii superiori. Prudenţa ne-a obligat să păstrăm complet disciplinele aşa cum erau stabilite de plan. Aceasta a făcut, aşa cum era de aşteptat, ca unele discipline – din – cele importante, de bază – să fie reluate în completare în anii următori. Totuşi, din cauzele arătate mai sus, programele săptămânale de cursuri erau destul de încărcate, la 42-48 ore pe săptămână, ceea ce era total antipedagogic.

In acest mod fiind rezolvată problema, cu unele greutăţi, care se vor arăta, semestrul I al primului an de învăţământ s-a desfăşurat cu rezultate, fapt care a fost apreciat totuşi ca satisfăcător, lucru ce s-a putut reflecta şi în rezultatele cu care s-a încheiat primul semestru, destul de mulţumitoare.

(va urma)