Capitolul I

1. Primele pregătiri pentru înfiinţarea Institutul de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc. Generalităţi.

Institutul de Silvicultură Câmpulung Moldovenesc a luat fiinţă ca urmare a apariţiei Decretului Lege nr. 175 publicat în Monitorul Oficial nr. 177 din 3 august 1948 pentru „Reforma învăţământului public” din Republica Populară Română şi prin decretul nr. 312 publicat în Monitorul Oficial nr. 261 din 9 noiembrie 1948 pentru reorganizarea învăţământului superior.

Prin aceste reforme s-a urmărit realizarea unei mai ample dezvoltări a reţelei unităţilor de învăţământ de toate gradele şi toate specialităţile, cu o repartizare cât mai largă pe teritoriul ţării. Faptul a condus la crearea posibilităţilor de cuprindere a unui număr cât mai mare dintre copiii şi tinerii ţării, indiferent de posibilităţile lor materiale, în procesul de învăţământ.

Unităţile de învăţământ superior existente s-au transformat: numărul facultăţilor, şi ca urmare al specialităţilor, a crescut şi au căpătat o amploare teritorială corespunzătoare specificului productiv. Tineretul universitar se putea astfel pregăti mai temeinic prin împletirea imediată a învăţământului teoretic cu cel practic, cu producţia.

Învăţământul silvic superior dinaintea reformei era încadrat începând din anul 1925 la fosta Şcoală Politehnică din Bucureşti ca o facultate aparte, denumită „Secţia silvică sau „Secţia F”. El avea un destul de mare număr dintre disciplinele tehnice generale şi comune cu diferite alte facultăţi Politehnicii, adică cu construcţiile, cu electromecanica, chimia industrială şi cu minele, aceasta datorită caracteristicilor de înaltă tehnicitate ale profesiei de silvicultor.

Prin noua reformă, Şcoala Politehnică se transformă într-un institut, în care toate facultăţile de alte specialităţi decât mecanică, maşini, metalurgie, electrotehnică şi chimie, adică construcţiile, minele, petrolul, silvicultura, devin institute separate.

Învăţământul silvic se scindează şi el în trei specialităţi, care devin facultăţi cu caracter diferit şi se repartizează în institute cu următoarea distribuţie şi repartiţie teritorială:

La Bucureşti: Institutul de exploatarea şi industrializarea lemnului, cu două facultăţi:

a. Facultatea de exploatarea pădurilor, transportul şi prelucrarea lemnului;

b. Facultatea de industrializarea lemnului

La Braşov: Institutul de silvicultură, cu o singură facultate, având profilul „Cultura Pădurilor”

La Câmpulung Moldovenesc: Institutul de silvicultură şi exploatarea lemnului, cu două facultăţi:

a. Facultatea de cultura pădurilor

b. Facultatea de exploatarea, prelucrarea şi transportul lemnului

De reţinut deci că principiul diversificării învăţământului superior şi ca urmare al sporirii numărului unităţilor de învăţământ superior, cu amplasarea lor în condiţii de apropiere faţă de unităţile productive specifice, prin cele trei tipuri de facultăţi este realizat în măsură convenabilă: Bucureştiul ca oraş cu mari industrii de mobilă, Braşovul cu bogate păduri şi o mare varietate a speciilor lemnoase şi Câmpulungul, cu cel mai mare procent forestier al ţării, cu o mare tradiţie forestieră, cu numeroase centre de exploatare şi prelucrare a lemnului, precum şi cu numeroase căi de transporturi forestiere. Faţă de vechiul sistem al unei singure facultăţi cu profil complex – cultură, exploatare, transport, industrie – şi având în vedere evoluţia cunoştinţelor şi a tehnicii din perioada postbelică, nu mai era suficient un singur tip de inginer. Desigur, aşa după cum va rezulta în mod practic mai târziu, acest număr de 5 facultăţi silvice s-a dovedit a fi cam mare la suprafaţa păduroasă şi producţia lemnoasă a ţării. Faptul a îndreptăţit unele modificări ulterioare, care au condus la existenţa a numai două facultăţi (din care una cu două secţii) pentru toate cele trei profile arătate iniţial, aşa cum este astăzi, ceea ce se poate spune că este suficient.

Este totuşi cazul a arăta aici că după 2 ani de la aplicarea noii legi, Ia Bucureşti s-a mai înfiinţat o facultate de „Ameliorarea terenurilor degradate şi corecţia torenţilor”, care în toamna anului 1953 s-a mutat şi ea la Braşov, întâi ca facultate şi apoi s-a contopit cu facultatea de cultura pădurilor.

După cinci ani însă de la aplicarea reformei învăţământului, la Braşov a luat fiinţă aşa numitul Institut Forestier Braşov prin comasarea tuturor facultăţilor cu profil forestier din ţară Bucureşti, Câmpulung Moldovenesc şi Braşov.

2. Programul lucrărilor de înfiinţare a Insitutului de Silvicultură Câmpulung Moldovenesc

Înfiinţarea institutelor cu caracter silvic revenea atât Ministerului Silviculturii (cele cu profil de cultura pădurilor, cât şi Ministerului Industriei (cele de exploatarea pădurilor şi de industrializarea lemnului). Institutul Câmpulung Moldovenesc impunea legătura cu ambele ministere, din cauza celor doua facultăţi ale sale. De aceea, organizarea acestui institut a necesitat conlucrarea cu trei ministere, dacă se are în vedere că îndrumarea, în special a institutelor, era făcută de Ministerul Învăţământului Public.

Până ce s-a stabilit ce unităţi de învăţământ se vor înfiinţa şi căror ministere vor aparţine, până când acestea au stabilit pe cine să precizeze pentru a le înfiinţa, de la apariţia legii de reformă a trecut ceva timp; se apropiase toamna şi sarcina era ca începerea activităţii de învăţământ să nu fie întârziată mult peste normal.

O primă şi importantă problemă care a trebuit să fie rezolvată de MinisteruI silviculturii, de care aparţineau institutele de la Braşov şi Câmpulung Moldovenesc a fost stabilirea celor doi responsabili care trebuiau să se ocupe de organizarea şi chiar de înfiinţarea lor.

Aceste sarcini de mare răspundere au fost atribuite, pentru Braşov, dr. ing. Emil Negulescu, pe atunci şef al Inspectoratului silvic Craiova şi fost director al şcolii de brigadieri silvici Gurghiu, transferată la Târgovişte; pentru Institutul Câmpulung Moldovenesc, ing. Dimitrie D. Ionescu, pe atunci inginer şef la Direcţia silvică judeţeană Muscel. Trebuie să arăt că şi subsemnatul deţineam o oarecare experienţă didactică, deoarece anterior, o perioadă de 3 ani am fost director şi profesor la Şcoala de brigadieri silvici şi pădurari Chişinău, pe care o înfiinţasem.

În ziua de 10 septembrie 1948, cu telegrama nr. 92072 din 6 septembrie 1948 am fost convocat ia Ministerul silviculturii la Bucureşti, cu indicaţia de a preda serviciul şi a mă prezenta imediat la post. La minister mi s-a înmânat Ordinul nr. 6793 din 10 sept. 1948, prin care mi s-a făcut cunoscut că în baza Deciziei nr. 247 din 10 septembrie 1948, am fost transferat pe aceeaşi dată în interes de serviciu, din postul de inginer şef al Direcţiei silvice judeţene Câmpulung Muscel în calitate de Director al noului Institut de silvicultură din Câmpulung Moldovenesc. Cu Ordinul nr. 160472 din 14 septembrie 1948 al Direcţiei învăţământului din Ministerul silviculturii, mi s-a recomandat a lua imediat legătura cu organele puterii locale din oraşul Câmpulung Moldovenesc şi a le solicita sprijinul necesar rezolvării problemei pe care, personal, de la bun început am văzut-o destul de grea şi complexă.

Pornind de la problemele cele mai importante şi urgente ce urmau a fi rezolvate, de acord cu Direcţia învăţământului din minister, am trecut la stabilirea unei prime liste de sarcini, ţinând seama de toate compartimentele pe care institutul trebuia să le cuprindă în funcţie de ordinea în care ele se încadrau. Şi toate acestea, ţinând seamă că totul trebuia deocamdată să pornească de la nimic existent.

Deoarece cele două institute – Braşov şi Câmpulung Moldovenesc se înfiinţau în paralel, de acord cu colegul numit la Braşov şi cu ajutorul inspectorilor din minister ing. Petre Urzică şi prof. Petre Nencescu, am trecut la extinderea şi îmbunătăţirea acestei prime liste de probleme de rezolvat şi cu unele indicaţii aproximative de soluţionare de la bun început.

Consider că este bine să explic aici curajul de a trece la o astfel de lucrare, izvorâtă din activitatea multiplă ce am desfăşurat-o anterior, cu ocazia reorganizării sau înfiinţării unei serii de instituţii silvice, destul de importante (două servicii silvice judeţene, o şcoală de brigadieri silvici şi pădurari, un inspectorat silvic regional, o direcţie silvică judeţeană). Deţineam o bună experienţă organizatorică, ce m-a ajutat foarte mult, nu numai la stabilirea programului de lucru, dar şi în activitatea ce am desfăşurat-o apoi la aplicarea lui.

Având oarecare informări privind mărimea oraşului Câmpulung Moldovenesc, precum şi cele referitoare asupra posibilităţilor pe care le putea oferi, apoi căpătând şi unele indicaţii de la câţiva din cei care cunoşteau bine oraşul, am început să am serioase îndoieli că voi putea realiza ceva, începusem deci să nu mai văd posibilităţi de reuşită.

Poate că depăşesc cadrul acestui studiu, dar cred că trebuie să expun o situaţie care m-a determinat să nu dezarmez de la început, ci să încerc totul pentru a reuşi. Faptul s-a datorat luării la cunoştinţă despre planul de învăţământ al institutului. Acesta prevedea ca pregătirea viitorilor studenţi să se facă în timp de trei ani. Neputând fi lămurit precis asupra felului de absolvenţi ce urma să producă institutul, deoarece planul nu prevedea ce vor fi (nici tehnicieni, nici ingineri) am apreciat că este vorba de un nou tip de cadre ajutătoare ale inginerilor, mai ales că nu ştiam că Şcoala Politehnică se desfiinţează, deci şi Facultatea de silvicultură. Acest lucru m-a scos din panica ce pusese stăpânire pe mine, socotind că un institut de tipul celuia pe care urma să-l realizez eu va fi mai uşor de înfiinţat şi astfel am mers mai departe, cu ceva mai mare curaj, nemărturisind nimănui dilema în care mă aflam.

Programul de activitate, într-o primă formă, a cuprins :

– obţinerea în primul rând a unui local, care să asigure desfăşurarea procesului de învăţământ, deci să conţină sălile respective de clasă şi de laboratoare, cel puţin la disciplinele de bază, sălile de bibliotecă şi lectură, cabinet pentru cadre, spaţii pentru materialele didactice, sălile pentru colecţii şi materiale muzeistice ;

– asigurarea spaţiilor necesare pentru organizarea serviciului social (cantină cu anexe, căminul, serviciul medical, instalaţii de igienă etc.) ;

– asigurarea minimului de spaţiu necesar pentru organizarea administrativă a institutului, deci pentru adăpostirea şi funcţionarea diferitelor compartimente (serviciul financiar-contabil, evidenţe, inventar, personal, secretariat).

Adunate aceste spaţii, socotite pentru şase ani de studii (câte trei pentru fiecare facultate) şi cel pentru o sută studenţi în primul an, rezulta un local sau o sumă de localuri, care credeam totuşi că puteau fi găsite în oraşul Câmpulung.

Nu puneam încă problema mobilierului şi a dotărilor la fel de importante, faţă cu timpul scurt, dar se sconta pe un sprijin al Ministerului industriei, prin care se obţineau in extremis şi la timp repartiţiile necesare.

O altă problemă însă, tot de mare importanţă, era şi aceea a tatonării posibilităţilor de găsire a cadrelor didactice necesare. Urma a se studia dacă printre specialiştii silvici locali ar fi elemente capabile, cărora să Ii se poată oferi unele servicii didactice sau printre profesorii de la liceele locale amatori de a urca treptele noului institut. Tot în ceea ce priveşte cadrele, trebuia să se cerceteze posibilitatea aflării unui personal tehnico-administrativ pentru diferitele servicii care trebuiau să funcţioneze, dintre care unii chiar imediat. În privinţa cadrelor, în general, problema se punea cu mare acuitate pentru a se evita transferări din alte locuri, ceea ce impunea găsirea şi acordarea locuinţelor necesare, mai ales că se apropia sezonul rece.

În sfârşit, o a treia problemă care trebuia analizată a fost aceea a aprovizionării susţinute cu produsele alimentare necesare unei bune funcţionări a cantinei studenţeşti.

Ca şi în problemele aprovizionării, ca cele ale dotării cantinei şi căminului, trebuiau precizate sursele şi condiţiile de livrare.

3. Primele tatonări spre îndeplinirea sarcinii de înfiinţare a institutului

Cu aceste provizorii şi sumare elemente conţinute de programele de lucru – deocamdată nu se putea mai mult în faza în care ne aflam – la data de 25 septembrie 1948 am fost prezent la Câmpulung spre a cerceta ce se va putea face şi mai ales ce sprijin voi putea avea.

Veneam pentru prima dată în acest oraş. După sosirea în gară, mi-am asigurat cazarea la micul si singurul hotel din Câmpulung, şi înainte de a trece să iau legătura cu autorităţile locale, am făcut o recunoaştere a oraşului, căutând a vedea cam în ce mod sunt adăpostite diferitele instituţii.

Am constatat chiar de la început caracterul Iui de mic orăşel de provincie, foarte aproape de o localitate rurală mai avansată. Cu o stradă principală (str. 7 noiembrie), mai bine zis şoseaua naţională Gura Humorului – Vatra Dornei nepavată, ci pietruită cu piatră spartă şi nisip (Mac-Adam), cu trotuare înguste cu dale de piatră (ciment), fără canalizare şi având rigole de scurgere a apei pe margini. Câteva străduţe ce se ramificau din şoseaua principală, majoritatea fără trotuare sau numai cu începuturi de asemenea dotări urbane şi, bineînţeles, toate nepavate, întinzându-se de o parte şi de alta pe distanţe maxime de 100 – 150 m, ceva parcă mai mult spre lunca râului Moldova.

Clădiri mari, foarte puţine. Prefectura – clădire centrală, cu etaj, miliţia, primăria, liceul de industria lemnului, şcoala primară, iar cu două etaje numai impozantul liceu „Dragoş Vodă”, deţinând şi singura sală de spectacole a oraşului (cinematograful, singurul, funcţiona în localul Primăriei, la parterul căreia se aflau numai magazine). De asemenea, cu un etaj, localul întreprinderii de exploatarea şi industrializarea lemnului (IPEIL).

Tot pe strada principală, cât şi pe cele secundare, numeroase clădiri cu etajul mansardat (specific regiunii), majoritatea din lemn, locuinţe particulare şi foarte puţine ca instituţii mai mici cu caracter judeţean sau orăşenesc.

Impresia ce mi-am făcut-o nu a fost dintre cele mai entuziaste. Nu vedeam un local care să poată satisface chiar şi cele mai modeste cerinţe pentru un institut ca cel ce aveam de înfiinţat, decât în spaţiul liceului „Dragoş Vodă”. Nu puteam însă să văd cum s-ar fi putut obţine.

Deoarece nu puteam discuta nimic încă cu organele puterii locale, am socotit nimerită ideea sfătuirii mai întâi cu directorul liceului, pentru a putea obţine unele indicaţii ca de la un om al şcolii.

Aici, la liceul „Dragoş Vodă”, am făcut prima vizită la Câmpulung Moldovenesc, unde m-am prezentat directorului prof. Traian Şuhan. Am fost primit cu multă amabilitate – specifică de altfel oamenilor din partea locului – dar a fost foarte surprins când a auzit cine sunt şi care este scopul venirii mele ! (Ca deputat în Marea Adunare Naţională şi ca om în frecvent contact cu ministrul Bodnăraş să nu fi ştiut că la Câmpulung se va înfiinţa un institut de învăţământ superior ?!?).

După ce i-am prezentat sumar care ar fi cerinţele pentru înfiinţarea unui astfel de institut şi după ce a analizat mărimea şi modul de folosinţă al principalelor clădiri din oraş, ca bun cunoscător al lui, a tras concluzia că nu prea ar avea loc unde să se poată realiza ceea ce doream. Şi-a exprimat părerea că numai evacuându-se câteva din clădirile ocupate de alte şcoli în clădiri particulare mai mari, s-ar putea obţine un spaţiu provizoriu, relativ satisfăcător până s-ar clădi într-un an doi un local corespunzător. Soluţia, ţinând seama de stadiul posibilităţilor economice şi de mulţimea institutelor de învăţământ noi, nu prea avea o bază de certitudine.

Directorul liceului „Dragoş Vodă” a recunoscut că singurul local care ar putea face faţă, este cel al liceului „Dragoş Vodă”, dar nu s-a putut reţine să nu afirme că aceasta nu va fi posibil atât timp cât este el director, mai ales că, cursurile şcolii au început. Ţin să arăt că localul liceului de industria lemnului care a fost recomandat, era o clădire nu prea mare, deci insuficientă; în plus, avea săli puţine şi mici, construcţia din lemn şi destul de veche. Liceul de construcţii era instalat în câteva clădiri mici, destul de nespaţioase şi aflat la capătul oraşului, opus clădirii precedente.

Am luat apoi pe rând legătura cu diferite organe locale: cu prefectul judeţului, Ion Ursoiu, cu primarul oraşului, Ion Ţăranu, cu responsabilul cultural de la judeţeana de partid Petre Zbârlea, cu directorul Direcţiei silvice, Ion Tanu, directorul IPEIL, ing. Nicolae Dogaru.

Discuţiile pe care le-am avut şi vizitele ce le-am făcut în repetate rânduri prin oraş, timp de 4 zile, mi-au lăsat certitudinea că nu va fi uşor a se face ceva, chiar dacă am reduce cât mai mult pretenţiile.

În referatul ce l-am depus la minister am arătat că oraşul Câmpulung nu poate oferi condiţii pentru instalarea institutului, decât numai dacă se obţine localul liceului „Dragoş Vodă” pentru procesul de învăţământ şi alte câteva localuri pentru serviciul social (cantină şi cămine); de problema cazării personalului ce va fi adus, nici nu am mai făcut vreo propunere: urma să fie rezolvată după aceea într-un fel oarecare.

Referatul meu a fost înaintat conducerii ministerului, dar nu am ştiut multă vreme nimic despre el. Am rămas în minister, lucrând la Direcţia învăţământului, unde am desfăşurat activitatea curentă ca inspector de învăţământ şi fiind în aşteptarea hotărârilor referitoare la Institutul Câmpulung Moldovenesc.

Capitolul II

Hotărârea înfiinţării Institutului şi pornirea lucrărilor

1. Stabilirea condiţiilor de înfiinţare

La data de 15 octombrie 1948, seara am fost anunţat de Direcţia învăţământului din Ministerul silviculturii de a pleca imediat Ia Câmpulung Moldovenesc, unde voi întâmpina pe miniştrii Emil Bodnăraş şi Ion Vinţe, ministrul silviculturii, în legătură cu înfiinţarea institutului. La 26 octombrie dimineaţa am plecat, sosind la Câmpulung Moldovenesc seara, iar pe ziua de 17 octombrie la ora 9,35 am fost convocat la Prefectura judeţului.

La data şi ora arătată mai sus am fost prezent, fiind de asemenea prezenţi Mihalache – secretarul judeţean de partid, Ion Ursoiu – prefectui judeţului, prof. Traian Şuhan – directorul liceului „Dragoş Vodă”, Ion Ţăranu – primarul oraşului, Ion Duca – inspector şcolar judeţean, prof. Constantin Braga – directorul Direcţiei învăţământului din Ministerul silviculturii, Munzer – delegat al Ministerului industriei, Ion Tanu – directorul Direcţiei silvice judeţene. Au sosit apoi şi cei doi miniştri, începând imediat o şedinţă de lucru.

Miniştrii au expus scopul şedinţei şi deci al prezenţei lor aici, arătând pe rând, cu frumoase argumentări şi deosebita căldură motivele înfiinţării unui institut de învăţământ silvic superior în localitate, centrul unei regiuni tipic forestiere. S-au arătat apoi consecinţele pentru oraş ale prezenţei acestui institut, cu privire la ridicarea nivelului ştiinţific şi cultural, prin prezenţa unui însemnat număr de cadre didactice universitare şi a unui mare număr de studenţi, tineret cu preocupări academice.

Mi s-a cerut să arat ce anume este necesar să se pună la dispoziţie, în care scop am prezentat succint problemele care urmau a fi rezolvate pentru a se putea înfiinţa un institut de învăţământ superior, lucruri care credeam că nu se cunoşteau în detaliu de cei prezenţi.

Ca urmare, ministrul Emil Bodnăraş s-a adresat celor prezenţi cu întrebarea dacă are cineva de făcut vreo propunere.

A luat cuvântul primul directorul Traian Suhan, care a accentuat asupra însemnătăţii instituţiei care urma să se realizeze şi, spre marea mea surprindere, a arătat ca nu vede altă soluţie decât aceea că institutul să se instaleze în localul liceului „Dragoş Vodă”, pe care înţelege a-l pune la dispoziţie în acest scop. A solicitat să se aprobe ca liceul să fie mutat în localul şcolii primare căreia urma să I se acorde un alt local.

Propunerea a fost salutată cu multă căldură; personal, am încercat o puternică emoţie, deoarece ştiam că de acum trebuia să mă supun unei munci încordate, dar având dorinţa deplină de a reuşi.

Din discuţiile purtate apoi, cu sugestii date de directorul liceului, de primarul oraşului şi de prefect, s-a stabilit ca şcoala primară să se mute într-o clădire particulară destul de mare, cu etaj (casa Meer) de pe strada 7 noiembrie, aducându-se modificările şi amenajările necesare. Deoarece în localul liceului „Dragoş Vodă” spaţiul putea ajunge pentru procesul de învăţământ, eventual cu cantina (Ia subsol), pentru cămin, primarul oraşului a propus şi s-a hotărât să se realizeze aşa numita „Vila Tomaşevschi”, care funcţiona ca sanatoriu, acum naţionalizată şi închisă, nemaiavând nici mobilier, nici sobe.

S-a hotărât ca toate cheltuielile de reparaţii şi de amenajare a tuturor clădirilor ce se foloseau ca „rocadă” pentru diferitele permutări (liceul Ia şcoala primară, aceasta Ia casa Meer, locatarii de aici în alte case etc.), să se facă pe cheltuiala Ministerului silviculturii si sub conducerea colectivului (bineînţeles) care dirija înfiinţarea institutului. Primăria s-a angajat a ne sprijini cu procurarea materialelor şi cu găsirea şi angajarea meseriaşilor şi muncitorilor necesari.

S-a încheiat un succint proces-verbal, conţinând cele de mai sus, semnat de toţi cei prezenţi (acest proces-verbal rămas asupra subsemnatului a fost predat în toamna anului 1978 prorectorului de atunci al Universităţii Braşov, dr. ing. Victor Stănescu, cu ocazia sărbătoririi a 80 ani de la „Reforma învăţământului” din anul 1948).

La terminarea şedinţei, miniştrii, cunoscând ce greutăţi vor fi de întâmpinat faţă de timpul scurt până la începerea activităţii institutului, mi-au dat numeroase sfaturi, mi-au urat succes si mi-au promis ca îmi vor da tot sprijinul la cerere.

2. Începerea lucrărilor de organizare

Cu data de 18 octombrie 1948, putem considera începute lucrările de organizare a institutului.

De fapt, fiind singur deocamdată, deoarece nu mi s-a indicat nici un ajutor cu care să încep, nici nu mă gândeam încă – nu puteam să o fac – la mijloacele materiale cu care pot preîntâmpina investiţiile ce trebuiau făcute. A fost nevoie de câteva momente de dezmeticire, în care scop am reluat vizitarea clădirilor asupra cărora urma să acţionez pentru o apreciere a volumului lucrărilor, făcând apoi un inventar aproximativ al acestora. Ele se refereau la :

– Clădirea liceului „Dragoş Vodă”, care din fericire fusese zugrăvită şi vopsită în chiar vara respectivă. Aici se punea problema unor reparaţii la instalaţiile sanitare şi la unele amenajări ale subsolului pentru cantină.

– Imobilul Meer, pentru mutarea şcolii primare, avea nevoie de modificări mai serioase, schimbări de uşi, modificări de ziduri, tencuieli, zugrăveli, vopsitorii etc.

– Localul şcolii primare în care va fiinţa liceul cerea unele zugrăveli şi vopsitorii deoarece aceste lucrări nu fuseseră făcute mai de mulţi ani şi direcţiunea liceului le-a solicitat.

– Trei clădiri particulare în care s-au mutat locatarii din clădirea Meer au avut nevoie, de asemenea, de unele amenajări (schimbări de uşi, deschideri de ferestre, zugrăveli, vopsitorii şi transformări la instalaţiile de apă şi sanitare).

– Vila Tomaşevschi, rămasă nefolosită doi ani începuse a avea aspectul degradării. În plus, multe camere nu aveau sobe, nu erau văruite si necesitau vopsitorii şi unele geamuri, deşi fost sanatoriu, nu mai avea decât puţin mobilier.

Primele discuţii şi formalităţi le-am avut la Direcţia silvică judeţeană, unde cu sprijinul ing. şef Octav Ştefănescu şi al ajutorului său, ing. Sextil Puiu, a organizat primul birou al noului institut; aici am putut preciza mai bine ce aveau de făcut, dar fără personal !!

Am apreciat de la bun început care sunt cele mai grabnice lucrări, dar aveam nevoie măcar de 2-3 ajutoare pe care am căutat să le pot găsi local.

În adevăr, împrejurările mi-au fost favorabile prin naţionalizarea pădurilor, toate unităţile silvice ale fostului „Fond bisericesc ortodox al Bucovinei” au trecut la Inspectoratele silvice judeţene cu majoritatea personalului, o parte din acesta fiind ocupat încă cu lichidarea gestiunii acestei foste mari unităţi. Am apelat la nueleul ce mai lucra încă la lichidare pentru a se repartiza la institut câţiva oameni. S-a oferit cu multă amabilitate de la început, deşi nu i-am putut încă preciza nimic cu privire la postul ce-l va avea sau la salariu, Orest Ududec, care lucra în contabilitate, dar care mi-a fost recomandat cu căldură de colectivul său, dintre care şi câţiva silvicultori cunoscuţi. Arătându-i că avem a ne ocupa de la început de probleme gospodăreşti, reparaţii, muncitori, materiale, m-a asigurat că va şti să se descurce şi că nu are rezerve în a putea soluţiona lucrările.

Ataşându-mi-se cu mare tragere de inimă, ceea ce mi-a dat o mare doză de încredere în posibilitatea depăşirii greutăţilor, am pornit împreună la lucru. Fiind localnic, am putut să stabilim cu amănunţime, chiar cu precizie sursele de aprovizionare cu materiale pentru lucrările ce urmau a fi executate. Am angajat la propunerea lui Ududec încă un salariat din acelaşi colectiv, pe Teodor Cernăuţeanu, cu sarcina de a se ocupa de aprovizionări şi supravegherea lucrărilor. Ududec, având de coordonat activitatea, a ţinut legătura cu organele locale pentru sprijin şi impulsionare.

Lucrul a început imediat, dar au şi început unele greutăţi, provocate de lipsa unor materiale, de pretenţiile exagerate ale muncitorilor, găsiţi mai greu, şi de timpul nefavorabil (umed şi rece) care începuse. Cel mai greu a fost faptul că nu obţineam fonduri de la minister, deşi depusesem referate speciale, aceasta pe motivul că nu aveam încă devize. Eram permanent pe drum, făcând distanţa Bucureşti-Câmpulung şi retur aproape şi de două ori pe săptămână şi aceasta fără să fi folosit vagoane de dormit nici măcar odată.

Am putut demara lucrările numai datorită sprijinului dat de Direcţia silvică judeţeană, de la care am obţinut un împrumut de 200.000 lei şi de Ia IPEIL (ing. Dogarm) 400.000 lei, cu care să pot procura materiale şi să avansez bani muncitorilor. Tot din aceşti bani am procurat de la Bucureşti, aducându-le personal cu geamantanul, materiale electrice, fierărie, fitingăria, necesare reparaţiilor. Târziu, abia după 1 noiembrie, am început a primi fonduri.

Un prim fond de 1.000.000 lei, avans de la Ministerul învăţământului public, primit în vederea procurării de cazarmament şi vesele pentru serviciul social, a uşurat Iichidarea reparaţiilor şi începerea procurării de inventar (cămin, cantină, diverse materiale didactice), după care, pe bază de dosare de acte, s-au finanţat lucrările de către Ministerul silviculturii, ajungându-se la un echilibru între procurări şi cheltuieli de reparaţii. Au fost zile grele, care din păcate au fost prilejuite de lipsa de mobilitate a organelor financiare ale Ministerului silviculturii (ing. A. Russu), care ne-au îngreunat foarte mult munca.

Trebuie să arăt că, cu toate greutăţile, lucrările de amenajare şi reparaţii au mers bine şi s-au executat înainte de deschiderea cursurilor. Aşa am avut timpul de a face şi celelalte lucrări care au urmat. Lucrări de amenajare au mai fost încă necesare, dar ele s-au putut executa pe parcurs şi mai târziu, fără ca ele să fi impietat asupra celorlalte lucrări.

Este foarte necesar să remarcăm faptul că deşi lucrările de amenajare au constituit un volum apreciabil de muncă, punctele de lucru fiind dispersate şi solicitând multă alergătură şi luptă cu greutăţile numeroase arătate, cu toate acestea, ele au fost terminate într-un timp rapid. Atacarea complexului de lucrări pentru pregătirea activităţii didactice a institutului a fost astfel înlesnită. Dacă personal nu am cunoscut răgazul, iar naveta Câmpulung – Bucureşti şi retur, făcută foarte frecvent, a fost deosebit de obositoare, în acest răstimp tot greul activităţii de amenajări – reparaţii a stat pe umerii lui Orest Ududec. Acesta a ştiut să-şi organizeze un bun colectiv de ajutoare (T. Cernăuţeanu, Erica Ursescu, I. Cazacu) şi neprecupeţind nici un efort, înţelegând să facă orice sacrificiu, a reuşit să ducă la bun sfârşit lucrările.

Orest Ududec a lucrat la institut până la plecarea lui din Câmpulung Moldovenesc. A funcţionat la început ca, contabil şef şi secretar, apei un timp ca secretar şef, apoi numai ca şi contabil şef; permanent s-a dovedit un cadru corect, muncitor şi punctual. La câţiva ani de la plecarea de la institutul de la Câmpulung Moldovenesc, Orest Ududec a decedat, prea tânăr încă. Am regretat mult această pierdere a sa, mai ales că nu am aflat la timpul potrivit, pentru a-i aduce ultimul salut în numele instituţiei pe care a servit-o cu atâta abnegaţie.

Consider o datorie de onoare ca în cadrul acestui istoric să-i aduc un pios omagiu pentru toate strădaniile sale, cu tot ce a făcut pentru institutul de silvicultură Câmpulung Moldovenesc în toată perioada de 5 ani cât a fost în colectivul de conducere al acestuia.

(va urma)

*)

Începând cu acest număr vom publica într-o suită de articole Studiul istoric al prof. ing. Dimitrie D. Ionescu asupra Institutului de silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, de la a cărui înfiinţare se împlinesc în acest an 45 ani.

Elaborarea acestei lucrări, după cum se arată şi în partea introductivă, s-a făcut la propunerea şi rugămintea fostului şef al Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului, dr. ing. Radu Ichim, care s-a adresat în acest sens autorului încă prin anul 1980.

Entuziasmat de această idee, prof. ing. Dimitrie D. Ionescu s-a apucat de lucru cu tot sufletul şi pasiunea care-l caracterizau, răscolindu-şi amintirile, actele şi documentele personale pe care la mai deţinea, consultând unele foste cadre didactice şi studenţi etc., reuşind astfel ca după o muncă laborioasă să încheie în bune condiţiuni această valoroasă lucrare.

În scurta sa existenţă aici, de numai 5 ani, la acest institut s-a format o pleiadă de ingineri, proveniţi nu numai din această zonă, ci şi din alte părţi ale ţării, care şi-au adus din plin apoi contribuţia la buna gospodărire a pădurilor noastre. Meritul prof. ing. Dimitrie D. Ionescu este acele de-a fi înfiinţat şi organizat activitatea primului aşezământ de învăţământ silvic superior în Bucovina. (nota redacţiei)