Analiza eficienţei economice a lucrărilor de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale (ABHT), în contextul nou afirmat de amenajare integrală şi integrată cu păs­trarea funcţiilor de protecţie şi producţie în teritoriu, impune o nouă abordare cu privire la impactul economic al acestei acţiuni.

Din punct de vedere economic ABHT, ca parte integrantă a acţiunii de amenajare a teritoriului, intră în sfera de preocupare a economiei funciare, care are la bază efor­turile întreprinse de către om pentru folosirea pământului, strâns legat de între­gul echilibru natural, economic şi social, urmare directă a faptului că nu există terito­riu în care problema economiei de teren, a valorificării şi gospodăririi raţionale a resurselor să nu fie pe prim plan (Bold şi Hartia, 1984). Problema capătă noi valenţe în condiţiile creşterii economice, care generează modificări structurale în teritoriu, îmbinând optimul economic cu cel teritori­al, social şi demografic, condiţionat de co­manda socială a valorificării resurselor sociale şi umane.

În acest context, ABHT trebuie să aibă la bază o evaluare, protejare şi valorificare op­timă a resurselor, prin abordarea în con­cepţie sistemică a tuturor proceselor, fenomenelor şi acţiunilor practice, care condiţionează de fapt gospodărirea resurse­lor pe teritorii mult mai largi. Acest princi­piu, reafirmat prin necesitatea gestionării durabile a resurselor din teritoriu, stă la baza propunerii de analiză a eficienţei economice a lucrărilor de ABHT la nivelul întregului teritoriu al bazinului hidrografic. Această propunere este bazată pe faptul că acţiunea de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale, în contextul refacerii şi protecţiei mediului înconjurător, impune conceperea noţiunii de bazin hidrografic în spiritul teoriei generale a sistemelor. Bazinul hidro­grafic este un organism fizico-geografic care ni se înfăţişează în totalitatea lui ca un sistem cibernetic armonios, având limite naturale bine definite şi constituind în fiecare moment un ansamblu unitar de com­ponenţi (litologie, complexe stratigrafice, sol, ape, climă, vegetaţie, sistem de gospodărire etc.), care se condiţionează re­ciproc şi se dezvoltă după legi proprii. În cuprinsul unui astfel de sistem nu există structuri independente, ci doar ansambluri şi subansambluri de diferite ordine, ierarhizate după legi naturale şi integrate funcţional, în limitele cărora se stabilesc conexiuni multi­ple şi complexe. Modificările exercitate de către oameni, prin activităţile economice realizate în cuprinsul bazinului, asupra unor componenţi ai acestuia (de exemplu asupra vegetaţiei, solului, apei etc.) declanşează în mod spontan, după legea conexiunii fenomenelor şi obiectelor în natură, întregul mecanism de modificări ale celorlalţi com­ponenţi.

În sensul hidrologic al noţiunii, ABHT constă în aplicarea pe suprafaţa bazinelor a unui ansamblu complex de măsuri organiza­torice şi de lucrări biologice, biotehnice şi hidrotehnice cu scopul principal al controlu­lui apei şi solului. Această acţiune este determinată de apariţia în unele bazine a unor importante dereglări hidrologice şi este parte integrată a componentei influenţei antropice în sistemul scurgerilor superfi­ciale (Pandi, 1997), care subordonează: sub­sistemul scurgerii apei, subsistemul aluviu­nilor şi subsistemul scurgerii substanţelor dizolvate. Se acţionează în acest fel direct asupra scur-gerii superficiale prin crearea condiţiilor pentru realizarea scurgerii în regim dirijat, acţiunea de ABHT constituin- du-se, în acelaşi timp, ca factor de control în subsistemul aluviunilor (Ichim şi Rădoane, 1998), cu implicaţii directe asupra calităţii apei.

Măsurile şi lucrările stabilite pentru ABHT trebuie să fie integrate în realităţile social-economice locale sau regionale prezente şi de perspectivă şi să fie racordate cu planurile generale de dezvoltare a regiu­nilor în care se încadrează bazinele respec­tive (amenajări hidroenergetice, alimentări cu apă, industrie, aşezări omeneşti, căi de comunicaţie, recreaţie turism etc).

Sub aspect economic, ABHT se înscrie pe linia celor mai autentice preocupări pen­tru protecţia şi refacerea potenţialului natu­ral al mediului înconjurător. Efectele eco­nomice ale lucrărilor executate în acest scop sunt greu de cuantificat pentru că: (1 ) depăşesc cadrul teritorial în care s-au amplasat lucrările, (2) se răsfrâng în terito­riu asupra unor sectoare de activitate diferite (silvicultură, agricultură, industrie etc.), (3) nu sunt direct producătoare de bunuri materiale, dar contribuie la realizarea de produse şi servicii în alte sectoare de activitate, (4) fiecare bazin amenajat fiind un unicat în peisajul geografic, este greu de stabilit o metodologie unitară în deter­minarea valorică a efectelor economice induse, (5) declanşarea proceselor care reclamă intervenţia cu lucrări având un car­acter aleator, riscurilor economice specifice pentru astfel de investiţii li se adaugă riscul na-tural de amplasare a acestor lucrări, (6) efectele acestei acţiuni se răsfrâng asupra unei perioade îndelungate, care de cele mai multe ori depăşeşte durata de existenţă a lucrărilor şi sunt greu de cuantificat în perspectivă şi (7) abordarea actuală a ABHT, în raport cu principalele tipuri de folosinţă (silvic, agricol şi al cursurilor de apă), prin dezvoltarea unei metodologii pro­prii fiecărui tip duce la lipsa unei concepţii unitare de analiza.

2. Metodologie propusă

Se consideră că aceste dificultăţi, în abordarea eficienţei economice, pot fi în mare parte înlăturate printr-o nouă abordare care porneşte de la potenţialul resurselor naturale al teritoriului; principalul efect pe care îl realizează lucrările de ABHT este legat de peisajul economico-geografic al teritoriului în care aceste lucrări sunt amplasate. Fiecare suprafaţă de teren, indiferent de folosinţă sau nivelul de antrenare într-o anumită activitate, este capabilă să dea o anumită producţie, având un potenţial natural. Bazinele hidrografice torenţiale sunt segmente alterate ale peisaju­lui geografic în care, ca urmare a intervenţi­ilor antropice neraţionale (păşunat intensiv, despăduriri, agrotehnici necorespunzătoare, activităţi industriale poluante etc.), apar pu­ternice dezechilibre hidrologice, care duc de cele mai multe ori la pagube însemnate, cauzate de distrugerea totală sau parţială a capacităţii de producţie a solului, de dis­trugerea, avarierea şi întreruperea funcţio­nării unor obiective de interes economico- social şi prin diminuarea calităţii apei. Rezultă de aici că scopul principal al acestei activităţi este acela de a proteja şi reface resursele de mediu, prin readucerea terenurilor degradate în circuitul productiv şi de a preveni pagubele directe ce pot fi provocate unor obiective. Această acţiune are, deci, un caracter reparator şi preventiv, de protecţie, ea fiind integrată în sistemul activităţii umane, ca parte a activităţii de punere în valoare a resurselor naturale ale teritoriului.

De aceea, la stabilirea efectului econo­mic produs prin ABHT este necesar să se pornească de la o evaluare cantitativă şi va­lorică a potenţialului natural (PRN) al teri­toriului bazinului-teritoriu bine determinat de cumpăna topografică. Diversitatea terito­rială a unor componente ale potenţialului resurselor naturale poate fi reflectată prin mai mulţi indici: mărimea (volumul) resurselor, componenţa (structura), produc­tivitatea (eficienţa), ponderea resurselor în cadrul potenţialului resurselor naturale, etc. Din punct de vedere al structurii, PRN cuprinde: resursele minerale, de apă, funcia­re, silvice, faunistice, de recreaţie.

Astfel, fiecărui bazin i se poate asocia o anumită valoare a producţiei dată de uti­lizarea potenţialului natural al resurselor, evidenţiindu-se totodată structura resurselor pe bazin şi productivitatea acestora. Pe această bază, se poate spune că productivi­tatea (eficienţa) potenţialului natural al unui teritoriu se obţine cumulând productivităţile aferente după structura resurselor din bazin, acestea din urmă putând fi repartizate pe categorii diferite de activităţi bazate pe uti­lizarea resurselor naturale (agricultură, sil­vicultură etc.).

Pentru a putea măsura valoarea totală de consum a resurselor naturale trebuie evalu­ată întreaga lor eficienţă, prin utilizarea indicelui valoarea producţiei globale (Rudenko, 1998).

Producţia globală corespunzătoare unui teritoriu caracterizează resursele naturale în ansamblu. Evaluând productivitatea totală a resurselor naturale, producţia globală dă posibilitatea ca ele să fie apreciate anual sub raport calitativ şi cantitativ. Acest indice stă la baza gestionării durabile a resurselor în teritoriu. Prin raportarea valorilor producţiei parţiale la valoarea producţiei globale se poate stabili ponderea unei activităţi în cadrul producţiei globale.

În categoria costurilor de producţie intră cheltuielile de producţie ocazionate de realizarea producţiei globale în cadrul diferitelor sectoare de activitate şi costurile efective ale acţiunii de amenajare. Schema propusă pentru determinarea eficienţei eco­nomice a investiţiilor pentru ABHT, pe baza producţiei globale pe bazin, este prezentată în figura 1 .

Eficienţa economică este o acţiune com­plexă, care exprimă în modul cel mai cuprinzător rezultatele ce se obţin într-o activitate economică, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfăşurarea acelei activităţi. Prin intermediul ei se sta­bileşte legătura dintre volumul şi calitatea eforturilor, ca factori generatori de efecte şi rezultatele ce se obţin într-o anumită peri­oadă, ca o consecinţă a realizării eforturilor respective (Românu şi Vasilescu, 1993).

Analiza eficienţei economice a investiţi­ilor se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori adecvaţi. Fără a face o ierarhizare a acestor indicatori după importanţa lor, menţionăm că la orice decizie nu trebuie să lipsească următorii: investiţia specifică, ter­menul de recuperare şi randamentul eco­nomic al investiţiilor.

2.1. Influenţa factorului timp asupra procesului investiţional

În calculele de eficienţă economică a investiţiilor pentru ABHT este necesar să se compare mărimea profitului ce se scontează a fi obţinut ca urmare a acestei acţiuni, cu fondurile de investiţii necesare. Până acum nu s-a ţinut seama de faptul că fondurile de investiţii se cheltuiesc într-o anumită perioadă, iar profitul se obţine în altă perioadă. Mai mult decât atât, fondurile de investiţii se cheltuiesc într-o perioadă rela­tiv scurtă, de 1 -3 ani, iar profitul se obţine pe parcursul unei perioade îndelungate. Calculele de eficienţă pentru lucrările din cadrul acţiunii de ABHT, realizate pe baza unei metodologii prescrisă de normative, au avut în trecut un caracter static, adică au făcut abstracţie de influenţa timpului asupra efectelor finale.

În analiza dinamică se aduc toate valo­rile dispersate în timp la un singur moment, care, de regulă, este cel actual, acest pro­cedeu fiind cunoscut sub numele de tehnica actualizării. Această tehnică pleacă de la faptul că prin investirea la începutul unui an a unei sume unitare, aceasta va produce la sfârşitul anului un profit a, iar în anul urmă­tor fondul utilizat va fi 1+a şi dă un profit (1+a)²; după h ani suma obţinută va fi (l+a)^h, această expresie numindu-se factor de fructificare. Factorul de fructificare se foloseşte la aducerea în prezent a unor sume investite în trecut sau la ducerea în viitor a unor sume investite în prezent. Inversul acestuia – 1/(1+a)^h – este un factor de actu­alizare şi este folosit la aducerea în prezent a unei sume unitare din viitor prin micşorarea acesteia (este subunitar). În ce priveşte simbolul a, acesta reprezintă efi­cienţa anuală a sumei unitare cheltuite co­respunzând eficienţei normate sau medii obţinute în ramura activităţii respective şi este denumit în literatura de specialitate coeficient de actualizare. Mărimea acestui coeficient decurge din proprietatea funda­mentală a oricărui proces economic, potri­vit căreia în urma desfăşurării unei activităţi productive rezultatul trebuie să compenseze total resursele consumate, precum să se obţină şi un profit pentru societate. La sta­bilirea mărimii coeficientului a trebuie să se respecte condiţia:

a > r_p + r_d + r_r⁽¹⁾

unde: r_p – rata modificării preţurilor, r_d – rata dobânzii şi r_r – rata de risc investiţional.

Calculele de actualizare se pot efectua la orice moment anterior sau posterior perioadei în care se execută lucrările de investiţii. Principalele momente de referinţă din viaţa economică a unui obiectiv sunt: momentul adoptării deciziei de investiţii, momentul începerii lucrărilor de investiţii, momentul punerii în funcţiune a noului ca­pital fix, momentul începerii restituirii cre­ditelor primite, momentul scoaterii din funcţiune a capitalului fix. Aceste momente sunt capete de interval pentru următoarele perioade: perioada de elaborare a documen­taţiei tehnico-economice de execuţie a proiectului de investiţii şi de obţinere a avizelor şi aprobărilor necesare realizării obiectivului, durata de execuţie a lucrărilor de investiţii, perioada de graţie, durata de funcţionare a obiectivului de investiţii.

Calculele de eficienţă economică se rea­lizează în cadrul studiului de fezabilitate şi este recomandat ca acestea să respecte metodologia elaborată de BIRD, pe baza căreia se întocmesc studiile de fezabilitate în ţara noastră.

Prin utilizarea producţiei globale pe bazin se creează posibilitatea folosirii cri­teriilor de eficienţă economică cerute de către BIRD şi în cazul investiţiilor pentru ABHT, problema de bază care se pune este aceea de a maximiza veniturile actualizate (Buongiorno şi Gilles, 1987) pentru sta­bilirea unui coeficient optim de actualizare.

2.2 Criterii de evaluare a investiţiilor pentru ABHT

Pentru evaluarea investiţiilor ocazionate de ABHT se propune utilizarea unui sistem de indicatori de eficienţă în conformitate cu metodologia BIRD.

Veniturile brute (V) reprezintă volumul total al încasărilor dintr-o anumită perioadă, respectiv valoarea producţiei obţinute pe seama diferitelor categorii de resurse din bazin (forestiere, agricole, de apă, turistice, etc.).

Cheltuielile totale (C_t) includ atât cheltu­ielile cu investiţia (I), cât şi cheltuielile de producţie (C) pe diferitele sectoare de acti­vitate din cadrul bazinului. Nu se includ cheltuielile de amortizare a mijloacelor fixe. Deci, în anul h cheltuielile totale sunt date de relaţia:

^Cth= ^Th + ^Ch

Venitul net actualizat (VNA) permite a se face o comparaţie între beneficiile (veni­turile) obţinute pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului şi costurile totale (cu investiţiile şi producţia). Dacă V_h, I_h, C_h reprezintă veniturile, costurile cu investiţia şi respectiv cu producţia în anul h, expresia analitică a indicatorului este următoarea:

Acest indicator este extrem de simplu de aplicat, putând fi acceptate numai variantele la care venitul net actualizat este mai mare decât zero.

Raportul dintre venituri şi costuri (R) permite compararea veniturilor realizate în bazin pe durata de funcţionare a obiec­tivelor şi totalul cheltuielilor efectuate în bazin. Relaţia de calcul este:

Sub raportul eficienţei proiectul poate fi acceptat numai dacă R>1. Acest indicator depinde şi de mărimea coeficientului de actualizare a, fiind cu atât mai mare cu cât coeficientul este mai mic.

Fluxul de numerar este un indicator care exprimă situaţia la zi, respectiv care este câştigul sau pierderea pe fiecare an luat în parte pe baza relaţiei:

Fh = Vh-(Ch+ W)

Rata internă de rentabilitate a investiţiei (RIR) exprimă rata de discontare care ega­lizează valorile actualizate ale producţiei cu costurile pe întreaga perioadă de funcţio­nare a obiectivului. Conform relaţiei (3), rata internă de rentabilitate este acea rată de discontare la care valoarea venitului net realizat este egală cu zero. Rata internă de rentabilitate este unul din cei mai semnifica­tivi indicatori ai eficienţei proiectelor de investiţii, deoarece exprimă capacitatea investiţiei de a furniza profit pe întreaga durată de funcţionare a obiectivului. Stabilirea nivelului de rentabilitate se poate face prin reprezentare grafică sau calcul analitic.

La folosirea calculului analitic se aplică relaţia:

De fiecare dată se impune realizarea unui venit net actualizat pozitiv (V₁), care core­spunde unei rate minime (a_min) şi a unui venit net actualizat negativ (V₂), care core­spunde unei rate maxime (a_max)

3. Concluzii

Dereglările de ordin hidrologic şi nu numai, care au loc pe teritoriul bazinului hidrografic torenţial, duc inevitabil la diminuarea potenţialului natural. Acţiunea de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale se realizează în scopul refacerii potenţialului natural. Diferenţa valorică de producţie realizată în cele două situaţii – anterior amenaj ării şi după aceasta – consti­tuie, de fapt, sporul de producţie realizat în bazin, care trebuie să stea la baza calculelor de eficienţă economică. Se poate vorbi de o eficienţă economică a acţiunii, în condiţiile în care veniturile (V) realizate prin sporul de producţie (obţinut pe baza valorii producţiei globale) şi prin evitarea pagubelor ce pot fi provocate diferitelor obiective, depăşesc eforturile (costurile C). Calculele de efi­cienţă economică se realizează în cadrul studiului de fezabilitate şi este recomandat ca acestea să respecte metodologia elaborată de BIRD, pe baza căreia se întocmesc studi­ile de fezabilitate în ţara noastră. Prin uti­lizarea producţiei globale pe bazin se creează posibilitatea folosirii criteriilor de eficienţă economică cerute de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Şi în cazul investiţiilor pentru ABHT, problema de bază care se pune este aceea de a maximiza veniturile actualizate pentru stabilirea unui coeficient optim de actualizare.

Bibliografie

Bold, I., Hartia, S.,1984. Economie funciară. Editura Ceres, Bucureşti.

Buongiorno, J., Keith Gilles, J. , 1987. Forest Management and Economics. Macmillan Publishing Company, New York.

Ichim I., Rădoane, M., 1998. Dinamica sedimentelor. Aplicaţie la râul Putna – Vrancea. Editura Tehnică, Bucureşti.

Pandi, G., 1997. Concepţia energetică a formării şi transportului aluviunilor în suspensie. Aplicaţie în NV României. Presa Universitară Clujeană.

Românu, I., Vasilescu, I., 1993. Eficienţa economică a investiţiilor şi a capitalului fix. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Rudenko V. P.,1998. Geografia potenţialului resurselor naturale al Ucrainei. Editura Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.

Autorul. Ing. Ioan Ciornei este asistent la Facultatea de Silvicultură din cadul Universităţii “Ştefan cel Mare Suceava”, str. Universităţii nr. 1, 5800 Suceava, jud. Suceava.