Introduction

Silvicultura apropiată de natură are unele trăsături cu caracter predominant ecologic iar crearea de arborete amestecate este una dintre principalele provocări actuale, acestea trebuind să îndeplinească funcţii multiple – producţie, protecţie, sociale şi nu în ultimul rând cele legate de biodiversitate. Spre exemplu, arboretele amestecate sunt preferate de speciile de păsări entmofage (fam. Passeres, Caprimulgi, Cuculi, Meropes etc.), datorită hranei mai diversifi cate, în cantitate mai mare (pe timpul iernii, fructe de scoruş, păducel etc), în timp ce promovarea entomofagilor a căpătat o importanţă deosebită odată cu certifi carea pădurilor, când utilizarea substanţelor chimice a fost interzisă (Manualul de Proceduri de Management FSC 2013). Importanţa lemnul mort, atât a celui doborât, cât şi celui pe picior a fost reconsiderată: arborii morţi pe picior pot oferi prin scorburi, locuri de cuibărit pentru păsări (McElhinny et al. 2005), lemnul mort doborât ajută regenerarea naturală, împiedică curgerile pe versanţi, constituie loc de reproducere pentru insecte.

Promovarea monoculturilor, a arboretelor echiene, în special de răşinoase (în afara arealului) şi foioase repede crescătoare, arborete cu un grad redus de biodiversitate şi vulnerabile la acţiunea factorilor perturbatori nu mai este o soluţie pentru silvicultura actuală (Drăgoi 2004), fapt ce s-a observat cu ocazia uscărilor în masă recente ale molidului. La nivelul Direcţiei Silvice Suceava, stresul hidric datorat secetelor puternice din anii 2011 şi 2012 a cauzat o distrugere integrală a arboretelor de molid de către Ips duplicatus, fiind astfel necesară exploatarea lor. Chiar dacă este o specie deosebit de productivă, molidul este vulnerabil şi la acţiunea factorilor abiotici – cazul doborâturilor masive produse de vânt în 6-7 martie 2002 de pe raza D.S. Suceava.

Selectarea şi promovarea speciilor ce urmează să intre în compoziţia viitorului arboret este o decizie importantă, întrucât aceasta influenţează măsurile viitoare ce vor fi luate pe tot parcursul ciclului de viaţă al arboretului: intensitatea şi periodicitatea lucrărilor de îngrijire şi conducere, ţelul de gospodărire, durata ciclului de producţie, tratamentul de aplicat) (Schall şi Ammer 2012). Alegerea nepotrivită a speciilor sau a tratamentului de aplicat poate reduce drastic valoarea economică a viitorului arboret. Se pot declanşa succesiuni nedorite în favoarea speciilor pioniere, precum şi în favoarea unor specii mai importante, cum este cazul fagului (care poate copleşi gorunul în etajul FD3) sau cazul molidului, ce poate avea uneori caracter invadant (Bell et al. 2008).

Preocuparea de a crea arborete amestecate s-a reflectat în decursul timpului şi în dezvoltarea de indicatori care să cuantifi ce cât mai bine complexitatea structurală şi compoziţională – de exemplu indicii SMI şi SCI. SMI (eng. Silvicultural Management Intensity) este un indice ce combină trei caracteristici principale ale unui arboret: speciile de arbori, vârsta arboretului şi lemnul atât cel pe picior cât şi cel mort de la suprafaţa solului. (Schall şi Ammer 2012) SCI (eng. Selective Cutting Index) este bazat pe descrierea a patru sub indicatori: variaţia diametrului, potenţialul de creştere, stabilitatea arborilor rămaşi şi condiţiile existente pentru dezvoltarea regenerării naturale, acest indice a fost elaborat cu scopul de a demonstra dacă un tratament cu tăieri repetate se pretează sau nu într-un arboret de conifere (Lexerod şi Eid 2006).

Un alt indicator dezvoltat este indicele UMF (eng. Uneven-aged Mixed Forest) (Skovsgaard 1998), care cuantifică gradul în care un arboret sau o entitate silvică de rang superior (U.P., O.S.), este diversificat din punct de vedere structural (al vârstelor) şi compoziţional. Pentru acest indicator, modul de calcul este unul simplu, bazat pe date disponibile în mod curent: diferenţa de vârstă dintre elementele de arboret, numărul de specii de arbori dintr-o unitate amenajistică, suprafaţa acesteia, respectiv a unităţii de producţie din care face parte. Datele de mai sus se obţin fără difi cultate, fiind sufi ciente amenajamentele silvice, fără a fi nevoie de evaluări în teren sau de realizarea de suprafeţe de probă.

Un alt aspect important este faptul că indicele UMF poate fi folosit în orice tip de pădure, indiferent de tipul de structură, numărul de specii de arbori ce intră în compoziţie, numărul de etaje de vegetaţie, factorii staţionali, fapt ce îi conferă un avantaj faţă de alţi indicatori, de exemplu faţă de indicele SCI (eng. Selectiv Cutting Index) (Lexerod şi Eid 2006), ce poate fi aplicat doar în arboretele de conifere, prin urmare având o utilitate mai restrânsă.

Scopul articolului este de a analiza modificările survenite în structura pădurilor, utilizând ca principal instrument indicele UMF, comparând două situaţii ale aceleiaşi suprafeţe luate în studiu pe baza datelor din amenajamentele aferente anilor 1956, respectiv 1995.

Material şi metodă

Locul cercetărilor

Studiul a fost realizat la nivelul unităţii de producţie I Suha Mare din cadrul Ocolului Silvic Mălini, Direcţia Silvică Suceava. Din punct de vedere geografic, zona studiată este situată pe clina estică a Carpaţilor Orientali (470 22’ N, 260 02’ E), în Munţii Suhei (parte a Munţilor Bistriţei), cu variaţii ale altitudinii între 400 şi 1200 m. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 6 şi 8 oC, durata medie a sezonului de vegetaţie este de 138 de zile, iar temperatura medie în acestă perioadă este de 13,20 C. Precipitaţiile medii anuale sunt caracteristice zonei, media anuală situându-se în jurul valorii de 815 mm, din care în sezonul de vegetaţie cad aproximativ 516 mm. Substratul litologic este reprezentat din depozite provenite din fliş, iar solul dominant este cel brun eumezobazic tipic (eutricambosol), care ocupă aproximativ 80% din suprafaţă. Gradientul altitudinal contribuie la o diversifi care a vegetataţiei, de la arborete alcătuite preponderent din cvercinee (la baza versantului), arborete pure sau practic pure de molid (spre culme). Bradul şi fagul se găsesc în optimul ecologic, distribuţia molidului fiind favorizată de expoziţiile umbrite şi parţial umbrite dominante. Amestecurile de răşinoase cu fag sunt predominante, ocupând cca. 90% din totalul suprafeţei, ce indică apartenenţa unităţii de producţie I “Suha Mare” la etajul bioclimatic al amestecurilor de fag cu răşinoase (FM2).

Colectarea datelor

Pentru obţinerea rezultatelor au fost analizate descrierile parcelare aferente fiecărei unităţi amenajistice din cele două amenajamente (1956 şi 1995), fiind utilizate caracteristicile structurale şi cele staţionale necesare la calculul indicelui, cât şi pentru realizarea corelaţiilor cu diverşi alţi parametri structurali sau staţionali. S-au înregistrat următoarele caracteristici: consistenţa, numărul de specii, diferenţa de vârstă dintre elementele de arboret din aceeaşi unitate amenajistică, suprafaţa fiecărei subparcele şi a unităţii de producţie, distanţa de colectare, tipul de pădure, panta, altitudinea. Baza de date s-a realizat în Microsoft Excel.

Analiza datelor

Indicele UMF refl ectă gradul în care un arboret sau o entitate silvică de dimensiuni mai mari (UP), este plurienă şi diversificată din punct de vedere compoziţional (Skovsgaard 1998). Formula de calcul a indicelui este următoarea:

unde: N – numărul de arborete luate în calcul, A – suprafaţa totală a pădurii (în cazul de faţă, suprafaţa unităţii de producţie), a_i – suprafaţa subparcelei (arboretului) i, Δt_i – intervalul de vârstă (măsurat în ani) între elementul de arboret cu vârsta maximă şi cel cu vârsta minimă, n_i – număr de specii de arbori prezent în subparcela (arboretul) i.

Pentru păduri normale, cu parcele de suprafeţe egale, regenerate la intervale egale de timp, valorile indicelui variază în funcţie de structură, compoziţie şi de tratamentul aplicat (Skovsgaard 1998). În cazul în care diferenţa de vârstă este mare, dar şi compoziţia este foarte diversifi cată, valoarea indicelui UMF este apropiată de 1, iar pentru un arboret monospecific şi echien, aceasta este 0 (tabelul 1).

Valoarea indicelui a fost calculată pentru fiecare subparcelă, iar cea la nivel de unitate de producţie s-a determinat prin însumarea valorilor calculate pentru unitatea amenajistică, dar ponderate cu suprafaţa fiecăreia (cf. formulei 1).

Pentru identificarea posibililor factori de influenţă responsabli de diferenţele dintre cele două amenajamente, indicele a fost analizat în raport cu diverse variabile explicative (compoziţie, structura arboretului, factori staţionali).

Având în vedere că în amenjamentul din 1956 nu era prevăzută zonarea funcţională, în analiză s-au folosit altitudinea şi panta ca substitute ale acesteia (pentru grupa I). Pentru datele ce intră în formula de determinare a indicelui, s-au calculat valorile medii, atât pentru anul 1956, cât şi pentru 1995, rezultând diferenţe de la un moment la altul, aceste diferenţe punându-şi amprenta asupra valorii finale a indicelui.

Între tipurile de pădure din 1956 şi din 1995 există corespondenţă, aspect discutat la Conferinţa de tipologie forestieră din 1955, când tipologia pădurilor a fost confruntată cu tipologia staţiunilor, fi ind prezentată o primă clasificare, ce a fost publicată în 1958 (Paşcovschi şi Leandru 1958, Tipuri de pădure din România, Ed. Agrosilvică, Bucureşti). Această lucrare a constituit baza sintezei publicate în 1968 (Purcelean şi Paşcovschi, 1968. Cercetări tipologice de sinteză asupra tipurilor fundamentale de pădure din România), lucrare ce este valabilă şi astăzi.

Pentru a testa care dintre caracteristicile arboretelor influenţează valoarea UMF, au fost selectaţi iniţial factorii ce intră în calculul indicelui (Skovskgaard 1998), la care s-a adăugat altitudinea şi înclinarea terenului, clasa de producţie, tipul de pădure, tipul de structură, vârsta actuală. Nefiind disponibile date cu privire la lucrările silvice aplicate arboretelor în decursul amenajamentului imediat anterior, am considerat că acestea nu s-au schimbat, asumându-ne eventualele erori în acest sens.

Testarea factorilor potenţiali de influenţă asupra indicelui s-a făcut prin intermediul regresiei multiple. Variabilele au fost alese prin procedura stepwise (în trepte), metoda de selecţie este de tipul backward (se pot adăuga variabile pe parcurs dacă acestea par a fi semnificative) şi bazată pe AIC (Akaike Information Criterion). S-a testat multicoliniaritatea variabilelor, pentru a se evita denaturarea rezultatelor, determinându-se VIF (Variance Inflation Factor). Pentru fiecare din variabilele explicative ce intră în regresie, valorile acestuia s-au situat sub 10, ceea ce indică absenţa multicoliniarităţii. Nivelul de semnificaţie folosit în alegerea regresiei a fost p < 0.05 (tabelul 3). Regresia s-a realizat în programul R.

Rezultate

Variaţia caracteristicilor implicate în calculul UMF

Dintre factorii implicaţi în calculul indicelui, suprafaţa unităţii de producţie (A) nu a înregistrat modificări majore între cele două amenajamente: în 1956 aceasta era de 3047,02 ha, iar în anul 1995 la 3145,1 ha, echivalent unei creşteri de cca. 3,4%. Şi numărul de arborete luate în calcul (N), a crescut de la 138 în 1956 la 181 în 1995, aceasta implicând o reducere a suprafeţei medii a unităţilor amenajistice (a) de la 22,1 ha în 1956 la 17,5 ha în 1995. Nu s-au înregistrat diferenţe majore cu privire la numărul mediu de specii (n) la nivel de unitate de producţie. Diferenţe mici s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte vârsta maximă a arboretelor: 160 de ani în 1956 şi cu 10 ani mai mare în 1995. Între elementele de arboret, diferenţa medie de vârstă a crescut, în 1956 fi ind de 4,6 ani, comprativ cu 1995, când ecartul a fost de 30,5 ani. La nivelul unităţii de producţie, valoarea indicelui a crescut (0,83 în 1995, faţă de 0,55 în 1956).

Relaţia UMF cu alţi factori potenţiali de influenţă

Valorile indicelui UMF cresc odată cu panta terenului, situaţie valabilă pentru ambele momente analizate, mai accentuat pentru anul 1995 (fig. 1).

Din punctul de vedere al vârstei, în mod aşteptat, valorile indicelui sunt crescătoare o dată cu înaintarea în vârstă a arboretelor, precum şi în arboretele tinere, unde numărul de specii este mare (fig. 2). Indicele variază şi în funcţie de tipul de structură, având valori mai mari în arboretele cu structură plurienă, atât pentru 1956 cât şi pentru 1995 (tabelul 2).

În raport cu altitudinea, valorile indicelui prezintă relaţii diferite de la o perioadă la alta, fiind descrescătoare cu creşterea altitudinii în 1956, respectiv crescătoare în 1995 (fi g. 3).

Analiza multivariată a factorilor de influenţă

Pentru fiecare din cele două momente analizate, s-au realizat regresii, pentru determinarea factorilor ce influenţează valorile indicelui, precum şi măsura în care se realizează acesată influenţă. Pentru anul 1956, factorii de influenţă au fost: structura plurienă, tipurile de pădure: 1211, 1311, 1412, 2211, 4331 şi clasa IV de producţie (tabelul 3). Pentru 1995, factorii de influenţă au fost: înclinarea terenului, structura relativ plurienă, vârsta actuală a arboretelor şi ponderea clasei a V-a de producţie (tabelul 1, Anexă).

Discuţii

Variaţia caracteristicilor implicate în calculul UMF

Valorile rezultate la nivel de subparcelă sunt cuprinse între 0-0,979 pentru anul 1956, respectiv 0,984 pentru anul 1995, ceea ce sugerează că în cadrul unităţii de producţie studiate tipul de structură, lucrările şi tratamentele aplicate sunt diferite de la o unitate amenajistică la alta. Valorile indicelui pentru întreaga unitate de producţie sunt diferite pentru pentru fiecare dintre circumstanţele analizate: pentru anul 1956 – 0,55 iar pentru anul 1995 – 0,833. Pentru anul 1956 valoarea indicelui UMF pentru întreaga unitate de producţie corespunde tipurilor de arborete cu structuri echiene (Skovsgaard 1998).

Unităţile amenjistice ce prezintă valori ridicate ale indicelui – în cea mai mare parte peste 0,900 – au preponderent structură relativ plurienă, vârsta depăşeşte 100 ani, iar din punct de vedere al compoziţiei sunt alcătuite din minim două specii. De menţionat este şi faptul că unităţile amenajistice ale căror elemente de arboret au vârstă înaintată (140-170 de ani), sunt încadrate în Grupa I funcţională, fiind supuse regimului special de conservare, un factor favorizant unei dezvoltări mai complexe. O valoare mare a indicelui indică un grad mai mare de heterogenitate (diversitate compoziţională mai mare, diferenţă mare de vârstă între elementele de arboret) şi implicit biodiversitate crescută. Conservarea şi creşterea biodiversităţii este deosebit de importantă în silvicultură, corelaţia pozitivă dintre diversitatea biologică şi mărimea fondului de producţie fiind dovedită şi prin numeroase experimente bazate pe suprafeţe de probă (Rucăreanu şi Leahu 1982).

Valorile indicelui calculate pentru întreaga unitate de producţie, pentru ambele situaţii luate în studiu (1956, 1995), pot fi asociate unui anumit tip de pădure, conform (Skovsgaard 2000). Astfel, pentru anul 1956, când principalul tratament aplicat pentru regenerarea pădurii, era cel al tăierilor succesive (figura 7), cea mai mare parte a arboretelor erau echiene şi alcătuite din două, maxim trei specii, existând astfel o asemănare cu modelul creat de autorul sus menţionat – structură echienă, două specii de arbori în care se aplică tratamentul tăierilor succesive. Valoarea din tabel (0,575), este apropiată de cea calculată pentru anul 1956 (0,551). În cel de-al doilea caz analizat (1995), principalul tratament este cel al tăierilor progresive, arboretele sunt alcătuite în principal din minim trei specii, iar tipul corespondent este de această dată 5- structură echienă, trei specii de arbori în care se aplică tratamentul tăierilor progresive.

O mai mică diversitate compoziţională observată în anul 1956, se datorează probabil şi faptului că în acestă perioadă tratamentul ce se aplica în cea mai mare parte a unităţii de producţie studiate, era tratamentul tăierilor succesive (figura 7), fiind cunoscut faptul că, aceste tăieri permit doar într-o mică masură proporţionarea convenabilă a amestecurilor speciile de lumină fiind în mod obişnuit dezavantajate (Florescu şi Nicolescu 1998). Speciile umbrofile se pot dezvolta fără probleme, aşa cum este cazul fagului, ce este capabil sa supravieţuiască şi să crească la intensităţi ale luminii foarte reduse (Collet et al. 2006). În cazul tăierilor progresive, regenerarea fagului va avea loc cu preponderenţă la marginea ochiurilor, fiind favorabilă astfel promovarea speciilor heliofile spre centru (Mountford et al. 2006).

Analizând descrierile parcelare ale amenajamentului din anul 1995, pentru arboretele ce au ajuns la vârsta exploatabilităţii, predomină tratamentul tăierilor progresive (figura 7), acesta oferind condiţii prielnice de dezvoltare şi speciilor cu temperament de lumină (cireş, mesteacăn, paltin de munte, frasin etc).

Printre avantajele arboretelor amestecate se pot preciza următoarele: rezistenţă ridicată la perturbări naturale (doborâturi de vânt, ruperi de zăpadă, atacuri de insecte). Arboretele amestectate din brad, fag şi molid, sunt în mod deosebit rezistente la doborâturi produse de vânt. De asemenea în arboretele amestecate litiera este mai bogată, se descompune mai uşor, solul este mai fertil, mai bine acoperit şi protejat de uscare şi îmburuienire, lumina este utilizată în condiţii optime, asimilaţia clorofi liană este mai activă.

Relaţia UMF cu alţi factori potenţiali de influenţă

Valorile maxime ale indicelui corespunzătoare anului 1995, sunt în unităţile amenajistice cu înclinare a terenului de peste 30o (0,910), acestea fiind încadrate în proporţie de aproximativ 68% în grupa I funcţională, fiind păduri cu rol de protecţie a solului, în concluzie supuse regimului special de conservare, încadrate în tipul funcţional II. Pentru anul 1956, deşi zonarea funcţională nu era aplicată pe o suprafaţă foarte mare din fondul forestier naţional (cca. 13%) (Drăgoi 2004), valorile cele mai mari ale indicelui regăsindu-se tot în unităţile amenajistice cu pantă accentuată (0,630).

O posibilă explicaţie a variaţiei diferite a indicelui în raport cu altitudinea (pentru cele două perioade), ar fi zonarea funcţională. În anul 1956, cea mai mare parte a pădurilor ţării, aveau rol de producţie (87%) (Drăgoi 2004), regenerarea arboretelor şi exploatarea lemnului din unităţile amenajistice situate la altitudini mari trebuia să se realizeze cu minim de efort, aşadar cu număr cât mai redus de intervenţii, pentru ca întregul proces să fie rentabil din punct de vedere economic. Tăierile unice, sau într-un număr redus duc la omogenitate, la structură echienă, în concluzie la o valoare redusă a indicelui cercetat, valoarea medie pentru arboretele situate la peste 1000 m este 0,333. Pentru anul 1995, arboretele situate la altitudini de peste 1000 m, fiind şi pe terenuri cu pantă de peste 35o, figurează ca fiind încadrate în grupa I funcţională (1.2A), supuse regimului special de conservare, situaţie ce contribuie la formarea de structuri pluriene (diferenţa medie de vârstă între elemntele de arboret este de 83,3 ani) respectiv o valoare finală a indicelui foarte ridicată: 0,936.

Prin analizarea descrierilor parcelare pentru anul 1956 s-a observat că doar 7,2% din totalul arboretelor au structură heterogenă, lucru diferit faţă de 1995 când ponderea arboretelor cu structură plurienă a crescut la 33% (figura 5). Pentru anul 1995, arboretele de vârstă înaintată au în proporţie de peste 95% o structură plurienă, cu alte cuvinte între elementele de arboret există diferenţă de vârstă, lucru ce se răsfrânge asupra valorii indicelui, valoarea medie aferentă acestor unităţi amenajistice fiind foarte ridicată – 0,907, fapt ce arată importanţa structurii în valoarea finală a indicelui.

Analiza multivariată a factorilor de influenţă

Valorile indicelui se corelează pozitiv cu tipul de structură, valorile acestuia cresc o dată cu diversificarea structurală a arboretului (tabelul 2), prin acest lucru fiind definit si indicele (tabelul 1), situaţia fiind valabilă pentru ambele momente analizate. Indicele capătă valori ridicate în arboretele relativ pluriene şi pluriene (tabelul 2), unde există diferentă de vârstă între elementele de arboret.

În funcţie de tipul de pădure, indicele arevalori ridicate (0,759) în amestecurile de răşinoase cu fag (tipurile de pădure: 1211,1311, 1412, 4331). Aceste arborete sunt tinere,în primele două clase de vârstă (<40 ani),prezintă o compoziţie diversificată (3,7 specii),în care prin lucrările de îngrijire şi conducere compoziţia actuală nu a fost îndreptată spre cea ţel. Brădeto-făgetele (tipurile de pădure2211, 2212) au nivele de semnificaţie reduse,inferior tipurilor anterioare, unde numărul de specii fiind mai redus (2,2).

Pentru anul 1995, indicele este influenţat pozitiv de înclinarea terenului, valori ridicate fiind pe terenuri cu pantă peste 30o, acestea fiind în proporţie de 68% încadrate în Grupa I funcţională, categoria 2A: “Arborete situate pe terenuri cu înclinare mai mare sau egală cu 30”, încadrate în tipul funcţional T II.

Clasa de producţie influenţează valorile indicelui în mod similar pentru ambele momente analizate, valorile acestuia fiind mai ridicate în arboretele de productivitate inferioara (0,7373- 1956, 0,917-1995) faţă de cele de productivitate medie şi superioară.

Posibilităţi de utilizare a indicelui

Indicele UMF poate fi folosit pentru determinarea diversităţii structurale şi compoziţionale a unei anumite zone (de ex. bazin hidrografic, unitate de producţie, ocol silvic), utilizându-se datele din amenajamentele silvice. În cazul în care sunt disponibile în format electronic amenajamente corespunzătoare suprafeţei de studiu, indicele poate fi calculat cu uşurinţă.

Rezultatele obţinute pot fi analizate pentru perioade mai lungi de timp şi pot indica direcţia de evoluţie a zonei analizate, în raport cu intervenţiile antropice: de la structură echină la plurienă sau invers, de la monoculturi la arborete amestecate sau invers.

În general amenajamentele actuale prezintă avantajul de a fi realizate în format electronic, ocoalele silvice au baze de date cu fiecare unitate de producţie, pentru fiecare unitate amenajistică fiind prezentate caracteristicile structurale şi staţionale ale acesteia, fapt ce reduce într-o mare măsură volumul de lucru. Acolo unde există hărţi în format GIS, valorile indicelui se pot spaţializa (la nivel de parcelă). Cu ajutorul hărţilor se pot aprecia apoi zonele de promovare a amestecurilor, respectiv cele în care monoculturile sunt dominante.

Concluzii

Principalul avantaj al indicelui este, uşurinţa cu care poate fi calculat, nefiind nevoie de lucrări în teren (de ex. inventarieri) datele din amenajamentele silvice constituind suportul principal, cu condiţia ca datele pe care acesta le conţine să refl ecte cât mai bine realitatea din teren. Indicele poate fi utilizat pentru estimări la nivelul unor zone mai mari, la nivel de arboret inventarierile şi indicatorii bazaţi pe acestea rămânând cele mai indicate.

Anexă

Bibliografie

Bell W., Parton J., Stocker N., Joyce D., Reid D., Wester M., Stinson A., Kayahara G., Towil B., 2008. Developing a silvicultural framework and definitions for use in forest management planinig and practice. The Forestry Chronicle 84(5): 678-693.

Collet C., Chenost., 2006. Using competition and light estimates to predict diameter and height growth of naturallz regenerated beech seedling growing under changing canopz conditions. Forestry 79 (5): 489-502.

Drăgoi M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universităţii Suceava, Suceava, 258 p.

Florescu I., Nicolescu N.V. 1998. Silvotehnica. Editura Universităţii “ Transilvania” din Braşov 97-114.

FSC Forest Stewardship Conncil, 2013. Manualul de Proceduri de Management.

Lexerod N., Eid T., 2006. Assesing suitability for selective cutting using a stand level index. Forestry Ecology and Management 237: 503-512.

McElhinny C., Gibbson P., Brack C., Bauhus J., 2005. Forest and woodland stand structural complexity: Its definition and measurement. Forest Ecology and Management 218: 1-24.

Mountford E.P., Savil P.S., Bebber D.P., 2006. Patterns of regeneration on ground vegetation associated with canopz gaps in a managed beechwood in southern England. Forestry 79(4): 389 408.

Rucăreanu N., Leahu I., 1982. Amenajarea pădurilor. Editura Ceres, Bucureşti.

Schall P., Ammer C., 2012. How to quatify forest management intensity in Central European forests. 132: 379- 396.

Schutz J.P., 1999. Close to nature silviculture: is this concept compatible with species diversity?. Forestry 72(4): 356-366.

Skovsgaard J.P., 2000. The UMF-index: an indicator to compare silvicultural practices at the forest or estate level. Forestry 73(1): 81-85.

Abstract

In this article we present the UMF index (Uneven-aged, Mixed, Forest) an index because the forest management, whose values are determined easily, data from management planning are the main support. The study was conducted in the Suha Mare area from Mălini, Suceava county. Wet analyzed stand descriptions for all stands for two periods (1956, 1995), using structural and site characteristics required by index. Data were obtained from management plans of the studied forest area. The index values were calculated for each stand, and its value for the total forest area was determined by summing the values calculated for stand, weighted by stand area. Index values vary between the two periods analyzed (1956, 1995), there are differences from a subplot to another, which is explained by the different treatments applied, the number of tree species and the structural heterogeneity, but also – for 1995 – by functional zoning that changed the forest management. UMF index is a good tool to determine structural and compositional diversity of a given area, using data from forest management plans. The results can be analyzed for longe periods of time and may indicate the direction of evolution of an area in relation with anthropogenic changes: from even-aged structure to uneven-aged, from monocultures to mixed stands.

Keywords: unevere aged, mixed forest, diversity, UMF index, Eastern Carpathians