Cunoscut ca un periculos dăunător al pădurilor de molid, Lymantria monacha a fost depistată în Ocolul silvic Putna în anul 1963 (U.P. II Putnişoara, u.a. 104 A) în stadiul de fluture, pe trunchiul arborilor. De atunci şi până în prezent, deci în decurs de 30 de ani, s-au aplicat diferite metode de depistare, care au permis elaborarea unor concluzii utile pentru practică.

În perioada 1963-1993, întregul personal silvic (pădurari, brigadieri, tehnicieni şi ingineri) a fost anternat în depistarea defoliatorului în stadiul de fluture, prin metodele cunoscute pe atunci, de observare a fluturilor pe trunchiul arborilor în timpul zilei şi la surse luminoase, pe timp de noapte.

Activitatea a fost destul de anevoioasă şi cât se poate de subiectivă, rezultatele fiind consemnate în tabelul 1. Eliminând datele neconcludente s-au putut face primele observatii pe u.a.-uri, cantoane, U.P.-uri şi ocol.

Începänd cu anul 1974, în cadrul Ocolului silvic Putna depistarea dăunătorului Lymantria monacha s-a făcut cu precădere cu ajutorul feromonilor sexuali sintetici, de tip „Atralymon”, produşi de Institutul de Chimie Cluj-Napoca, ai căror compuşi activi au la bază componentele feromonului specific al femelelor nefecundate, care exercită o atracţie puternică asupra masculilor.

Primele experimentări au arătat că pe baza numărului de masculi capturaţi cu ajutorul feromonilor sintetici se pot stabili tendinţele de evoluţie a populatiei, metoda permitând şi o cunoaştere mai bună a unor aspecte legate de biologia dăunătorului (perioada zborului, dinamica populaţiei în raport cu unii factori stationali şi de arboret, etc.).

Faţă de procedeele laborioase şi costisitoare recomandate anterior, care constau în depistarea dăunătorului în stadiul de ou, larvă şi adult (atragerea la surse luminoase sau numărarea periodică a fluturilor pe tu1pini) metoda depistării cu ajutorul curselor feromonale se caracterizează prin uşurintă în aplicare, dovedindu-se în acelaşi timp eficientă din punct de vedere tehnic şi economic.

În acest scop au fost utilizate curse feromonale cu adeziv. Aceste curse s-au fixat pe partea umbrită a arborelui la înălţimea de până la 2 m. La mijlocul panoului s-a fixat nada feromonalä, protejată de o bucată de carton sau material plastic îndoit, pentru a fi ferită de ploaie.

Amplasarea curselor feromonale s-a făcut în toate arboretele pure de molid, cât şi în cele de amestec, molid-fag-brad, de la vârsta de 40 de ani în sus, în interiorul acestora, la 100 m de marginea masivului. La o cursă feromonală au revenit 150-200 ha.

Analiza capturilor de fluturi de Lymantria monacha, făcută pe o perioadă de timp mai mare, arată că zborul acestui dăunător a început în a doua jumătate a lunii iulie şi a continuat până la sfârşitul lunii septembrie.

Maximul de capturi s-a realizat, de regulă, la mijlocul lunii august, ceea ce a coincis şi cu valori ridicate ale temperaturilor. De asemenea, trebuie să ţinem seama că ultimii 5-10 ani s-au caracterizat ca ani destul de secetoşi, cu veri călduroase, având un volum scăzut de precipitaţii.

Datele obţinute pentru această perioadă (tabelul 2) indică fluctuaţii accentuate ale nivelului populaţional, cu tendinţă de scădere în ultimii ani. Astfel, media de fluturi prinşi la a cursă feromonală a fost de 113 în 1986, 81 în 1987, 51 în 1988 şi 35 în 1989. În ce priveşte valorile maxime, în 1986 s-au înregistrat 289 fluturil/panou (u.a. 118 A – U.P. II

Putnişoara), în 1987 3-6 fluturi/panou (u.a. 121 A – U.P. I Putnişoara), în 1989 219 fluturi/panou (u.a. 82 – U.P. I Putna) şi 138 fluturi/panou (u.a. 115 – U.P. II Putnişoara). Faptul că nivelul populaţiei scade în ultimii ani, este reflectat şi prin numărul mic al cazurilor în care s-au înregistrat peste 200 fluturi/panou.

În punctele unde s-au înregistrat peste 200 fluturi/panou s-a făcut depistarea şi în stadiul de larvă.

Asemenea situaţii au fost doar în 11 puncte în 1982, în 9 puncte în 1984, în 14 puncte în 1985, în 12 puncte în 1986, în două puncte în 1987, într-un punct în l988 şi nici un punct în 1989, 1993.

Din cele prezentate mai sus rezultă că depistarea dăunătorului în ultimii 30 de ani s-a făcut atât în stadiul de adult, cât şi în stadiile de ou şi de larvă.

Metodele folosite pentru depistarea adultilor s-au schimbat mult, trecându-se de acum 20 de ani la utilizarea feromonilor sintetici, metoda feromonală fiind mai eficientă din toate punctele de vedere.

Observaţiile făcute arată că deşi s-au înregistrat unele creşteri ale nivelului populaţiilor, mai ales în anii 1982-1990, populaţiile au fost în perioada 1963-1993 în stadiul de latenţă.