1. Avalanşele noului mileniu: un semnal de alarmă?

Pădurile Austriei se pot caracteriza printr-o serie de particularităţi, din care reproducem în continuare.

Acoperă aproximativ 47 % din supra-faţa ţării, ceea ce corespunde la aproape 4 milioane ha, mai mult de jumătate (60 %, respectiv 862.000 ha) fiind situate în Munţii Alpi, de unde rezultă importanţa acestor păduri în materie de protecţie a mediului, fapt de care s-a ţinut seama şi printr-o lege promulgată în anul 1975.

Unele din pădurile cu funcţii de protecţie în total 22 % sunt gospodărite (tabelul 1), între altele cu scopul de a le tocmi, deoarece nu toate corespund în mod satisfăcător cerinţelor.

Pe de altă parte s-a dovedit că stabilitatea pădurilor degradate poate fi ameliorată printr-o gospodărire adecvată, ceea ce implică o reţea suficientă de drumuri forestiere. Se ştie că nu toţi versanţii sunt uşor accesibili (fig. 1), iar reţeaua actuală de drumuri (10 m/ha) sa dovedit insuficientă. Pădurile menţionate mai sus se află, în marea lor majoritate, în posesia statului.

Suprafaţa împădurită creşte anual cu cca. 7700 ha.

Printre deficienţele constatate se pot enumera:

a) regenerarea naturală deficitară aceasta reuşeşte numai pe aproximativ 20 % din totalul arealelor prevăzute, cauzele fiind multiple, de exemplu impactul cervidelor, altitudinea, clima aspră, tratamente silvice inadecvate, etc.; demn de notat şi faptul că păşunatul este practicat pe cca. 82 % din terenurile accesibile;

b) multe dintre arborete se află într-un stadiu de descompunere;

c) daunele cauzate de ungulate în seminţişuri, cu urmarea că unele specii de amestec sunt pe cale de a eliminate. Una dintre acestea este bradul alb, a cărui importanţă ecologică în pădurile montane a fost evidenţiată de silvologi consacraţi (Mayer, 1979);

d) peste o treime din arborete sunt labile;

e) structuri degradate atât cercetările întreprinse, cât şi experienţele făcute au dovedit rolul determinant pe care-l joacă arboretele optim structurate (amestecate, etajate, pluriene) în materie de stabilitate, care, la rândul lor, depind de vârsta arboretelor şi de speciile forestiere.

Marea majoritate a pădurilor, anume 78%, reprezintă însă un factor economic. Acestea sunt şi urmează să fie mai departe gestionate, pe cât se poate, într-un mod optimal, de unde necesitatea unei analize a fondului forestier, în primul rând sub aspect ecologic.

În acest context, nu se pot trece cu vederea un studiu UNESCO, dus la bun sfârşit în cadrul unui aşa numit MAB pro-iect, iniţiat şi finanţat de către Academia Austriacă de Ştiinţe (Hemerobie Österreichischer Waldökosysteme).

După cum am specificat şi în altă parte (Teuşan, 1999), aceste proiecte confirmă ceea ce se ştia din antichitate, şi anume că omul este măsura tuturor lucrurilor, ceea ce este şi cazul pădurilor din Austria. Întrebarea pusă, în ce măsură a modificat omul structura pădurilor virgine sau spre a vorbi ca exegetul în teologie George Racoveanu frumuseţea cea dintâi. Ca bază de plecare s-a luat starea pădurilor (flora, fauna, structura) încă necălcate de picior de om, în măsura în care s-au mai găsit. Este vorba de ceea ce se numeşte potenţialul staţiunii (tabelul 1).

Determinarea gradului de hemerobie, adică a impactului uman, implică nu numai ridicări pe teren, ci şi o serie de expertize şi calcule. Pe baza acestora se stabilesc nouă grade de abatere de la cele date de Dumnezeu, nouă categorii de denaturalizare. Spre a simplifica lucrurile, s-a stabilit următoarea clasificare cu privire la starea ecosistemelor forestiere: naturală, aproape naturală, modificată moderat, modificată puternic, artificială.

Din figura 2 rezultă două aspecte, şi anume: Austria nu mai dispune decât de puţine păduri naturale; însă, în majoritatea cazurilor (66 %), intervenţiile umane nu au fost prea profunde.

În concluzie, fondul forestier reprezintă un bun exploatabil, ţinându-se seama de cerinţele unei gestionări durabile, ceea ce implică o orientare către o gospodărire pe baze ecologice.

3. Pădurile particulare: loc de muncă de prim ordin

Importanţa pădurilor particulare reiese şi din faptul că acestea figurează în fruntea listei în ceea ce priveşte locurile de muncă în silvicultură. Cu toate că în ultimii 15 ani acestea s-au impuţinat cu cca. 25 %, pădurile particulare au rămas mai departe pe locul întâi. Numai un exemplu: din cei 3.334 anagajaţi şi funcţionari silvici, la sfârşitul anului 1996 mai mult de 30 % îşi câştigau pâinea zilnică în pădurile particulare. Ceea ce nu-i de mirare, deoarece pădurile publice (ale satelor, comunelor) nu deţin decât 20 % din totalul suprafeţelor împădurite, restul de 80 % fiind proprietăţi particulare.

Statisticile oficiale disting trei categorii de proprietăţi, şi anume:

O recenzie a proprietăţilor forestiere cu suprafeţe de peste un hectar a scos la iveală faptul că, în anul 1995, o majoritate covârşitoare (96,5 %) a acestora era în posesia unor persoane fizice, suprafaţa medie fiind de 9 ha. Totodată, s-a constatat că 2/3 din proprietăţile menţionate mai sus, deţineau o suprafaţă sub 5 ha.

În ceea ce priveşte numărul proprietă-ţilor cu suprafeţe de peste 200 ha, acesta era de 562, în timp ce de suprafeţe împădurite cu peste 500 ha dispuneau 190 de proprietari.

De notat faptul că în categoriile b) şi c) sunt incluse nu numai pădurile particulare, în sensul strict al cuvântului, ci şi cele comunale, bisericeşti, ale persoanelor juridice etc. Deosebirile dintre cele trei categorii de proprietăţi nu sunt semnificative, ceea ce rezultă şi din tabelul 2.

4. Perspectivele de viitor ale pădu-rilor particulare

O altă şansă a pădurilor sub 200 ha (“Mica pădure”), ca perspective de viitor, este relaţia favorabilă dintre creşteri şi tăieri.

Din datele de mai sus rezultă că indiferent de natura proprietăţii, exploatările au rămas sub posibilităţi, de situaţia cea mai favorabilă bucurându-se cele sub 200 ha întindere, unde nu au fost exploatate nici două treimi din posibilităţi.

Dar să nu uităm speciile forestiere. Se ştie că în regiunile muntoase ale Austriei, partea leului revine molidului, o situaţie în acest sens prezentându-se în tabelul de mai jos.

5. Reversul medaliei

Din tabloul prezentat mai sus, s-ar putea desprinde imaginea unei Felix Austria, a unei Austrii fericite, cel puţin în domeniul pădurilor particulare. În realitate, multe dintre acestea sunt departe de ideal.

Iată numai câteva semne de întrebare. Primul, numărul crescând al proprietarilor dezinteresaţi, de unde sarcini suplimentare pentru ministerul de resort; e vorba de a găsi căi şi mijloace eficiente în vederea promovării asociaţiilor forestiere.

Apoi, proprietarii de păduri particulare sunt o minoritate fără influenţă politică, în acelaşi timp cresc pretenţiile societăţii faţă de pădure. Drepturile de proprietate sunt din ce în ce mai scobite, mai ales prin prescripţiile referitoare la protecţia naturii.

Alte probleme: eco-certificarea, apoi lipsa unor date statistice la proprietatea particulară din Austria, mai ales în ceea ce priveşte proprietăţile mărunte cu o supra-faţă mai mică de un ha aici intrând şi cele mai mari, aparţinând unor persoane juridice; datele statistice disponibile ridicate în cadrul unor obiective reprezentative, sunt mărginite, cu alte cuvinte, valabilitatea lor este relativă.

În rezumat, putem spune că mica proprietate forestieră necesită încă multe ameliorări. Rămâne de văzut în ce măsură actuala organizare a pădurilor statului va corespunde aşteptărilor.

Aşa numitele Österreichische Bundes-forte, pădurile statului, au fost create prin lege în anul 1925, fiind în primul rând proprietăţile fostei monarhii şi a fondurilor religioase. În decursul ultimelor decenii, s-au făcut câteva reforme, vizându-se diminuarea cheltuielilor administrative prin reducerea personalului. Rezultatele puţin satisfăcătoare, împreună cu suflul privatizării, care a cuprins unele ţări din apusul Europei, au dus şi în Austria la transformarea administraţiei susnumitelor păduri într-o societate pe acţiuni (Öbf AG), deci la o privatizare, aceasta cu începere din ianuarie 1997. Ţinem să precizăm că pădurile rămân în continuare în proprietatea statului. Acţiunea a fost pregătită în mod sistematic, promotorul ei fiind inginerul Richard H. Ramsauer, amănuntele fiind descrise în cadrul unui colocviu la universitatea din Freiburg, la 15 iunie 1999. Este vorba de o măsură radicală, urmărită cu mult interes ? şi scepticism ? şi de Germania unde, de altfel ca şi în Austria, fiecare land este independent în domeniul silviculturii. Cert este însă faptul că universitatea din Freiburg Germania a conferit sus-numitului inginer premiul ABETZ, dotat cu 5000 Euro pentru merite în domeniul pădurilor particulare.

Reamintim, în acest context, că problema privatizării pădurilor statului a fost obiectul multor dezbateri şi publicaţii. Majoritatea slujitorilor pădurii înclină spre o modernizare a administraţiei fără a trece la o privatizare. După un alt studiu4 privatizarea pădurilor nui de conceput în cadrul unei reforme a întregii administraţii.

Bibliografie

Mayer, H., 1979. Zur waldbaulichen Bedeutung der Tanne im mitteleuropäischen Bergwald. Der Forst – und Holzwirt, nr. 16.

Teusan, A., 1999. Programul “MAB”, turismul, omenia si omul. Padurea noastra, nr. 415/06.

Ramsauer, R.H., 1999. Die Forst-AG- Österreichs Organisation der Staatsforste für das beginnende Jahrtausend. Forst un Holz, 19.

Rümler, R., 1999. Privatisierung der Landesforstveraltung: Konseqenz aktueller Konzepte der Verwaltungsmodernisierung -Magister-arbeit. Deutsche Hochschule für Verwaltung-vissenschaften, Speyer, 57 p.

Autorul. Dr. rer. nat. Aurel Teuºan, Forst-Chemie, D-7822 Ettenheim. Poate fi contactat prin intermediul redacþiei.