La marginea poienii, sub cerul printre stelele căruia se risipesc scânteile focului, voinicii îşi pândesc tăcerea. Luminile jucăuşe, aruncate de flăcările stăruitoare, alungă la răstimpuri întunericul de pe chipurile imobile şi încruntate. Fârtaţii, la fel de gânditori, privesc măcinaţi de griji la bucata de slană care sfârâie ademenitoare deasupra vetrei.

– Iuuu ! Cuţit, cuţit, cuţit ! De trei ori te-am ascuţit / Pe o tocilă de fier / Să-1 jupoi pe braconier, măăă !

Răcnetul ţâşnit viguros din gâtlejul celui mai scund îi făcu pe ceilalţi să tresară înfioraţi. Câţiva îşi duseră mâinile la cingătoare, dar numaidecât îşi reprimară gesturile socotindu-le inutile.

– Taci, mă! Vrei să te audă potera ? Te înhaţă una-două pentru tulburarea liniştii publice, îl dojeni pe cel ce strigase haiducul cu probleme de personal.

Cel interpelat ridică plictisit din umeri:

– Păi altfel eu cum să-1 sperii pe braconier, că pe el nu-1 înhaţă ?!

– Nu-1 înhaţă pentru că braconierul nu tulbură liniştea publică…

– Da! Dar cu liniştea păduri.i cum rămâne? se încăpăţânează haiducul cu probleme de vânătoare.

– Ei, îl mai înhaţă din când în când, încercă să-1 tempereze haiducul cu probleme de fond forestier.

– Şi imediat îi dă drumul, se enervă celălalt.

– Păi pentru asta nu este lege … Sau este … Adică … Mă rog … Uite ce e, nu mă mai încurca şi tu, fârtate. Una este liniştea publică şi alta liniştea pădurii. Încă nu ţi-a intrat democraţia în cap ?!

Slana sfârâi scurt deasupra jeraticului şi toţi tăcură câteva clipe.

– Mă, eu una o ştiu, că de când a fost pădurea codru şi viceversa, la noi s-au oploşit în ea tot soiul de lotri, că doară se ştie că-i codrul frate cu românul, se supără mai abitir haiducul cu probleme de vânătoare. Şi apoi, legea, câtă o fi ea, s-a oprit mereu la marginea pădurii. Dincolo de lizieră e musai nevoie de doi martori. Că dacă nu-s martori, nu, poate fi lege, degeaba umblăm să facem noi dreptate: Dreptatea fără lege s-a numit din moşi-strămoşi haiducie !

– Ai, mă, răbdare ! Se votează până la urmă şi CODUL SILVIC, cercă să-1 liniştească haiducul cu probleme de protecţie.

– Când, mă, când ? De când îl tot analizează ba unii, ba alţii, mi s-a indexat leafa de vreo şapte ori şi tot mai sărac am rămas de fiecare dată. Până şi codul ăla al lui Hammurabi a fost descifrat mai repede decât 1-au citit aleşii pe al nostru. Până ce l-or vota, naiba ştie dacă a mai rămâne pădure. Tu de Forum Maritime nu ai auzit, hai ?

– Mă, ai grijă, ţi-am zis că te-o auzi careva şi-mi dai pe urmă de lucru, se văită haiducul cu probleme de personal. Ai răbdare, că abia s-a rezolvat şi problema aceea urgentă cu drepturile bărbaţilor bărbătoşi. Poate se iau în ordinea importanţei.

– Mă, eu ştiu că românului i-a plăcut de când e el pădurea …

– De asta mi-e şi mie frică, sări haiducul cu probleme de proiecţie.

– Ia nu mă întrerupe ! Haiducii neam de neamul lor nu s-au speriat de timpuri …, vru să continue haiducul cu probleme juridice.

– Da’ ce, astea-s timpuri ? murmură haiducul cu probleme de protecţie. Scoate, mă, slana de pe foc, se oţărâ haiducul cu probleme de investiţii. Gata, ajunge pentru azi ! Să ne mai rămână de mirosit ceva şi mâine, fraţilor ! Fiţi economi !

Noaptea se adâncea din tării către tăciunii dogorâtori ce luminau slab feţele îngrijorate ale fârtaţilor. Timpul se scurgea leneş şi stăruitor, cu resemnarea drumeţului ce mai are de mers cale lungă.

– Hm, zise într-un târziu, aşa, ca să mai spargă liniştea, haiducul al şaptelea …