În pădurile Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei se aplică de 60 ani încoace metodele cele mai moderne de gospodărie silvică. În consecinţă din datele ce ne stau la dispoziţie din cursul acestei perioade – care este destul de îndelungată – se pot trage cele mai importante conclusi- uni referitoare la felul cum s’au executat exploatările şi regenerările şi cum ar fi bine să se execute ele pe viitor.

Razele solare cari ajung şi sunt absorbite de sol, au efecte diferite, după unghiul pe care-l fac cu panta terenului şi după faptul dacă solul este împădurit sau gol. În locurile goale cu înclinaţia expusă spre sud, unde aceste raze pot face un unghi chiar de 90⁰ cu suprafaţa terenului şi deci sunt absorbite în întregime de câtre sol, se observă o mare scădere a umidităţii. Dacă în locurile astfel situate pădurea se exploatează deodată, regenerarea acestor suprafeţe întâmpină mari dificultăţi. Pentru învingerea acestora este recomandabil a executa lucrările de regenerare în aşa fel încât să avem mai multe şanse de reuşită.

În privinţa modului cum ar trebui să fie constituite arboretele, poate să ne servească ca exemplu tehnica metalelor şi anume când este vorba de întrebuinţarea lor pură. S’a dovedit că aliajele sunt mai rezistente decât metalele pure, aşa că în tehnică se între­buinţează aproape exclusiv acestea, începând cu fierul şi oţelul până la metalele preţioase. Aceleaşi constatări s’au făcut şi în domeniul silviculturii unde arboretele ames­tecate sunt mult mai rezistente contra peri­colelor în tot timpul existenţei lor.

Regenerarea parchetelor ar trebui să urmeze aceeaşi cale, mai ales în cazuri difi­cile. Este bine să se înfiinţeze pepiniere volante în apropierea arboretelor cari sunt prevăzute spre exploatare în anii ce urmează, astfel încât să dispunem la timp şi în imediată apropiere de pueţii necesari. Afară de aceasta se recomandă următorul procedeu: Plantaţiunile se vor executa cât se poate de des şi mai ales în apropierea tulpinelor executându-se în anumite locuri şi sămănături în cuiburi. Locurile unde se execută sămănăturile sau plantaţiunile se vor mobiliza, iar stratul de humus se va amesteca cu pământul mineral. Pe această cale se intensifică aerisirea solului, humusul se descompune mai repede, iar substanţele nutritive au posibilitatea să se disolve mai repede în apă, astfel ca şi trecerea lor în cir-culaţia sevei prin rădăcinile pueţilor să se facă mai curând.Din aceste pepiniere volante putem scoate şi pueţii necesari pentru complectările arboretelor tinere.Afară de toate aceste avantaje ce prezintă pepinierele volante, mai trebue menţionat şi acela că în acest mod avem posibilitatea de a regenera parchetele fără prea mari cheltu­ieli înainte de a se fi instalat periculoasa floră nitrofilă.Dacă regenerarea nu reuşeşte în primii zece ani, atunci complectările prezintă mari dificultăţi. În astfel de parchete stratul de humus în stadiul de descompunere, favorizează foarte mult instalarea buruenilor. Acestea cresc atât de des încât nu ne lasă nici o perspectivă de a vedea vreodată această suprafaţă în stare regenerată. Cu încetul şi numai în puţine locuri pueţii reuşesc a trece cu vârful lor peste această pătură vegetală, ceeace are ca urmare faptul că o parte a pueţilor devin preexistenţi. Astfel de arborete se închid foarte greu şi rămân în general rare, crăcoase şi neuni­forme în privinţa vârstei şi a dimensiunilor.Voiu încerca să evidenţiez în mod mai detaliat desavantajele arătate ale modalităţii de tratament „codru cu tăieri rase” în baza exploatărilor executate în pădurile Fondului bisericesc dela anul 1878 încoace.Există un amenajament provizoriu al pădurilor ocolului silvic Putna pentru dece­niul 1878-1887. Revoluţia fiind de 120 ani proporţia claselor de vârstă în acest ocol a fost următoarea:

Pe vremea aceea n’au avut loc exploatări mai însemnate. Ceeace a doborât vântul în secolul precedent este cuprins în clasele de vârstă I-a până V-a. Arboretele de peste 100 ani predominau în acest ocol silvic cu 9.853,06 ha, ceeace înseamnă că pe 100 ha suprafaţă păduroasă, clasa VI-a de vârstă a fost reprezintată cu 89 ha.

O stare aproape identică găsim în ocolul silvic Vicovul de Sus. Amenaj amentul provizoriu pentru deceniul 1879-1888 prevede o revoluţie de 1 20 ani, care mai târziu a fost redusă la 100 ani. Pădurile acestui ocol au fost administrate de către Herghelia Statului din Rădăuţi. Nu existau drumuri de scoatere, iar lemnul s’a vândut numai pe arbori, populaţiei din împre­jurime. Este deci explicabil de ce arboretele de peste 1 00 ani preponderau în acest ocol, ceeace reesă din graficul următor al pro­porţiei claselor de vârstă.

Excedente în proporţie aproape egale de arborete bătrâne (pe 100 ha suprafaţă păduroasă cca. 90 ha arborete din clasa a Vl-a de vârstă) erau pe vremea aceea încă în următoarele ocoale silvece: Marginea, Straja, Falcău, Brodina, Frasin, Stulpicani, Ostra, Gura-Homorului, Mănăstirea-Homorului, Moldoviţa şi Argel.

În aceste ocoale excedentul arboretelor bătrâne a fost atât de mare, încât clasa a Vl-a de vârstă ajungea pentru a putea exploata posibilitatea normală pe timp de 100 ani; abia după acest interval de timp s’ar fi epuizat.

Pădurile acestor ocoale erau greu accesi­bile. Dacă cineva intenţiona să viziteze arboretele din partea superioară a unei văi mai lungi, era nevoit să se scoale de dimineaţa, pentru a ajunge seara acolo, ceeace în situaţia de azi se poate face pe jos în 2 până la 3 ore. Talvegul era acoperit cu doborâturi şi rupturi de vânt cari făceau ca înaintarea să de­vină foarte anevo­ioasă.

Lucrările de ame­najare pentru ame- najamentele provi­zorii se reduceau la alegerea şi ridicarea în plan a suprafe­ţelor, cari urmau să fie trecute în planul special de exploa­tare. Având în vede­re surplusul arboretelor bătrâne acest lucru nu era tocmai simplu. Pentru a putea scoate pro­dusele lemnoase din pădure, era necesar a se construi drumuri şi mai târziu căi ferate foresti­ere, care la început se exploatau prin tracţiune animală. În orice caz era mult de lucrat şi multe probleme se cereau rezol­vate. Cine s’ar fi gândit atunci că după un timp relativ scurt de 40-50 ani suprafaţa arboretelor bătrâne se va reduce în aşa fel, încât să se pună întrebarea dacă Fondul va mai putea produce pe un timp mai îndelungat din pădurile sale, aceleaşi venituri anuale constante cari au fost mai înainte.

În baza amenajamentelor provizorii s’au încheiat pe la anul 1890 – în scopul mării veniturilor – contracte mai mari pentru exploatarea lemnului. Pe această cale s’au schimbat succesiv pădurile în ce priveşte vârsta lor şi chiar în anul 1896 proporţia claselor de vârstă prezintă un aspect cu mult modificat.

Rezultă deci că clasa I-a de vârstă a ajuns suprafaţa normală în urma exploatărilor executate în timpul trecut. Suprafeţele cari sunt indicate în tabloul de mai sus, sunt destul de exacte, căci până atunci amenajamentele s’au perfecţionat în aşa fel încât s’au făcut delimitări minuţioase între arborete, după specie, vârstă, consis­tenţă şi clasă de fertilitate.

După anul 1890 s’a început şi constru­irea căilor ferate forestiere, continuându-se simultan şi construirea drumurilor şoseluite în pădure. Acest lucru a dat Fondului posi­bilitate de a micşora suprafeţele parchetelor şi a le distribui în toate părţile ocoalelor sil­vice. Aceste suprafeţe până atunci erau câte odată prea întinse.

În anul 1892 Fondul bisericesc a primit un ordin de la Ministerul de Agricultură, în care se aprobă o posibilitate mai mare de cât cea normală în acele ocoale silvice, unde surplusul arboretelor de peste 1 20 ani era îndeosebi mare. Acest plus ce s’a aprobat a se exploata a fost fixat pentru fiecare ocol silvic în mod precis.

După 10 ani, adică în anul 1906, pro­porţia claselor de vârstă pentru toate ocoalele silvice era următoarea:

În urma exploatării în arboretele bătrâne a posibilităţii din deceniul expirat, clasa I-a de vârstă arată un excedent mare. Prima clasă de vârstă din anul 1896 a cedat până la anul 1 906, numai puţin clasei a 2-a de vârstă.

Se evidenţiază şi aici că modalitatea de tratament a codrului cu tăieri rase încarcă foarte mult prima clasă de vârstă, iar par­chetele regenerate ajung în clasa II-a de vârstă cu mult mai târziu de cât ar trebui să fie. Atunci şi în anii următori s’au făcut mari sacrificii pentru regenerarea parche­telor, necunoscându-se încă destul de bine dificultăţile cari se opun regenerărilor în cadrul acestei modalităţi de tratament a codrului cu tăieri rase.

Din cauza războiului mondial atât exploatările cât şi regenerările s’au redus mult. După războiu urmează din nou exploatări intensive cari în primii ani, în multe ocoale silvice, se reduceau numai la exploatarea arboretelor vătămate sau rărite în timpul războiului. Cu criza economică s’au micşorat foarte mult şi exploatările.

Urmează proporţia claselor de vârstă din anul 1934. Aici era posibil a subîmpărţi prima clasă de vârstă şi a arăta suprafaţa parcelelor cari sunt destul de bine regen­erate. Acestea se pot presupune cu sigu­ranţă că vor trece în următorii 10-15 ani în clasa II-a de vârstă.

Şi aici se evi­denţiază faptul că parchetele în curs de regenerare rămân prea mult în clasa I-a de vârstă. Scăderea clasei a Vl-a de vârstă se cifrează la 11 %. Cu acelaşi procent a crescut clasa II- a de vârstă.

Schimbările în clasele de vârstă IlI-a, IV-a şi V-a sunt foarte mici.

În totalitatea lor ele reprezentau în anul:

1896 …………………………… 25%

1906 …………………………… 20%

1934 …………………………… 22%

Aceste schimbări mici în clasele medii de vârstă dau un indiciu precis proprietaru­lui acestor păduri, asupra căii ce are de urmat pentru ca să obţină o rentă anuală pe cât e posibil egală, în scop de a avea banii necesari, cum este cazul Fondului, pentru biserica ortodoxă română.

Deci pentru Fond este o necesitate vitală de a aştepta cu exploatarea arboretelor din clasele de vârstă III-a, IV-a, V-a şi a VI-a până ce au ajuns la exploatabilitate arboretele din clasa II-a, ceeace va avea loc în mediu după 80 ani.

Cu acest fapt stă în strânsă legătură condiţia ca prevederile din amenajamentele aprobate să fie întocmai executate. Acest lucru este greu având în vedere că azi arboretele bătrâne au un volum cu mult mai mic de cât aceleaşi arborete din anul 1 906. Vina principală a acestui fapt o poartă mâna omului şi mai puţin natura.

Acum 30-40 ani, când pe 100 ha suprafaţă păduroasă se aflau 80 ha arborete bătrâne, mulţi specialişti erau de părere că aceste arborete nu mai cresc în volum şi prin urmare ar fi bine de exploatat şi în locul lor de creat arborete cu o creştere viguroasă. Ca şi atunci, şi în ultimul timp s’au găsit mulţi ce susţineau acest lucru, însă după experienţele ce le-am făcut

până acum cu regenerările în cazul codrului cu tăieri rase acest desiderat a căzut în desuetudine.

Prin revizuirea amenaj amentelor se constată în fiecare an, că cea mai mare parte a arboretelor bătrâne mai are o creştere oarecare. Ele mai pot rămânea în picioare încă cel puţin 30-40 ani cu condiţia însă de a nu le slăbi rezistenţa prin exploatări anticipate.

Cu ocazia revizuirilor periodice ale amenajamentelor este datoria serviciului de amenajare de a nu lua în planul special de exploatare arboretele bătrâne cu creştere încă destul de activă.

Pentru a asigura o rentă anuală egală se va proceda la calculul posibilităţii anuale precum am mai menţionat în modul următor: arboretele din clasa de vârstă a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a se vor exploata într’o perioadă de 80 ani, până ce arboretele ce au azi o vârstă de 30-40 ani – adică clasa II-a de vârstă – vor ajunge exploatabili. Prin urmare, posibilitatea anuală calculată după acest principiu este următoarea (datele sunt luate din ultima tabelă): 26.001,47 + 12.901,77 + 12.700,74 + 66.886,28 = 118.490,26 : 80 = 1 481,13 ha posibilitate anuală faţă de o posibilitate normală de 1.911,78 ha. Posibilitatea reală este de fapt ceva mai mare fiindcă unele ocoale au o revoluţie de numai 100 ani. Astfel posibili­tatea pentru anul 1934 era de 1.680 ha.

Prin valorificarea produselor lemnoase de pe această suprafaţă se poate realiza bugetul Fondului de circa 80.000.000 lei fără a avea nevoe de o posibilitate mai mare, dacă stă la baza întregii gestiuni tendinţa de a mări pe cât e posibil veniturile Fondului printr’o utilizare şi valorificare mai bună a produselor lemnoase.

Vom arăta pe scurt în cele ce urmează, unde ajungem dacă exploatăm arboretele bătrâne mai curând decât ar trebui.

Dacă presupunem – şi această pre­supunere se va realiza foarte probabil – că în următorii 20 ani am exploata arboretele din clasa VII-a de vârstă, posibilitatea anuală ar fi deci de 54.732,58 : 20 = 2.736,63 ha.

După aceşti 20 ani arboretele din clasa VI-a de vârstă – cari actualmente au în mediu 110 ani – vor fi exploatabile cu o vârstă medie de 130 ani. Dacă am intenţiona a le exploata în 1 0 ani, posibilitatea anuală ar fi de 12.153,70 : 10 = 1.215,37 ha.

După aceşti 30 ani vine la rând tăierea arboretelor din clasa V-a cu o vârstă actuală de 90 ani în mediu, iar vârsta lor ar fi atun­ci de 120 ani. Dacă am exploata şi acestea în 1 0 ani, posibilitatea anuală ar fi de 12.700,74 : 10 = 1.270,07 ha.

Dacă vor trece şi aceşti 40 ani, ar veni la rând tăierea arboretelor din clasa IV-a de vârstă cu 12.901,77 ha cari au în prezent în mediu 70 ani. Aceste arborete s’ar exploata deja la o vârstă de 110 ani.

Chiar după epuizarea arboretelor din clasa VII-a de vârstă, rezultă o posibilitate anuală de 1 .200 ha rotund. În acest mod ar fi exclusă orice posibilitate de a realiza bugetul de azi.

La sfârşit sunt anexate câteva tabele arătând schimbările cari au avut loc în arboretele de peste 1 20 ani în ce priveşte suprafaţa şi volumul lor, pentru toate ocoalele silvice. Din coloana 5-a rezultă procentul cu care participă suprafaţa arboretelor de peste 1 20 ani la suprafaţa totală a pădurii, prin urmare se poate con­stata şi reducerea lor în decursul anilor. S’au exceptat numai acele ocoale în cari exce­dentul acestor arborete nu este mare. În ulti­ma coloană se găseşte volumul mediu la hectar pentru întreaga suprafaţă păduroasă a fiecărui ocol.

Descreşterea volumului lemnos în pădurile Fondului bisericesc, care rezultă din acest tablou, are o importanţă foarte mare. Se evidenţiază foarte clar tendinţa de desfiinţare ce s’a îndreptat, şi se îndreaptă asupra arboretelor bătrâne cari din an în an scad în suprafaţă şi în volum. Pe de altă parte nu este posibil a regenera suprafeţele exploatate cu mijloacele ce ni se pot pune la dispoziţie. Se vede deci că pericolul, care împiedică desvoltarea pădurilor, ameninţă din două direcţii.

Cu ocazia revizuirii amenajamentelor se determină volumul arboretelor cari probabil vor fi trecute în planul special de exploatare prin inventarierea tuturor arborilor, şi anume se formează clase de diametre din 2 în 2 cm. Cu această ocazie se constată ade­seori că volumul la hectar a scăzut cu mult faţă de volumul estimat cu 1 0 ani înainte şi prin urmare descreşte şi posibilitatea pe volum la aceeaşi suprafaţă.

Serviciul de amenajare face toate sforţările ca renta anuală să nu scadă prea de timpuriu sub nivelul care ar periclita buge­tul Fondului.

Tabloul următor arată după ocoale sil­vice, cele expuse mai înainte. Descreşterea masei lemnoase medii la hectar – arătată în ultima coloană – este de mare importanţă pentru proprietarul pădurii. După cum s’a mai spus şi înainte, cauzele acestui fapt se datoresc motivului că arboretele bătrâne se exploatează prea repede iar regenerarea par­chetelor progresează prea încet. O altă cauză mai este faptul că clasele mijlocii de vârstă – III, IV şi V – sunt prea mici în suprafaţă. Masa şi creşterea lor este prea mică şi influenţează din cauza aceasta numai într’o măsură foarte puţin însemnată masa lemnoasă medie la hectar.