Cel mai mare folos pe care lemnul l-a adus omului este cel al focului, element misterios care a constituit cea dintâi dovadă a puterii acestuia pe pământ. Cea mai simplă şi îndelungată metodă de aprindere a focului a fost aceea prin frecarea între ele a două lemne uscate. În toată Europa Centrală, până în secolul al XVII-lea, majoritatea caselor ţărăneşti se luminau cu torţe de lemn. Curând, datorită grăsimilor şi huilei (P. Deffontaines, 1933) lemnul a încetat de a mai fi folosit ca sursă de lumină, el căpătând un rol important în lupta omului contra frigului. În evoluţia istorică a folosirii lemnului de foc (Thomasius, H., 1981) se conturează trei etape principale: prima, aceea în care lemnul a fost de neînlocuit şi care începe din cele mai vechi timpuri, continuându-se până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în care lemnul şi cărbunii de lemn erau singurii purtători de energie calorică pentru încălzit locuinţe, prepararea hranei şi prelucrarea metalelor, a doua epocă este aceea a înlocuirii treptate a lemnului la foc cu alte materii prime şi care începe de pe la mijlocul secolului al XIX–lea, continuându-se până în zilele noastre. În această perioadă lemnul do foc este parţial înlocuit cu cărbune, petrol şi gaze naturale, iar a treia este epoca dezvoltării energiei nucleare, a energiei solare, eoliene, geotermică, a fluxului şi refluxului mărilor şi oceanelor etc., care apare datorită reducerii resurselor de cărbune şi petrol pe plan mondial.

Contrar normelor ecologice în această perioadă atenţia se îndreaptă şi spre folosirea la foc a dendromasei lemnoase ca: rădăcini, cioate, coajă, frunze, crăci, etc.

Pe plan mondial cca 100 mil. oameni din ţările slab dezvoltate sunt afectaţi şi confruntaţi zilnic cu problema lemnului de foc, suferind o lipsă acută a acestuia. Este vorba de unele ţări din Africa, America Centrală şi Asia (îndeosebi Himalaya). In unele cazuri, cum ar fi Burma, un braţ de lemne de foc costă salariul pe o zi de lucru şi tot salariul pe o zi trebuie să-1 dea o familie pentru cerinţele ei de lemne de foc pentru trei zile. La piaţă, în unele ţări se vinde pentru foc şi gunoiul (bălegarul de la animale). In Pakistan, 2 kg de gunoi (bălegar) costă tot atât cât 1 kg de făină. In unele zone prepararea hranei costă tot atât cât conţinutul oalei, cu tot cu fiertura respectivă.

Dar lemnul de foc nu este folosit nu numai pentru încălzire şi menajul casnic, ci şi în unele ramuri industriale (Enters, Th., 1990). In unele ţări, energia obţinută prin arderea lemnului este folosită la uscarea ceaiului sau tabacului, pentru afumarea peştelui, la fierberea berii, la fabricarea cărămizilor, ţiglei, în metalurgie, olărie etc. FAO a stabilit că pentru uscarea producţiei de tabac de pe 1 ha de teren sunt necesari cca 50 m² lemn de foc. Folosirea lemnului de foc în unele ramuri industriale poate duce la intensificarea despăduririlor în unele zone.

Tradiţional, în unele zone femeile sunt cele care se ocupă cu procurarea lemnului de foc, a materiilor folosite la foc cum ar fi bălegarul uscat. De multe ori, ele trebuie să parcurgă ore întregi, zeci de km, cu o traistă pe umăr şi cu un baston cu cui la capăt în căutarea şi recoltarea bălegarului uscat al diferitelor animale sălbatice (antilope, girafe etc.) din pustiurile africane. În aceste zone de la tropice, despăduririle şi defrişările care se produc au ca pricină procurarea lemnului de foc din resturile care rămân în urma exploatărilor abuzive care se fac.

În Europa, criza de energie calorică a determinat experimentarea şi crearea unor aşa numite culturi forestiere energetice, cum ar fi cele de tip short-rotation, cu cicluri de 8-12 ani şi mai apoi culturi de tip mini-rotation, cu cicluri de 1-5 ani (Giurgiu, V. 1982).

Instalarea acestor culturi se face prin butăşire pe terenuri plane, mai umede, cu soluri profunde, speciile forestiere folosite fiind plopii, sălciile şi aninii. Desigur că aceste culturi speciale prezintă şi unele dezavantaje prin aceea că epuizează rapid fertilitatea solurilor, necesită cheltuieli de combatere a dăunătorilor, precum şi terenuri apte pentru culturile agricole etc.

Aceste soluţii constituie alternative la rezolvarea parţială a deficitului energetic care se manifestă pe plan mondial, ele trebuind încă a fi temeinic analizate şi cercetate.

In unele ţări europene – Polonia, Finlanda ş.a. – s-a preconizat ideea folosirii în scopuri energetice a biomasei din rădăcini şi cioată. Aceste ţări însă au păduri întinse, situate pe terenuri plane şi nisipoase, unde scoaterea parţială a cioatelor se poate realiza fără implicaţii deosebite din punct de vedere ecologic, economic şi tehnic.

In condiţiile ţării noastre însă, cu terenuri în pantă şi friabile, scoaterea cioatelor şi rădăcinilor ar echivala cu o catastrofă ecologică cu mari implicaţii economice. Aceste cioate şi rădăcini constituie o adevărată armătură biologică, necesară stabilităţii versanţilor împotriva erodării solurilor şi alunecărilor de teren.

Deşi suntem într-o zonă cu multe păduri, şi în judeţul Suceava lemnul de foc constituie a problemă, nu una uşoară, atât pentru populaţia de la oraşe, cât şi de la sate. După pâine şi apă, după cum spunea Dan, I. (1943) lemnul de foc este elementul natural cel mai căutat. In zona montană aproape 6 luni de zile pe an locuinţele trebuie încălzite. Dar nu numai despre aceasta este vorba, ci şi de prepararea hranei oamenilor şi a unor animale.

In perioada antebelică, în lunile târzii de toamnă, ca şi în timpul iernii, se puteau vedea coloane întregi de căruţe încărcate cu lemn de foc, numai lobde de fag – care se înşiruiau pe drumul ce duce de la pădurile Ocolului silvic Marginea, respectiv Codrul Voivodesei la Rădăuţi. Pe atunci, lemnul de foc era singurul combustibil folosit în centrele urbane din această zonă, nu numai în cele rurale.

În prezent, în zona noastră lemnul de foc se foloseşte tot mai mult în centrele urbane la încălzitul locuinţelor şi la prepararea hranei, deşi acestea au încălzire centrală. Dacă am vedea ce lemn se foloseşte la foc în oraşele si satele noastre din zona montană ne-ar umple inima de durere: lemn de lucru răşinoase, de molid îndeosebi, dar şi de fag de cea mai bună calitate, lemn de cherestea, se taie şi i se dă la foc. În orice caz, este o mare risipă care se face în acest fel şi care trebuie să fie stopată.

Acest lemn, dacă 1-ar avea oamenii de pe Bărăgan, de exemplu, sau chiar şi din zonele mai de şes ale judeţului Suceava – care folosesc la foc paiele, cocenii şi alte deşeuri agricole – şi-ar face case frumoase din el, şi-ar acoperi multe nevoi ale gospodăriei lor etc.

Nu putem spune că în pădurile noastre nu mai este lemn de foc (Ichim, R., 1988 şi 1993, dar oamenii vor să-1 obţină din locurile cele mai apropiate, dacă s-ar putea să fie chiar pe marginea drumurilor, pentru a fi mai uşor de recoltat. Din pădurile apropiate însă, lemnul de foc s-a epuizat şi este necesar a se avansa mai în adâncul maselor forestiere, ceea ce nu le convine.

În orice caz fagul şi mesteacănul sunt speciile cele mai solicitate, fapt care se poate constata în toate pădurile din apropierea oraşelor Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei îndeosebi, unde nu se mai găseşte.

Este un mare păcat să dai la foc un arbore sănătos, căruia i-au trebuit l00 de ani ca să crească, pentru ca apoi să-1 transformi în cenuşă. Ar fi necesară formarea unei conştiinţe cetăţeneşti în această privinţă, o popularizare şi o lămurire pe toate căile a cetăţenilor. In afară de presă, radio şi televiziune, şi silvicultorilor le revine această dificilă misiune.

In general, prin lemn de foc înţelegem lemnul care este inapt ventru alte întrebuinţări, datorită prezenţei putregaiului de diferite tipuri, care-i afectează calitatea. La molid îndeosebi putregaiul roşu este cel mai frecvent, care influenţează calitatea lemnului. In zona noastră, unde majoritatea pădurilor sunt de răşinoase, de molid îndeosebi, datorită metodelor de gospodărire practicate în ultimul deceniu din cauza rănilor provocate la arbori de vânat prin cojiri şi roaderi, prin rezinaj sau exploatare frecvenţa arborilor cu putregai s-a intensificat. De altfel, o mare parte din lemnul de molid care merge la foc nu se datorează crăcilor sau grosimii sale, ci numai deprecierilor datorate diferitelor ciuperci.

Chiar şi în zona noastră, cea mai bogată în păduri, lipsa lemnului de foc, care este foarte scump şi în general inaccesibil multor oameni de la sate, îi determină pe aceştia, membrii unei familii – de exemplu 3-5, câţi sunt – să se adune în timpul iernii şi să locuiască într-o singură cămăruţă, de regulă în bucătărie, unde-şi prepară şi hrana. Spaţiul acesta însă, de câţiva m², este insuficient pentru starea de sănătate a oamenilor. De aici, unele boli care încep să reapară, cum ar fi tuberculoza

După cum se vede, problema lemnului de foc are numeroase implicaţii economice şi sociale, nu numai în ţara noastră, ci şi în alte părţi ale ţării, îndeosebi în zonele lipsite de vegetaţie forestieră.

Cauzele crizei lemnului de foc sunt numeroase (Giurgiu, V., 1982) dar, în principal, ar fi următoarele: creşterea numerică a populaţiei, accentuarea crizei energetice (petrol, gaz metan, cărbune, etc.), intrarea în funcţiune a marilor combinate de industrializarea lemnului, care a accentuat reducerea substanţială a consumului lemnului do foc, majorarea gradului de valorificare superioară a masei lemnoase din exploatările forestiere, care a dus la scăderea ponderii lemnului de foc în ansamblul producţiei de lemn, despăduririle masive din unele zone.

Măsuri pentru atenuarea efectelor crizei lemnului de foc

Pentru a diminua efectele acestei crize se preconizează următoarele măsuri:

– crearea unor culturi forestiere pe malul apelor, pâraielor şi pe terenuri degradate sau inapte pentru agricultură, folosindu-se specii forestiere cu creştere rapidă (sălcii, salcâm, etc.). În orice caz, după cum foarte bine arată Giurgiu. V. (1982), crearea de culturi energetice de salcâm sau de sălcii în cuprinsul fondului forestier sau în afara acestuia, după cum se practică în unele ţări, în condiţiile ţării noastre, din motive bine întemeiate nu se are în vedere.

– crearea percelelor forestiere în zonele lipsite de păduri, deci corelarea producţiei agricole cu cea a producţiei lemnului de foc în aceste zone;

– valorificarea resturilor de exploatare din parchetele în curs de exploatare în care scop este necesar a se rezolva şi problema accesibilităţii interioare a masivelor forestiere mai înfundate;

– sporirea dendromasei prin promovarea în cultură într-o mai mare măsură şi a speciilor cu temperament mai de umbră, precum fagul, şi deci tratamente cu regenerare sub masiv;

– introducerea în cultură a speciilor de mare productivitate;

– folosirea la capacitate a potenţialului staţional prin împădurirea fiecărui m² de teren forestier;

– folosirea tocăturii din resturile de exploatare (crăci, lemn de mici dimensiuni etc.) şi realizarea unor instalaţii modernizate, cu randament termic superior etc., ar fi o altă măsură indicată;

– folosirea de alţi înlocuitori, cum ar fi cărbunele, petrolul, energia electrică, cea nucleară, solară, calorică, etc. ;

– crearea unor unităţi de exploatare specializate, care să se ocupe numai cu recoltarea acestor produse, care să fie valorificate apoi cetăţenilor în anumite depozite.

Pe de altă parte, să nu uităm faptul că consumul ridicat al lemnului de foc este condiţionat şi de tipurile de sobe care se folosesc în locuinţe. Unele observaţii făcute în acest sens ne-au arătat că în majoritatea locuinţelor de la ţară sobele au un consum foarte ridicat de lemn de foc, nici căldură nu dau şi nici posibilităţi de preparare (fierbere etc.) rapidă a hranei la oameni.

Această problemă a fost remarcată încă de mult timp în unele ţări. In America, de pildă, s-a organizat un concurs pentru cel mai eficient tip de sobe, astfel că între anii 1790-1875 s-au înregistrat peste 800 patente de sobe şi cămine îmbunătăţite, cu consum redus de lemn de foc şi căldură maximă. Nu ar fi lipsit de interes ca si la noi să se analizeze această problemă în acest mod.

Pe plan mondial, folosirea lemnului la foc are nu numai utilizări ecologice, ci şi, implicit, mari implicaţii social-economice în viaţa omenirii.

Dan, I., 1943: Problema lemnelor de foc. Bucovina Forestieră, nr. 1, Cernăuţi.

Deffontaines, P., 1933: L’homme et la foret. Paris.

Enters, Th., l990: Brennholzmangel in der dritten Welt und seine Folgen. AFZ, nr. 50.

Giurgiu, V., 1982: Pădurea şi viitorul. Editura Ceres, Bucureşti.

Ichim, R., 1990: Gospodărirea raţională pe baze ecologice a pădurilor de molid. Editura Ceres, Bucureşti.

Ichim, R., 1993: Putregaiul roşu la molid, măsuri de prevenire şi combatere. Editura Ceres, Bucureşti.

Thomasius, H., 1981: Grundlagen der forstlichen Rohstoffproduction Vortrage Technische Universitat, Dresden.