“M-am revoltat întotdeauna contra nedreptăţii şi am ajutat unde am putut.”

Prodan, despre Prodan

La mai bine de un an de când profesorul dr. dr. h. c. Mihail Prodan (1912-2002) a trecut pragul acestei lumi (6 august 2002), cei care l-au cunoscut au ţinut să arate că acesta a rămas încă viu în inimile lor. Comemorarea funerară care a avut loc la cimitirul central din oraşul Freiburg, pe data de 9 septembrie 2002 a fost după impresia participanţilor covârşitoare.

Din partea Universităţii din Freiburg a vorbit prof. dr. Michel Becker, prodecanul Facultăţii de Silvicultură, care a descris într-un mod concis şi, totodată, emoţionant, personalitatea şi meritele ştiinţifice şi omeneşti ale defunctului. Şi nu se poate evoca figura acestui mentor fără pereche, fără a menţiona şi bradul (alb), o specie de arbore care-i ameninţată cu dispariţia. În Germania, arealul iniţial a fost redus în ultimele două secole la o zecime, iar spre a intensifica eforturile în vederea salvgardării acestei specii forestiere de inegalabilă importanţă în pădurile de amestec montane şi, totodată, cea mai primejduită de binefacerile civilizaţiei, anul 2004 a fost consacrat bradului. Tot bradul a fost ales de însăşi profesorul Pr odan spre a-i păstra amintirea.

Omul şi opera au fost prezentate, pe larg, la timpul cuvenit, respectiv la aniversarea vârstei de 80 de ani de către acesta, atât în coloanele acestei reviste1, cât şi în alte publicaţii2, de aceea în continuare vom puncta numai unele momente din viaţa şi activitatea sa.

Născut în 1912 la Cernăuţi, Mihail Prodan a absolvit Facultatea de Silvicultură a Şcolii Politehnice din Bucureşti în anul 1936. Au urmat apoi mai mulţi ani de activitate ca inginer silvic, iar din anul 1940 în calitate de şef al Ocolului silvic Frasin. Referitor la aceşti primi ani de activitate, ne-a povestit că purta în mod permanent un carneţel asupra sa, notându-şi tot ce i se părea mai interesant.

Cu alte cuvinte, a fost din primii ani frământat de neastâmpăr ştiinţific. Una dintre problemele care-l preocupau era modul de convieţuire a bradului cu molidul şi cu fagul în arboretele montane: intuise că este vorba de legi imanente şi că slujitorul pădurii este chemat să le descifreze, spre a nu păcătui contra Creaţiei. Dar pe ce cale ? Însă, citândcazul lui Faust (“Oh, tu natură nesfârşită, cum şi unde să te cuprind??”), nu se punea întrebarea unui pact cu diavolul.

Se ştie că începând cu secolul XVII-lea, amatorii de cifre au descoperit că legile vieţii pot fi descifrate şi cu ajutorul metodelor matematico-statistice, o cale folosită şi de Linné la sistematizarea regnurilor. Apariţia revistei “Biometrika” în anul 1901 a marcat inaugurarea biometriei ca disciplină de sine stătătoare, ştiinţă care, se ştie, implică cifre, date.

În căutarea acestora, tânărul inginer se pare că a fost favorizat de împrejurări. “Urcăte-n podul ocolului, acolo găseşti tot ce-ţi trebue”, l-a sfătuit un coleg de la Ocolul silvic Ostra. Într-adevăr, în podul ocolului Ostra, se afla un “El Dorado”, o adevărată bogăţie: sute de mii de date, rezultate din cluparea integrală a arborilor cu un diametru peste 14 cm la înălţimea pieptului, opera secţiei de amenajare a Fondului Bisericesc din Bucovina, în cursul deceniilor.

Din bogăţia disponibilă, Prodan şi-a ales coloanele de cifre dintre anii 1936-1945. Studiul care a urmat a avut ca temă compoziţia şi structura arboretelor exploatabile din ocolul silvic sus numit, analizate în lumina a peste 200.000 de măsurători.

Rezultatele publicate în “Viaţa Forestieră”3 au revelat o serie de aspecte deosebit de interesante: (i) în arboretele naturale de amestec, fiecare specie se caracterizează printr-o evoluţie specifică; (ii) multe dintre arboretele de amestec din regiune aveau pe atunci structura unor păduri virgine, caracterizate printr-un amestec intim a claselor de vârstă; (iii) fagul este prima specie, care într-un amestec de natura celui menţionat mai sus, pierde din vitalitate pe măsură ce înaintează în vârstă; (iv) molidul ocupă o poziţie mijlocie, în timp ce bradul este la antipodul fagului şi se distinge printr-o poziţie dominantă în clasele de diametre mari, de unde importanţa sa ecologică, totodată un indiciu că tratamentele împrumutate din agricultură (tăieri rase, însămânţări), duc cu timpul la eliminarea lui.

Era, deci, firesc ca profesorul Prodan să se înroleze mai târziu în tabăra susţinătorilor unui tratament care să asigure continuitatea vegetaţiei forestiere naturale (“Dauerwaldgedanke”), un model în acest sens fiind codrul grădinărit.

Ţinutul de la izvoarele Dunării, cunoscut sub denumirea de “Pădurea Neagră”, a fost patria unui brad legendar. Dimensiunile transmise în literatura silvică germană4 sunt aproape de necrezut, anume: 69 m înălţime, 3.8 m diametru, 140 m3 volum.

De altfel, în pădurile de amestec (molid, brad, fag) din regiune, brazii de dimensiuni excepţionale nu erau o raritate. Exemplarele care mai aveau, la 27 metri spre vârf, un diametru de 45 cm, erau căutate pentru catarge în Olanda. Se poate face aici o paralelă cu cele de pe valea Bistriţei care, plutărite până la Istanbul, erau plătite “împărăteşte”.

Se spune că pentru a nu da greş, proprietarii se căţărau în brazi până la înălţimea sus numită, unde controlau diametrul. Astfel de dimensiuni nu se puteau atinge decât în codrul grădinărit, practicat atunci numai în pădurile ţărăneşti. Deoarece în pădurile de stat şi în marile proprietăţi era prescris un tratament pe clase de vârstă, micii proprietari nu aveau concurenţă, de aceea bradul a contribuit în mare măsură la buna stare a multor gospodării ţărăneşti din partea locului. Pe la jumătatea secolului XVIII-lea, codrul grădinărit a fost însă interzis, una dintre cauze punându-se pe seama flecărelii unui ţăran: “Ce bine că domnii forestieri cu şcoală nu se pricep să folosească din plin darurile naturii …”.

Este uşor de înţeles că tânărul Prodan, care avea deja la activ un “tour d’horizon” în străinătate (Polonia, Anglia, Suedia, Austria, Germania), a fost tentat să-şi aprofundeze cunoştinţele în ultima ţară, centrul universitar vizat fiind oraşul Freiburg, capitala regiunii Pădurea Neagră.

Redăm în continuare cele ce au urmat, aşa după cum au fost expuse de prodecanul Facultăţii de Silvicultură, prof. dr M. Becker, cu ocazia comemorării funerare din 9 septembrie 2002 şi completându-le cu unele note personale.

Mihail Prodan a venit în Germania în 1941 cu intenţia de a se specializa, însă împrejurările l-au determinat să rămână la Freiburg, în vederea unei cariere universitare.

Primii paşi au constatat în elaborarea unei lucrări de doctorat “Zuwachs und Ertragsleistungen im Plenterwald”, în anul 1944 şi a aşa-numitei “Habilitation”, în anul 1947, al cărei titlu, “Die mathematisch-statistischen Methoden in der Forstwirtschaft”, ne indică domeniul cercetărilor.

A urmat o activitate ştiinţifică de peste 36 de ani, în care lucrările de bază publicate sunt: “Messung der Waldbestände” (1951), “Forstliche Biometrie” (1961) şi “Holzmesslehre” (1965). Toate trei sunt recunoscute la nivel internaţional ca fiind de importanţă fundamentală în materie de biometrie forestieră. Ca atare, universitatea din Göttingen i-a conferit în 1968 un doctorat de onoare, calificându-l drept creatorul biometriei forestiere în Germania.

Pensionat în anul 1978, profesorul Prodan a mai rămas două decenii în strâns contact cu facultatea, fiind onorat cu diferite distincţii şi premii. Unul dintre acestea a fost “Premiul pentru merite deosebite în domeniul biometriei forestiere”, care i-a fost acordat pentru prima dată în 1981. Fondatorul sus numitului premiu, anume Markgraf-ul von Baden, a ţinut să-l însoţească pe ultimul drum.

Se cuvine să mai menţionăm raporturile de prietenie cu succesorul său, prof. Pelz, vizitele regulate la facultate, participarea la toate evenimentele importante, interesul real pentru problemele ivite în învăţământ şi participarea la conferinţe. Mărturie pentru capacitatea sa de a cimenta relaţiile dintre generaţii o reprezintă alocuţiunea rostită în februarie 1994 la o festivitate în cadrul facultăţii: “(…) Nu-i uşor să descriu bucuria ce mă cuprinde, când mă văd iarăşi înconjurat atât de tineret aşa, ca acum 50 de ani, cât şi de profesorii şi practicienii, care, în parte, au fost studenţii mei şi cu care am fost tot timpul împrietenit. Între timp au intervenit schimbări fundamentale. Pe timpul când am studiat eu acum 6070 de ani se preconiza delimitarea disciplinelor. În zilele noastre se procedează invers: studiile interdisciplinare au devenit, pe drept, o necesitate. Slujitorii p ă durii au devenit conştienţi că nu au de gospodărit un ogor de lemne, ci organisme, ecosisteme.”

În decursul anilor, profesorul Prodan şi-a lărgit sfera preocupărilor, unele dintre problemele abordate fiind de largă anvergură: principiul ireversibilităţii proceselor naturale, interdependenţa dintre ecologie şi economie, resursele naturale limitate pe aeronava “Terra”, imperativul unei gospodăriri durabile în silvicultură, extinderea acestui principiu asupra celorlalte ramuri de activitate umană, preocupări care au precedat cu circa 15 ani “Conferinţa de la Rio” şi au fost înmănunchiate şi într-o alocuţiune rostită în octombrie 1975, cu ocazia unui ciclu de conferinţe în cadrul facultăţii. Titlul, “Îndatorirea silviculturii şi a ştiinţelor silvice” este concludent5, urmând a cita în continuare doar esenţialul: “Slujitorilor pădurii le revine datoria de a se împotrivi categoric la orice “crimă ecologică”. Un calificativ potrivit pentru activităţile aşa numiţilor “Chicago boys” este vorba despre adepţii neoliberalismului, propagat de către către economiştii Milton Friedman şi Fr. v. Hayek aşa numita “Şcoală din Chicago”. Principiul operativ al susnumitei şcoli a fost definit drept: “Catch, as catch can”, ceea ce tradus liber semnifică “pune mâna pe ce poţi”. Cu ocazia diferitelor călătorii în străinătate de exemplu în Chile profesorul Prodan avusese ocazia să se convingă la faţa locului de eficienţa susnumitului principiu. Cu ajutorul mijloacelor tehnice moderne de investigaţie şi exploatare, s-a reuşit exterminarea, în timp record, a celor mai valoroase arborete, cu urmări catastrofale pentru economia ţării; că şi alte ţări şi continente sunt vizate, nu-i nici o îndoială.

Demnă de notat este recenta ştire apărută în renumitul magazin german “Der Speigel”6, şi anume că fierăstraiele mecanice sunt în plină acţiune în parcul naţional polonez Bialowieza. După directorul adjunct al parcului, este vorba de cel mai cuprinzător jaf în pădure din ultimii 50 de ani, jaf motivat cu argumente trase de păr.

Profesorul Prodan şi-a uimit colegii prin enorma-i capacitate de a-şi apropia semenii, mai ales studenţii. Redăm un episod la care autorul acestor rânduri a fost martor. Stabilit din 1954 în oraşul Freiburg, am asistat într-o seară la un spectacol neobişnuit: o grupă de tineri, cu torţe aprinse în mână, se îndrepta spre universitate. Un compatriot care mă însoţea, m-a lămurit: “Sunt studenţi. Avem aici, la Freiburg, un profesor român, pe nume Prodan. Este foarte iubit de studenţi. Îi serbează ziua natală!”. De-abia doi ani mai târziu am asistat la prelegerile sale de biometrie forestieră. Mărturisesc că eram curios: care era misterul popularităţii de care se bucura acest compatriot printre studenţi? Ceea ce ma impresionat din primul moment a fost modestia sa aproape uimitoare, ştiut fiind că, după unii, modestia ar fi una dintre faţetele omeniei. De unde şi întrebarea: era profesorul Prodan întruchiparea omeniei româneşti în străinătate? O presupunere, care în decursul anilor a devenit certitudine.

În materie de biometrie nu ne-am apropiat, pentru că nu am nici o slăbiciune pentru coloanele de cifre, din care se desprind tipurile de arborete sau legile vieţii, fiind mai orientat mai mult după Coşbuc7. Repet, profesional nu ni s-au încrucişat drumurile, numai că pe unde mi-a călcat piciorul prin Pădurea Neagră, am dat de profesorul Prodan. Nu în carne şi oase, ci în inimele foştilor studenţi, majoritatea lor deveniţi şefi de ocol silvic. Toţi m-au copleşit cu întrebări peste întrebări: “Vii de la Freiburg ? Ce face Prodan ? Şi Doamna? Cum, nu i-ai văzut de mult ? Tocmai dumneata, ca român ?!” Spre a nu da mereu răspunsuri negative, m-am hotărât să fac act de prezenţă cel puţin cu ocazia sărbătoririi septuagenarului său în toamna anului 1982. Pentru aceasta era prevăzută o sală cuprinzătoare din localul facultăţii, ieşirea dând în curtea şi mai cuprinzătoare. Când am sosit, am mai putut intra în curte, nu însă şi în sală. Cei mai sportivi mai încercau să intre pe ferestre, urcându-se pe umerii comilitonilor. Aşa că, până la urmă, am renunţat. Prin urmare nu pot să redau amănunte trăite personal cu privire la desfăşurarea festivităţilor. După prof. Becker, a fost “o serbare de o frumuseţe de nedescris”, care a întrunit aproape 700 de persoane şi s-a distins printr-o atmosferă colegială.

În 1953 s-a constituit “Cercul de lucru pentru biometria forestieră”, care a întrunit peste 400 de membri, din 47 state ale lumii, sediul fiind locuinţa din Wallstrasse 22 a prof. Prodan. Se cuvine să mai subliniem, că motorul şi sufletul acestui nucleu a fost doamna dr. Clothilde Prodan, colaboratoarea nelipsită a soţului şi “genius loci”. Pe acolo au trecut studenţi, docenţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, de pe toate continentele. Tuturor, în mod inevitabil, li s-a prezentat un album, fiind solicitaţi ca în lipsa unei altei inspiraţii, să-şi pună cel puţin semnătura. Că semnăturile colegilor români sunt mai rare, este explicabil.

Ţinem însă să precizăm că profesorul Prodan a folosit orice ocazie pentru a întreţine contactul cu, spre a-i folosi pro-priai expresie, “românaşii noştri”. A nutrit o deosebită afecţiune pentru colegul său, dr. ing. Radu Ichim şi nu-i deci de mirare că primul obiectiv pe care l-a avut autorul acestor rânduri după decembrie 1989 a fost Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului din Câmpulung Moldovenesc. Profund a fost şocul pe care l-a încercat Prodan când, câţiva ani mai târziu, a aflat că sus-numitul ne-a părăsit. “Doamne, de când mă purtam cu gândul să-i scriu!”.

Printre persoanele care, îndemnate şi de profesorul Prodan, au contribuit la o apropiere germano-română, se numără şi dr. ing. Geza Mathias Smejkal. Printre altele, acesta a organizat şi numeroase excursii în România cu silvicultori din Germania, Austria şi Elveţia.

Mulţumită acestor contacte, o grupă de silvicultori bănăţeni a putut vizita Direcţia Regională Silvică din Karlsruhe, care a fost condusă de directorul Frank Kühnel, fost student al profesorului Prodan. Acesta a ţinut să prezinte grupa de români fostului său mentor în Freiburg, întâlnirea având loc la poalele aşa numitului Schlosberg, un masiv abrupt, care domină oraşul Freiburg. Cu secole în urmă aici fusese locul unei fortificaţii, ridicată de celebrul Vauban. După strângerile colegiale de mână, profesorul Prodan a trecut la asaltul muntelui, poposind pe prima platformă amenajată pentru turişti, de unde se putea vedea o privelişte unică, atât spre Franţa, cât şi spre Pădurea Neagră. Reveniţi la locul întâlnirii şi sosind momenul despărţirii, profesorul Prodan a scos de subsuoară celebrul album, semnăturile fiind prestate sub cerul liber. Le redăm sub formă de facsimile, cu o remarcă a doamnei Dagmar Vişoiu-Smejkal şi a profesorului Prodan.

Una dintre problemele cu care a fost confruntat profesorul Prodan a fost soarta pădurilor din România, naţionalizate în anul 1948, care urmau să fie restituite. Unii dintre vechii colegi din ţară îi ceruseră informaţii cu privire la soluţiile practicate în Germania8. Între timp, începea să încolţească şi în rândurile silvicultorilor germani ideea privatizării în fondul forestier.

Unul dintre protagonişti a fost profesorul dr. H. D. Brabänder, fost doctorand al prof. Prodan. Acesta şi-a expus argumentele într-o alocuţiune (“Deregulierung eine Lösung auch für die deutsche Forstwirtschaft?”), la 17 iunie 1997, în cadrul unei festivităţi, cu care ocazie i s-a oferit şi un premiu. Ţelul vizat era de a înlătura anumite servituţi impuse prin lege proprietarilor de pădure.

În acest context ţinem să precizăm că cu anumite excepţii în organizaţia actuală, ocolul silvc german întruneşte două funcţii. Pe de o parte este autoritate de unde sarcina de a controla pădurile private şi comunale, pe de altă parte este întreprindere comercială de unde necesitatea de a lucra cu profit.

Dată fiind această situaţie echivocă, se urmăreşte cu un interes deosebit rezultatul reformei din Austria. Cu începere de la 1 ianuarie 1997, gestionarea pădurilor statului austriac a fost încredinţă unei societăţi pe acţiuni (Österreichische Bundesforste AG).

După cele văzute şi auzite pe alte continente, era firesc ca profesorul Prodan să atragă atenţia cercurilor de decizie asupra eventualelor repercursiuni catastrofale de natură ecologică în cazul favorizării profitului. Dar pe ce cale?

După decesul soţiei în 1988, era lipsit de orice personal de birou. “Am atâtea şi atâtea gânduri, mi-ar trebui o maşină ca să le orânduiesc !”. Până la urmă a recurs la scrisul cu mâna “Discuţii şi consecinţele acestor discuţii cu privire la privatizarea pădurilor de mari întinderi”9, difuzând apoi manuscrisele foştilor săi studenţi.

Rezultatul? În toamna anului 2003, guvernul landului Baden-Württemberg constrâns de o situaţie financiară dezastruoasă a făcut un pas înainte spre liberalizare. Ocoalele silvice urmează să fie dislocate din cadrul actual şi integrate în administraţia judeţeană. În momentul de faţă, spre a vorbi ca Heraklit, totul curge.

Printre iniţiativele profesorului Prodan cu privire la o apropriere germano-română se enumeră şi o serie de articole publicate în cea mai răspândită revistă silvică germană, şi anume “Allgemeine Forstzeitschrift” (A.F.Z.), asociată de câţiva ani cu “Der Wald”. Prima contribuţie provine de la profesorul german Hans-Jürgen Otto10, preşedintele de atunci al Societăţii “Pro Silva Europa”.

Consecinţa a fost un număr special, cu un interviu la nivel ministeriall1 şi o serie de contribuţii din partea unor autori români. Demnă de notat este şi contribuţia profesorului Prodan12, axată pe datele statistice descoperite, pe timpuri, în podul ocolului silvic Ostra. În acest context s-a pus problema unei copii a articolului publicat în 1940 în “Viaţa Forestieră”, astfel încât prof. Prodan a avut bucuria de a-şi revedea cele scrise cu mai bine de o jumătate de secol în urmă numai datorită cercetărilor neobosite ale domnului dr. Radu Cenuşă.

Prodecanul şi-a încheiat alocuţiunea de la cimitir cu un amănunt care, după propriile-i cuvinte, l-a impresionat cel mai adânc. Îl redăm aşa cum a fost relatat de însăşi profesorul Prodan, cu ani mai înainte, anume în octombrie 1997, cu ocazia unei reuniuni la facultate.

“Am venit la Freiburg în toamna anului 1942. Regiunea era impresionantă, oraşul fiind dominat de un splendid masiv muntos, pe nume Schlossberg, o prelungire a Pădurii Negre. Ce era mai firesc, decât să profit de orice ocazie spre a explora pădurile din regiune? Pe versantul de nord a masivului, am dat de un seminţiş des de fag, proaspăt instalat. Spre surprinderea şi, totodată, bucuria mea am descoperit în seminţişul de fag şi un minuscul puiet de brad. În mod instinctiv, am smuls câţiva făguleţi, spre a face loc brăduleţului. La început am mai trecut pe acolo numai ocazional. Cu timpul, interesul meu pentru acest puiet de brad a crescut tot mai mult. An de an, şi apoi deceniu după deceniu între timp au trecut peste 50 de ani am avut de grijă să-l despresor de potrivnici. La început, floare la ureche, cu timpul însă fagul fiind în optimul său s-au ivit greutăţi. Actualmente bradul “meu” are de-abia 3,8-4,0 m, pe când fagii au atins 15-20 m înălţime. Mare mi-a fost bucuria, când am putut constata că şi muncitorii din p ă dure purtau grija bradului “meu”. Cu timpul s-a dus vestea până la ş eful ocolului, dr. Burgbacher, care a dispus să se instaleze o tăbliţă cu o inscripţie, care se referă la interesul pe care l-am purtat atât tinerilor silvicultori, cât şi ideii unei păduri perene. Sunt sigur că acest prieten statornic ş i imperturbabil, atât în zilele bune, cât şi în cele triste, va reuşi să convieţuiască mai departe cu fagii ce-l străjuiesc. Ba, chiar mai mult, sper ca în următoarea jumătate de secol, într-un timp când eu voi fi pe altă lume, să devină un brad frumos şi impozant, ca şi mulţi alţii din Pădurea Neagră, şi să incite trecătorii la câteva clipe de reculegere pe banca din apropiere.”

Nu-i greu de ghicit, care-i explicaţia “slăbiciunii” profesorului Prodan pentru brăduleţul de pe Schlossberg. De altfel, a şi spus-o textual: “el îmi aduce aminte de Bucovina, de oraşul Cernăuţi unde m-am născut şi de brazii din pădurile unde am lucrat”.

Prodan despre Prodan: “Succesul meu (…) nu se datoreşte meritelor mele ştiinţifice sau cursurilor mele (vai de ele!), ci interesului meu pentru soarta fiecărui student şi viitor coleg”.

Rezonanţa pe care personalitatea profesorului Prodan a trezit-o în sufletele studenţimii în Germania ne dovedeşte că cel puţin tineretul din apusul Europei este ahtiat după acea “slăbiciune” caracteristică românului, care este omenia; slujitorii pădurii sunt deosebit de susceptibili la aceasta, de unde şansa unei solidarităţi peste frontiere şi mai ales că omenia nu se reduce la a face bine pe unde se poate. Acest dar înseamnă totodată spiritul dreptăţii, ţinerea cuvântului dat, onoarea. Cu alte cuvinte, calităţi hotărâtoare pentru supravieţuirea unei comunităţi europene. În concluzie, se poate spune că profesorul Prodan a trasat itinerarul de urmat pe viitor.

Note

1 Bucovina Forestieră, nr. 1-2/1998, număr dedicat prof. Mihail Prodan.

2 Almanahul Pădurii, 2003, p. 71-78.

3 Prodan, M., 1940. Structura unor arborete exploatabile din regiunea de munte. Viaţa Forestieră, 5: 142-149 şi 6: 227-233.

4 Mayer, H., 1979. Zur waldbauichen Bedeutung der Tanne im mitteleuropäischen Bergwald. Der Forst- und Holzwirt, nr. 16.

5 Teuşan, A., 1998. Bucovina Forestieră, nr. 1-2: 3- 4.

6 A.F.Z.-De Wald, nr. 39/2003, p. 177.

7 “Nu cerceta aceste legi, că eşti nebun când le’nţelegi”.

8 A se vedea şi Bucovina Forestieră, nr. 1/1997, p. 31-33.

9 Bucovina Forestieră, nr.1-2/1998

10 Otto, H.-J., 1999. Welhe Zukunft erwartet die rumänischen Wälder? A.F.Z./Der Wald, nr. 8.

11 Romică Tomescu, ministrul Pădurilor şi Mediului la acea dată.

12 Prodan, M., R. Cenuşă, Flutur, Gh., 1999. Zwischen Exploitation und nachhaltige Bewirtschaftung. A.F.Z./Der Wald, nr. 23.

Autorul. Fost student al prof. Prodan, inginerul silvic, dr. rer. nat. Aurel Teuşan, este stabilit în Germania. Poate fi contactat la e-mail: teusan@t-online.de.