SCHNIZLER–LENOBLE ANNIK: Ecologie des forets naturelles d’Europe: biodiversité, sylvigenese, valeur patrimoniale des forets primaires (Ecologia pădurilor naturale din Europa: biodiversitate, silvigeneză, valoarea patrimonială a pădurilor primare). Paris, Tec & Doc, 2002, ISBN 2-7430-0541-6, 271 p., 84 fig, 314 ref. bibl.

În luna iunie 2002 a apărut la Paris lucrarea de mai sus, scrisă de către doamna Annik Schnizler-Lenoble, doctor în ştiinţe, profesoară universitară la unitatea de cercetare „Ecotoxicitate, biodiversitate şi sănătatea mediului”, catedra de ştiinţe fundamentale şi aplicate a Universităţii din Metz. Această lucrare complexă, care se adresează tuturor pasionaţilor de natură, este absolut originală, străbătând pădurea europeană într-un mod cu totul particular. Cartea cuprinde trei părţi: “Biodiversitate şi silvigeneză”, “Istoria biodiversităţii pădurilor europene de la sfârşitul Terţiarului” şi “Protecţie şi renaturare”. Prima parte abordează analiza ierarhică a ecosistemului forestier, făcând apel la arhitectura ecosistemică, atrăgând atenţia asupra complexităţii populaţiilor şi a interrelaţiilor lor reciproce. Se face apel la unităţile arhitecturale ierarhice: ecounitate, ecomozaic, ecocomplex, unităţi cu o fizionomie structurală binedefinită. De asemenea, autoarea pune în evidenţă rolul perturbatorilor şi dinamica structurală a pădurii primare. Între multiplele exemplificări, sunt aduse în faţa cititorului pădurile româneşti Letea şi Slătioara. În partea a doua, procesului silvigenetic i se adaugă şi dimensiunea sa istorică. Biodiversitatea actuală a pădurii europene este rezultatul pendulărilor complexe între ciclurile glaciare şi interglaciare, la care se adaugă influenţele umane. „Datorită unei naşteri precoce, de acum 360 milioane de ani, unei evoluţii biologice adaptate la o integrare rapidă a investigaţiilor viului şi a unei excepţionale capacităţi de adaptare, pădurea a devenit entitatea vie terestră, cea mai mare şi cea mai complexă”. În a treia parte, se consideră că pădurile primare sunt astăzi recunoscute prin valoarea lor culturală şi ştiinţifică, însă un mare număr de asemenea păduri nu sunt încă recunoscute şi studiate. Cercetarea ştiinţifică a pădurii primare are drept scop mai buna înţelegere a ciclurilor forestiere a noţiunilor: pădure virgină, pădure primară, pădure seculară, termeni care au în vedere nu numai arborii, ci şi toate elementele reţelei trofice. Din această parte finală rezultă apelul pentru conservarea durabilă a pădurilor primare din Europa. Având o prezentare grafică de excepţie, care îi pune în valoare conţinutul ştiinţific, cartea este o apariţie de excepţie în bibliografia forestieră europeană

Pe parcursul a 312 pagini, autorii, prezintă o gamă foarte extinsă de metode susceptibile a fi utilizate în modelarea structurii şi dinamicii ecosistemelor forestiere. Lucrarea valorifică o vastă bibliografie, care are drept obiectiv modelarea arboretelor heterogene, explicându-se acolo unde este cazul legăturile naturale şi implicite între modelarea ecologică în general şi modelarea forestieră în special.

Într-un prim capitol sunt tratate modele ale populaţiei, sau modelele globale, care iau în considerare numai variabile care descriu o populaţie fără a se face apel la heterogenitatea indivizilor. Două asemenea modele sunt: modelul creşterii logistice şi modelul Lotka-Volterra.

Capitolul următor prezintă modele prin funcţii de distribuţie, fiind înfăţişate modele demografice spaţiale, modele de succesiuni. În capitolul trei, sunt abordate modelele individuale şi tratarea în trei componente a dinamicii forestiere, modelele referindu-se la creştere, la mortalitate, procese de regenerare.

Referitor la formalizarea matematicii în modelarea forestieră, în carte sunt făcute remarci privitoare la metode, scări de modelare, agregare şi modele agregate, tipologia dinamicii spaţio-temporale şi tipologia modelelor. În numeroasele anexe ale lucrării sunt prezentate instrumente utile în efectuarea acestui demers ştiinţific diferit, care este modelarea matematică.

Lucrarea se adresează în egală măsură silvicultorilor, ecologilor şi matematicienilor preocupaţi cu cuantificarea şi prezentarea matematică a diversităţii fenomenelor ce au loc în pădurea naturală, în scopul unei mai bune înţelegeri şi conservări a acesteia.

Radu Cenuşã

SIMIONESCU, A., MIHALCIUC, V., LUPU, D., VLĂDULEASA, A., BADEA, O., FULICEA, T., 2001: Starea de sănătate a pădurilor din România în intervalul 1986-2000. Editura Muşatinii Suceava, 940 pag.

Lucrarea, elaborată sub coordonarea dr. ing. Adam Simionescu, reprezintă al 4-lea volum de sinteză, după cele apărute în 1966, 1980 şi 1992, care se referă la starea fitosanitară a pădurilor şi culturilor forestiere din România, şi este structurată în 12 capitole. În primul capitol sunt prezentate mai întâi unele date statistice privind structura (compoziţia, consistenţa etc.), distribuţia teritorială a pădurilor şi modul de gospodărire, date care sunt menite să ajute la o mai bună înţelegere a stării fitosanitare din perioada analizată. Este apoi evidenţiat rolul deosebit pe care îl are activitatea de protecţie în cadrul măsurilor de gospodărire a pădurilor şi în acest context se subliniază importanţa cunoaşterii stării de sănătate a pădurilor şi progresele făcute pe linia perfecţionării metodelor de depistare şi prognoză a dăunătorilor şi de monitorizare a stării de sănătate.

În capitolul 2 sunt analizaţi factorii dăunători care au afectat culturile din solarii şi din pepiniere, evidenţiindu-se faptul că dăunătorii biotici (în special insectele şi agenţii patogeni) au cauzat majoritatea vătămărilor (90 %), în timp ce factorii abiotici au produs mult mai puţine vătămări. Dintre factorii abiotici, cei mai importanţi au fost seceta, îngheţurile, noxele industriale şi grindina. Insectele şi agenţii patogeni au fost reprezentate printr-un număr foarte mare de specii, cele mai importante fiind Melolontha sp., Microsphaera abbreviata, Fusarium sp., Melampsora populina şi Dothichiza populea.

Capitolul 3 este o sinteză a datelor privitoare la dinamica mărimii suprafeţelor de pădure afectate de factorii dăunători în perioada 1986-2000. Suprafaţa minimă afectată (1441,3 mii ha) s-a înregistrat în 1999, iar suprafaţa maximă (2551,8 mii ha) în 19871988, în medie cca. 30 % din păduri fiind afectate anual de diferiţi factori. Cei mai importanţi au fost factorii biotici şi în special insectele, dintre care ca şi în perioadele precedente s-au remarcat insectele defoliatoare şi gândacii de scoarţă.

În continuare, datele sunt prezentate detaliat astfel: în capitolele 4-5 cele referitoare la răspândirea şi evoluţia dăunătorilor forestieri în culturile tinere şi în arboretele de foioase şi răşinoase, în capitolul 6 cele referitoare la vătămările cauzate de mamifere, iar în capitolul 7 cele privind factorii abiotici. Capitolul 8 a fost consacrat analizei datelor referitoare la răspândirea şi evoluţia fenomenului de uscare a arborilor din diferite specii (stejar, brad, molid, pin, fag, salcâm, plopi, salcie, frasin, ulm, nuc etc).

Pentru majoritatea factorilor vătămători sunt prezentate tabelar date privind suprafeţele afectate anual la nivel de ocol silvic, de direcţie silvică şi la nivelul întregii ţări, în acest ultim caz şi pe grade de infestare sau vătămare.

Date complementare privind evoluţia stării de sănătate a pădurilor, aşa cum este ea reflectată de desimea şi coloritul frunzişului, sunt furnizate în capitolul 9, în care sunt incluse rezultatele monitoringului forestier naţional. În plus, în acest capitol sunt prezentate şi detalii privind caracteristicile reţelei de supraveghere naţională din ţara noastră.

În capitolul 10, intitulat „Presiunea dăunătorilor asupra pădurii”, se analizează în ce măsură au fost afectate de către dăunători diversele formaţii forestiere şi care dintre dăunătorii specifici au avut o pondere mai mare sau mai mică în perioada analizată. Analiza măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor forestieri aplicate în perioada 1986-2000 constituie subiectul capitolului 11, iar în capitolul 12 se face o caracterizare succintă a stării de sănătate a pădurilor în perioada menţionată. Lucrarea se încheie cu un rezumat consistent (12 pagini) în limba engleză, menit să asigure o mai bună înţelegere a lucrării şi de către specialiştii din străinătate.

Prin bogăţia de date pe care le conţine cu privire la evoluţia suprafeţelor infestate, la metodele şi mijloacele de combatere folosite într-o perioadă de profunde transformări şi în domeniul protecţiei pădurilor, şi prin analiza critică a tendinţelor manifestate în acest domeniu, lucrarea este de un real interes atât pentru oamenii de ştiinţă, cât şi pentru practicieni. Împreună cu volumele anterioare, ea ne permite să avem o perspectivă asupra evoluţiei stării de sănătate a pădurilor României în ultimii 50 de ani, asupra principalelor probleme de ordin fitosanitar cu care acestea s-au confruntat, dar şi asupra modalităţilor în care s-a intervenit pentru a preveni sau a combate efectul factorilor dăunători. Acesta este un motiv în plus pentru a felicita colectivul de autori şi a le ura noi realizări în acest domeniu.

TĂUT, I., 2000: Protejarea culturilor de răşinoase din solarii împotriva bolilor. Editura Sarmis Cluj-Napoca, 150 p., 48 fig., 45 tab., 117 ref. bibl.

Tehnologia producerii puieţilor de răşinoase în solarii este folosită tot mai mult în silvicultură. datorită numeroaselor sale avantaje. Totuşi, această tehnologie are şi o serie de dezavantaje, între care înmulţirea rapidă a agenţilor patogeni care pot compromite culturile este unul dintre cele mai importante, fapt atestat de datele statistice publicate până în prezent. Ca urmare, studierea agenţilor patogeni care se găsesc în aceste spaţii, a bolilor pe care le produc şi a măsurilor ce ar trebui aplicate pentru prevenirea apariţiei bolilor ori pentru limitarea efectelor lor a constituit şi încă mai constituie o necesitate.

După ce în primele două capitole sunt prezentate unele date generale despre importanţa răşinoaselor din fondul forestier al României şi despre tehnologiile de producere a puieţilor de răşinoase, în capitolul 3 sunt prezentate unele aspecte teoretice privind bolile plantelor (definirea bolii, clasificarea bolilor, evoluţia bolilor infecţioase, epidemiologia bolilor plantelor şi simptomatologia bolilor).

Întrucât lucrarea este, în bună parte, o sinteză a rezultatelor obţinute prin cercetări proprii, ea cuprinde stadiul cunoştinţelor privind boala cunoscută sub denumirea de „culcarea plantulelor de răşinoase” (capitolul 4), importanţa, locul şi scopul cercetărilor (capitolul 5), şi materiale şi metode experimentale (capitolul 6). Capitolul 7 cuprinde rezultatele referitoare la micoflora seminţelor de molid, pin negru, pin silvestru şi larice, iar capitolul 8 rezultatele privind agenţii patogeni din patul nutritiv, de pe plantule de molid, pin negru, pin silvestru şi larice şi de pe puieţii forestieri.

Încadrarea sistematică şi descrierea micromicetelor responsabile de căderea plantulelor de răşinoase sunt prezentate în capitolul 9, iar rezultatele cercetărilor privind aplicarea diferitelor tratamente în capitolul 10.

Lucrarea se încheie cu un capitol de concluzii şi recomandări, care cuprinde şi o listă a fungicidelor omologate sau în curs de omologare, recomandate în combaterea agenţilor fitopatogeni din solariile silvice.

Ca atare, considerăm că lucrarea este de un real interes pentru toţi cei ce se ocupă de problemele de fitopatologie forestieră, şi în special pentru personalul silvic de la ocoale, care se confruntă an de an cu problemele dificile „create” de culcarea plantulelor.

Nicolai Olenici

RODICA SIMIONESCU, Legămînt cu taina codrilor. Editura Comandor Constanţa 2001, 264 p, ISBN 973-99192-5-1.

Ziarista Rodica Simionescu, bucovineancă după mamă, aşa cum cu mândrie mărturiseşte, face o incursiune în breasla silvicultorilor, pentru a pune în evidenţă destinul de excepţie al primei femei inginer silvic din România şi, probabil, din lume: doamna Aurora Gruescu.

Intenţia autoarei este de a reda un portret cât mai fidel şi mai obiectiv, reuşind cu brio să surprindă profilul intelectual şi moral al unei personalităţi de care silvicultura română trebuie să fie mândră. Pornind de la primele amintiri ale doamnei Gruescu, firesc ancorate în lumea neprihănită a copilăriei, Rodica Simionescu atrage cu delicateţe şj tact atenţia cititorului asupra importanţei mediului familial în formarea personalităţii copilului. Lectura ne introduce într-o atmosferă inedită şi parcă prea îndepărtată de zilele noastre, în care descoperim o societate românească preocupată de morală, de educaţie, de orientarea către frumos şi trăinicie.

Sunt evocate momente şi oameni de excepţie, întâmplări amuzante sau încărcate de semnificaţii despre familia generalului Eremia Grigorescu, despre Nicolae Iorga, despre familia Tudorache, părinţii marii actriţe Olga Tudorache. despre nume de rezonanţă, dar şi despre oameni deosebiţi, pentru care destinul a fost anonimatul, se ţes armonios pentru a însoţi devenirea celei dintâi femei-silvicultor.

Aurora Gruescu a avut destin de arbore: când mângâiată de lumina norocului, când răvăşită de furtunile istoriei. A rămas, totuşi, neclintită din locul pe care şi 1-a ales pentru vieţuire. Pe drumul ei, fericirea şi izbânda au alternat cu regretele sau dezamăgirile, pe un traseu sinuos, uneori întortocheat şi imprevizibil, ca o viaţă de om.

Relatarea caldă şi domoală ca un plai bucovinean, a doamnei Simionescu aduce în faţa cititorului mari personalităţi ale silviculturii româneşti, precum Marin Drăcea, Vintilă Stinghe, Constantin Georgescu sau Alexandru Beldie şi dezvăluie cât de mult îşi pot pune amprenta pe destinul unui om generozitatea sau netrebnicia celorlalţi.

„Legământ cu taina codrilor” este nu doar o simplă lucrare biografică, ci şi apelul disperat al doamnei Rodica Simionescu, adresat generaţiilor viitoare de silvicultori:

„… răstoarnă lumea, răstoarnă inerţia, indiferenţa, laşitatea! Nu lăsa pădurile să moară ! Fii şi tu fiul lor!”

Casian Balabasciuc

SVEN G. NILSSON, MATS NIKLASSON, JONAS HEDIN, GILLIS ARONSSON, PER LINDER, HAKAN LJUNGBERG, GRZEGORZ MIKUSINSKI, THOMAS RANIUS, 2002: Densities of large living and dead trees in old-growth temperate and boreal forests (Densităţi ale ale arborilor de mari dimensiuni, pe picior şi ca lemn mort, în păduri seculare boreale şi temperate), Forest Ecology and Mana-gement 161 (2002): 189-204, 11 tab., 2 fig., 77 ref. bibl.

Este cunoscut aportul important al lemnului mort la complexitatea structurală a ecosistemului forestier, acesta fiind, totodată, şi unul dintre importanţii indicatori ai biodiversităţii. În ultima perioadă, în literatura de specialitate din străinătate se observă o constantă creştere în tratarea acestui subiect, prezent şi în lucrarea de faţă care, în plus, abordează şi problematica arborilor de mari dimensiuni, de asemenea identificaţi ca “important substrat pentru speciile ameninţate din pădurile boreale şi temperate”.

Colectivul de studiu reuneşte specialişti din domeniul ecologiei şi al pădurilor naturale din Suedia şi Polonia. Rezultatele publicate au la bază măsurători în păduri naturale de răşinoase şi amestec din diverse zone ale Europei (Corsica, Franţa, Slovacia, Polonia, Suedia şi Finlanda), criteriul de alegere fiind prezenţa semnificativă a arborilor cu vârsta de peste 200 de ani. Pentru fiecare din suprafeţele inventariate s-au calculat următorii parametri: densităţile arborilor sănătoşi, densităţile arborilor morţi, proporţia trunchiurilor arborilor morţi raportat la arborii sănătoşi pe picior, proporţia lemnului mort pe picior şi la sol, precum şi cantităţile totale de lemn mort. Rezultatele au fost analizate în raport cu date comparabile, în special din Statele Unite al Americii, unde cercetările în această direcţie sunt de tradiţie.

Autorii evidenţiază, în urma prelucrării datelor, existenţa, în medie, a unui număr de 10-20 arbori sănătoşi/ha cu d1.30 > 70 cm pentru cele mai multe păduri naturale din centrul şi vestul Europei, iar pentru pădurile din partea boreală 20 arbori sănătoşi/ha, cu d1.30 > 40 cm. Suprafaţa de bază a arborilor sănătoşi în păduri naturale de amestec din centrul Europei şi sudul Suediei a fost de 34-40 m2/ha pe soluri uscate şi de cca. 60 m2/ha în păduri umede de anin negru-frasinmolid.

Dintre concluziile ce pot servi drept suport pentru desfăşurarea unor cercetări ulterioare, amintim: (1) dintre toţi arborii pe picior, cca. 10 % din volum o reprezintă arborii morţi, această proporţie putând creşte pentru arborii de dimensiuni mari şi pare a fi independentă de valoarea suprafeţei de bază, estimându-se că volumul lemnului mort este direct proporţional cu productivitatea pădurilor naturale inventariate; (2) arborii morţi pe picior sunt, în medie, mai mari decât cei de la sol, arborii cu d1.30 > 40 cm adesea dominând în suprafaţă de bază şi volum din totalul arborilor pe picior; (3) circa 30 % (20-40 %) din suprafaţa de bază şi volumul de lemn mort se găseşte pe picior în pădurile naturale, această proporţie părând a fi independentă de volumul total al lemnului mort. Toate aceste consideraţii pot suferi schimbări individuale considerabile în arboretele afectate de fenomene perturbatoare importante precum: foc, vânturi puternice, insecte etc.

Prin aria de cercetare abordată, prin numărul important de referinţe bibliografice la care se face trimitere, articolul reprezintă un punct de reper pentru cercetări similare asupra lemnului mort ce se pot desfăşura şi la noi.

Marius Teodosiu