Prevenirea şi combaterea proceselor de eroziune a solurilor, urmate de valorificarea complexă a terenurilor degradate, se înscriu între acţiunile importante ale silviculturii româneşti.

Cu toate că Dobrogea este situată într-un climat secetos, totuşi suprafaţa de terenuri degradate este destul da mare. După harta eroziunii solului întocmită de I.C.P.A. în anul 1982, în Dobrogea există 285 300 ha de terenuri afectate de eroziune prin apă. Din suprafaţa totală de terenuri degradate din Dobrogea, cea cu degradare avansată ocupă peste 40 000 ha. Pe această suprafaţă, eroziunea solului ar putea fi combătută cel mai eficient prin culturi forestiere. Facem totuşi menţiunea că parte din aceste terenuri pot fi folosite în scopuri agricole (fâneţe, păşuni), iar o parte nu poate fi folosită (cultivată) în nici un fel, deoarece este reprezentată de stâncării masive.

Scopul cercetărilor a fost îmbunătăţirea soluţiilor tehnice de instalare a vegetaţiei forestiere pe terenurile degradate din Dobrogea.

Investigaţiile, întreprinse în perioada 1997-1999, s-au desfăşurat pe o suprafaţă de peste 1000 ha şi au constat în testarea reuşitei şi urmărirea comportării diferitelor specii forestiere din diverse staţiuni de terenuri degradate, folosirea unor procedee variate de pregătire a terenului, consolidare, precum şi a diferitor compoziţii de împădurire şi lucrări de întreţinere a culturilor, instalate în 43 de variante noi experimentale.

De asemenea, au fost făcute cercetări în culturile de producţie în 168 variante, plasate în 25 perimetre de ameliorare, atât în plantaţii tinere (1-3 ani), cât şi în plantaţii de vârste mai mari (10-40 ani), în vederea precizării evoluţiei în timp a diferitelor specii şi tipuri de culturi forestiere.

În cadrul cercetărilor efectuate s-a urmărit, de asemenea, starea fitosanitară a culturilor forestiere instalate în 10 perimetre de ameliorare a terenurilor degradate din Dobrogea. Rezultatele cercetărilor efectuate au condus la obţinerea de informaţii noi privind tehnologiile de instalare a vegetaţiei forestiere pe terenurile degradate din Dobrogea, care completează “Îndrumările tehnice pentru cartarea şi împădurirea terenurilor degradate”, publicate de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului în 1995 şi aprobate cu ordinul ministrului nr. 26/1994.

Rezultate

1. Cu privire la tehnicile de împădurire

Lucrările de terasare a terenului au un rol hotărâtor în asigurarea condiţiilor de instalare şi menţinere a vegetaţiei forestiere pe terenurile degradate din Dobrogea.

Astfel, pe terenurile înţelenite, cu soluri moderat la puternic erodate, se recomandă executarea de terase simple, cu lăţimea de 75-100 cm, situate la distanţa de 2 m din ax în ax, cu deosebire pe pante mai mari de 15°.

Pe terenurile foarte puternic la excesiv erodate, instabile, se recomandă terasele susţinute de banchete sau gărduleţe, la înclinări ale terenului cuprinse între 25-35°, situate la distanţa de 3 m din ax în ax. Lăţimea platformei acesteia va fi cuprinsă între 50 şi 75 cm, în raport cu înclinarea terenului. În scopul reţinerii unei cantităţi cât mai mari din apa de precipitaţii pe versanţi, se recomandă construirea platformelor teraselor în contrapantă de 10-20 % şi menţinerea acestei contrapante prin lucrările de întreţinere a plantaţiilor (praşile). În cazul stâncăriilor cu sol în petice, unde nu este posibilă executarea de terase, se recomandă plantaţiile în gropi, cu vetre şi berme. Bermele vor fi construite prin utilizarea pietrei rezultată la execuţia vetrelor şi gropilor de plantare. În unele situaţii, cu terenuri slab la puternic erodate, care din diferite motive nu permit executarea lucrărilor de terasare, este indicată executarea de vetre cu lăţime de 60-80 cm, cu platforma în contrapantă de 10-20 %. O importanţă deosebită în asigurarea reuşitei culturilor revine aplicării lucrărilor adecvate în raport cu condiţiile staţionale.

Plantarea cu puieţi crescuţi în pungi de polietilenă se va folosi cu deosebire în staţiuni cu terenuri puternic până la excesiv erodate, cu soluri superficiale şi scheletice. Acest procedeu se recomandă cu deosebire în cazul folosirii puieţilor de pin negru, Pinus ponderosa şi ienupăr de Virginia, dar şi a celor de mojdrean, vişin turcesc, mălin american, liliac şi alte specii. Dimensiunile pungilor utilizate ca recipienţi se recomandă să aibă diametrul de cel puţin 10 cm şi lungimea de 18-20 cm.

Plantarea cu pământ vegetal de împrumut este recomandată, de asemenea, în staţiuni cu soluri superficiale şi scheletice, ca o alternativă la plantarea cu puieţi crescuţi în pungi de polietilenă. Doza de pământ vegetal de împrumut folosit la fiecare groapă de plantare va fi de 10-20 dm3, în raport cu condiţiile staţionale.

Plantarea obişnuită (cu puieţi cu rădăcini nude) se va practica cu deosebire pe terenuri slab la puternic erodate, cu condiţia folosirii de puieţi viguroşi şi cu respectarea dimensiunilor proiectate ale gropilor.

2. Cu privire la specii şi compoziţii de împădurire

2.1 În stepă, pe substrat de loess

Pe soluri slab la puternic erodate, rezultate bune au dat salcâmul şi sălcioara, în special pe soluri mai bogate în carbonaţi. Pe soluri mai fertile au dat rezultate destul de bune plantaţiile pe bază de stejar (cu păr, mălin american, cenuşar, amorfă, măceş, scumpie). Pe soluri foarte puternic la excesiv erodate, rezultate bune au dat salcâmul, sălcioara, cenuşarul, părul, amorfa.

2.2. În stepă, pe roci dure

Pe soluri moderat la puternic erodate, rezultate bune au dat stejarul brumăriu, părul, cenuşarul, vişinul turcesc, scumpia, sălcioara, amorfa. Salcâmul şi dudul vegetează bine pe şisturi verzi. Pe soluri foarte puternic la excesiv erodate, rezultate bune au dat mojdreanul, vişinul turcesc, liliacul, păducelul etc.

2.3. În silvostepă

2.3.1. Pe substrat de calcar

Pe soluri moderat la puternic erodate, rezultate bune au dat stejarul brumăriu în amestec cu mojdrean, părul, sângerul, pinul negru în amestec cu vişinul turcesc, sălcioara, amorfa, mojdreanul, sofora, păducelul. Pe soluri puternic erodate: stejarul brumăriu, mojdreanul, păducelul, teiul, cenuşarul, amorfa, sălcioara, păducelul, măceşul, pinul negru în amestec cu amorfa, salcâmul galben, vişinul turcesc, păducelul, scumpia, măceşul, liliacul. Pe soluri foarte puternic la excesiv erodate, rezultate satisfăcătoare au dat puţine specii: amorfa, sălcioara, vişinul turcesc, cenuşarul, mojdreanul, scumpia, liliacul. Pe stratul din peticele de sol dintre stânci, unde profunzimea solului este ceva mai mare (25-40 cm), rezultate promiţătoare au dat pinul negru, stejarul pufos şi părul pădureţ.

2.3.2. Pe substrat de şisturi verzi, granite, cuarţite

Pe soluri slab la moderat erodate, rezultate bune a dat stejarul brumăriu, în asociere cu mojdreanul, teiul, păducelul, frasinul de Pennsylvania, cenuşarul, vişinul turcesc, glădiţa şi amorfa. Pe soluri puternic erodate, cele mai bune rezultate au dat culturile de pin negru în amestec cu foioase xerofite (mojdrean, vişin turcesc, cenuşar, păducel, frasin de Pennsylvania, păducel, măceş, liliac, iar pe soluri foarte puternic la excesiv erodate cenuşarul, mojdreanul, vişinul turcesc, păducelul şi pinul negru.

3. Cu privire la desimea culturilor

Pentru cea mai mare parte a terenurilor degradate din Dobrogea se recomandă plantarea cu 5 000 de puieţi la ha, la schema de 2/1 m, cu deosebire în cazul pregătirii terenului în terase simple. În cazul terenurilor foarte puternic la excesiv erodate, cu pregătirea în terase susţinute cu gărduleţe, plantarea se va face cu 4 500 puieţi la ha, la schema de plantare de 1,5/1,5 m sau cu 6 700 puieţi la ha, în situaţiile mai grele, cu schema de plantare de 1,5/1,0 m. Pe terenuri foarte puternic la excesiv erodate, constituite din stâncării cu soluri în petice, desimea culturilor se va situa între 1 000 şi 2 500 puieţi la ha, în raport cu posibilităţile de executare a gropilor cu vetre şi berme, printre aflorimentele stâncoase.

4. Cu privire la lucrările de întreţinere

În condiţiile pedoclimatice din Dobrogea, un element esenţial al reuşitei şi creşterii culturilor forestiere instalate pe terenurile degradate îl reprezintă executarea la timp a lucrărilor de întreţinere a culturilor tinere. Pe baza cercetărilor de până acum, se recomandă cel puţin trei lucrări de întreţinere, constând din praşile şi revizuiri în primii 3-5 ani de vegetaţie, două în următorii 2-3 ani şi minimum una până aproape de realizarea stării de masiv.

5. Cu privire la paza şi protecţia culturilor forestiere

În urma cercetărilor efectuate a rezultat necesitatea protejării culturilor împotriva vânatului şi păşunatului abuziv prin împrejmuiri. În ceea ce priveşte starea fitosanitară a culturilor, s-a constatat că atacul larvelor de Scarabaeidae şi de Lytta vesicatoria constituie principalii factori limitativi şi de aceea sunt necesare lucrări de combatere a acestora.