În luna octombrie 2000 un grup de spe­cialişti în domeniul silviculturii de la I.C.A.S. Bucureşti, Staţiunea Experimentală pentru Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc şi Direcţia Silvică Suceava, am avut şansa să fim invitaţi de către conducerea Rezervaţiei biosferei Rhön, într-o vizită cu caracter de documentare şi schimb de experienţă.

Heinrich Hess, directorul acestei rezer­vaţii, împreună cu domnul ing. Ewald Sauer, colaboratorul domniei sale, au gândit un iti­nerar de vizitare deosebit de amplu şi com­plex, pentru a ne putea forma o imagine cât mai completă asupra modului în care ger­manii încearcă să soluţioneze şi să diminueze impactul societăţii asupra naturii.

De la început am înţeles că silvicultura germană se bazează pe principii ecologice foarte ferme. Rolul pădurii este în primul rând de a ameliora şi a vindeca mediul asupra căruia factorul uman şi-a pus amprenta nu întotdeauna în mod fericit.

Rezervaţia biosferei Rhön este fructul unui amplu program de conservare a naturii în structurile sale fireşti, încercând să alinieze trebuinţele locuitorilor zonei cu păstrarea valorilor de patrimoniu natural. Pornind de la analiza resurselor zonei s-a elaborat o strate­gie de dezvoltare economico-socială în care statul german, cât şi administraţia celor trei landuri pe care se află această rezervaţie, Hessen, Bayern şi Thuringhen joacă un important rol. Rigurosul sistem de adminis­traţie german, edificat pe o foarte trainică temelie care este proprietatea privată, a reuşit să aducă o zonă săracă la începutul acestui secol la un nivel de dezvoltare apreciabil. Reuşita se datorează în mare măsură respec­tului pe care îl au germanii faţă de propri­etatea privată şi a modului conştient şi pro­fitabil cu care proprietarul îşi administrează avutul. Asupra acestui aspect ne-am edificat vizitând o cultură de molid, instalată artificial pe o fostă păşune al cărei randament scăzuse. Aici se executau tăieri similare răriturilor de la noi. De la început s-a constatat că schema de plantare fusese mult redusă faţă de schemele aplicate la noi, din următoarele con­siderente: reducerea cheltuielilor legate de materialul de împădurire, reducerea cheltu­ielilor legate de forţa de muncă necesară împăduririi, evitarea unor lucrări intermedi­are, după închiderea stării de masiv, respectiv degajările şi curăţirile, cu cheltuielile afe­rente, evitarea gestionării materialului greu de valorificat care ar fi provenit din aceste lucrări silviculturale.

Modul de valorificare a lemnului din pădurile private a fost o altă noutate pentru grupul nostru, constatând că proprietarul ger­man preferă să vândă lemnul pe criterii dimensionale, sortarea şi încadrarea în anu­mite standarde fiind o preocupare majoră. În acest fel profitul obţinut este maxim, putându-se vorbi despre valorificarea superioară a lemnului.

Spiritul german este deosebit de sensibil la ceea ce înseamnă protejarea şi conservarea naturii. În acest context am putut admira mai multe rezervaţii forestiere sau geologice. Rezervaţia de tisă de la Ibengarten în care am putut admira exemplare de vârste cuprinse între 250 şi 650 de ani este o probă a pre­ocupării silvicultorilor germani pentru con­servarea unor specii rare sau deosebit de va­loroase. Chiar dacă ni s-a sugerat în nume­roase rânduri că suntem invidiaţi pentru pădurile noastre naturale, nu am putut ascunde la rândul nostru invidia pentru aceste relicve botanice păstrate atât de bine, pe care nu le mai putem găsi în aceeaşi măsură în arboretele noastre.

Pădurea de amestec de larice cu fag de la Schlitz, prin dimensiunile sale colosale, având evaluat un volum de 910 mc lemn/ hec­tar ne-a amintit de coloşii de la Slătioara.

Am sesizat şi atenţia cu care germanii îşi pun în valoare locurile pitoreşti, de belvedere care, fără nici o îndoială, sunt o atracţie pen­tru turişti. Concluzia este că oriunde se află locuri frumoase ce pot aduce profit localni­cilor, dacă sunt amenajate şi păstrate cum se cuvine. Iar de ştiinţa punerii în evidenţă a acestor locuri depinde într-o oarecare măsură şi bunăstarea.

Cât de mult înseamnă tradiţia ne-am putut da seama vizitând şi o serie de obiective eco­nomice, începând de la pensiuni turistice până la fabrici sau simple instalaţii de îmbuteliere a sucurilor de fructe. Foarte mândri de locurile natale, germanii ştiu să-şi cultive tradiţiile, ajungând pînă la a agrea cumpărarea unor produse numai pentru faptul că sunt făcute după reţete strămoşeşti sau sunt produse tradiţionale. Intuind că diversitatea este calea spre dezvoltare şi prosperitate, societatea ger­mană identifică şi exploatează orice resursă aflată la îndemână, reuşind astfel să dimi­nueze presiunea factorului uman asupra mediului. Cu multă chibzuinţă sunt analizate toate posibilităţile de progres, statul încura­jând sistematic iniţiativa prin subvenţii, împrumuturi avantajoase sau diminuarea ta­xelor. La fel de adevărat este şi faptul că nimic nu se face la întâmplare sau fără un do­cumentat studiu de impact, acolo unde se impune luându-se de urgenţă toate măsurile pentru prevenirea poluării sau a risipei. Multe dintre activităţi se transmit din generaţie în generaţie. De pildă păstrăvăria lui Lothar Keidel, care produce circa 20 tone de peşte pe an şi peste 1 ,1 milioane icre se află la a cincea generaţie de păstrăvari. Luciul de apă, însumând un hectar, este format din 31 de bazine populate cu păstrăvi din toate generaţi­ile.

Distileria Schlitzer Kornbrennerei funcţionează din 1585 iar aceasta este o mân­drie pentru localnici. Valoarea mărfii este superioară şi datorită îndelungatei istorii a distileriei, fapt pus în evidenţă cu fiecare ocazie.

Deşi se mai pot relata aspecte pe care le- am sesizat în această vizită, concluziile sunt binevenite: (1 ) silvicultura modernă este din ce în ce mai mult asimilată unei ştiinţe eco­logice, (2) protejarea mediului, în general, şi al celui forestier în special este un atribut al societăţilor cu înalt grad de civilizaţie, (3) între specia umană şi mediul său de viaţă nu trebuie să existe competiţie, ci coexistenţă, (4) dezvoltarea locală şi prosperitatea eco­nomică este posibilă oriunde statul îşi mani­festă corect şi cu promptitudine rolul, (5) con­vergenţa activităţii omeneşti către o anumită resursă duce la sărăcie, în vreme ce reori- entarea spre resurse şi posibilităţi încă neval­orificate aduce prosperitate, (6) principiul rentabilităţii trebuie să rezoneze în perma­nenţă cu protejarea şi conservarea mediului.