Problematica strategiilor forestiere a fost deja tratată pe larg în coloanele prezentei reviste’. Revenim asupra acestei teme numai în măsura în care se îmbină cu dezideratul unui program silvic naţional, o urmare a Conferinţei Internaţionale de la Rio din 1992.

1. Rio plus cinci

După cinci ani, în 1997, a avut loc la New York o adunare extraordinară a Națiunilor Unite (”UN General Assembly Special Session/UNGASS”), denumită de unii ”Rion plus cinci”. Totodată, a avut loc și a treia ședință a secției competente în materie de biodiversitate. Demn de reținut este și faptul că, în 1997, era scadent și raportul unei organizații constituită ad-hoc cu doi ani mai înainte de către Comisia Pentru Dezvoltare Durabilă(”UN-Commission on Sustainable Development/CSD”) și anume ”Intergovernamental Panel on Forests”/IPF). Aceasta fusese însărcinată să elaboreze un model de gospodărire a pădurilor în vederea implementării principiilor stabilite în ”Agenda 21”.

Adunării i-au fost prezentate peste o sută de propuneri; reţinem doar una, pe aceea ca naţiunile semnatare la Rio să elaboreze un aşa numit program silvic naţional. Naţio­nal, dat fiind că, la întocmirea acestuia, guvernul respectiv este obligat să ia în considerare necesităţile specific naţionale, orientându-se, totodată după principiile formulate de IPF. Cu alte cuvinte, o politică naţională, croită după “calapodul” IPF, care poate fi privit atât ca un îndreptar, cât şi ca un instrument de control.

2. Baden-Württemberg: modelul IPF pus la încercare

În anul următor (1998), landul Baden­Württemberg a luat parte la o iniţiativă internaţională (incluzând Finlanda, Marea Britanie, Honduras, Indonesia şi Uganda), cu scopul de a pune la punct conceptul IPF. În urma rezultatelor pozitive, s-a trecut – în septembrie 1999 – la instituţionalizarea a­cestuia, ca îndreptar în materie de politică forestieră naţională, la iniţiativa şefului guvernului din Baden-Württemberg, Erwin Teufel, acesta distingându-se şi în alte împrejurări.

Astfel, cu începere din ianuarie 2005, ocoalele silvice de stat urmează să fie dislocate din administrarea tradiţională şi încadrate în administraţia judeţeană. Operaţia urmează să se desfăşoare în decurs de 5 până la 7 ani. “Inchipuie-ţi”, aşa spunea şeful unui ocol silvic, “să-mi dea mie primarul directive, ce am de făcut în pădure.”

O reformă pe care slujitorii pădurii o atribuie unei inspiraţii mefistofelice, convinşi că urmarea inevitabilă va fi declinul pădurilor. Ca atare, pe unul dintre panourile purtate cu ocazia demonstraţiilor de stradă care au urmat, erau conturate rămăşiţele unei păduri sinistrate, în mij­locul cărora se veselea un drăcuşor …^[1]

Reamintim în acest context că Republica Federală Germania este constituită din peste o duzină^[2] de landuri (ţări), fiecare de sine stătătoare în materie de administraţie, respectiv politică forestieră.

3. Dialog la nivel federal

În toamna anului 1999, ministerul de resort al Republicii Federale a invitat la un schimb de idei nu numai funţionarii silvici regionali, ci şi reprezentanţii grupărilor care, într-un fel sau altul, semnalizează că au ceva de spus în materie de silvicultură.

Ţelul vizat a fost formularea unui program silvic naţional, rezultatul fiind acela ca reprezentanţii adminstraţiilor silvice regio-nale au fost copleşiti de delegaţiile nume-roaselor asociaţii, organizaţii, corporaţii din agricultură, silvicultură, vânătoare, mediu înconjurător, industrie, comerţ, cercetări, turism etc. Discuţiile au avut loc sub forma unei “mese rotunde”; din cele prezentate se pare că au trecut timpurile când numai slujitorii pădurii aveau ceva de spus în profesia pe care o exercită.

Tăvălugul numit “globalizare” a zdrun­cinat din temelie ordinea interbelică. Anul 1970, consacrat protecţiei naturii, a ocazio­nat ieşirea pe scenă a unor noi actori^[1], convinşi că administraţia silvică este pe lângă drum şi că ei sunt chemaţi să îi scoată pe slujitorii pădurii din încurcătură, de unde expresia: “silvicultura are probleme, noi deţinem soluţia”.

După cum era de aşteptat, slujitorii germani ai pădurii sunt de părere că-şi pot soluţiona singuri problemele cauzate de globalizare, însă sunt dispuşi (ca să nu spunem nevoiţi) la un schimb de argumente, deci la un dialog, cu “adversarii”. Urmarea a fost convocarea unui Congres al Pădurii “la vârf^[2]”, care a avut loc între 23 şi 24 octombrie 2001 la Bonn. Printre participanţi cca. 200 de persoane – figurau reprezen­tantul ministerului de resort, unii dintre şefii administraţiilor silvice din diferitele landuri, întreprinderi industriale şi comerciale, diferite organizaţii silvice şi vânătoreşti şi – bineînţeles – reprezentanţii organizaţiilor care militează pentru protecţia naturii şi a mediului.

Scopul reuniunii a fost de a discuta şi, eventual, a semna un fel de “contract so­cial”, prin care semnatarii se obligă să con­tribuie la realizarea unei gospodăriri socio­economice durabile a pădurilor şi a pro­duselor lemnoase.

Rezultate? La “spartul târgului”, repre­zentanţii fundaţiei WWF şi ai altor organizaţii asemănătoare au rămas rezervaţi. De asemenea, reprezentanţii administraţiilor silvice din diferitele ţări. Argumentul invocat a fost acela că guvernul federal pregăteşte un “Program Silvic Naţional”, a cărui publicare este iminentă. Până acum, se ştie doar că pe viitor accentul se va pune pe o silvicultură de factură ecologică, ceea ce corespunde şi cu intere­sul opiniei publice. Rezultatul unui sondaj în rândurile tineretului, organizat de univer­sitatea din Marburg, pare a fi concludent, în acest sens:

(i) marea majoritate (79 %) pune accen­tul pe rolul protectiv al vegetaţiei silvice;

(ii) urmează recreaţia (60 %) ,

(iii) numai o minoritate (9 % ) apreciază producţia de material lemnos, rezultatul palpabil al activităţii silvicultorilor. De alt­fel, nu mai trebuie amintit faptul că silvicultorul este văzut ca un “trădător” al naturii, fiind înfeudat cercurilor care “măcelăresc” pădu-rea, spre a o trasforma în arginţi.

Într-un cuvânt: pădure? Da! Pădurar?

Ba!

4. Rio plus zece: Bavaria primus inter pares

La zece ani după Rio, în anul 2002, a avut loc o întrunire “la vârf” la Johannesburg, tematica fiind modalităţile practica de implementare a unei gospodăriri durabile a resurselor disponi­bile, o ocazie pentru guvernul bavarez de a se afirma. Dintre iniţiativele luate, cea mai importantă a fost un proiect⁷ axat pe zece puncte, ţelul vizat fiind extinderea principiului unei gospodăriri durabile asupra tuturor activităţilor omeneşti, aşa după cum preconizase profesorul Prodan cu zeci de ani mai înainte⁸.

Instructiv este şi primul pas făcut în această direcţie: în ziua de 20 octombrie 2002, şcoala de ingineri silvici din Weihenstephan (FH), Facultatea de Silvicultură a Universităţii München (TU) şi Administraţia Silvică de Stat ⁹ (LWF) – toate loca-lizate în Weihenstephan – şi-au deschis porţile pentru publicul din împrejurimi, în vederea unei cunoaşteri reciproce.

Hotărârea guvernului bavarez de a proceda la o acţiune majoră, în sensul celor convenite la Rio în 1992, reiese şi din restructurarea aşezămintelor silvice din Weihenstephan’⁰. Cele trei instituţii numite mai sus au fost comasate într-o unitate de învăţământ, cercetare şi gospodărire, un aşa numit “Centru Verde””, inaugurat în mai 2003.

Obiectivul urmărit este dublu: pe de o parte cercetare, pe de altă parte îndrumarea practicienilor pe baza cunoştinţelor dobândite, vizaţi fiind şi micii proprietari de păduri private. Spre a anticipa, aceasta poate fi o politică forestieră care ni se pare de o importanţă deosebită pentru proprietarii de păduri retrocedate din România (a se vedea şi punctul 7)

5. România, în atenţia instituţiilor de politică forestieră germane

Aceasta se referă la o lucrare de diplomă’² care a fost elaborată sub auspi­ciile deţinătorului catedrei de politică şi istorie silvică din München’³ şi a directorului institutului de politică forestieră şi de mediu din Freiburg’⁴.

Tematica acesteia a vizat importanţa acordată ocrotirii naturii în politica fores­tieră românească şi perspectivele de trans­punere a legiuirilor existente în practică. O preocupare seculară şi a slujitorilor pădurii români. Cităm: “La noi … natura este puţin respectată … Peisajele cele mai frumoase sunt distruse zilnic fără ca să rezulte măcar un folos material. Silvicultorii n-au voie să se dezintereseze de această ches­tiune care poate să aibă o mare înrâurire asupra cruţării pădurilor”, aşa spunea un membru al societăţii “Progresul silvic” în anul 1912⁵.

Socotim că nu greşim, atribuind acestor viziuni ale corpului silvic faptul că, în ciuda celor două războaie mondiale, România mai dispune de păduri pe care experţii le consi­deră unice în Europa şi care stârnesc interesul străinilor.

Din literatura consultată, autoarea lucrării de diplomă a desprins faptul că guvernele de factură democratică din România au elaborat, cu sprijinul Băncii Mondiale, o “Strategie naţională pentru dezvoltarea durabilă a silviculturii în perioada 2000-2020”, nu însă şi un Program Silvic Naţional, din care să reiasă politica forestieră urmărită. O lacună, care a incitat autoarea să aducă o contribuţie personală, sub forma sintezei unor interviuri cu repre­zentanţii cercurilor care dau tonul sau pot aduce o contribuţie în materie de politică forestieră. Lista ce urmează redă grupările silvice vizate, cifrele referindu-se la numă­rul de persoane interviuate.

FM – Direcţia generală a Pădurilor din cadrul ministerului (3);

UM – Departamentul Mediu din cadrul ministerului de resort (2);

ICAS (5);

INL (1);

Facultatea de Silvicultură Suceava (2);

Facultatea de Silvicultură Braşov (1);

ROMSILVA (3);

ONG -uri (4).

Originalitatea acestor cercetări constă în faptul că, atât la culegerea, cât şi la analizarea, interpretarea şi comentarea datelor obţinute prin cele 22 interviuri, autoarea recurge la metode practicate în ştiinţele sociale (vezi bibliografia). Discuţiile au avut loc în engleză, pe baza unui formular ad-hoc, elaborat în prealabil.

Persoanele în cauză au fost solicitate să- şi exprime opinia, atât ca cetăţean, cât şi ca funcţionar al statutului, respectiv reprezentant al unei asociaţii sau organizaţii. Rezultatele obţinute au dovedit

– mai ales în cazul funcţionarilor statului – că una şi aceeaşi persoană poate avea … două păreri.

Reamintim că obiectivul vizat era de a desprinde, din răspunsuri, importanţa acordată ocrotirii naturii în pădure şi care sunt şansele de realizare a acestora; sau, cu alte cuvinte, care sunt impedimentele ivite pe parcurs.

6. Ocrotire a naturii sau producţie lemnoasă?

Dintr-o gamă de nouă funcţii ⁶ îndeplini­te de ecosistemul “pădure”, persoanele in­tervievate au fost solicitate să aleagă numai dintre două, şi anume: ocrotirea naturii şi producţia lemnoasă, în ordinea priorităţii în raport cu punctul lor de vedere.

Rezultatele obţinute oarecum au surprins, astfel, pentru reprezentanţii grupei “universitate” stau ambele funcţiuni pe picior de egalitate, în timp ce pentru toate celelalte grupe, ocrotirea naturii (cotată cu 7,6 puncte din 9) are prioritate faţă de producţia lemnoasă (cotată cu 4,9 puncte). Bineînţeles, autoarea este conştientă (ceea ce a şi menţionat) că datele obţinute nu pot fie interpretate decât ca tendinţe; în fond, este vorba de o lucrare de pionierat.

Una dintre consecinţele logice ale prio­rităţii acordată funcţiei de protecţie a naturii ar fi majorarea suprafeţelor ariilor protejate, mărturie evidentă a importanţei acordării ocrotirii naturii. Obiectivul vizat este extinderea ariilor protejate până la 10 % din suprafaţa totală a ţării, acesta până în anul 2005. Din interviurile care au avut loc a rezultat un entuziasm mai moderat şi o serie de păreri diferite: (i) majoritatea celor întrebaţi sprijină (teoretic) acest deziderat, însă cca. jumătate dintre ei îl consideră însă ca realizabil; (ii) după alţii, sus numitul ţel depăşeşte posibilităţile actualei conjuncturi;

(iii) reprezentanţii altei grupe socot că, dată fiind remarcabila biodiversitate a spaţiului carpato-danubian, limita de 10 % trebuie depăşită.

Diferenţe s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte practica operaţiilor de delimitare a ariilor protejate pe teren: după unii, această activitate se află de-abia la început, după alţii, aceasta este pe jumătate terminată; o minoritate, considerabilă că este pe terminate, în timp ce două persoane o consideră deja încheiată.

7. România: un candidat la Uniunea Europeană cu o supra-faţa împădurită descrescândă ?

Un fapt cert este că retrocedarea pripită şi fără acte justificative suficiente (faimoasa lege nr. 18) s-a soldat cu nimicirea a cca. 5 % din fondul forestier naţional. Tăierile ilicite continuă, personalul silvic văzându- se depăşit. “Dă Doamne cui n-a avut şi-i vedea ce n-ai văzut”, spune zicala.

Ce-i de făcut ? Toţi cei preocupaţi de salvgardarea patrimoniului forestier sunt de acord asupra necesităţii unei campanii de conştientizare a noilor proprietari de pădure, adică de a-i convinge că-şi taie craca pe care se vor putea refugia mâine, ei şi urmaşii lor.

Dar pe ce cale? De la “Popa Tanda” se ştie că nici predicile şi nici dojenelile nu dau rezultate; singura cale este exemplul. “Al dracului popa”, ziceau sătenii în trecere, văzând pe popă reparându-şi gardul. Câte unul se mai oprea şi-l ţinea de vorbă … “Lasă vorba, pune şi tu mâna”, îl apostrofa popa. Ceea ce, în limbaj ştiinţific, se nu­meşte participare.

Iar din Geneză, ştim că Însuşi Creatorul Şi-a controlat şi perfecţionat opera de pe o zi pe alta. Cităm: “Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric”. Un procedeu pe care oamenii de ştiinţă îl numesc “planificare iterativă”.

Iar pentru a încheia: participare şi planificare iterativă este itinerarul recomandat şi de autoarea lucrării de diplomă citată mai sus.

Unde şi cum? În primul rând, la elaborarea unui Program Silvic Naţional, parte componentă a unei Strategii Naţionale; cadrul acestora ar creşte şansele de a realiza din plin acel deziderat silvic secular, anume delimitarea unor Parcuri Naţionale, respectiv Rezervaţii ale Biosferei în pădurile naturale care ne-au mai rămas prin Carpaţi.

Note

1. Clinovschi et al.: Strategii forestiere europene. B. F. nr. 1-2, 1996.

2. În germană: Nationales Forstprogramm

3. Teufel: în germană, diavol

4. Bayern, Baden-Württemberg, Hessen, Rheinland-Pfalz, Saarland, Nordrhein-Westfalen, Niedersachsen, Schleswig-Holstein, Mecklemburg- Vorpommern, Sachsen-Anhalt, Sachsen,Thüringen. Ultimele 5 aparţin fostei DDR. În plus, municipii independente, anume Berlin, Hamburg, Bremen.

5. World Wide Fund for Nature (WWF), Greenpeace, Robin Wood, Bund (prietenii pământului), Nabu etc.

6. Waldgipfel.

7. “Zehn-Punkte-Programm Rio + 10”.

8. Prodan, M: Verpflichtung der Forstwirtschaft und der Forstwissenschaften. AFZ/1976, S. 33 ff.

9. Fachhochschule (FH) Weihenstephan, Studienfakultät für Ressourcenmanagement und Forstwissenschaft der Technischen Universität München (TU), die Bayerische Landesanstalt fürWald und Forstwirtschaft (LWF).

10. În apropiere de Freising.

11. Zentrum Wald-Forst-Holz Weihentephn

12. Pahlmann, S. :Der Stellenwert und die Umsetzung von Naturschutz in der rumänischen Forst-politik. Masterarbeit, an der Forstwissenschaf-tliche Fakultät der Technischen Universität München. Freiburg, Juli 2004, 128 S.

13. Prof. dr. Michael Suda.

14. Prof. dr. Karl-Reinhard Volz.

15. Kalinderu, I.: cf. Arii protejate în fondul forestier din România. În: Protejarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor României, p. 112.

16. Producţie de material lemnos, sursă de produse nelemnoase, protecţia naturii, protecţie contra inundaţiilor, a alunecărilor de teren şi a eroziunilor, protecţie contra asperităţilor climatice, protecţie contra avalanşelor, loc de muncă, de recreaţie şi de cercetări.

Bibliografie

Atteslander, P., 1993. Methoden der Sozial- forschung. Walter de Gruyter Berlin, New York.

Lamnek, S., 1993. Qualitative Sozialforschung, Band 2. Beltz, Psychologie Verlags-Union, Weinheim.

Mayring, P., 2003. Qualitative Inhaltsanalyse- Grundlagen und Techniken. Beltz Verlag, Weinheim und Basel.

Jänicke M. et all., 2003. Umweltpolitik. Lern- und Arbeitsbuch.Verlag J.H.W. Dietz, Bonn.

Toader, T., 2001. Problematica pădurilor private, sub raportul pazei şi protecţiei, regenerării, amenajării şi punerea în valoare a acestora. Simpozionul “Sărbătoarea sădirii arborilor, între tradiţie şi actualitate”. Martie, 2001

Summary: Forestry strategy or national forestry program? Problems of forest policy

The paper present some approaches regarding the methods for the application of a sustainable forest management in forests, with some examples from the experiences of the Baden-Würtenberg land from Germany, which can be useful for the Romanian forestry. Are discussed the results of a sociological investigation conducted at the level of the main institutions with aims in forestry from Romania (Forest Direction from the Ministry, The Environment Department, Forest Research and Management Institute, two faculties of forestry, Nation Institute of Wood, National Forest Department, some NGO), the aim of the research being the identification of the pu-blic perception regarding the forest functions, especially form the point of view of production/protection: 79% from the peoples consider on the first place the protection functions, followed by 60% – recreation and 9% – the wood production as the main forest function.

Keywords: forest strategy, Germany, Romania, forest protection

Autorii: Dr. rer. nat. Aurel Teuşan, este experet silvic şi locuieşte în Germania. Poate fi contactat la adresa de email teuşan@t-online.de.

Sophie Pahlmann este autoarea lucrării de dizertaţie menţionată şi utilizată în cadrul articolului susţinută la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universităţii Tehnice din Munchen