Insecticidele folosite pentru combaterea insectelor dăunătoare au ca efect de cele mai multe ori şi distrugerea insectelor folositoare. Ca urmare a dereglării relaţiilor existente între aceste grupe de insecte, au loc creşteri ale frecvenţei şi intensităţii gradaţiilor unor dăunători periculoşi. In acelaşi timp, aplicarea tratamentelor chimice reprezintă o cale de poluare toxică a mediului natural. Dacă ne referim la pădurile de răşinoase, ce acoperă 27% din suprafaţa păduroasă a ţării şi sunt răspândite în zone deosebit de importante pentru sănătatea oamenilor, se poate afirma că poluarea lor cu insecticide are urmări negative nebănuit de mari.

In scopul limitării poluării mediului natural cu insecticide se impune tot mai mult utilizarea în protecţia pădurilor a unor metode nepoluante, cu caracter biologic. Printre acestea, în ultimii ani, s-a impus tot mai mult metoda feromonală.

Preocupările privind feromonii au început în ţara noastră în anul 1968, când dr. ing. Igor Ceianu a efectuat primele experimentări privind acţiunea feromonilor agregativi naturali asupra gândacilor de scoarţă ai molidului. In anul 1973, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice a început o colaborare cu Institutul de Chimie din Cluj-Napoca – un program de cercetări în vederea elaborării unor procedee moderne de depistare şi combatere a dăunătorilor forestieri. Până în prezent s-au obţinut rezultate remarcabile în cazul dăunătorilor Ips typographus, Pityokteines curvidens, Cryphalus piceae şi Pityogenes bidentatus, Lymantria monacha şiColeophora laricella.

1. Ips typographus

Gradul de infestare al arboretelor de răşinoase cu acest dăunător de scoarţă variază în decursul anilor, fiind în strânsă legătură cu calamităţile naturale (doborâturi şi rupturi de vânt sau zăpadă). In zonele cu astfel de calamităţi are loc dezvoltarea populaţiilor dăunătorului, creşterea suprafeţei infestate şi extinderea atacurilor şi la arborii pe picior situaţi în margini de doborâturi sau în masiv, dar expuşi la lumină datorită scăderii accentuate a consistenţei. In ţară, zona cu cele mai mari suprafeţe infestate de scolitidele răşinoaselor şi deci şi de Ips typographus este localizată în Carpaţii Orientali (70%), în Carpaţii Meridionali aceste atacuri reprezintă 20% din suprafaţa infestată pe ţară, iar în Carpaţii Apuseni 10%.

In cercetările iniţiate în anul 1973 s-au urmărit stabilitatea compoziţiei atractantului specific dăunătorului I. typographus. S-au testat diferite formulări ale componentelor majore ale atractantului (ipsenol, ipsdienol, cis-verbenol şi transverbenol), asociate sau nu cu unele monoterpene (-pinen, mircen, verbenonă, limonen). După ce în anul 1977 a fost pusă în evidenţă în Norvegia o nouă componentă majoră a feromonului (metil-butenol) (Bakke şi col. 1977), testările efectuate în ţară în anii 1977-1978 au condus la sinteza atractantului propriu, care a fost denumit Atratyp. Experimentările din anii 1979-1980 au condus la rezultate comparabile cu cele obţinute în străinătate cu produsele Typofur şi Pheroprax, fapt ce a permis utilizarea în producţie a produsului românesc. Odată cu aceasta, clasica metodă a arborilor-cursă, aplicată de aproape un secol în ţară şi care devine tot mai costisitoare, a început să cedeze locul metodei feromonale, caracterizată printr-o mare eficienţă biologică şi economică.

Printre dezavantajele vechiului procedeu se numără imposibilitatea valorificării arborilor-cursă instalaţi în focare din locuri greu accesibile. Totodată, în aceste locuri este mai dificilă urmărirea dezvoltării insectei prin sondaje periodice şi apoi cojirea arborilor la momentul oportun, pentru a se evita proliferarea dăunătorului. Avantajul metodei, faţă de cea feromonală, constă în faptul că arborii-cursă captează, pe lângă Ips typographus, şi alte specii de insecte dăunătoare (I. amitinus, Pityogenes chalcographus). Din anul 1980, de când a început introducerea în producţie a metodei feromonale, numărul curselor a crescut progresiv. In prezent, se utilizează cca 15000 curse feromonale, prin care se înlocuiesc aproximativ 20-30000 arbori-cursă. In unele zone din ţară, ca Bistriţa Năsăud, s-a trecut la utilizarea largă a curselor feromonale, înlocuindu-se în mare parte arborii-cursă. Metoda feromonală, fiind o metodă selectivă şi nepoluantă, poate fi aplicată în pădurile cu regimul de rezervaţie naturală, în parcurile naţionale unde intervenţiile mecanice şi chimice sunt oprite. De asemenea, ea poate fi folosită cu succes în depozite de buşteni de molid necojiţi, după cum reiese din experienţa filialelor silvice teritoriale Neamţ şi Mureş.

Cercetările cu privire la tehnologia de aplicare a metodei feromonale în combaterea gândacului de scoarţă a molidului Ips typographus, efectuate atât în suprafeţele permanente ale I.C.A.S., cât şi în condiţii de producţie, permit formularea a o serie de concluzii practice.

Nadele cu feromon agregativ sintetic Atratyp, în formularea elaborată de Institutul de Chimie Cluj-Napoca, pot înlocui cu succes cele produse în străinătate; păstrate la rece, ele pot fi utilizate şi la 1-2 ani după confecţionare. O condiţie esenţială pentru menţinerea eficienţei nadei pe o perioadă de 2-3 luni este etanşarea corectă a pungii de polietilenă în care se află materialul impregnat cu feromon; orice vătămare a învelişului de polietilenă duce la pierderea, în câteva zile, a calităţii nadei.

Testarea a 6 tipuri de curse, din care 2 tubulare şi 4 de tip barieră, atestă superioritatea curselor barieră (tab.1), pe primul loc situându-se cursa triunghiulară, urmată de cursa pâlnie, cursa geam şi cursa Teysson.

Dezavantajul curselor tubulare constă în primul rând în faptul că prezintă capturile cele mai scăzute şi apoi sunt destul de scumpe. Avantajele pe care le prezintă sunt transportul, instalarea şi colectarea materialului entomologic, precum şi un efect kairomonal (de atragere a insectelor scolitofage) mai redus (tab. 2).

Dintre cele 13 specii de scolitofagi, 9 specii (2,3,4,5,6,7,8,10 şi 13) prezintă eficienţă ridicată în reglarea populaţiilor de scolitide. Cursele barieră au capturat cele mai multe insecte scolitofage, dintre acestea pe primul loc se situează cursele cu aripi, urmate de cursele geam, triunghiulară şi Teysson, iar pe ultimul loc s-au situat cursele tubulare.

Locurile de instalare determină în mare măsură eficienţa curselor. Cele mai favorabile sunt locurile adăpostite de vânt, în apropierea cioatelor proaspete, a arborilor recent doborâţi şi a resturilor de exploatare. Eficienţa curselor instalate in locuri cu diferite grade de insolaţie arată că în lunile de vară este necesară mutarea curselor în locuri semiumbrite.

In mod deosebit, cursele tubulare instalate în pădure atrag un număr mai mare de gândaci decât pot captura. Din acest motiv, de cele mai multe ori, are loc infestarea arborilor în picioare din apropiere. De aceea, distanţa minimă faţă de arborii în picioare trebuie să fie de 10-20 m. Distanţa între curse, sau între grupele de curse, se stabileşte în funcţie de densitatea populaţiei, însă ea nu trebuie să fie sub 30 m. Dacă în timpul zborului se înregistrează capturi slabe la unele curse şi se constată că punga de polietilenă (în care se află nada) nu este vătămată, cursa trebuie mutată în alt loc.

Controlul curselor trebuie făcut odată la 2-3 zile în perioadele calde, cu zbor puternic, şi cel puţin odată pe săptămână în afara acestor perioade. Pentru urmărirea capturilor se recomandă instalarea în locuri accesibile, în apropierea cantoanelor silvice, la marginea pădurii, a unor curse de control care pot fi ţinute permanent sub observaţie şi avertizează asupra necesităţii golirii vaselor colectoare ale celorlalte curse, instalate în raza cantonului silvic respectiv. Pentru prevenirea descompunerii gândacilor capturaţi (materialul descompus are o acţiune repelentă asupra scolitidului şi reduce eficienţa feromonului), ca vase colectoare trebuie folosite butelii de material plastic perforate (găuri de 1 mm diametru) în jumătatea inferioară, împiedicându-se astfel revărsarea apei şi pierderea capturilor. Cu ocazia controlului curselor şi colectării capturilor, se examinează tulpinile arborilor din apropiere pentru a se stabili dacă nu sunt infestate.

Arborii cursă, trataţi cu un insecticid cu remanentă prelungită şi amorsaţi cu nade feromonale, constituie o posibilitate de integrare a metodei feromonale cu metoda chimică. Rezultatele cercetărilor noastre arată că un arbore-cursă tratat, atrage şi distruge mai mulţi gândaci decât un arbore cursă obişnuit (tab.3).

Considerând că la un arbore cursă obişnuit şi la 1 m de tulpină se pot instala 130 familii de l. typographus (cca 400 gândaci), rezultă, potrivit datelor din tab. 3, că arborele cursă tratat şi prevăzut cu o nadă feromonală atrage (şi distruge) în medie de 3 ori mai mulţi dăunători; cu alte cuvinte poate înlocui cel puţin 3 arbori-cursă obişnuiţi. Pentru prelungirea efectului acestor arbori este necesară repetarea tratării lor la 4-5 săptămâni după primul tratament, utilizându-se insecticide remanente (de tipul piretrinozilor de sinteză). Un dezavantaj al acestei metode este distrugerea în proporţie mai mare a entomofaunei scolitofage. După observaţiile proprii, cca 50% din totalul insectelor entomofage atrase şi distruse sunt prădători foarte eficienţi ai gândacilor de scoarţă. Fată de cursele feromonale, în anul 1983 la Valea Putnei, arborii cursă trataţi capturează un număr dublu de scolitofagi (tab.4).

Instalarea de curse feromonale sau arbori trataţi şi amorsaţi cu nade poate limita local populaţia dăunătorului şi poate contribui la reducerea treptată a numărului arborilor infestaţi.

Aplicarea metodei mai mulţi ani consecutiv pe aceeaşi suprafaţă, concomitent cu executarea operaţiunilor de igienă, conduce la restabilirea unei situaţii de echilibru. Astfel, în suprafaţa experimentală a I.C.A.S. de cca 4 hectare de la Valea Putnei (O.s. Pojorâta, F.S.T Suceava), între anii 1981-1984 , s-au extras 309 mii de gândaci de Ips typographus. Pe ani, capturile au fost următoarele: 120000 în anul 1981; 15000 – 1982; 69000 – 1983; 86000 – 1984. Creşterea capturilor în anii 1983 şi 1984 s-a datorat doborâturilor de vânt dispersate din această suprafaţă produse în iarna 8211983. Acest exemplu demonstrează posibilităţile oferite de metoda feromonală în reglarea populaţiilor de scolitide. Eficienta metodei creşte deci în condiţiile menţinerii unei stări de igienă corespunzătoare a arboretelor.

2. Pitiokteines curvidens, Crvphalus piceae şi Pityogenes bidentatus

Experimentările din anii 1986-1993 au scos în evidenţă efectul atractiv al nadelor ce conţin ipsenol (100 mg/nadă) asupra a 3 specii de scolitide ce atacă bradul: P. curvidens, Cr. piceae şi P. bidentatus. Procentul de participare al acestor dăunători în complexul scolitidelor capturate şi-n decursul anilor a fost de 60-90%, cu mult peste valorile stabilite pentru celelalte specii capturate (Pityokteines vorontzowi, Cryphalus abietis, Trypodendron lineatum, Hylastes sp., Dryocoetes spp., Pityophthorus spp. Etc.).

In general, se poate aprecia că acest procent a oscilat de la 10 la 90% în cazul scolitidului P. curvidens (fig. 1), de la 5 la 60 % – Cr. piceae şi de la 1 la 70% – P. bidentatus. Procentul global al celorlalte specii nu a depăşit 8%. Valorile acestui procent s-au modificat de la un an la altul, în funcţie de doza şi puritatea substanţei active, de modul de condiţionare a acesteia.

Fig. 1 Variaţia intensităţii de atracţie (Ia), stabilită cu ajutorul curselor feromonale în perioada de zbor a scoilitidului Pityocteines curvidens (Săcele, 1993)

Creşterea purităţii substanţei atractante (90%), îndeosebi în anii 1991 şi 1993, a determinat o sporire considerabilă a capturării gândacilor de scoarţă ai bradului, P. curvidens şi Cr. piceae. Scăderea la jumătate a dozei substanţei active în anul 1993 (50 mg/nadă) a avut ca efect o atracţie sporită a scolitidului P. bidentatus. Folosind cursele feromonale s-a stabilit că zborul zborului de P. curvidens şi Cr. piceae este apropiată. Maximum de capturări se înregistrează în prima săptămână după declanşarea zborului, urmând apoi o descreştere a curbei de zbor, care se termină după 8 săptămâni. In cazul scolitidului P. bidentatus (fig. 2), primele apariţii se semnalează cu o săptămână întârziere faţă de speciile precedente, apoi la 1-2 săptămâni se înregistrează un maxim al zborului, urmând apoi fluctuaţii ale nivelului populaţiilor cu 2-3 maxime, zborul terminându-se după 10 săptămâni. Capturile acestor dăunători sunt semnificativ mai mari la cursele tip barieră (cu aripi) decât la cele tubulare, motiv pentru care se recomandă folosirea lor în lucrările de combatere.

In vederea aplicării în producţie acestei metode de combatere, este indicată instalarea curselor la margini de masiv sau în masiv mai rărit, în care arboretele de brad sunt afectate de doborâturi şi rupturi de vânt sau zăpadă de 1-3 ani vechime.

Capturile la curse feromonale corespunzătoare diferitelor grade de infestare a bradului cu P. curvidens sunt următoarele : sub 2500 gândaci/cursă infestare slabă, 2501-7500 gândaci/cursă infestare mijlocie, peste 7500 gândaci/cursă testare puternică.

3. Lvmantria monacha

După ultima gradaţie ce a avut loc la noi în ţară în nordul Carpaţilor Orientali în anii 1953-1959, populaţiile defoliatorului s-au menţinut până în prezent în stare de latenţă. Pericolul potenţial al unor noi înmulţiri în masă se menţine însă. Din această cauză se impune urmărirea riguroasă a evoluţiei populaţiilor de L. monacha, în vederea localizării din timp a focarelor primare şi aplicării măsurilor de combatere în fazele incipiente ale progradaţiei.

Incepând cu anul 1974 lucrările de depistare şi stabilire a suprafeţelor infestate se fac folosind cursele feromonale. Până în prezent procedeul curselor feromonale a asigurat un control eficient al prezenţei defoliatorului în cuprinsul arboretelor de răşinoase şi de amestec a acestora cu fagul din ţară.

Pe baza cercetărilor efectuate în diferite etape (1974 – 1977, 1985 – 1988 şi 1989 – 1992) au fost puse bazele tehnologiei feromonale şi s-au adus o serie de îmbunătăţiri procedeului de lucru, având in vedere unele inconveniente practice.

Testarea diferitelor tipuri de curse a arătat că, în lucrări curente de producţie, se pot utiliza cursele de tip pâlnie ce exclud folosirea adezivului. Eficacitatea acestor curse în capturarea fluturilor este comparabilă cu cea a curselor cu adeziv tip panou folosite de la început. Cele mai eficiente, însă, sunt cursele tetratrap, care asigură o capturare masivă a fluturilor, fiind indicate în cazul când se remarcă o tendinţă de creştere a nivelului populaţiilor. Testarea curselor tip pâlnie transparente şi de diferite culori a scos în evidenţă un efect de atracţie sporit al celor de culoare galbenă, diferenţele înregistrate nefiind statistic semnificative.

Folosirea curselor feromonale în lucrările de depistare presupune multă prudentă în privinţa amplasării lor în teren. Sunt indicate locurile plane, situate în masiv în jumătatea superioară a versanţilor. Se va evita pe cât e posibil instalarea curselor pe firul văilor, la margini de masiv şi de-a lungul drumurilor de vale.

Pentru o urmărire corectă a evoluţiei populaţiilor insectei a fost necesar şi s-a trecut la monitorizarea sistemului de depistare. Densitatea reţelelor de curse diferă în cuprinsul ţării de la o zonă la alta. Pentru pădurile de răşinoase din zona Carpaţilor Orientali, unde au apărut în trecut gradaţii ale defoliatorului, s-a prevăzut a se instala 1 cursă la 50 ha. In zona Carpaţilor de Curbură, precum şi acolo unde apariţia în masă a insectei este mai puţin probabilă, a fost indicată o cursă la 100 ka. In pădurile din Carpaţii Meridionali şi Apuseni s-a considerat necesară o cursă la 200 ha. Cursele sunt amplasate în cuprinsul arboretelor de răşinoase şi de amestec a acestora cu fagul, în care molidul şi bradul participă cu peste 30%, indiferent de vârstă. O cursă constituie un punct de control permanent pentru L. monacha, are un număr de ordine pe ocol şi este în evidenţa personalului silvic de teren.

Folosind metoda feromonală s-a stabilit că în condiţiile ţării noastre zborul insectei durează 6-8 săptămâni. Începutul şi sfârşitul zborului sunt în funcţie de altitudinea şi latitudinea locului, precum şi de condiţiile climatice din anul respectiv. La altitudini scăzute, în sudul şi estul arealului de răspândire al molidului, declanşarea zborului se produce în prima decadă a lunii iulie, pe când în nordul şi estul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii de Curbură acesta întârzie cu două săptămâni. Pe măsura creşterii altitudinii, declanşarea zborului are loc mai târziu, existând şi o variaţie suplimentară, datorită condiţiilor climatice. Sfârşitul zborului se înregistrează cel mai frecvent între 20 august şi 15 septembrie, variind în funcţie de altitudine, regiune ecologică şi condiţiile climatice din fiecare an. Până la finele lunii august se realizează, în general, 90% din zborul insectei. Pe baza acestor date, s-a stabilit şi momentul instalării în teren a curselor feromonale, eşalonat în timp, pe altitudini şi zone geografice. (tab. 5)

In ce măsură rezultatele captărilor la curse feromonale pot avertiza momentul părăsirii latenţei şi necesitatea aplicării altor lucrări de depistare şi control. Cercetările efectuate de noi în anii 1985-1988 au arătat că nivelul real al populaţiei defoliatorului, exprimat prin numărul de omizi ce revin la un arbore (y), este reflectat semnificativ de numărul de masculi capturaţi la o cursă (x). Intre aceste două caracteristici s-a stabilit relaţia de forma :

y = 2,977 + 0,058 x – 1,087In x (fig. 3)

Prin urmare, în funcţie de capturile realizate la o cursă feromonală în cursul perioadei de zbor, se determină numărul de omizi ce va reveni la un arbore, în punctul respectiv de control, în primăvara anului următor (tab. 6).

Această valoare se confruntă cu datele tabelare existente în literatura de specialitate şi care cuprind numerele de omizi/arbore în arboretele de răşinoase de diferite vârste, în latenţă şi în gradaţie (tab. 7)

In baza acestui raţionament, pentru ţara noastră s-au stabilit următoarele : dacă la o cursă se captează, în cursul zborului, 200-500 masculi în arborete sub 60 ani şi 500 -1000 în cele peste 60 ani, în anul următor se execută depistarea în stadiul larvar şi se dublează numărul de curse; dacă la o cursă se înregistrează pe durata zborului capturi de 500-1000 masculi în arborete sub 60 ani şi 1000-2000 masculi în cele peste 60 ani, în aceeaşi toamnă se execută depistarea în stadiul de ou şi exuvii pupale, iar în anul următor depistarea în stadiul larvar. In acelaşi timp, în parcele sau grupe de parcele, reţeaua de curse se va îndesi astfel încât distanţa dintre curse să fie de aproximativ 300 m, asigurându-se astfel o acoperire la capacitate a terenului, la îndesirea reţelei fiind indicate cursele tetratrap.

Cercetările privind capacitatea de atracţie a unei curse feromonale, desfăşurate în cuprinsul reţelelor de curse având desimi diferite (latura pătratului de 50, 100, 150, 200 şi 300 m), au demonstrat că în cazul reţelelor cu latura de 300 m se asigură o acoperire optimă a terenului, o extragere la capacitate a fluturilor, deci un control eficient al insectei pe o rază de cca 150 m şi pe o suprafaţă de aproximativ 3 ha, având în vedere şi faptul că distribuţia atractantului nu se realizează uniform şi în toate direcţiile din cauza mişcărilor de aer.

Nivelul populaţiilor de L. monacha stabilit în decursul anilor 1974-1993 (fig.4) este caracteristic fazei de latenţă, în medie nefiind depăşită valoarea de 90 fluturi/cursă.

S-au evidenţiat fluctuaţii ale populaţiilor insectei, respectiv creşteri şi scăderi ale nivelului acestora de la un an la altul şi în diferite zone din ţară. Se remarcă în general, o tendinţă de creştere a capturilor începând cu anul 1980: se ating valori maxime, mai devreme sau mai târziu, în perioada 1982-1898 şi apoi urmează o scădere a densităţii insectei până în anii 1989-1991, după care se remarcă din nou o creştere a nivelului populaţiilor.

Un rol important în limitarea creşterii nivelului populaţiilor de L. monacha îl au păsările. Aportul lor, în faza de latenţă, la diminuarea densităţii defoliatorului se estimează la 20 – 30%. Păsările încep să consume fluturi de pe panouri abia după o perioadă de obişnuinţă, după un timp în care reuşesc să identifice bine sursa de hrană şi împrejurimile şi această perioadă se estimează la 1-2 săptămâni.

Tratamentele efectuate asupra coroanei arborilor cu ocazia depistării nonei în stadiul larvar au scos în evidenţă faptul că fauna asociată omizilor din coroana arborilor este reprezentată de diferite grupe de insecte dăunătoare (defoliatori, xilofagi, sugători), folositoare (prădători, paraziţi) şi indiferente, implicate desigur şi ele în menţinerea echilibrului natural in ecosistemul pădurii. In compoziţia faunei analizate, entomofagii au reprezentat cca 35%, iar cei specifici nonei 15-20%. Deci, aplicarea tratamentelor chimice, în scopul lucrărilor de depistare sau combatere, prezintă efect nociv asupra entomofaunei utile cu rol important în reglarea populaţiilor de dăunători.

4. Coleophora laricella

Testările de teren au scos în evidenţă o eficacitate sporită a nadelor conţinând atractant specific în doză de 1 mg/nadă.

Cursele tetratrap s-au dovedit a fi cele mai eficiente în capturarea insectei, motiv pentru care se recomandă a fi introduse în lucrările de depistare şi combatere. Zborul moliei miniere a acelor de larice se declanşează la începutul lunii iunie şi se desfăşoară pe o perioadă de 4-8 săptămâni, majoritatea fluturilor (peste 80%) în zbor fiind depistaţi cu ajutorul nadelor feromonale în primele două săptămâni (fig. 5).

Atractivitatea nadelor produse în ţară se menţine pe parcursul întregii perioade de zbor.

Executarea lucrărilor de combatere cu ajutorul nadelor feromonale, folosind o cursă la 0,1 ha, este realizabilă şi cu rezultate scontate în culturile de larice în vârstă de până la 20 ani.

In cele din urmă se poate conchide că lista speciilor dăunătoare la răşinoase este mult mai cuprinzătoare, iar realizările de până acum constituie doar un început promiţător în domeniul feromonilor. Pentru următorii ani este necesar să se iniţieze noi cercetări pe linia sintezei atractanţilor specifici dăunătorilor ce produc vătămări economice importante în pădurile noastre de răşinoase (Pityogenes chalcographus, Trypodendron lineatum, Polygraphus polygraphus, Blastophagus piniperda, Ips acuminatus, Semasia rufimitrana etc.).

Bibliografie

Bakke, A. et al, 1977 : Field response to new pheromonai compound isolated from Ips typographus . Naturwiss. 64. 98.

Ceianu, I. şi col., 1974 – 1984 : Studiul acţiunii feromonilor în vederea combaterii dăunătorilor forestieri. Ref. şt. ICAS (manuscrise), Bucureşti.

Mihalciuc. V. şi col.. 1985 – 1993 : Stabilirea dinamicii populaţiiior de Lymantria monacha şi a tehnolcgiilor de avertizare a înmulţirilor în masă. Ref. şt. ICAS (manuscrise), Bucureşti.

Summary: Use of sinthetic pheromones in identification, prognosis and control of forest pests in the coniferous stands in Romania

For the purpose of limiting the pollution of natural environment with insecticides, biological methodes are more and more used in forest protection. One of them, the pheromonal method has acauired a large recognition for the last years.

The Forest Research and Management Institute of Bucharest started a collaborative work with the Chemistry Institute of Cluj-Napoca as far back as in 1973, when a research program in working out modem pheromone – based methods of identification and control of the forest pests was established. Remarcable results in Ips typographus, Pityoktelnes curvidens, Cryphalus piceae, Pityogenes bidentatus Lymantria monacha and Coleophora laricella have been achieved so far.