1. Introducere

Structura actuală a pădurii montane naturale, respectiv eterogenitatea acesteia, este o consecinţă a regimului perturbărilor produse în decursul timpului. Perturbarea este definită drept un eveniment relativ discret în timp, care modifică structura ecosistemului forestier, schimbând disponibilitatea resurselor, a substratului sau a mediului fizic (Pickett şi White, 1985).

Analiza inelelor anuale şi a structurii pe clase de vârstă reprezintă aspecte cheie în studiul dinamicii ecosistemelor forestiere (Fritts şi Swetnam, 1989; Abrams et al. 2001). Pornind de la această abordare, a fost posibilă reconstituirea dezvoltării istorice a pădurilor sub aspectul periodicităţii şi intensităţii perturbaţiilor, a impactului variaţiilor anuale şi multianuale ale factorilor climatici extremi (Foster, 1988; Abrams et al., 1995; Cherubini et al., 1996; Abrams şi Orwing, 1996; Abrams et al., 2001).

Dendroecologia, prin utilizarea seriilor dendrocronologice de indici de creştere, reprezintă o abordare modernă în evaluarea structurii trecute şi prezente a arboretelor (Fritts şi Swetnam, 1989). Variaţia parametrilor inelului anual este utilizată drept indicator sintetic în reconstituirea dinamicii istorice a regimului perturbaţiilor în ecosistemul forestier, având ca fundament reacţia arborelui cuantificată în cazul nostru prin lăţimea inelului anual la orice modificare a mediului de viaţă (Giurgiu, 1967, 1974; Fritts şi Swetnam, 1989; Abrams et al., 1995). Modificarea structurii ecosistemului forestier sub impactul unui factor de stres (doborâturi produse de vânt, intervenţii silvotehnice, atacuri de insecte etc.) este reliefată fidel de arbore prin modificarea creşterii radiale. De exemplu, o modificare a creşterii radiale cu 100 % sau mai mult, pentru o perioadă de cel puţin 15 ani, este interpretată ca fiind un răspuns la o perturbare majoră a structurii ecosistemului forestier (Lorimer, 1985; Lorimer şi Frelich, 1989). Interpretarea perioadelor cu creştere radială accelerată trebuie făcută însă cu precauţie, deoarece ele pot avea şi o cauză climatică, de exemplu o revigorare a proceselor fotosintetice după o secetă puternică. Se consideră, în general, că efectele climatice extreme asupra creşterii arborilor sunt de scurtă durată în regiunile temperate. De asemenea, factorii perturbatori determină modificări evidente ale structurii arboretului, care nu pot fi asociate cu schimbările pe termen scurt ale parametrilor meteorologici (Payette et al., 1990; Abrams şi Nowacki, 1992; Abrams et al., 1995). Inelul anual constituie o arhivă, o adevărată bază de date, privind variaţia seculară şi multiseculară a factorilor perturbatori, atât la nivel global, cât şi mezoşi microzonal.

Metoda clasică de evidenţiere a regimului perturbaţiilor este analiza grafică a curbelor de creştere radială (Payette et al, 1990; Abrams et al., 1995; Popa, 2002). În vederea completării analizei grafice privind identificarea perturbărilor endogene sau exogene intervenite în ecosistemul forestier, în literatura de specialitate sunt propuse diverse metode de cuantificare a frecvenţei şi intensităţii perturbării. Una dintre cele mai uzuale, bazate pe compararea creşterilor radiale anteşi postperturbare este metoda ratelor de creştere, în două variante: metoda ratelor de creştere clasică (Lorimer, 1985; Lorimer şi Frelich, 1989; Payette et al., 1990; Abrams şi Nowacki, 1992; Abrams et al., 1995) şi metoda ratelor de creştere modificată (Popa, 2002). Metoda ratelor de creştere propusă de Lorimer (1985) defineşte un eveniment de accentuare bruscă a creşterii radiale în cazul în care procentul de creştere medie este peste 25%. Perioada luată în calcul variază de la 5 la 15 ani, în funcţie de regiunea geografică şi este definită ca perioada în care efectele unui eveniment climatic extrem, cum este de exemplu seceta, sunt eliminate. Utilizând drept criteriu de clasificare amplitudinea ratelor de creştere (GC), se pot defini perturbări majore GC% > 100, perturbări moderate GC% cuprins între 50 şi 100 şi perturbări minore, cu GC% cuprinse între 25 şi 50% (Tift şi Fajvan, 1999). Nowacki şi Abrams (1997) definesc o perturbare moderată ca având o accentuare a creşterii mai mare de 25 % pentru o perioadă de minim 10 ani, iar o modificare a creşterii cu peste 50 % pe o durată de cel puţin 15 ani este identificată ca fiind o perturbare majoră. Variabilitatea ridicată a creşterilor radiale estompează într-o oarecare măsură perioadele de creştere accentuată, evidente pe curba de creştere medie. De aceea, Popa (2002) propune o variantă modificată a metodei ratelor de creştere, utilizând drept reper creşterea radială din anul de referinţă şi nu creşterea medie anterioară.

Utilizând seriile dendrocronologice pentru molid, brad şi zâmbru din nordul Carpaţilor Orientali s-a urmărit evidenţierea regimului factorilor perturbatori, sub raportul frecvenţei şi al intensităţii, cu efecte auxologice în ecosistemele forestiere.

2. Material şi metodă

Pentru evidenţierea regimului factorilor perturbatori în zona studiată, s-au elaborat un număr de 12 serii dendrocronologice în ecosisteme forestiere în care influenţele antropice au fost minime (fig. 1). Cercetările s-au desfăşurat în două zone reprezentative din punct de vedere al impactului factorilor de stres, respectiv al doborâturilor produse de vânt, asupra arboretelor montane, opt serii dendrocronologice fiind situate în masivul Rodna din bazinul Bistriţei Aurii şi patru serii de indici de creştere în bazinul Moldovei. Majoritatea arboretelor din care s-au recoltat probele de creştere sunt lipsite de intervenţii antropice majore, excepţie făcând arboretele din Demacuşa, Putredu A, B şi Bila A, în care se constată intervenţia umană prin extragerea lemnului rezultat în urma doborâturilor produse de vânt.

În fiecare suprafaţă experimentală au fost aleşi, conform principiilor dendrocronologice (Fritts, 1976; Cook şi Kairiukstis, 1990; Popa, 2002; Grissino, 2003), 18-25 de arbori de la care s-au extras câte două probe de creştere la înălţimea de 1.30 m, pe direcţii perpendiculare pe linia de cea mai mare pantă, în vederea reducerii efectelor negative ale lemnului de compresiune. Probele de creştere, după uscare, au fost montate pe suporţi speciali, fiind şlefuite cu bandă abrazivă cu granulaţie de 200-400 în vederea evidenţierii inelelor anuale. Măsurarea lăţimii inelelor anuale s-a realizat cu programul CAROTA v.2.1 (Popa, 1999), cu o precizie de 0,01 mm. Seriile de creştere au fost verificate şi interdatate cu ajutorul programului COFECHA (Holmes, 1983, Cook et al., 1997) şi CAROTA v.2.1, utilizând metoda comparaţiei grafice în scară logaritmică şi analiza corelaţiei pe subperioade intercalate (Holmes, 1983). Pentru fiecare serie dendrocronologică s-au calculat parametrii statistici specifici (Douglass, 1941; Fritts, 1976; Cook şi Kairiukstis, 1990; Popa, 2002) (tabelul 1).

2.2 Metoda analizei grafice a seriilor de creştere

Analiza grafică a seriilor de creştere radială permite evidenţierea clară a perioadelor cu perturbări semnificative ale structurii ecosistemului forestier. Literatura de specialitate consideră că o creştere radială accentuată pe o perioadă de 5-10 ani are drept cauză principală o modificare importantă a structurii ecosistemului, respectiv o mărire bruscă a spaţiului util la nivelul coronamentului. Pentru datarea exactă a acţiunii factorului perturbator trebuie să se ţină cont de faptul că reacţia arborelui are loc pe parcursul a 1-3 ani.

Prin aplicarea unei medii mobile cu perioadă de 10 ani se obţine o netezire a curbei de creştere prin eliminarea semnalului de înaltă frecvenţă, punându-se în evidenţă alternanţa perioadelor cu creştere accelerată, respectiv cu reducere, a proceselor auxologice.

2.3 Metoda separării semnalelor

Pentru evidenţierea efectului acţiunii factorilor perturbatori asupra formei curbei de creştere radială s-a aplicat metoda separării semnalelor (Popa, 2002) care are la bază un principiu fundamental al dendrocronologiei, respectiv modelul agregat al inelului anual (Graybill, 1982; Cook şi Kairiukstis, 1990). Pornind de la această teoretizare a inelului anual, modelul agregat al creşterii arborilor sintetizează ansamblul complex al factorilor de mediu în patru semnale: curba de creştere biologică, semnalul macroclimatic general al zonei, perturbările endoşi exogene şi zgomotul sau eroarea inerentă.

Modelul agregat al inelului anual poate fi redat sintetic astfel (Cook şi Kairiukstis, 1990):

Rt=At+Ct+ gD1t+ gD2t+Et

unde:

Rt – lăţimea inelului anual în anul t;

At – relaţia creştere-vârstă determinată de procesele fiziologice normale de îmbătrânire;

Ct – semnalul climatului general comun pentru toţi arborii dintr-o anumită zonă geografică variaţia macroclimatului;

D1t – perturbările locale de natură endogenă cu origine în procesele de competiţie interşi intraspecifică caracteristică ecosistemelor forestiere;

D2t – perturbările locale de natură exogenă cauzate de factori cu originea în afara arboretului cum ar fi atacurile de insecte, îngheţuri târzii sau timpurii;

Et – variabilitatea interanuală neexplicată, denumită zgomot;

g – variabilă binară (0 sau 1) care exprimă prezenţa sau absenţa unei perturbări locale de origine endosau exogenă.

Exprimarea într-o formă liniară a parametrilor inelului anual facilitează analiza conceptuală a fiecărei componente din model. Ipoteza liniarităţii şi independenţei componentelor modelului nu este întotdeauna verificată, cunoscut fiind faptul că unele proprietăţi ale inelului anual sunt multiplicative (Fritts, 1976). De altfel, prin transformări adecvate, relaţiile neliniare se pot liniariza, seria de creşteri fiind, astfel, intrinsec, un proces liniar. Acceptând aceste ipoteze de liniaritate şi independenţă, modelul oferă un instrument eficient de identificare şi separare a diferitelor tipuri de influenţe. Semnalele At, Ct şi Et sunt prezente în orice serie de creştere, iar D1t şi D2t pot fi sau nu prezente în funcţie de existenţa unor perturbări în anul t.

Procesul At este un proces nestaţionar, care reflectă constrângerile geometrice privind adăugările de volum prin creşterea radială a trunchiului. În cazul în care acest tip de limitare este principala sursă a acestui semnal, forma generală a trendului At este exponenţială, diminuându-se în raport cu vârsta. Acest tip de curbă este caracteristică arborilor care vegetează în teren liber, unde competiţia interşi intraspecifică sunt minime. În acest caz semnalul indus de vârstă poate fi modelat şi separat prin intermediul modelelor matematice deterministice, prin netezirea curbei de creştere cu o funcţie matematică. Însă, cel mai frecvent, influenţa strictă a vârstei asupra creşterii radiale este distorsionată datorită competiţiei şi perturbărilor inerente ecosistemelor forestiere.

Semnalul Ct reprezintă influenţa climatului general macroclimatul respectiv impactul tuturor variabilelor climatice asupra creşterii radiale a arborilor, mai puţin parametrii climatici asociaţi cu perturbările endoşi exogene. Acesta este comun pentru toţi arborii dintr-o anumită zonă ecologică sau geografică.

Răspunsul arborelui la perturbări locale de origine endogenă este cuantificat de D1t. Acest tip de perturbare este determinat de factori legaţi de caracteristicile vegetaţiei, independente de condiţiile de mediu, fiind consecinţa dezvoltări arboretului prin care dispariţia unui arbore dominant are efect numai asupra arborilor vecini şi nu în tot arboretul. Acest tip de dezvoltare a arboretului prin „goluri” determină diferite tipuri de variaţii ale lăţimii inelului anual. De asemenea, practicile silviculturale, respectiv lucrările silvotehnice reprezentate de rărituri selective, tăieri de regenerare cu efecte locale pot constitui o sursă de perturbări endogene reliefate în semnalul D1t. O proprietate importantă a acestui tip de perturbări este dată de caracterul aleatoriu, atât spaţial, cât şi temporal, nefiind posibilă corelarea semnalului D1tde la un arbore cu cel de la un alt arbore din acelaşi arboret.

Perturbările exogene sunt determinate de factori de mediu, exteriori arboretului şi independenţi de acesta, fiind cuantificat în semnalul D2t. Perturbările exogene pot fi de natură climatică: vânturi puternice, îngheţuri târzii sau timpurii, chiciură sau de natură non-climatică reprezentat de incendii, atacuri de insecte, intervenţii silvice sistematice etc. Diferenţierea dintre perturbările endogene şi cele de natură exogenă este dată de sincronizarea temporală şi spaţială a celor exogene. Semnalul D2t este prezent la majoritatea arborilor din cadrul arboretului afectat de perturbare.

Un ultim semnal cuprins în modelul agregat al inelului anual este reprezentat de zgomot Et care constituie varianţa inexplicabilă, inerentă oricărui proces natural. Ea este determinată fie de variaţii reduse ale condiţiilor de mediu, de gradienţi hidrologici şi ai caracteristicilor solului, de erori de măsurare etc. Et se consideră a fi independent atât spaţial, cât şi temporal.

Acest model conceptual, bazat pe principiul modelului agregat liniar, permite descompunerea seriei de creştere într-un semnal deterministic, ca urmare a influenţei pure a vârstei (At), două semnale stocastice comune (Ct şi D2t) şi două semnale, de asemenea stocastice, singulare (D1t şi Et). Separarea diferitelor semnale cuprinse în inelul anual se realizează prin standardizare, adică prin transformarea seriei de creştere, exprimată în funcţie de lăţimea inelului anual sau alt parametru, în serie de indici relativi. Precizia şi valabilitatea rezultatelor, aplicând modelul agregat al creşterii arborilor în separarea diferitelor influenţe ale factorilor de mediu, depinde foarte mult de strategia de alegere şi amplasare a suprafeţelor de probă, a arborilor de sondaj. Prin metode de sondaj adecvate este posibilă minimizarea unui anumit semnal şi maximizarea altuia.

Pornind de la acest concept al separării semnalelor s-a procedat la eliminarea influenţei vârstei prin aplicarea unei funcţii de standardizare exponenţială negativă sau liniară (Fritts, 1976; Cook şi Kairiukstis eds., 1990; Cook et al., 1997; Popa, 2002) , obţinându-se seriile de indici primari care includ atât semnalul de înaltă frecvenţă (Ct, D1t şi Et), cât şi cel de joasă frecvenţă, asociat cu perturbaţiile majore (D2t). Întrucât ecosistemele studiate sunt lipsite practic de intervenţii antropice sub raportul lucrărilor silvotehnice de tipul tăierilor de regenerare, singurul factor perturbator cu impact asupra structurii arboretului sunt doborâturile produse de vânt.

În vederea eliminării influenţei vârstei asupra seriilor de creştere radială s-a procedat la standardizarea acestora, bazată pe modelul agregat al inelului anual (Cook şi Kairiukstis, 1990; Popa, 2002), prin intermediul unei funcţii exponenţiale negative sau liniare, prin intermediul programului ARSTRAN (Cook et al., 1997), obţinânduse serii de indici primari de creştere.

Punerea în evidenţă a regimului perturbărilor, identificat în cazul seriilor de indici de creştere primari cu un semnal de joasă frecvenţă, s-a realizat prin metoda analizei grafice a seriilor individuale şi medii coroborate (Popa 2002).

Analiza grafică a dinamicii creşterilor radiale la nivel de arbore permite identificarea atât a modificărilor structurale determinate de factori perturbatori cu acţiune locală, cât şi a perturbărilor majore care afectează întreg ecosistemul. Analiza dinamicii istorice a structurii locale a arboretului necesită cercetări complexe de analiză dendroecologică (Payette et al., 1990; Cherubini et al., 1996), corelate cu distribuţia pe clase de vârste a arborilor, dinamica în timp a regenerărilor. Însă printr-o strategie adecvată de selecţie a arborilor de sondaj (Popa, 2002) este posibilă surprinderea perturbărilor majore reliefate în seria de creştere radială medie prin perioade de accentuare bruscă a proceselor auxologice (fig. 2, 3).

Suprafaţa experimentală din masivul Putredu A face parte dintr-un ecosistem tipic de limită, supus acţiunii antropice prin păşunat intensiv. Atât curbele de creştere radială individuale, cât şi cea medie au o alură tipică arborilor dezvoltaţi în condiţii de concurenţă redusă, cu un trend general exponenţial negativ distorsionat de un semnal de înaltă frecvenţă cu determinare climatică. Totuşi, se identifică o perioadă de accentuare bruscă a proceselor auxologice la nivelul anului 1893, perturbare prezentă la majoritatea arborilor din sondaj. Rărirea puternică a arboretului ca urmare a intervenţiilor antropice în perioada 1989-1993 susţinută prin vechimea şi numărul cioatelor din arboret este confirmată prin puseul auxologic din deceniul următor. În cazul seriei dendrocronologice din suprafaţa Putredu B se observă două episoade de modificare semnificativă a structurii arboretului cu efecte auxologice majore: unul în jurul anului 1824, iar cel de-al doilea cu originea în anul 1860, perioada de accelerare a creşterii în diametru prelungindu-se până în anul 1910. Ecosistemul forestier actual din Putredu C este caracterizat prin prezenţa unui etaj superior (10-15 % din numărul total de arbori), format din arbori dominanţi cu vârste de peste 250 de ani şi un etaj inferior majoritar reprezentat de arborii cu vârste de 150-160 de ani. Apariţia acestui etaj este confirmată de curba de creştere medie şi este datorată unei doborâturi produse de vânt în intervalul 1838-1843. Peste 80 % din arborii din sondaj au anul minim la 1,30 m în jur de 1850-1853, confirmând ipoteza răririi puternice a arboretului la jumătatea secolului al XIX-lea, ca urmare a unei catastrofe eoliene. Posibilitatea intervenţiei antropice este exclusă, datorită inaccesibilităţii terenului, panta depăşind 50-60°, arboretul fiind şi în prezent neafectat de măsurile silvotehnice. Poziţionarea pe versanţi cu expunere diferită a arboretelor cercetate în masivul Putredu nu a permis evidenţierea unei corelaţii între perioadele de acţiune a factorilor perturbatori.

Suprafaţa din masivul Tomnatic realizează o trecere între seriile dendrocronologice din Putredu şi Bila, fiind situată pe un versant adăpostit, cu risc redus la doborâturi produse de vânt, lucru sesizabil şi din forma curbei medii de creştere radială.

În cadrul masivului Bila, modul de amplasare a sondajelor, prin distribuirea lor pe ambii versanţi ai bazinului superior al pârâului Bila, a permis o analiză complexă a dinamicii istorice a acţiunii factorilor perturbatori asupra structurii ecosistemelor forestiere. Se remarcă, în cadrul seriilor BILA, BILB şi BILC, perturbările din anii 1820, 1880 şi 1920. Seria medie a creşterilor radiale pentru zâmbru (BILD) constituie imaginea fidelă şi completă a istoriei regimului acţiunii factorilor de risc în cazul de faţă reprezentaţi de doborâturile produse de vânt din bazinul Bila, interesante sub aspectul efectelor fiind episoadele din anii 1699, 1736-1746, 1814-1817 şi 1915.

Spre deosebire de ecosistemele forestiere din bazinul Bistriţei Aurii, în cele din bazinul Moldovei se remarcă o frecvenţă mai mare a modificărilor structurale cu efecte auxologice semnificative, determinate de factori perturbatori. Astfel, în cazul arboretului din bazinul Demacuşa, la brad se identifică aproximativ opt doborâturi majore în decurs de trei secole, produse la intervale aproximativ egale, de 35-40 de ani. Se remarcă, ca intensitate şi durată, perioadele de creştere accelerată din anii 1745-1772, 1794-1814, 1825-1831, 1867-1881, 1913-1927, 1940-1951, 1964-1970. În cazul seriei de creştere din Codrul Secular Giumalău (GIUA) se identifică mai multe astfel de perioade de creştere accentuată brusc, cea mai evidentă fiind în jurul anilor 1760, când o doborâtură a pus în lumină brusc seminţişul de 20-30 de ani existent. În Codrul Secular Slătioara se observă un regim identic al perturbaţiilor la molid şi brad, remarcându-se cele din anii 1740, 1777, 1820, 1865, 1890, 1964. Interesantă este perioada de reactivare bruscă a creşterii după 1945-1947, foarte evidentă la molid, având determinare climatică.

Eliminarea influenţei vârstei prin standardizare primară determină o accentuare a alternanţei perioadelor cu creştere accelerată cu perioade de reducere a acesteia. Perturbările identificate în cazul seriilor de creştere sunt evidenţiate mult mai bine în cazul indicilor primari. Analiza comparativă a semnalelor extrase permite stabilirea prin interdatare a unor evenimente eoliene cu efecte catastrofale, ele afectând toate seriile dendrocronologice.

O astfel de perturbare este cea din anii 1815-1820, prezentă cu o intensitate mai mare sau mai mică, la toate seriile dendrocronologice analizate, având în unele cazuri efecte majore asupra landşaftului forestier (BILB, BILC). În masivul Putredu, prin aplicarea metodei separării semnalelor, sunt evidenţiate pe de o parte perturbările observate în cazul seriilor de creştere radială, fiind reliefate în acelaşi timp o suită de perturbări minore cu efecte auxologice pe perioade limitate la 5-10 ani (1795, 1820, 1860, 1893). În cazul arboretului din masivul Tomnatic, prin eliminarea semnalului deterministic reprezentat de vârstă (At), este pusă în evidenţă revitalizarea proceselor auxologice după seceta din anii 19451948 (fig. 4-5).

Seriile de indici de creştere primari permit analiza detaliată, în dinamică, a efectelor doborâturilor produse de vânt în bazinul superior al Bilei. Pornind de la seria dendrocronologică pentru zâmbru, cea mai veche perturbare majoră este identificată în anul 1699, fiind cel mai vechi eveniment eolian identificat în zona studiată. Acesta, prin modificarea structurii ecosistemului forestier determină, prin punerea în lumină, o accelerare a dezvoltării seminţişului de zâmbru până în anul 1715-1720. Ca urmare a accentuării concurenţei specifice, urmează un deceniu de reducere progresivă şi continuă a ritmului de creştere radială. În jurul anului 1737 o doborâtură foarte puternică determină o modificare semnificativă a structurii arboretului, având drept efect o relansare bruscă a proceselor auxologice care se menţine o perioadă de peste 20 de ani. Este posibil ca această doborâtură să fi determinat şi apariţia arboretului de pe versantul opus BILA, lungimea maximă a seriilor de creştere individuale identificate în zonă fiind în jurul anului 1769. Evenimentul eolian care a determinat modificări majore ale landşaftului forestier din zonă este cel din anul 1817-1820, având drept consecinţă o accelerare a creşterii etajului de zâmbru din BILD, apariţia arboretului de molid de pe acelaşi versant (BILC) şi a celui de pe versantul opus (BILB). Amprenta auxologică a acestei doborâturi este observată şi în seriile dendrocronologice din bazinul Moldovei (GIUA, SLAA şi DEMA), fiind foarte evidentă în cazul bradului din Codrul Secular Slătioara (SLAB).

O altă perioadă cu activitate eoliană foarte activă este cea din anii 1880-1890 identificabilă în semnalul din seria GIUA, SLAA, BILB, PUTB. Această doborâtură este menţionată şi în analele vremii, fiind datată în 26 iunie 1885 în Moldova de nord (Fischer, 1899, citat de Ichim, 1988).

4. Discuţii şi concluzii

Doborâturile produse de vânt reprezintă principalul factor perturbator al ecosistemelor forestiere din nordul Carpaţilor Orientali (Barbu şi Cenuşă, 1987; Ichim, 1990; Popa, 2001) cu efecte semnificative pe plan economic şi ecologic (Geambaşu, 1979; Barbu, 1985; Popa, 2001). Impactul acestui factor de stres este evidenţiat mai ales prin modificarea majoră a structurii arboretului, având drept consecinţă imediată creşterea bruscă a spaţiului fotosintetic al arborilor rămaşi. Această modificare a structurii ecosistemului forestier are consecinţe directe asupra proceselor auxologice şi, în principal, a creşterii radiale. În general, o accentuare bruscă a creşterii în înălţime sau în diametru apare în cazul unei expuneri la o lumină mai intensă, după ce iniţial a fost într-un sistem concurenţial puternic (Lorimer, 1980). De asemenea, există o corelaţie directă între intensitatea perturbării şi ritmul de accelerare a creşterii radiale.

Studiile referitoare la dinamica structurii ecosistemelor forestiere sub impactul factorilor perturbatori oferă informaţii relevante pentru fundamentarea strategiilor de management durabil a pădurilor montane. Utilizând tehnicile de dendroecologie s-a reuşit, în baza unei reţele de serii dendrocronologice, evidenţierea regimului perturbărilor în pădurile montane din nordul Carpaţilor Orientali.

Prin intermediul ambelor metode de analiză grafică aplicate a seriilor de creştere radială, respectiv a seriilor de indici de creştere primari obţinuţi prin metoda separării semnalelor s-a identificat un regim diferit al factorilor perturbatori, mult mai activ în bazinul Moldovei decât în cel al Bistriţei Aurii. Acest ritm diferit de manifestare a doborâturilor produse de vânt considerate ca fiind principalul factor perturbator al structurii arboretelor cu efecte auxologice evidente poate fi explicat parţial şi prin tipul ecosistemelor incluse în sondaj. În cazul seriilor din munţii Rodnei este vorba în principal de ecosisteme de limită cu vulnerabilitate medie sau scăzută la vânt, spre deosebire de cele din bazinul Moldovei, care sunt afectate frecvent de doborâturi produse de vânt.

Interesantă este perturbarea din jurul anului 1815-1820, prezentă la toate seriile cu o intensitate mai mică sau mai mare. Foarte evidentă este în cazul seriei de zâmbru BILD, arborii reacţionând foarte puternic printr-o creştere radială accelerată pe o durată de 40 de ani. Factorul perturbator cel mai probabil este o doborâtură produsă de vânt cu efecte catastrofale, perioada manifestării factorului perturbator coincizând cu perioada instalării arboretului din seria BILB din acelaşi masiv. Această perturbare majoră poate fi identificată clar şi în cazul seriilor din Codrul Secular Giumalău, Codrul Secular Slătioara (atât la molid, cât şi la brad), respectiv Demacuşa (DEMA) la brad. Seriile dendrocronologice din bazinul Moldovei prezintă o frecvenţă mult mai mare a perturbărilor, fiind identificate aproximativ opt doborâturi majore în decurs de trei secole în cazul seriei din Demacuşa, produse la intervale aproximativ egale de 35-40 de ani. În cazul seriei de creştere din Codrul Secular Giumalău (GIUA), se identifică mai multe astfel de perioade de creştere accentuată brusc, cea mai evidentă fiind în jurul anilor 1760, când o doborâtură a pus în lumină brusc seminţişul de 20-30 de ani existent. Alte perturbări semnificative sunt cele din 1890 şi 1947-1948, ultima având drept cauză posibilă o revigorare a creşterii radiale ca urmare a secetei din perioada anterioară. Cea mai veche perturbare clară identificată se remarcă în seria pentru zâmbru BILD datând din anul 1730-1735.

Abordarea prin metode de dendrocronologie a dinamicii structurale a ecosistemelor forestiere deschide noi direcţii de analiză şi interpretare a relaţiilor factor perturbator structură procese auxologice. Tehnicile dendroecologice privind dinamica auxologică, la nivel temporal şi spaţial, coroborate cu modificările structurale, reprezintă fundamentul metodologic al cercetărilor de reconstituire a evoluţiei istorice a ecosistemelor şi landşaftului forestier.

Bibliografie

Abrams, M.D., Copenheaver, C.A., Black, B.A., van de Gevel , S., 2001. Dendroecology and climatic impacts for a relict, old-growth, bog forest in the Ridge and Valley Province of central Pennsylvania, USA. Can. J. Bot. 79:58-69

Abrams, M.D., şi Nowacki, G.J., 1992, Historical variation in fire, oak recruitment, and post-logging accelerated succession in central Pennsylvania. Bull. Torrey Bot. Club, 119:19-28

Abrams, M.D.,Orwing, D.A.,1996. A 300-year history of disturbance and canopy recruitment for co-occurring white pine and hemlock on the Allegheny Plateau, USA. Journal of Ecology 84: 353-363

Abrams, M.D., Orwing, D.A., Demeo, T.E., 1995. Dendroecological analysis of successional dynamics for a presettlement-origin whitepine- mixed-oak forest in the southern Appalachians, USA. Journal of Ecology, 83: 123-133

Barbu, I., 1985. Doborâturile produse de vânt – o abordare ecosistemică. Manuscris I. C. A. S., 20 p.

Barbu I., Cenuşă, R., 1987. Asigurarea protecţiei arboretelor de molid împotriva doborâturilor şi rupturilor de vânt şi zăpadă, I.C.A.S. Seria II, Bucureşti, 72 p.

Cherubini, P., Piussi, P., Schweingruber, F.H., 1996. Spatiotemporal growth dynamics and disturbances in a subalpine spruce forest in the Alps: a dendroecological reconstruction. Canadian Journal of Forestry Research 26:991-1001

Cook, E.R., Holmes, R.L., Bosch, O., Grissino, M.H.D., 1997. International tree-ring data bank program library. http://www.ngdc.noaa.gov/ paleo/treering.html. Accesat în 2002.

Cook, E.R., Kairiukstis, L.A. (eds.), 1990. Methods of dendrochronology. Applications in the enviromnental sciences. Kluwer. 394 p.

Douglass, A.E., 1941. Crossdating in dendrochronology. Journal of Forestry 39:825-831.

Foster, D.R., 1988. Disturbance history, community organization and vegetation dynamics of the old-growth Pisgah Forest, south-western New Hampshire, USA. Journal of Ecology 76: 105- 134.

Fritts, H.C., 1976. Tree rings and climate, Academic Press. London. 567 p.

Fritts, H.C., Swetnam, T.W., 1989. Dendroecology, a tool for evaluating variations in past and present forest environments. Adv. Ecol. Res. 19: 111-188.

Geambaşu, N., 1979. Cu privire la influenţa doborâturilor de vânt din etajul molidişurilor asupra microreliefului. Revista Pădurilor 3: 147-149.

Giurgiu, V., 1967. Studiul creşterilor la arborete. Ed. Agro-silvică. Bucureşti. 322 p.

Giurgiu, V., 1974. Cercetări privind variaţia ciclică a creşterilor la arbori. Studii şi cercetări. I.C.A.S., vol. XXX: 261-275.

Graybill, D.A., 1982. Chronology development and analysis. In Hughes, M.K., Kelly, P.M., Pilcher, J.R. (eds.), Climate from tree rings, Cambridge University Press. :21-28.

Grissino, M.H.D., 2003. Principles of dendrochronology. http://web.utk.edu/~grissino/ principles.htm. Accesat în 2003.

Holmes, R.L.,1983. Computer-assisted quality control in tree-ring dating and measurement. Tree Ring Bulletin 43:69-75.

Ichim, R., 1988. Istoria pădurilor şi silviculturii din Bucovina. Ed. Ceres. Bucureşti, 216 p.

Ichim, R., 1990. Gospodărirea raţională pe baze ecologice a pădurilor de molid. Ed. Ceres. Bucureşti, 196 p.

Lorimer, C.G., 1980, Age structure and disturbance history of a southern Appalachian virgin forest. Ecology. 61:1169-1184.

Lorimer, C.G., 1985. Methodological considerations in the analysis of forest disturbance history. Canadian Journal of Forestry Research 15: 200-213.

Lorimer, C.G., Frelich, L.E., 1989. A method for estimating canopy disturbance frequency and intensity in dense temperate forests. Canadian Journal of Forestry Research 19:651-663

Nowacki, G.J., şi Abrams, M.D., 1997. Radialgrowth averaging criteria for reconstructing disturbance histories from presettlement-origin oaks. Ecol. Monogr. 67:225-249

Payette, S., Filion, L., Delwaide, A., 1990. Disturbance regime of a cold temperate forest deduced from tree-ring patterns: the Tantare Ecological Reserve, Quebec. Canadian Journal of Forestry Research 20:1228-1241

Pickett, S.T.A., White, P.S. (eds.), 1985. The ecology of natural disturbance and patch dynamics. Academic Press. Orlando, p. 1-13.

Popa, I., 1999. Aplicaţii informatice utile în cercetarea silvică. Programul CAROTA şi programul PROARB. Revista Pădurilor 2: 41-42.

Popa, I., 2001. Modele de stabilitate pentru arbori şi arborete. Teză de doctorat. Universitatea Ştefan cel Mare. Suceava. 309 p.

Popa, I., 2002. Elaborarea de serii dendrocronologice pentru molid, brad şi gorun cu aplicabilitate în dendroclimatologie şi dendroecologie. Referat ştiinţific final. I.C.A.S. Câmpulung Moldovenesc, 131 p.

Tift, B.D., Fajvan, M.A.,1999. Red maple dynamics in Appalachian hardwood stands in West Virginia. Canadian Journal of Forestry Research 29:157-165.

Summary:Dendroecological analysis of disturbance regime in forests form the North of Eastern Carpathian

The present structure of natural forest ecosystems from the North of Eastern Carpathian, his heterogeneity, is the results of the historic disturbances. The wind damage represent the most important disturbance factor in these forests, with significant impacts on growth process through the modification of the spatial stand structure. The effects of the disturbance factor on the growth process is visible by a high acceleration of growth over more than 10 years.

Using the tools of dendroecology, respectively the graphical analysis of radial growth and primary growth index, obtained by the separation of signal, was possible to establish the disturbance regime in forest form the North of Eastern Carpathians. In Rodna Mountains windthrow frequency is lower than in Moldova basin, where we can see a major disturbance at every 35-40 years.

Interesting is that the windthrow from 1815- 1820 is preset in all dendrochronological series, more or less intensive, having a great impact on the landscape of superior basin of Bila, determining the apperance of the stands from BILB and BILC and a high destructuration of stone pine ecosystem from BILD. Other important disturbance are from 1880- 1890, very evident in the dendrochronological series from GIUA, SLAA, BILB, PUTB. This disturbance, assimilated with a windthow, was mentioned in historic books dated in 26 June 1885 in the North of Eastern Carpathians.

Keywords: disturbance, dendroecology, tree rings, windthrow

Autorul. Dr. ing. Ionel Popa – cercetător principal III, activează în cadrul Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului, Calea Bucovinei 73, 5950 Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava. E-mail: popa.ionel@icassv.ro.