1. Date introductive

In materie de ecologie şi de protecţie a biodiversităţii unor sisteme forestiere cu specii valoroase, aşa cum este bradul, privită în cadrul mediului ambiant, actual ne confruntăm, printre altele, cu o seamă de paradoxuri, dintre care două ni se par demne de reţinut.

Primul, constă din următoarea împrejurare: în timp ce în tot mai multe ţări din lume, are loc crearea unei structuri de protecţie uneori bine încadrate la partea de vârf, în schimb, la partea de jos, care priveşte punerea în operă, schema nu numai că este foarte subţire dar şi insuficient dotată şi pregătită să facă faţă numeroaselor probleme ecologice, care apar din ce în ce mai complexe. In acelaşi timp, asistăm neputincioşi cum mediul înconjurător se deteriorează la scară planetară (de ex.: despăduriri, deşertizări, contaminarea apelor superficiale şi subterane, uscări în masă a unor ecosisteme forestiere, descreşterea uneori în manieră dramatică a biodiversităţii a unor specii, creştere a concentraţiei de CO₂ şi metan în atmosferă, cu urmări de creştere a temperaturii ca efect de seră, permanetizarea ploilor acide ş.a.);

Al doilea paradox rezultă din împrejurarea care domneşte, de data asta, în comunitatea ştiinţifică: în timp ce evoluţia în sistemul de învătământ este ubiquist – strict disciplinară, în schimb domeniul de cercetare a mediului ambiant este întotdeauna complex şi interdisciplinar. Din această contradicţie decurge o inevitabilă comprehensiune a unei părţi de instabilitate academică. Ieşirea din aceste paradoxuri şi poate altele de acelaşi fel, se impune din ce în ce mai mult să fie rezolvată pozitiv şi numai la nivel de state.

Incă din anul 1980 suprafaţa pădurilor poluate la noi în ţară, a fost evaluată la circa 70 mii ha, ceea ce reprezintă o suprafaţă de patru ori mai mare decât cea stabilită anterior, în anul 1974. In comparaţie cu ţările europene, suprafaţa de la noi era cu mult mai redusă. Estimarea însă se rezuma numai după simptomele vizibile. Cu toate acestea, încă de la început, s-a stabilit un caracter rapid al uscării datorită poluării industriale. Zonele cele mai afectate sunt situate în jurul combinatelor chimice cu emisii de noxe chimice foarte agresive. Cercetările anterioare s-au iniţiat pe suprafeţe şi puncte de obervaţie amplasate mai cu seamă în apropierea surselor de poluare. Acestea au scos în evidenţă existenţa unui număr de peste 50 surse de poluare mai importante care aparţin la 14 ramuri industriale : industria chimică (organică, anorganică) şi parachimică, industria petrolieră, industria termo-energetică, industria siderurgică, industria metalurgică, industria metalelor neferoase şi feroase grele, industria materialelor de construcţii, industria bunurilor de consum, zootehnia industrială, industria pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice, sectorul transporturilor, centralele sau termocentralele şi industria energetică.

In ultimele 3 decenii, caracteristic pentru ţara noastră a fost creşterea vertiginoasă şi necontrolată a industrializării tuturor ramurilor economice, în condiţiile unor tehnologii fie fără instalaţii de purificare sau cu instalaţii mai puţin eficiente.

2. Aspecte cercetate (1983-1989)

Intre timp, ca urmare a creşterii fără precedent a industrializării din ţara noastră, mai cu seamă, începând cu anii 1969, fenomenul de declin al speciilor forestiere s-a intensificat, atât ca suprafaţă, cât şi ca intesitate, dar şi ca număr de specii forestiere care deveneau tot mai sensibile la acţiunea poluanţilor.

Astfel, dacă la începutul observaţiilor (1960-1980) fenomenul de uscare se extindea numai la speciile de ulm, tei şi stejar, bineînţeles că bradul a trecul neobservat. Ulterior, aşa cum era de aşteptat, acest fenomen s-a extins şi la alte specii forestiere (fag, molid, frasin ş.a.) bradul continuând să fie mai sensibil, dar nu numai în apropiere, ci şi la mari distanţe de sursele de poluare, ceea ce nu au avut în vedere cercetările anterioare. Faţă de circa 100 de specii forestiere afectate de poluare, pe care le menţionează literatura de specialitate recentă, la noi în ţară, la data actuală, numărul acestora este mai restâns (circa 10 specii).

Printre cele mai importante aspecte luate în cercetare, începând cu anul 1984, enumerăm: cercetări privind procesul de sinteză, iniţierea unor cercetări auxometrice şi dendrocronologice, evoluţia stării de sănătate a arborilor de brad prin monitorizare (32 spp-uri permanente, situate în pătrate distanţate în cadrul caroiajului rectangular, cu latura patratului de 10 km) mai îndepărtate de sursele de poluare, stabilirea unor tipuri de uscare a bradului, iniţierea unor măsuri de reconstrucţie ecologică a unor arborete de brad mai puternic afectate de poluare şi alţi factori, cercetări privind micoriza în corelaţie cu starea de sănătate a arboretelor de brad, cercetări enzimatice corelate cu clasele de sănătate a arborilor de brad, cercetări entomo-patologice şi fitopatologice în corelaţie cu starea de sănătate a arborilor de brad.

3. Rezultate parţiale obţinute

In urma cercetărilor efectuate în perioada menţionată s-au obţinut unele rezultate, dintre care menţionăm : din analiza precipitaţiilor (ploi acide, zăpadă) s-au identificat principalele emisii vătămătoare bradului, dintre care menţionăm, oxizi de carbon (CO şi CO₂), oxizi de sulf (SO₂ si SO₃), florul cu compuşii săi (Fl şi HFl), clorul cu compuşii săi, oxizi de azot (NO şi NO₃), noxe în stare solidă emanate de fabricile de ciment, pulberi fine ca urmare a arderilor combustibililor fosili, prafuri de minereu şi oligo-elemente de plumb, zinc, mercur, nichel, magneziu, aluminiu. S-au urmărit ,de exemplu, valorile pH-ului din ploi şi zăpezi, care au variat ca valoare între minimum 3,09 (Călimani 1986) şi maximum 8,38 (parcul Hemeiuşi, Bacău, 1986). Noxele acţionează în mod complex procesul de asimilaţie clorofiliană, fie în mod direct, distrugând stratul protector de pe suprafaţa frunzişului, producând arderi şi necroze, distrugerea clorofilei, paralizarea stomatelor, reducând sau stopând total asimilaţia clorofiliană, fie în mod indirect, pătrunzând în sol şi prin seva brută, în interiorul arborilor, până în aparatul foliaceu. Rezultatul acestor acţiuni nocive conduc la cloroze, înroşirea parţială şi apoi totală a acelor de brad, provocând în cele din urmă moartea acestuia.

Faptul că bradul (ca de altfel şi alte specii forestiere) este tributar unei anumite zone electomagnetice a spectului solar, pentru care această specie este adaptată de milenii ne-a condus la ipoteza unui spectru electomagnetic specific viului, iar variaţia necontrolată a unei singure lungimi de undă, datorită poluării şi smogului, conduce la fenomene similare cu cele ale eliminării din componenţa unui ecosistem, a unei specii, datorită dezechilibrului natural de ex. ulmul. Pe de altă parte, privită în ansamblu schema uscării bradului elaborată în anul 1974 de Leibundgut se constata că se suprapune peste gama fenomenelor implicate în procesul de fotosinteză a bradului. S-a formulat o nouă ipoteză a câmpului electomagnetic bionegativ privind uscarea bradului. După această ipoteză se explică fenomenul uscării la toate nivelurile din schema amintită respectiv sensibilitatea acută a bradului faţă de acţiunea nocivă a poluanţilor industriali.

Măsurătorile şi analizele dendrocronologice, auxometrice şi densitometrice, au scos în evidenţă o slăbire (îngustare) a creşterilor inelelor anuale la brad, în ultima perioadă (cu 35-40 ani în urmă), iar în ultimii 5-10 ani o scădere aproape bruscă. Prima scădere, mai lentă, implică şi explică începerea fenomenului de uscare (este partea ascunsă a deperisării care, în exterior, numai la o observaţie atentă se traduce printr-o transparenţă sau reducere a acelor din coronamentul arborilor). Urmează apoi o scădere mai accentuată, mai bruscă, care explică intervenţia poluării cauzată de la mare distanţă de sursa poluantă şi care s-a realizat prin intermediul ploilor acide.

Analiza evoluţiei stării de sănătate a arboretelor de brad (din cele 32 suprafeţe permanente de observaţie periodice) instalate în sistem monitoring prin coroborare cu analizele dendrocronologice şi densitometrice, ţinând seama şi de influenţa nefastă a ploilor acide, au scos în evidenţă sensibilitatea bradului cu destulă elocvenţă după constatările şi aspectele următoare :

– începutul fenomenului de uscare a bradului a avut loc în ţara noastră în urmă cu circa 30 ani, corespunzător perioadei de încetinire lentă a inelelor anuale şi respectiv a creşterilor noxelor din atmosferă (creşterea industrializării la noi);

– scăderea bruscă a inelelor anuale, în perioada ultimilor 5-10 ani, indică influenţa vizibilă, bionegativă a factorilor complexi poluanţi;

– inelele foarte înguste, care sunt intercalate în interiorul celor două faze amintite (scăderea lentă şi scăderea rapidă), corespund unor calamităţi (defolieri, secetă excesivă) care au intervenit în această perioadă;

– arborii uscaţi şi cei aproape uscaţi (în curs de uscare) care nu se datorează poluării se deosebesc prin aceea că au creşterea inelelor anuale cu scădere treptată şi constant redusă, deci fără scădere bruscă şi fac parte din clasa arborilor cu dimensiuni reduse, dar de aceeaşi vârstă cu arborii dominanţi, din plafonul superior, cu alte cuvinte, avem de a face cu categoria arborilor dominaţi din clasa IV şi V Kraft, fenomen care se înscrie în categoria arborilor eliminaţi pe cale naturală.

Evoluţia stării de sănătate a arborilor şi respectiv a arboretelor de brad înregistrează în general o slăbire lentă pe circa 50 % din suprafaţa spp-urilor observate, iar proporţia arborilor uscaţi şi a celor în curs de uscare, din clasele puternic afectate, se ridică la 4-5 % (categoria arborilor cu uscare rapidă).

Cercetarea arboretelor de brad din suprafeţele de observaţie de lungă durată, privite sub aspectul vitezei de uscare, coroborată cu acţiunea poluanţilor industriali, a scos în evidenţă următoarele categorii, sau tipuri de uscare:

1. uscare lentă (cauze mixte, greu de decelat, se recunosc după pierderea treptată a acelor din coronament şi apariţia fenomenului de transparenţă a coroanelor), apariţia acelor verzi căzute prematur la sol, peste acele vechi înroşite;

2. uscare de jos în sus a arborilor, care se recunosc după cauze mixte, de cele mai multe ori cauze silvo-culturale; se produc de regulă în arboretele tinere şi mijlocii, care au fost menţinute într-o stare prea deasă. In acest tip se încadrează unele arborete tinere din pădurile Bucovinei;

3. uscare de sus în jos, datorită cauzelor mixte (poluare şi silviculturale), se produc de regulă în arborete pure şi amestecate dar întotdeauna în arborete bătrâne (de ex. arboretele din Sinaia);

4. uscare bruscă, datorită cauzelor mixte, cu predominarea poluării (brădetele din apropierea surselor de poluare, de tot felul);

5. uscare neregulată, pe suprafeţe întinse, mai cu seamă datorită poluării de la distanţă, se produc în orice arborete situate la distanţă faţă de sursa de poluare;

Pentru fiecare din aceste tipuri de uscare prezentate, dar mai cu seamă pe suprafeţele puternic afectate de uscare, situate în nord-estul ţării s-au încercat diferite măsuri de reconstrucţie ecologică a arboretelor, iar pe suprafeţele devenite goale, ca urmare a fenomenului în cauză, încă din anul 1986, s-au iniţiat diferite formule şi scheme de plantare cu specii forestiere corespunzătoare staţiunii. Rezultatele vor fi şi ele de durată.

In privinţa simptomelor de recunoaştere morfofiziologice şi anatomice a arborilor (şi arboretelor) pe clase de vătămare, acestea s-au separat în 5 clase:

– clasa I-a (sau clasa Fl = cl.”0″) : arbori sănătoşi sau aparent sănătoşi, care şi-au păstrat integral frunzişul în coronament (sau a pierdut până la 10 % din ace faţă de frunzişul iniţial);

– clasa a II-a : arbori foarte îmbolnăviţi (sau afectaţi) care şi-au pierdut până la 15 % din frunzişul iniţial (se stabileşte pe bază de ramuri de probă);

– clasa a III-a : arbori slab îmbolnăviţi care şi-au pierdut acele până la 24 %, coroana devine mai transparentă (ramuri de probă, analize dendrocronologice);

– clasa a IV-a : arbori mijlociu îmbolnăviţi care şi-au pierdut acele în proporţie de 30-60 % din frunzişul normal; în arbori începe aplatizarea vârfurilor, apariţia vâscului, scăderea creşterii radiale, reducerea micorizei, prezenţa inimii patologic umedă (se stabileşte pe bază de ramuri de probă, analiză dendrocronologică, observaţii periodice sistem monitoring);

– clasa a V-a : arbori puternic îmbolnăviţi şi uscaţi (inclusiv arborii în curs de uscare); arbori care şi-au pierdut peste 60 % din ace sau care prezintă întregul coronament înroşit.

Cercetările fitopatologice şi entomologice au scos în evidenţă unele aspecte importante, dintre care menţionăm:

– prezenţa ciupercii Armillaria mellea a fost frecvent întâlnită la arborii uscaţi şi mai puţin frecvent la arborii îmbolnăviţi, dar niciodată la arborii sănătoşi; totuşi, răspândirea acestei ciuperci periculoase aproape ubicvistă, s-a considerat un factor agravant în procesul de uscare prematură a bradului (în acelaşi mod ca şi la stejar sau gorun) dar nu un factor de declanşare a acestui fenomen;

– pe acele de brad s-au mai observat ciuperci aparţinând speciilor Valasa friesii, V. kunzei, Sphaerella tulasnei (din Fam. Sphaeriaceae) care produc necroze pe ace, reducând într-o oarecare proporţie procesul de fotosinteză, respectiv procesul de asimilare a sevei elaborate, producând o slăbire fiziologică a arborilor dar de slabă intensitate;

– în privinţa insectelor de tulpină, care atacă fiziologic arborii între scoarţă şi lemn (Pityogenes sp., Pyssodes sp.) s-a constatat că în nici una dintre spp.-urile controlate, nu au atacat arborii sănătoşi şi acei aparent sănătoşi; aceste specii au apărut numai la arborii îmbolnăviţi şi slăbiţi fiziologic din alte cauze;

– speciile sugătoare (Dreyfusia piceae, D. nusslini, Mindarus abietinus) şi afidele de mană a bradului (Cinara sp., Todolachnus sp.) care s-au depistat în anul 1985, local cu unele înmulţiri în masă şi cu o periodicitate de 5 ani, au intrat în latenţă pe cale naturală, afectând în mică măsură densitatea frunzişului din coronamentul arborelui. De asemenea, speciile Semassia rufimitrana şi Choristoneura murinana s-au situat în perioada de latenţă pe toată durata observaţiilor noastre, asupra cărora încă nu ne putem pronunţa.

Cercetările privitoare la micoriza bradului în corelaţie cu starea de sănătate a arborilor, au scos în evidenţă prezenţa speciilor Mycena pura, Mycena pseudopicta, Stropharia cyanea, Entholoma incanum şiTricholoma sp., care se dezvoltă normal având o densitate maximă în zona piliferă a sistemului radicelar al arborilor sănătoşi şi aparent sănătoşi. Elucidarea desfăşurării procesului de uscare prematură la brad, a condus la studierea dinamicii fenomenului de simbioză a miceliilor ciupercilor bazidiomicete aparţinând speciilor enumerate mai sus, aşa numitele micorize, cu rădăcinile exemplarelor de brad. Această grupă de micorize ectoparazite numite şi ectomicorize, asigură în toată plenitudinea funcţiilor lor cerinţele pentru accesul substanţelor solubile din sol şi absorbirea acestora în vasele conducătoare ale sistemului radicelar.

Din cuprinsul zonei active de absorbţie se poate remarca o corelaţie între porţiunea cu perişori absorbanţi şi gradul de înroşire a acelor. In acest sens se observă o reducere traptată a zonei pilifere la exemplarele care prezintă o înroşire a acelor pe un sfert. Procesul de micşorare a suprafeţei ocupate cu perişori absorbanţi este însă foarte intens ţinând până la resorbţia lui, în cazul în care aparatul foliaceu îşi reduce suprafaţa de asimilare până la jumătate.

In unele cazuri, aparatul absorbant, constituit în zona peliferă, funcţia de absorbţie a apei din sol, este complet anihilată în conjunctura condiţiilor dificile pentru aparatul asimilator din frunze, care a atins pragul de 75 % din suprafaţa activă de asimilare, zona piliferă înregistrează o anihilare completă, perişorii absorbanţi fie că sunt total deshidrataţi şi ca atare întreaga zonă piliferă se calusează cu ţesuturi de protecţie, fie că aceştia sunt resorbiţi în ţesutul epidermic al rădăcinilor. In toate aceste cazuri, funcţie de absorbţie a apei din sol este preluată de către miceliile ciupercilor din simbioză care tind să ocupe şi să se extindă pe întreaga suprafaţă a zonei active pentru absorbţie. S-a constatat că densitatea miceliilor este cu ceva mai ridicată în cazul reducerii până la dispariţie a zonei pilifere. Acest fapt confirmă fenomenul de compensaţie între perii absorbanţi şi micoriză din zona piliferă.

Un fapt de mare importanţă o prezintă însă corelaţia dintre procesul de uscare a aparatului foliaceu şi intensitatea de penetrare a miceliilor de bazidomicete printre straturile de celule care compun ţesutul epidermic al rădăcinilor de ultimul ordin de ramificaţie. In condiţiile de vegetaţie normală, la arborii neafectaţi de poluare, miceliile ciupercilor se situează pe poziţia de simplă aderenţă faţă de celulele vii din stratul epidermic şi ca atare, nu se întrepătrund. Prin aceasta se deduce, fără nici o presupunere, că pe măsură ce proporţia acelor înroşite din coronament este mai ridicată şi ca atare procesul de asimilare este mai redus, în mod proporţional se manifestă o tendinţă pregnantă de penetraţie a miceliilor printre straturile epidermei radicelare. Aceasta este o consecinţă directă a fenomenului de compensare organică a funcţiei de absorbţie, mai ales în conjunctura perişorilor absorbanţi. De asemenea, s-a constatat, că după o perioadă de secetă relativă în toate situaţiile s-a remarcat o scădere a numărului de micelii pe mm² (scădere a densităţii).

In fine, analiza activităţii enzimatice (peroxidaze) din acele şi floemul de brad, pusă în corelaţie cu starea de sănătate a arborilor, coroborată cu concentraţiile clorofilei „a” şi clorofilei „b” şi carotenoizi, au scos în evidenţă momentul trecerii unor arbori, din clasa arborilor sănătoşi în categoria arborilor bolnavi, fapt ce nu poate fi determinat cu destulă precizie prin metoda morfoanatomică vizuală.

In partea finală, se constată că starea de sănătate a arboretelor de brad (care actual se prezintă ca un ecosistem puternic presat de cauze antropice mixte, prin care acţiunea poluanţilor este predominantă în faza actuală de industrializare de la noi), este în continuă evoluţie, înregistrează o scădere lentă, rata arborilor afectaţi puternic şi a celor uscaţi este în creştere, în comparaţie cu rata anului 1985 (4-5%), iar arealul acestei specii atât de preţioasă, dar şi destul de sensibilă, este într-o continuă regresie.

Pentru reconstituirea şi menţinerea actualelor ecosisteme de brad afectate (atât de sensibile mai ales la poluanţi), bine organizate, stabile, eficiente, funcţionale şi care să le readucă la recucerirea arealului lor natural, iniţial, se poate realiza numai printr-o silvicultură ecologică şi chiar paraecologică. Aceste obiective majore se pot realiza numai prin menţinerea în prealabil a unei ecosfere depoluate, care să fie readusă în stare curată, sănătoasă şi în general agreabilă viului. Una din căile posibile şi urgente de realizare a acestor deziderate este aceea a aplicării principiului – poluare plată. Aceasta trebuie introdusă expres şi cât mai urgent posibil în legea tuturor legilor – Constituţia ţării, aşa cum se procedează şi în alte ţări industrializate şi în legea organică de protecţie a mediului ambiant sau de protecţie a naturii. In caz contrar, silvicultura ecologică şi chiar cea paraecologică devin treptat fără conţinut, respectiv demagogice şi para-demagogice.

4. Concluzii

1. Lucarea are un caracter mixt şi se încadrează în aşa numitele noi moduri de daune asupra pădurilor (neuartige Waldschaden) spre deosebire de cauzele clasice cunoscute anterior cercetărilor noastre.

2. Asimilaţia clorofiliană funcţionează ca o cutie de rezonanţă, pe o gamă largă de lungimi de undă electomagnetice, în care acţiunea poluanţilor industriali influenţează bionegativ procesul de dezvoltare a bradului conducându-l la uscare prematură (moartea bradului).

3. Metoda peroxidazei şi chemoluminiscenţei poate marca cu exactitate momentul trecerii unor arbori de brad din clasa arborilor sănătoşi (clasa „0”) în clasa arborilor bolnavi (clasa I-a) prezentând unele avantaje în comparaţie cu metoda morfo-funcţională.

4. Tipul de uscare a bradului de sus în jos, aşa cum este cazul bradului de la Sinaia, se datorează variaţiei procentului izotopic de magneziu (Mg+) din poluanţii industriali care au produs modificări clorofiliene în ace sau frunze expuse în ordine directă la lumină şi agenţi nocivi.

5. Pentru stabilirea evoluţiei stării de sănătate a brădetelor din ţara noastră prin cercetări mixte, metoda monitoring (cu ajutorul a 32 spp-uri permanente distribuite în caroiaj rectangular, cu latura patratelor de 10 km) s-a deovedit a fi eficientă, scoţând în evidenţă existenţa a 5 clase de sănătate a arborilor şi 5 tipuri de uscare a bradului, fapt ce denotă odată în plus sensibilitatea acestor arborete la acţiunea noxelor industriale.

6. In dezvoltarea bradului, importanţa micorizei este de netăgăduit. Intre înroşirea acelor de brad şi penetrarea miceliilor de micoriză în interiorul straturilor epidermei radicelare, există un raport direct. Acest fapt prezintă importanţă practică în elucidarea claselor de vătămare a arborilor şi a claselor de sănătate.

7. Frecvenţa micorizei este mai mare la arborii tineri şi mijlocii, şi scade la jumătate la arborii bătrâni. Densitatea perilor absorbanţi din zona piliferă, este proporţională cu gradul de îmbonăvire al arborilor. Intre densitatea perişorilor absorbanţi şi micoriză există un raport de compensaţie. In schimb, între aceştia şi starea de sănătate a arborilor există un raport direct proporţional.

8. Dinamica fenomenului de uscare a bradului este într-o continuă evoluţie. Rata arborilor uscaţi (4 – 5%) fiind într-o uşoară creştere.

9. Necesitatea promovării unei politici ecologice adecvate şi introducerea în practică a amenajamentelor ecologice devine din ce în ce mai imperioasă.

Bibliografie

Buffet, M., 1984. Le deperissement des forets en Europe Occidentale. Bull.Teh., 15 : 12 p.

Castri, Francesco di-., 1990. Les paradoxes d’une crise. La Rech. 223 : 882-893.

Crie, Helene, 1989. Tchernobyl: une catastrophe san precedent. La Rech. L’environnement, 212: 48-49.

Fuhr. F., Nurnberg, Hw., 1984. Das Waldsterben hier und den USA. K.F.A. Inst. 3 : 1-85.

Ianculescu, M., 1973. Contribuţii la cunoaşterea influenţei poluării asupra vegetaţiei forestiere. Rev. Păd. nr. 9.

Leibundgut, H., 1974. Zum Problem des Tannensterben. Schw. Zschr.f.Forstw., 135.

Milescu, I., 1986. Ploile acide – geneză şi dimensiuni. Rev. Păd. nr. 3, 166-168.

Nanu, N., Paşcovici, V.D. şi colab., 1970. Cercetări entomologice în arboretele de brad din Banat. I.C.D.P.S. Stud. Cerc. XXVII C₂ : 441 – 458.

Nusslein, E., Voss, G., 1985. Was wir uber das Waldsterben wiessen. Deutsch.Inst.Verlag. GmBh Koln, 295 s.

Petrescu, M. şi colab.- Boala uscării ulmului în România. ICEF, Ed. Agrosilv., Bucureşti, 135-151.

Paşcovici, V.D., Ceianu, I., 1972. Cercetări privind fenomenul de uscare a teiului. Cerc. Com. Oc. Nat. Suc. II : 355 – 370.

Paşcovici, V.D., Parascan, G., 1978. Influenţa câmpului electro-magnetic bionegativ în procesul de fotosinteză, o nouă teorie privind uscarea bradului. Rev. Păd. 105-109, 113.

Paşcovici, V.D., Bândiu, C., Grapini, V., Geambaşu, N., Barbu, I., Nanu, N., Budu Evelina, Papuţoaie Silvia, Parascan, G., 1987. Stabilirea măsurilor de prevenire şi combatere a fenomenului de uscare a bradului. Ref.şt.parţ./M.S. şi ICAS, tema 1.2 c(s): 62 p.

Pavan, M., 1984. Deperimento e moria delle foreste : una calamita ecologica provocata dell’uomo. Pubbl.Ist.Ent.Univ.Pavia (Italia), 29: 1 – 43.

Smejkal, C., 1982 – Pădurea şi poluarea industrială. Bucureşti, 193 p.

Schrader, S., Schonwald, H.R., 1989. Immissionen und Waldschaden. Bibl.VI : 1 – 441 s.

Schutt, P., Koch, W., Blaschke, H., Lang, K.J., Riegber, F., 1986. Sostirbt der Wald. Schadbildu. Krankheitsverlauf. BLV Verlag, Munchen, Wien, Turich: 125 s.

Resume: La sensibilite des peuplements du sapin pectine (Abies alba Mill.) a l’action de pollutions

A la suite des recherches complexes et durables (en systeme monitoring), l’auteur met en evidence la reaction du sapin pectine qui depuis longtemps est soumis a l’action nocive des substances polluentes industrielles (comme par ex. S, Cl, Fl, So_x, No_x et bien de ses coposes). L’influence bionegative de ces pollutions atmospheriques, tant autichtones que provenant de l’etranger, on soit une action directe sur l’appareil foli ace des arbres, ou sur peuplements, en provoquant des necroses des rougissures des aiguilles et meme la paralysie des stomates,en diminuant aussi l’assimilation chlorophillienne, soit une action indirect,provoquant la reduction de l’activite de la mycorise dans la zone pilifere du systeme fin radiculaire.

A cause de ces pressions nefastes et permanentes qui s’exercent sur le developpement des arbres, y compris sur l’ecosysteme des sapin pectine leur etat de sante qui est non sulment precaire, mai aussi meme l’areal de l’espace este menace par une regression permanente.

Pour un developpement durable, l’issue de cet impasse est possible seulement par une reconstruction ecologique mais deroulee dans une atmosphere depolluee, pure et saine.

Afin d’attendre cet objectif il faut de s’axer sur une ethique biologique ferme, ectrite dan la Constitution et respectivement dans la loi organique de la protection de millieu, ou bien dans la loi de protection de l’environnement, qui doit se guider sur le principe : pollveur – payeur.