Necromasa lemnoasă are o importanţă deosebită întrucât molidişurile manifestă cicluri biogeochimice cu o dinamică mai lentă comparativ cu alte formaţii forestiere. Problema reintegrării în sol a substanţelor minerale este legată în special de efectele pe care le are asupra stabilităţii staţionale, întrucât pe această cale este împiedicată evoluţia staţiunii spre forme labile, fapt ce are loc frecvent în arboretele artificiale, supuse gospodăririi în care necromasa lemnoasă este utilizată în cvasitotalitate.

Pentru studiul acestor aspecte, interesează atât cantitatea totală de necromasă lemnoasă, cât şi dinamica ei, în raport cu formele structurale ale pădurii naturale.

Determinările efectuate în cele mai reprezentative arborete naturale din Bucovina au pus în evidenţă, o variaţie semnificativă a cantităţii de necromasă în raport cu condiţiile staţionale.

Determinarea cantităţii de necromasă lemnoasă s-a făcut prin cubajul arborilor uscaţi pe picior şi aflaţi la sol, în diferite grade de descompunere. In tabelul 1 se prezintă pentru 5 situaţii aflate în studiu, atât volumul total de masă lemnoasă pe picior cât şi procentul ocupat de necromasa totală. Se face menţiunea că aceste arborete nefiind supuse extracţiilor de masă lemnoasă, permit studierea acestui aspect.

După cum se observă, între productivitatea pădurii şi cantitatea de necromasă lemnoasă, există o legătură directă. In arboretele de productivitate superioară, aceasta este mai mare, probând un circuit mai accelerat în raport cu molidişuri situate la altitudini mai ridicate. Intre volumul pe picior şi procentul necromasei este o relaţie lineară de tipul:

y = 0,1714 + 0,0278 x ; r = 0,310^xx

(y = procentul necromasei – %, x = volumul de masă lemnoasă la hectar – m³).

O asemenea relaţie directă este şi între procentul necromasei şi înălţimea superioară (y = 0,719 x – 12,143) r = 0,924^xx (x = înălţimea superioară).

Originea “producţiei” de necromasă este determinată fie prin mecanisme fiziologice (intensitatea proceselor de eliminare naturală) fie prin mecanisme ecologice (doborâturi de vânt, zăpadă, insecte, vânat). Raportul cantitativ dintre efectele acestor factori, determină la rândul său, cantitatea şi calitatea necromasei.

Dacă între potenţialul staţional şi cantitatea de necromasă există o corelaţie directă, conexiunea inversă se manifestă prin faptul că o cantitate mai ridicată de necromasă, având un circuit mai accelerat, menţine potenţialul staţional în parametri normali, pe o perioadă relativ mai îndelungată.

In cazul extragerii acestei necromase sub formă de produse accidentale – practică curentă în cazul pădurii gospodărite, circuitul este mult diminuat fapt ce poate potenţa fenomenul de labilizare staţională. Deci, teza labilizării staţionale prin cultura molidului trebuie să aibă în vedere şi modul de gospodărire, prin aceea că o cultură intensivă implică “exportul” celei mai mari părţi din necromasa lemnoasă. In cadrul aceluiaşi arboret natural există diferenţe în ceea ce priveşte cuantumul necromasei. Aceste diferenţe se semnalează la nivelul fazelor de dezvoltare. Pentru cele 5 situaţii analizate se prezintă procentul necromasei lemnoase în tabelul 2.

In raport cu fazele de dezvoltare există o variaţie destul de importantă, tendinţa generală arătând o creştere în fazele de tinereţe, urmată apoi de o depresiune oarecare în fazele de maturitate, culminând cu un nou maxim în fazele de degradare. Faptul prezintă o importanţă ecologică, deosebită, căci, se ştie că necromasa lemnoasă în diferitele sale stadii de descompunere, reprezintă un mediu de viaţă, o bioskenă pentru diferite vieţuitoare, ciuperci xilofage, insecte xilofage, culminând cu instalarea unei noi generaţii de arbori.

Reglându-se cantitatea de necromasă în raport cu faza de dezvoltare, în paralel cu dozarea cantităţii de lumină ce ajunge la sol în fazele de degradare se creează cele mai bune condiţii pentru instalarea unei noi generaţii. Deci, prin reglarea cantităţii necromasei şi a vitezei de descompunere, în raport cu fazele de dezvoltare are loc o “sincronizare” a aportului de substanţe organice cu cerinţele reale ale instalării unei noi generaţii de arbori. De aceea, şi prin această pârghie a necromasei lemnoase, pădurea naturală de molid îşi completeză paleta stategiilor anticipative de obţinere a stabilităţii.

Acest aspect prezintă şi o importanţă practică deosebită, căci fundamentează tehnologii de îngrijire şi exploatare, mai ecologice care să permită ca o parte de biomasă (crăci, vârfuri) să se descompună la cioată.

Bibliografie

Cenuşă, R., 1992. Cercetări asupra structurii, volumului ecologic şi succesiunii ecosistemelor forestiere de limită altitudinală din Carpaţii Nordici (Calimani şi Giumalău). Rez. tezei de doctorat, ASAS Secţia de Silvicultură.

Frohlich, J., 1954. Urwald praxis. Neumann Verlag Radebeul und Berlin.