Este vorba de pădurile din Călimani, care în luna septembrie 1936 au fost vizitate de un vânător german, L. Hoensbroech, venit aici la boncănitul cerbilor şi care şi-a materializat impresiile într-o carte – „Abseits vom Larms” (Departe de lume), apărută la Viena în anul 1968.

Cea mai mare parte a pădurilor de aici, spune autorul, s-au tăiat în ultimii 6-8 ani (adică anterior anului 1936, când le-a văzut el). Ca şi peste tot, şi în pădurile din Carpaţi s-a extras numai lemnul cel mai bum şi mai uşor de comercializat. Tot lemnul cu dimensiuni mai reduse, ca şi cel cu cele mai mici defecte a rămas pe loc, în picioare sau la pământ. Multe sute de mii de m³ de lemn putrezeau aici nefolosite, pe suprafeţe imense, lemn care după aprecierea autorului ar fi putut satisface cerinţele de lemn de foc ale marilor oraşe din Europa. Risipirea acestor valori europene era strigătoare la cer, cu atât mai cu cât împăduririle impuse de stat nu se executau decât într-o măsură nesatisfăcătoare.

Conform contractelor de exploatare, în parchete trebuiau să rămână ca seminceri 25 % din arborii cei mai frumoşi. Negustorii însă n-au lăsat în parchete decât arborii strâmbi, bifurcaţi, cu defecte etc., care pier în picioare de insolaţie, fiind puşi brusc în lumină sau pe care îi doboară vântu1.

Incercările ridicole de împădurire care s-au făcut se prezintă prost, deoarece s-au folosit puieţi mici şi necorespunzători care, din cauza ierburilor mari din parchete se sufocă.

Societăţile anonime internaţionale care lucrau aici nu urmăreau decât un singur interes, să taie şi extragă din măreţele păduri virgine de aici numai lemnul cel mai de valoare, să cumpere cât mai ieftin acest lemn, pentru ele este indiferent că în urma lor pădurile ţării rămâneau distruse. Aceşti capitalişti – distrugători de păduri – dau un nume minunat „operei 1or distrugătoare”, acela de „exploatare” şi nu de jaf, cum ar fi mai corect.

Intervenţiile lor în minunata şi măreaţa operă a naturii care este pădurea le considerau cu îngâmfare şi în mod eronat ca „manipulare a lemnului”.

Reforma agrară care s-a făcut, spune autorul, a urmărit scopuri politice, viclene, interese materialiste, fără a aduce vreun ajutor populaţiei sărace a ţării. Această reformă a dus la distrugerea unor valori de neînlocuit, de importanţă naţională şi europeană. Pădurile naturale au fost distruse şi în urma lor s-au creat păşuni proaste.

Desigur că unii vor spune despre mine (zice autorul): ce-l interesează pe neamţul acesta ce facem noi aici şi ce lăsăm în urma noastră. Dar cine poate să ia în nume de rău această francheţe a mea nu-şi iubeşte ţara.

Autorul propune a se constitui aici, ca în America şi Canada, rezervaţii naturale pe mari suprafeţe, care să fie declarate monumente ale naturii. Ce bine ar fi fost dacă s-ar fi procedat aşa, când ne gândim ce este acum în Călimani.

„Noi am făcut un mare păcat înainte lui Dumnezeu, spune autorul, când am transformat pădurile montane naturale în păduri economice, în fabrici pentru producerea lemnului de răşinoase.

Dumnezeu nu permite să se glumească cu el şi ne-a trimis diferite nenorociri: vântul şi zăpada. El ştie că şi pământul său binecuvântat este stricat de om!

Să ne întoarcem înapoi de la aceste păduri artificiale provenite din plantaţii în rânduri sau triunghi.

Creatorul, zilnic, ne învaţă şi ne arată amestecurile, neuniformităţile şi diversităţile care există în pădurile naturale.

Gânditi-vă odată silvicultorilor şi forestierilor care staţi prin birouri că nu ştiţi mai multe decât Dumnezeu.

Fiţi odată mari şi plantaţii şi semănaţi, aşa ca Dumnezeu, adică cum face natura şi nu la sfoară sau după tabele. Să fiţi artişti şi nu ţărani producători de salată.

Aceste rânduri sunt pline de învăţăminte pentru toţi silvicultorii şi trebuie să ne dea mult de gândit.