(înţelepciune populară)

Pentru ce Germania ?

Unii dintre silvicultorii români, confruntaţi cu problema restituirii sau înstrăinării unei părţi din patrimoniul forestier, îşi îndreaptă gândurile către colegii din Germania.

Intr-adevăr, şi aceştia au de furcă cu bunuri rezultate din evenimente de natură politică, trecând totodată şi printr-o criză economică. Să le luăm pe rând.

Reprivatizarea fostelor „bunuri populare” din Răsărit

Cu ocazia reîntregirii Germaniei, guvernul federal s-a angajat, prin contract, să restabilească situaţia de la sfârşitul războiului, adică 8 mai 1945. Bineînţeles, pădurile nu reprezentau decât o parte din bunurile care urmau să fie restituite foştilor proprietari sau vândute altor interesaţi.

Fără îndoială, o operaţie anevoioasă. Căci de la Heraclit încoace se ştie că „totul cură”. In undele de ieri nu te mai poţi scălda şi astăzi! In anul 1990 s-a creat o organizaţie „ad-hoc” cu acest scop, numita „Treuhandanstalt”. Activitatea acesteia a dat naştere la nenumăratele critici. Numai în revista Der Spiegel apărut peste 300 articole, nicidecum elogioase ! Nu-i deci de mirare că, pe parcurs, organizaţia a suferit o serie de transformări şi schimbări de nume. Noi facem abstracţie de aceste metamorfoze, mărginindu-ne, la esenţial, anume la secţia însărcinată cu rezolvarea problemelor fondului forestier („Treuhandwald”).

Acesteia i s-au încredinţat 1,5 milioane ha teren împădurit spre administrare şi valorificare.

Totodată, s-a fixat şi data la care întreaga acţiune trebuie dusă la bun sfârşit, anume în anul 2006. Cu gospodărirea pădurilor în această perioadă de tranziţie a fost însărcinată administraţia silvică locală, cheltuielile (cca. 300 DM anual/ha) fiind suportate de Ministrul de finanţe federal.

In vederea trecerii la acţiune s-au întocmit liste cu loturile respective, suprafeţele variind între 1.000 ha (foioase) şi 4.000 ha (pin). Un dintre condiţiile iniţiale era de a se evita parcelarea terenurilor în suprafeţe sub 500 ha. Greutăţile ivite pe parcurs cu plasarea obiectelor a dus la noi modificări (parcele de 100 ha) sau chiar la abandonarea planurilor de la început.

De la 1 iulie 1993 până la sfârşitul anului 1996 au fost trecute în mâini private 320 obiecte, totalizând o suprafaţă de cca. 48.000 ha, ceea ce corespunde la 6,6% din suprafaţa împădurită. Fi-va posibil a lichida şi restul în următorii 10 ani, care mai rămân ? Indoiala ni se pare îndreptăţită ! De unde întrebarea : cum se explică faptul că lumea nu se îmbulzeşte la achiziţionarea de terenuri împădurite ?

Pădurea costă şi … obligă!

Pădurea a încetat de mult a mai fi un bun care poate fi transformat, după bunul plac al proprietarului, în arginţi. Mai ales că şi funcţia tradiţională, producţia de material lemnos, îşi pierde din importanţă. De altfel, Germania este invadată de lemn de toate categoriile oferit de ţările din nord-estul Europei la au un preţ mult sub nivelul produselor indigene. Pe de altă parte, mâna de lucru devine din ce în ce mai scumpă, salariile nu stau mai prejos. Impasul este inevitabil : veniturile realizate nu mai acoperă cheltuielile ! Primii loviţi sunt micii proprietari Dar nici pădurile statului nu-s cruţate de pierderi financiare. In Bavaria (1) e vorba de milioane şi milioane. Nu-i de mirare că un secretar

de stat bavarez a propus înfiinţarea unei asociaţii comerciale pe acţiuni („Bayerischer Staatsforst AG”), căreia să I se încredinţeze gospodărirea patrimoniului forestier al statului (2).

Cu alte cuvinte : chiar şi unii funcţionari socotesc că numai ingeniozitatea (ca să ne limităm la acest epitet) managerilor i-ar putea salva din impasul economic în care se află (3). Ţinem să subliniem în acest context că în Germania federală, fiecare ţară (Land) este independentă în materie de administraţie silvică.

De unde rezultă că există şi alte păreri, contrare sau în căutarea unor nişe spre a integra şi întreprinderile private în ansamblul operaţiunilor silviculturale. In miezul discuţiilor stau funcţiile protective şi de interes social, ancorate atât în Constituţia germană, cât şi în legi speciale (interdicţia de a defrişa, obligaţia de a replanta, respectarea prescripţiilor locale).

E vorba de argumente invocate şi de autori români (4,5).

Pentru a încheia: controversele continuă, suntem de abia la început. Numai un exemplu : „Festkolloquim”, care va avea loc la 17 iunie 1997, în cadrul Universităţii din Freiburg. De unde presupunerea că vom avea ocazia să revenim asupra acestei teme.

Bibliografie

Borches, J., 1996. Privatisierung staatlicher Forstbetriebe. J.D. Sauerlander’s Verlag, Frankfurt aim Main, (Dissertation).

Clinovschi, F., Clinovschi, L., 1996. Strategii forestiere europen Bucovina Forestieră, an V, nr. 1- 2.

Grobl, W., 1995. Bewirtschaftung der Staatswaldflachen Bayerns. Scrisoare adresată Dr. Stoiber, prim ministru al Bavariei.

Ichim, R., 1994. Funcţiile de producţie şi protecţie ale pădurilor din judeţul Suceava. Bucovina Forestieră, an III , nr. 1

Pfister, W., 1976. Steigende Milionenverluste der Bayerischen Forstverwaltung ein Dauerzustand. Mitteilungsblatt des Bayer. WBV, nr.26