In cursul anului 1994, Sucursala de Exploatare şi Prelucrare Primara a Lemnului Vatra Dornei, a exploatat şi dat în producţie un volum de 169,9 mii m³ din care răşinoase 167,7 mii m³ – doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă 96,9 mii m³.

S-au exploatat şi dat în producţie: doborâturi de vânt produse prin dezrădăcinare, doborâturi de vânt produse prin încovoierea arborilor, doborâturi de vânt produse prin ruperea acestora, doborâturi de vânt dispesate şi în masă.

Din totalul acesta al doborâturilor de vânt, 15,2 mii m³ au fost produse în masă în U.P. II şi U.P. V, Ocolul silvic Dorna Candreni. Menţionez că doborâturile în masă s-au produs pe terenuri mlăştinoase şi în cea mai mare parte prin dezrădăcinarea arborilor, nemaivorbind de dezordinea în care s-au produs acestea.

Datorită condiţiilor de relief de aici, cât şi datorită factorilor legaţi de structura, vârsta, densitatea arboretelor, doborâturile s-au produs în toate sensurile. S-a creat o situaţie, să zicem aşa, de încâlceală, îngrămădire şi dezordine.In unele locuri arborii doborâţi unii peste alţii au format adevărate „poduri”.

Se înţelege că exploatarea doborâturilor de vânt dispersate a impus un anumit mod de organizare şi exploatare, iar exploatarea celor în masă, alt mod, alte procese tehnologice, eforturi fizice mai mari, eforturi băneşti şi de securitatea muncii mai mari, de prevenirea infestărilor specifice etc.

Din punct de vedere a organizării muncii practic, s-a procedat astfel : (a) pentru exploatarea doborâturilor de vânt dispersate s-a extins munca cu echipe mici (3-5-7 muncitori), iar (b) pentru exploatarea celor în masă şi pe terenuri mlăştinoase, u.a.-urile afectate au fost repartizate pe trei gestionari şi s-a intensificat exploatarea pe timp de îngheţ şi zăpadă, deci iarna.

Ca organizare tehnică a exploatării şi valorificării lemnului provenit din doborâturile de vânt s-a procedat astfel : (a) în ambele situaţii, respectiv atât în cazul doborâturilor de vânt dispersate cât şi în cazul celor în masă, s-a procedat la amenajarea căilor de acces pentru utilaje şi pentru atelaje, cu aprobarea organelor silvice şi cu respectarea instrucţiunilor în vigoare, (b) dotarea echipelor de muncă cu atelajele şi utilajele necesare, (c) asigurarea cazării muncitorilor din alte localităţi şi transportul bilunar al acestora, dus – întors de la şantiere la domiciliu, (d) asigurarea mijloacelor pentru transportul lemnului, (e) întocmirea proceselor tehnologice ş.a.

O problemă deosebit de importantă, pe care însă am avut-o în vedere când am iniţiat acest articol, o constituie „procesul tehnologic de exploatare a doborâturilor de vânt şi cerinţele silvice”. Am avut în vedere arboretele de molid rărite la consistenţă sub 0,7, în care există seminţiş natural bine instalat, de viitor şi posibilităţile aplicării unor tehnologii de exploatare eficiente atât din punct de vedere al exploatării, cât şi cel al silviculturii. Am avut în vedere şi alte obiective silvice care de fapt sunt prevăzute şi în caietul de sarcini – anexă la contractul de vânzare a masei lemnoase, cum ar fi : protejarea solului şi a apei, protejarea arborilor care rămân, căile care să asigure o stare fito-sanitară bună a arboretelor afectate de doborâturi de vânt ş.a.

Referindu-ne numai la aceste câteva deziderate privind exploatarea doborâturilor de vânt, rezultă că această activitate se desfăşoară în mod organizat, cu eforturi materiale şi umane mari. Aceasta este o activitate pe cât de complexă pe atât de importantă în gospodărirea fondului nostru forestier. Poate vom reveni la această problemă cu alt prilej.

Deocamdată, revenin la procesul tehnologic şi problemele silvice, cu convingerea că între aceste laturi ale gospodăririi fondului forestier, există o legătură strânsă şi o condiţionare reciprocă.

In detaliu, procesul tehnologic mai frecvent utilizat în zona noastră de munte la exploatarea doborâturilor de vânt, se poate reda astfel :

Din punct de vedere practic, se impun mai multe comentarii, dar ne vom rezuma la aspectele de mai jos.

Doborârea arborilor în cazul doborâturilor de vânt şi zăpadă se referă numai la arborii rupţi de la anumite înălţimi ale fusului, parţial la cei încovoiaţi şi numai la arborii marcaţi şi destinaţi marcării. La arborii dezrădăcinaţi se face numai o secţionare la cioată, pentru desprinderea de aceasta. In acest caz se fac unele operaţii suplimentare cum ar fi : înlăturarea (curăţirea) pământului prăvălit peste trunchiul arborilor dezrădăcinaţi (în zona secţionării), ancorarea arborilor cu cablu sau asigurarea stabilităţii acestora prin ţăruşi, în vederea securităţii muncii. La desprinderea arborelui de cioată nu mai este necesar a se executa tapa, aceasta realizându-se printr-o simplă secţionare de sus în jos sau invers, după cum impune poziţia şi stabilitatea arborelui respectiv.

După felul cum se doboară arborii se pot sau nu proteja numai seminţişurile existente şi arborii din jur. Imbucurător este faptul că fasonatorii mecanici (drujbiştii de ieri şi husqvarniştii de astăzi) sunt muncitori calificaţi, cu experienţă şi cunosc importanţa alegerii direcţiei de doborâre. In felul acesta ei realizează, în cele mai multe cazuri, dezideratul silvic privind ocrotirea seminţişului şi arborilor de vătămări. Ei cunosc că pe terenurile în pantă mai mare de 10⁰ doborârea este obligatorie cu vârful la deal sau pe curba de nivel, în direcţia indicată de tehnologia scoaterii şi în funcţie de mijloacele de scoatere prevăzute, realizând alt obiectiv silvic foarte important : protecţia solului.

Utilizarea ferăstraielor mecanice în exploatările forestiere, precum şi toaletarea în prealabil a bazei arborilor groşi, cu lăbărţări mari, face posibilă reglementarea înălţimii cioatei etc. Altă cerinţă silvică importantă. Iată deci că numai la doborârea arborilor tehnologia aplicată asigură îndeplinirea cerinţelor silvice.

In aceeaşi idee, analizând operaţiunile următoare, pe flux, constatăm că şi la curăţirea arborilor de crăci, cojirea lemnului şi a cioatelor există interese comune deosebit de importante, aşa cum se stabileşte şi prin procesul tehnologic.

Adică, cepuirea şi tăierea vârfurilor se face la cioată înlesnindu-se operaţiile următoare de colectare, depozitare şi transport. In cea mai mare parte cepuirea se face manual, cu toporul şi în special la tăierea crăcilor subţiri. Este o operaţiune foarte importantă deoarece de calitatea acesteia depinde uşurinţa de mişcare a lemnului, formarea compactă a sarcinei, descoperirea unor defecte (noduri negre) şi sortarea mai bună a lemnului, cojirea în depozitul final etc.

Totodată, prin cepuire corespunzătoare se asigură protecţia seminţişurilor şi a solului. Dar nu numai atât. Incă de la preluarea spre exploatare a masei lemnoase delegatul ocolului silvic şi maistrul de exploatare (de regulă) stabilesc unde este instalat seminţişul natural şi măsurile adecvate pentru protejarea acestuia.

In cazul nostru, al molidişurilor pure, afectate sistematic de vânt şi zăpadă, în ochiurile de arboret rărit se instalează foarte bine seminţişul natural. După aceea, după constatările proprii, în mare parte arboretele de molid de la Ocolul silvic Vatra Dornei au o provenineţă mixtă: regenerări naturale completate cu plantaţii sau şi mai frecvent invers.

De aceea seminţişul natural în asemenea situaţii se protejează prin: aruncarea acestora în locurile fără seminţiş, colectarea lemnului se face pe direcţia axului catargului, prin extragerea seminţişului vătămat etc. Afirm, deci, că există interes faţă de cerinţa silviculturală, cu unele excepţii care pot şi trebuie tratate într-un număr viitor al revistei.

Deocamdată, însă, în practica exploatărilor doborâturilor şi rupturilor de vânt şi zăpadă, am constatat că procesul tehnologic de exploatare asigură realizarea cerinţelor silvice şi în continuare prin : cojirea lemnului, a cioatelor şi a rădăcinilor proeminente, prin olărirea butucilor, prin modul cum se colectează şi cum se apropie lemnul, cum vorm vedea din cele ce urmează.

Astfel, în anul 1994 Sucursala de Exploatare şi Prelucrare Primară a Lemnului Vatra Dornei a cojit la cioată un volum de peste 900 m³ doborâturi de vânt în masă şi a preluat de la ocoalele silvice un volum de peste 700 m³arbori cojiţi (arbori cursă utilizaţi la combaterea ipidelor) iar în vara anului 1993 a tratat cu soluţie de Decis toate stivele de lemn din depozitul fabricii de cherestea Foresta în volum de peste 12 mii m³ rămaşi în stoc. Această acţiune a fost realizată în cooperare cu Ocolul silvic Vatra Dornei prin tehnicianul Simionescu Iacob.

La pădure, în mod permanent ,se cojesc cioatele şi rădăcinile proeminente întrucât altfel n-ar fi fost posibilă reprimirea partizilor respective. Susţin că această operaţie se execută numai manual şi dă rezultate bune în ceea ce priveşte :

a. considerentele fitosanitare. Lemnul necojit, lăsat la cioată sau în depozit, este expus atacurilor de insecte, ciupercilor şi la degradarea calităţii (insectele xilofage întâlnite mai des sunt : cari, Trypodendron, Xyloterus, Botrichus ş.a., ciupercile mai frecvente sunt Ceratostomella şi Ophiostoma);

b. cerinţa tehnică de exploatare a lemnului. In unele împrejurări cojirea la cioată devine obligatorie pentru reducerea rezistenţei specifice la corhănirea manuală cu ţapina ş.a.

In legătură cu cojirea lemnului, la pădure, deşi nu priveşte subiectul de faţă, ceea ce vreau să prezint în continuare, totuşi, pentru importanţa acesteia ţin să adaug că:

– prin introducerea cojitoarelor mecanice la depozitele finale – cojirea lemnului se face aici. Aceasta reduce posibilităţile refertilizării solului în pădure, determină un volum mai mare de transport, ştiut fiind faptul că volumul cojit la molid şi brad reprezintă 10-12% din volumul arborelui. De asemenea se ştie că buştenii cojiţi pierd prin zvântare până la 25% din greutate în lunile mai-august pe când cei necojiţi, în acelaşi timp, doar până la 10%. Pe lângă toate acestea cojirea lemnului este deosebit de importantă şi pentru producerea unor sortimente cum ar fi: S. T. E. lemn de mină, lemn pentru celuloză şi paste mecanice.

Până nu demult, cojirea manuală a lemnului se făcea şi în scopul valorificării cojii. În multe ţări şi astăzi coaja se foloseşte la fabricarea cartoanelor izolante, la extragerea uleiurilor eterice, ca material combustibil, ca îngrăşământ etc.

Iată deci, că printr-un proces tehnologic adecvat la exploatarea doborâturilor de vânt prin cojirea lemnului chiar şi în depozitele fabricilor de cherestea, se realizează atât cerinţa fitosanitară cât şi cea tehnică. Este un lucru important care merită să fie apreciat şi de către colegii de la silvicultură.

Păşind în continuare pe fluxul tehnologic, redăm şi ceea ce priveşte legătura dintre restul operaţiunilor din procesul tehnologic de exploatare a masei lemnoase şi cerinţele silvice. Urmează deci secţionatul şi apoi olăritul lemnului la cioată.

Secţionatul lemnului rotund la cioată în buşteni de dimensiuni industriale sau în trunchiuri lungi se execută după procedeele obligate de poziţia fiecărui arbore doborât, precum şi în cazul separării lemnului de lucru de cel de brac, dar mai ales în cazul condiţiilor grele de corhănire. El se face sută la sută cu fierăstraiele mecanice şi numai de către muncitori calificaţi. In practică, muncitorii sunt mai bucuroşi să corhănească catargele întregi şi procedează ca atare cu unele excepţii pe care le-am pomenit. Fără prea multă teorie, am constatat că pădurea suferă mai puţin atunci când lemnul se corhăneşte în catarge, acesta parcurgând un singur drum. Când catargul se secţionează în două piese de 12 m sau în 3 a câte 8 m, acestea la corhănire realizează 2 respectiv 3 drumuri sau pârtii şi tot atâtea eventuale prejudicii.

Olărirea capătului gros se face cu toporul şi este absolut necesară, deoarece în felul acesta se uşurează mişcarea lemnului la corhănit sau la trasul cu vitele. Totodată prin olărire se previne degradarea solului şi chiar a lemnului.

Amintesc în continuare câteva constatări privind tehnologia colectării lemnului şi anume : în cazul tratat se realizează cu mijloacele manuale, cu ţapina, cu vitele (cu tânjala) şi cu tractoarele UTB sau TAF-uri, în funcţie de neregularitatea şi declivitatea terenului, cât şi în funcţie şi de felul producţiei. Tehnologia colectării, cum rezultă din schema prezentată, cuprinde mai multe şi cele mai grele operaţii. Acestea se succed diferit în multe cazuri şi tot atât de diferit afectează şi fondul forestier. Am în vedere că în unele u.a.-uri parte din lemn (25-50 % din volumul pus în valoare) se scoate cu vitele direct de la cioată până la drumul de tractoare şi numai restul se corhăneşte, în alte cazuri corhănitul se realizează cu două sau chiar trei întreruperi ş.a. De asemenea în funcţie de configuraţia terenului corhănitul se face pe distanţe mai scurte sau pe distanţe foarte mari (300-500 m).

Ideal ar fi ca şi în cazul exploatării doborâturilor de vânt colectarea lemnului să înceapă din amonte, cum se face la parchetele din produse principale, acest lucru nu este însă posibil, decât numai în cazul în care lemnul se ia cu vitele direct de la cioată. Şi atunci colectarea se face începând din aval. Tehnologia cea mai bună în acest caz constă în colectarea lemnului sub formă de catarge.

Este de fapt o tradiţie de acum, a se lucra aşa, şi muncitorii se simpt la ei acasă obţinând rezultate bune.

Folosirea funicularelor la colectarea doborâturilor de vânt dispersate nu dă rezultate bune. Cele mai productive mijloace de colectare a lemnului sunt tractoarele. Numai că, pentru utilizarea la capacitate a acestora, trebuie bine trasată şi amenajată reţeaua de drumuri. Consider că este posibil acest lucru. Reţeaua de drumuri se poate alege, trasa şi amenaja cât se poate de judicios şi bine. In practica noastră se realizează acest deziderat. Trasarea drumurilor de tractoare se face în aşa fel încât să nu fie nevoie de defrişări masive, să necesite amenajări minime şi mai ales să traverseze zonele unde gravitează un volum mai mare de material lemnos.

Ceea ce nu satisface, însă pe deplin unele cerinţe silvice, este că drumurile amenajate, mai ales cele prin pădure, nu se exploatează judicios. La controlul exploatării delegaţii ocoalelor silvice şi cei ai sucursalei, constată că nu se respectă permanent şi la toate şantierele regula ca pe timp de ploaie sau în perioada dezgheţului, drumurile de pământ să nu fie folosite.

Se constată, cu regret, că în unele cazuri se părăseşte traseul amenajat, că nu se iau suficiente măsuri (posibile) pentru protejarea arborilor împotriva zdrelirilor. Aceste stări de lucru dau naştere la litigii (amenzi) şi la neîncredere între unele sectoare de exploatare şi ocoalele silvice. O problemă deosebită o constituie apropiatul lemnului cu tractoarele pe firul pâraielor. In asemenea cazuri se aduc unele prejudicii apelor, dar se caută soluţii şi în acest sens.

In restul fazei, celelalte operaţiuni privind legatul şi scosul lemnului din tason, apropiatul pe traseele stabilite nu prezintă particularităţi deosebite faţa de cele de la exploatarea produselor principale şi secundare. Ele se desfăşoară normal şi sunt încă actuale în exploatarea doborâturilor şi rupturilor de vânt şi zăpadă. Atunci când se realizează aşa cum prevede procesul tehno-logic de exploatare, ele satisfac corespunzător cerinţele silvice.

Cu privire la operaţiunile din procesul tehnologic de prelucrare, pregătirea şi recepţionarea lemnului în vederea încărcării şi expedierii – se constată că necazul cel mai mare rămâne tot … „lipsa de spaţiu suficient şi corespunzător” la multe din şantierele care expediază mii de m³ de material lemnos.

In asemenea situaţii, uneori, lemnul se depozitează pe ampriza drumului auto peste şanţuri, alteori se stivuieşte de jos în sus sau sub taluzul drumului la mari distanţe de poziţia autoremorcii şi vrând nevrând prin încărcarea mecanică, se distruge taluzul. De aceea este foarte important ca în aceeaşi zi, odată cu preluarea masei lemnoase spre exploatare să se stabilească şi spaţiul necesar pentru depozitul primar. Este foarte important să nu se uite de protecţia mediului înconjurător nici la acest loc de muncă.

Incă o verigă a procesului tehnologic privind exploatarea doborâturilor de vânt – avem în vedere curăţirea de resturi de exploatare a suprafeţelor pe care s-au produs doborâturi în masă. In cazul nostru este vorba de U.P. II şi V de la Ocolul silvic Dorna Candreni, este vorba de o suprafaţă de circa 6-7 ha.

Aici avem de a face, cum am arătat, cu doborâturi de vânt în masă din care circa 25-30 % produse prin dezrădăcinare. In procesul tehnologic se prevede strângerea resturilor de exploatare, iar lucrarea este foarte pretenţioasă ; bine ar fi ca şi organele silvice să acorde asistenţă tehnică pe timpul execuţiei. Imediat după topirea zăpezii se va trece la scoaterea restului de material lemnos mărunt rămas sub zăpadă la cioată, completarea cojirii unor cioate şi în sfârşit strângerea crăcilor rezultate. Aceste crăci se vor aşeza ordonat, pe cioate dezrădăcinate, astfel încât să se redea pentru împădurire o suprafaţă cât mai mare. In restul suprafeţei, resturile de exploatare se vor depozita în martoane, respectiv acestea să nu fie mai late de 1,2 m la bază iar distanţa dintre ele să fie minim 10 m. In fine, ultima operaţiune din această fază constă în realizarea benzii izolatoare impusă de regulile de prevenire a incendiilor. Aceste benzi se realizează mai rar.

In felul acesta trebuie împletite lucrările de exploatare cu cele de cultură cu asigurarea împăduririi şi perenităţii pădurii.

Ajuns aici, amintim unele prelegeri ale regretatului dr. ing. Vasile Andreescu care, la o oră de exploatare, în anul III – 1955, a spus : „Exploatarea pădurilor se consideră o silvicultură fină, când este pusă în aplicare cu pricepere şi cu mijloace specifice, proprii, adecvate”.