In a doua jumătate a iunii ianuarie 1990 vânturile puternice au produs pagube însemnate arboretelor de răşinoase din Ocolul silvic Moldoviţa prin numeroase rupturi şi doborâturi de arbori, al căror volum se ridică la cca. 20 mii m³. Procentul de arbori rupţi este cu mult mai mare faţă de cel al arborilor doborâţi. Rupturile s-au produs la înălţimi diferite, majoritatea fiind localizate în prima treime a trunchiului, adică în zona în care se află cea mai importantă parte din lemnul de lucru. Se constată că factorul care a favorizat ruperea arborilor sub acţiunea eoliană este în toate cazurile acelaşi, putregaiul roşu.

An de an se înregistrează în fondul forestier aferent ocolului rupturi, în special la molid. Pe de altă parte au devenit tot mai numeroase sesizările agenţilor economici în legătură cu procentul mare de putregai în arborii puşi în valoare. De asemenea în teren sunt vizibili numeroşi arbori atacaţi de Fomes annosus cu intensităţi diferite.

Având în vedere aceste aspecte considerăm oportun să lansăm un semnal de alarmă în legătură cu starea de sănătate a pădurilor de molid, cel puţin în cadrul Ocolului Moldoviţa. De altfel, amploarea infestării molidului cu Fomes annosus, ciuperca producătoare de putregai roşu, se pare că este cu mult mai mare, deoarece specificul atacului poate induce în eroare. Astfel, arbori cu structura interioară puternic afectată apar în exterior ca perfect sănătoşi.

Ignorarea de-a lungul anilor a putregaiului roşu sau acceptarea ideii că apariţia sa şi daunele produse sunt oarecum normale şi inevitabile credem că sunt poziţii care trebuiesc urgent revizuite, cu atât mai mult cu cât calitatea lemnului va fi o condiţie din ce în ce mai importantă în relaţiile impuse de trecerea spre o economie de piaţă.

Dacă pentru arboretele exploatabile sau preexploatabile nu se mai poate face mare lucru, pentru cele aflate în primele stadii de dezvoltare avem cel puţin o răspundere morală, calitatea lor depinzând strict de eforturile depuse în prezent.

Intrucât amploarea pe care a luat-o extinderea putregaiului este vizibilă, ne putem gândi la pagubele enorme posibile a se înregistra în aceste arborete peste câteva decenii, ca şi la continuarea infestării lemnului în arboretele deja mature. Aceste afirmaţii îşi au temeiul în caracteristicile ciupercii şi atacului declanşat de aceasta, şi anume:

1. Fomes annosus emite spori tot anul, cu excepţia sezonului îngheţat.

2. Sporii au calitatea de a menţine viabili pe sol circa 10 luni putând de asemenea să penetreze la adâncimi de 90 cm (Ichim, R., 1990),

3. Răspândirea lor este facilă, putând fi transportaţi la distanţe foarte mari atât de vânt şi insecte cât şi de apele curgătoare sau de precipitaţii.

4. Se instalează foarte repede pe arborii de molid ce prezintă leziuni proaspete ale scoarţei, dar şi pe cioatele rezultate în urma procesului de exploatare a lemnului.

5. Infestarea arborilor sănătoşi se poate face şi prin sol, prin contactul dintre rădăcini.

Intrucât ultimii ani au fost favorabili din punct de vedere climatic sporogenezei propunem în vederea prevenirii şi diminuării riscului de infecţie a arboretelor, pe lângă măsurile obişnuite care se pot lua în această situaţie următoarele:

l. Eliminarea păşunatului în păduri.

2. Instituirea obligaţiei ca cioatele rezultate în urma lucrărilor de îngrijire sau exploatare să fie tratate chimic.

3. Producerea, în condiţii de laborator, a unor culturi de ciuperci antagoniste, care prin infestarea arborilor răniţi să împiedice dezvoltarea miceliilor de Fomes annosus, după bunul exemplu al unor ţări civilizate.

Considerăm că un eventual efort financiar din partea forurilor superioare pentru concretizarea acestor propuneri ar fi pe deplin justificată.