Ocolul silvic Putna administrează pădurile situate în perimetrul bazinului Putna, în suprafaţă de 12.010 ha. Gospodărirea acestor păduri se face în baza amenajamentelor silvice revizuite în anul 1990 pentru cele două unităţi de producţie, U.P. I Putna şi U.P. II Putnişoara.
Paza fondului forestier şi gestiunea acestuia este asigurată de 19 pădurari grupaţi în 4 districte silvice, deci încă 4 şefi de district respectiv brigadă. Pentru evidenţă, îndrumare şi control există 3 ingineri şi 3 tehnicieni, activitatea financiar-contabilă, de planificare, materiale etc. fiind asigurată de 4 salariaţi. La aceştia se mai adaugă ca personal direct productiv 20 muncitori permanenţi şi 4 indirect productivi (vizitiu, şofer, femeie de serviciu şi paznic). In total deci 57 salariaţi.
1. Realizări privind cultura şi refacerea pădurilor
Recoltări seminţe. S-au recoltat 28 hl conuri de molid care au fost uscate la uscătoria Straja din cadrul Ocolului silvic Falcău, rezultând 22,0 kg sămânţă molid.
Solarii. Suprafaţa de 4,5 ari din care s-au cultivat 2,5 ari cu molid. Puieţii scoşi din solar, în număr de 115 mii exemplare, au fost transferaţi la Ocolul silvic Vatra Dornei.
Pepiniere. 9 pepiniere cu o suprafaţă de 1,29 ha din care în cultură 63 ari cu răşinoase (molid, brad, pin) şi 8 ari cu foioase. S-au scos 151 mii puieţi de molid din care 21 mii au fost plantaţi la Ocolul silvic Putna şi 130 au fost daţi în transfer la Ocolul silvic Breaza (52 mii buc.) şi Ocolul silvic Iacobeni (78 mii buc.).
Impăduriri. Nu s-au făcut împăduriri integrale, ci numai completări pe 7 hectare şi revizuiri pe 9 hectare.
Reuşita împăduririlor. La controlul de toamnă au fost supuse controlului 147 hectare din care, 33 hectare regenerare naturală. Reuşita definitivă a fost declarată pentru 49 hectare din care 23 ha cu regenerare naturală. Reuşita provizorie
pentru 88 ha plantaţii, din care: foarte bună 31 ha, bună 52 ha şi slabă 5 ha. Reuşita provizorie pentru 10 ha regenerare naturală, din care bună 10 ha.
Intreţineri. Revizuiri 9 ha şi descopleşiri 108 ha.
2. Fond forestier
Masa lemnoasă pusă în valoare în 1993:
Masa lemnoasă predată la unitatea de exploatare (SEPPL Rădăuţi) ……… 25,0 mii mc
Masa lemnoasă licitată de alţi agenţi economici ……………………………… 4,6 mii mc
3. Vânătoare
Amenajări vânătoreşti (număr):
– case de vânătoare …………………………………………1
– bordeie pândă …………………………………………… 5
– hrănitori cervide ………………………………………… 9
– hrănitori iepuri ………………………………………….12
– observatoare ……………………………………..……….6
– sărării ………………………………………………….175
– poteci vânătoare ………………………………… …….61
Hrană vânat
– frunzare ………………………………………………12 t
– fân natural ……………………………………………25 t
– ovăz nutreţ…………………………………………….2,5 t
– sare în sărării ………………………………………….. 4 t
Piscicultură
S-au amenajat trei topliţe în suprafaţă de 350 mp în care au fost lansaţi 5 mii buc. puieţi păstrăv fântânel adus de la Păstrăvăria Valea Brodinei. S-au înregistrat creşteri de la 7 la 10 cm. In toamna anului 1993, aceşti puieţi au fost deversaţi în apa Putnei şi Putnişoarei pentru repopulare.
Fructe de pădure şi ciuperci comestibile
– zmeură …………………………………………………. 0,14 t
– ghebe ………………………………………………….. 1,847 t (cal. I – 0,512 t cal. II – 1,335 t)
Alte produse
– fasonat prăjini …………………………………………………. 477 mc
– crăci snopi ……………………………………………………….1387 mst
– pomi iarnă …………………………………………………..1112 buc.
4. Paza pădurilor
Paza pădurilor a constituit cea mai grea activitate întrucât am fost nevoiţi a face faţă avalanşei mari la tăieri de arbori. S-au întocmit 127 procese-verbale de infracţiune pentru 180 infractori, un volum de 488 mc şi o valoare de 6.853.266 lei. S-au întocmit 191 procese verbale de constatare pentru 191 contravenienţi, cu un volum de 492 mc şi o valoare de 1.773.825 lei.
5. Protecţia pădurilor
Solarii. In solarul GLODU s-a tratat patul nutritiv cu PEB + Lindan pe suprafaţa de 0,02 ha. S-a făcut combaterea fuzariozei cu soluţie de CuSO4 pe suprafaţa de 0,02 ha.
Pepiniere. S-a efectuat tratarea solullui înainte de semănare în peppiniera Chircu cu praf de var şi CuSO4 pe suprafaţa de 0,04 ha şi strângerea larvelor de cărăbuşi odată cu mobilizarea solului pe suprafaţa de 0,04 ha.
Plantaţii. Lucrări efectuate: depistarea şi combaterea lui Hylobius abietis cu scoarţe toxice pe suprafaţa de 8,0 ha, folosindu-se DECIS E.C. 2,5. S-au luat măsuri de protejare a puieţilor de răşinoase cu substanţe repelente (PROTELIN I), prin pensulare pe suprafaţa de 109 ha şi s-au protejat un număr de 400 000 puieţi de răşinoase.
Arborete: depistarea şi combaterea gândacilor de scoarţă cu arbori cursă şi arbori de control – 600 buc. S-au instalat un număr de 100 curse feromonale Atratyp, din care:
– tub plastic . . . . . . . . . . 80
– tub scoarţă . . . . . …….17
– panou cu trocuţă . . . . . 2
– fluture . . ……… 1
S-au instalat un număr de 250 curse feromonale Stralymon pentru prognoza şi combaterea insectei Lymantria monacha. S-au deschis linii izolatoare pe suprafaţa de 1,6 ha.
6. Alte activităţi
Reparaţii curente şi întreţineri la 11 obiective, cheltuindu-se 4.495 mii lei. Reparaţii capitale la patru obiective şi s-a cheltuit suma de 220 mii lei. Investiţii construcţii vânătoreşti: poteci de vânătoare – 1 km şi observatoare – 1 buc.
7. Litigii
Nu au fost litigii de nici un fel. Ocolul silvic Putna n-a predat pădure conform Legii nr 18/1991. Localnicii au proprietăţi înglobate în obşte, ce n-a fost divizată.
8. Eficienţa economică
Producţia silvică a fost realizată 100 % (135,4 milioane prevăzut – 135,4 milioane lei realizat).
– fond salarii 53,0 milioane lei
– beneficii 21,3 milione lei
9. Munca (ore) cheltuită anual la hectarul de pădure
Luând în considerare forţa de muncă existentă, zilele efectiv lucrătoare în anul 1993 şi cele 8 ore de muncă zilnic, rezultă că pentru activitatea de cultură a pădurilor (regenerare, îngrijirea arboretelor, protecţia şi paza pădurilor şi alte activităţi) din acest ocol în cursul anului 1993 s-au cheltuit 9,8 ore/an/ha.
Acest indicator este foarte important şi util pentru aprecierea eficienţei economice a unităţilor silvice, respectiv ale ocoalelor, pe care o reflectă foarte bine şi permite o comparare cu alte unităţi de profil.
La acest indicator de 9,8 ore/ha/an realizat în anul 1993 ar mai trebui adăugată şi cota parte care ar reveni lucrărilor de exploatare. In acest caz, acest indicator ar fi mai mare, poate că chiar s-ar dubla. În orice caz, acest indicator sintetizează intensitatea gospodăririi pădurilor dintr-o unitate oarecare silvică. Asupra acestui indicator se poate acţiona prin mecanizarea unor faze şi lucrări silviculturale, prin raţionalizarea şi mai buna organizare a muncii, şcolarizarea personalului, deci buna pregătire profesională etc. Desigur că în silvicultură mecanizarea şi raţionalizările nu se pot aplica şi intensifica ca în industrie, îndeosebi în pădurile din zona montană, din cauza terenului accidentat. Nici în pepiniere nu se poate aplica din cauza suprafeţelor mici ale acestora.
Deşi a fost un an foarte greu, cu multe modificări de preţuri, cu reducerea TVA, s-au obţinut rezultate mulţumitoare pentru perioada de incertitudini pe care o traversăm.
Din analiza realizărilor se desprind două aspecte deosebite şi anume: cel legat de paza pădurilor şi cel legat de eficienţa economică. Inainte de a încheia trebuie să menţionăm că atât timp cât nu vom vinde masa lemnoasă la licitaţie vom continua să fim bogaţi săraci. O exemplificare corectă în acest sens o constituie luna ianuarie 1994, când s a contractat cu ESTREL-ul 8 mii m3 masă lemnoasă cu preţul de 23,3 milioane de lei şi s-au licitat 998 m3 la preţul de 24.4 milioane lei.
Summary: REALISATION OF THE PUTNA FOREST DISTRICT IN THE YEAR 1993
This paper presents the main realisations of the Putna Forest District during the year 1993, from which results the very special preocupations in all the domains of the activity (afforestation, protection, game management etc.).
The hardest problems are due to forest guard because of the lots of the illegal cutting of trees. It is necessary an adequate legislation which to give the authority to the forest staff in order to remedy this situation.








