Revista revistelor

EMBORG, J., CHRISTENSEN, M., HEILMANN-CLAUSEN, J., 2000: The structural dynamics of Suserup Skov, a near-natural temperate deciduous forest in Denmark (Dinamica structurală în Suserup Skov, o pădure seminaturală de foioase din Danemarca). Forest Ecology and Management. 126: 173-189, 4 tab., 5 fig., 58 ref. bibl.

Silvicultura apropiată de natură constitu­ie unul din fundamentele gestionării dura­bile a pădurilor. Cunoaşterea modului de structurare, cât şi a dinamicii spaţio-tempo- rale a structurii ecosistemelor forestiere nat­urale reprezintă un obiectiv strategic al cercetării ştiinţifice din domeniul forestier. În această direcţie de aprofundare a dina­micii structurale a pădurii naturale se înscrie şi prezenta lucrare, având drept obiect de analiză o pădure naturală de amestec din zona temperată – Suserup Skov. Analiza structurii şi texturii pădurii s-a realizat în conformitate cu conceptul fazelor de dez­voltare.

În baza datelor culese dintr-o suprafaţă de probă de 10,65 ha s-a elaborat un model specific de prognoză a lungimii fazelor de dezvoltare. Tehnica de modelare se bazează pe analiza dendroecologică a seriilor de creştere, precum şi pe relaţiile statistice sta­bilite între diferiţi parametrii biometrici. Astfel, se obţin următoarele valori medii ale duratei fazelor de dezvoltare: faza de regenerare (14 ani), faza de dezvoltare (56 ani), faza optimală timpurie (96 ani, faza optimală târzie (108 ani) şi faza de degradare (10 ani), acoperind o lungime totală a ciclului de viaţă de 284 ani.

Distribuţia spaţială a fazelor de dez­voltare relevă mozaicul complex al pădurii naturale, constatându-se că mărimea supra­feţelor cu faze iniţiale de dezvoltare este mult mai redusă faţă de cele cu faze avansate de dezvoltare.

O analiză aprofundată este efectuată asupra prezenţei şi impactului peturbărilor de natură antropică şi abiotică asupra modi­ficărilor structurale ale ecosistemului forestier. Sunt evidenţiate stabilitatea struc­turală a ecositemului forestier natural în condiţiile unui regim redus al perturbărilor exogene şi endogene.

De asemenea succesiunea de la Fraxinus la Fagus este privită ca un climax micro- succesional integrat perfect în ciclul fazelor de dezvoltare.

Lucrarea oferă aspecte metodologice şi rezultate interesante privind modul de struc­turare şi dinamică a ecosistemelor forestiere naturale.

HUTTL, R.F., SCHNEIDER, B.U., FA­RRELL, E.P., Forest of the temperate region: gaps in knowledge and research needs (Pădurile din regiunea temperată: goluri în cunoaştere şi necesităţi de cerc­etare). Forest Ecology and Management, 132: 83 -96, 1 tab., 3 fig., 55 ref. bibl.

Autorii realizează o trecere în revistă, foarte bine documentată, a domeniilor de cercetare abordate privind studiul ecosis­temelor forestiere din zona temperată cu referire specială la Europa.

Identificarea aspectelor mai puţin cer­cetate privind aceste ecosisteme forestiere este precedată de o analiză atentă a condiţi­ilor climatice şi de vegetaţie, care au deter­minat evoluţia postglaciară a acestor păduri în directă corelaţie cu intervenţia umană.

Noile direcţii de cercetare identificate şi propuse de autori sunt direct corelate cu necesităţile şi realităţile socio-economice actuale.

Principalele necesităţi de cercetare în pădurile europene din zona temperată sunt sintetizate în 4 mari categorii: (1) cercetări referitoare la managementul durabil al eco­sistemelor forestiere cuprinzând sfera in­teracţiunilor dintre factorul antropic şi pădure cu toate aspectele pe care le implică (poluare, sisteme silviculturale, calitatea factorilor de mediu şi staţionali etc.), inter­acţiunea dintre plată şi sol (cu referire la cir­cuitul ionilor în sol, interacţiunea sol- rădăcină); (2) cercetări referitoare la biodi- versitatea pădurilor temperate focalizate pe analiza schimbărilor în micro- şi mezo- faună, determinate de intervenţiile antro­pice, efectul perioadelor scurte de rotaţie a arboretelor, interacţiunea dintre agricultură şi silvicultură; (3) referitor la capacitatea ecosistemelor forestiere de a reveni la sta­diul de stabilitate maximă în urma pertur­bărilor de natură endo- şi exogenă cauzate de factori biotici, abiotici şi antropici, pre­venirea riscului daunelor produse de factorii de stress şi studiul impactului acestora asupra pădurii, contorul biologic al dăunăto­rilor; (4) aspectele privind polifuncţionali- tatea ecosistemelor forestiere cu referire specială la aspecte privind evaluarea finan­ciară a funcţiilor socio-economice, poten­ţialul economic al produselor nelemnoase, strategii de menţinere a diversităţii genetice.

Stringente sunt cercetările privind ciclul carbonului şi azotului direct corelat cu pro­ductivitatea pădurilor, transformarea ecosis­temelor forestiere ca urmare a intervenţiei umane, conceptele de reîmpădurire şi împă­durire a terenurilor abandonate, dezvoltarea şi implementarea sistemelor de certificare şi monitoring forestier.

Aceste direcţii de cercetare permit o reorientare a cercetării forestiere în pădurile europene din zona temperată.

Ionel Popa

ZENNER, E., HIBBS, D., 2000: A new method for modelling the heterogeneity of forest structure (O nouă metodă de modelare a heterogenităţii structurii pădurii). Forest Ecology and Mana­gement, 129: 75-86, 3 tab., 33 ref. bibl.

Structura pădurii, ca element de analiză are o importanţă deosebită în managementul ecosistemelor forestiere. Caracteristicile structurale utilizate definesc bogăţia de specii, examinează heterogenitatea spaţială şi temporală a dinamicii covorului vegetal, a regenerării, explică variaţia microclimatului şi estimează producţia de masă lemnoasă. Obiectivele propuse ale acestui articol sunt de a elabora o nouă metodă de analiză a he- terogenităţii structurale a pădurii, care să permită şi modelarea diferitelor caracteris­tici.

Structura pădurii a fost modelată şi ana­lizată prin simularea punctelor de po­ziţionare a arborilor în profil orizontal şi vertical şi s-a realizat construcţia de reţele triangulare prin unirea tuturor arborilor vecini o singură dată. Această metodă se bazează pe conceptul spaţial de poziţionare a arborilor în care poziţia arborilor este reprezentată în sistem bidimensional şi tridimensional. De asemenea, se calculează indexul de complexitate structurală (SCI) şi gradientul vertical pentru fiecare arbore. Pe baza acestor elemente calculate autorul real­izează o analiză a complexităţii structurale prin compararea cu diferite structuri stan­dard şi modelarea structurii pădurii prin variaţia gradientului vertical şi a indicelui de diversitate, sau a altor variabile.

Realizarea a peste 1000 de simulări cu combinarea poziţională şi spaţială a unei sau mai multor specii componente ale eco­sistemelor forestiere consituie în opinia autorului noi direcţii de investigare şi mo­delare a heterogenităţii pădurii.

MALTAMO, M., KANGAS, A., UUTTERA, J., TORNIAINEN, T., SARAMAKI, J., 2000: Comparison of percentile based prediction methods and the Weibull distribution of heterogeneous Scots pine stands (Comparare între metodele uzuale de predicţie procentuală şi distribuţia Weibull în descrierea distribuţiei diametrelor pentru suprafeţele heterogene de pin silvestru). Forest Ecology and Management, 133: 265-274, 2 tab.

Distribuţia diametrelor pentru pădurile boreale naturale are un rol impor­tant, în special în analiza structurii, a biodi- versităţii şi a diferenţierilor cu privire la aplicarea anumitor tipuri de tăieri. Institutul de Cercetri Forestiere din Finlanda îşi pro­pune o nouă abordare a distribuţiei diame- trelor comparativ cu metodele clasice de analiză. Utilizarea distribuţiei teoretice Weibull în ajustarea câmpului experimental de date, culese din 217 suprafeţe de probă permanente, repartizate în Finlanda şi Federaţia Rusă, permite pe lângă o inter­pretare exhaustivă a câmpului populaţional şi o modelare spaţială a acestor date. Distri­buţia teoretică Weibull a fost adaptată condiţiilor date prin introducerea şi calculul a trei parametri: de localizare (a), de mărime a eşantionului analizat (b) şi un parametru modelator (c). Parametrii (a) şi (c) sunt esti­maţi prin intermediul unor funcţii ale metodelor de maximizare natural logaritmic şi semilogaritmic, iar parametrul (b) este calculat prin intermediul unei formule care depinde în special de diametrul mediu.

Compararea seturilor de date şi a dis­tribuţiilor obţinute prin diferite metode s-a realizat prin intermediul abaterilor pătratice medii. Diferenţele dintre distribuţiile empirice ale diametrelor şi cele calculate pun în evidenţă diferenţe majore, mai ales în cazul în care distribuţia experimentală a diametrelor este bi- sau multimodală. În acest sens, în marea majoritate a cazurilor analizate, distribuţia Weibull ajustează cel mai bine distribuţiile experimentale.

Autorul propune şi demonstrează că în cazul analizei distribuţiei diametrelor se pot folosi cu succes distribuţii noi, moderne, cu mare aplicabilitate.

Cristian Popa

IGNATOVA, N., DAMBRINE, E., 2000. Canopy uptake of N deposition in spruce (Picea abies L. Karst) stands (Preluarea de către coronament a depunerilor de N în arborete de molid (Picea abies L. Karst)), Ann. For. Sci. 57: 113-120, 2 tab., 2 fig., 28 ref. bibi.

Autorii lucrării au organizat un experi­ment în care au fost colectate precipitaţiile de sub un coronament artificial şi chimic inert, care să mimeze procesele de depunere din teren, fără intervenţia procesului com­plicat de preluare a azotului de către coro­namentul arborilor reali. În acest scop s-au utilizat molizi din material plastic, folosiţi de Crăciun, care au fost amplasaţi în apropierea unor arbori reali de molid de talie similară (1,7-2,2 m), situaţi pe culuare libere, în arborete din bazinul Strenghbach, Munţii Vosgi, Franţa.

S-au determinat fluxurile de azot anor­ganic, SO₄^2- şi Na+ în precipitaţiile colectate în teren liber şi sub coronamentul arborilor artificiali, al arborilor reali învecinaţi şi a trei arborete de molid având vârste de 15, 35 şi respectiv 90 de ani. Probele de precipitaţii s-au recoltat în perioada 15 ianuarie-30 sep­tembrie.

Admiţând faptul că absorbţia şi levi- garea Na⁺ şi a SO₄^2- din coronament sunt neglij abile, s-a utilizat raportul între fluxul Na+ (sau SO₄^2-) în precipitaţiile nete colec­tate sub arborii reali şi cei artificiali ca indi­cator al depunerilor uscate şi oculte. Acest indicator s-a folosit pentru determinarea de­punerilor uscate şi oculte de NH₄+ şi NO₃^–. Diferenţa dintre depunerile uscate şi oculte de azot anorganic (NH₄+ şi NO₃^–) şi fluxu­rile nete înregistrate sub coronament reflec­tă preluarea azotului anorganic de către materialul foliar.

Pentru perioada în care s-au făcut măsurătorile s-a constatat că peste 4 kg/ha azot provenit din depuneri uscate şi oculte a fost preluat de coronamentul arborilor de molid. Proporţia de azot preluat a fost mai mare în arboretele tinere, care fiind în creştere au un necesar de azot mai ridicat.

Se apreciază că azotul preluat din depunerile atmosferice reprezintă 10-30 % din necesarul materialului foliar, într-un arboret de molid.

KOZLOV, M.V., HAUKIOJA, E., BAKHTIAROV, A.V., STOGANOV, D.N., ZIMINA, S.N., 2000. Root versus canopy uptake of heavy metals by birch in an industrial polluted area: contras­ting behaviour of nickel and copper (Preluarea metalelor grele prin intermediul rădăcinilor, respectiv al coronamentului mesteacănului într-o zonă industrială polu­ată: comportarea contrastantă a nichelului şi a cuprului), Environmental Pollution 107: 413-420, 2 tab., 2 fig., 45 ref. bibl.

Poluarea cu metale grele a ecosistemelor forestiere constituie un aspect important al intrărilor de poluanţi mai ales în zonele si­tuate în vecinătatea surselor de emisie. În acest context, lucrarea de faţă cuprinde rezultatele unor cercetări privind preluarea nichelului şi a cuprului prin intermediul rădăcinilor, respectiv al coronamentului arborilor de mesteacăn (Betula pubescens, subsp. czerepanovi), situaţi în apropierea unei topitorii de nichel-cupru în Peninsula Kola din nord-vestul Rusiei.

Mesteacănul este specia dominantă în această zonă geografică, iar din punct de vedere ecologic este rezistent la acţiunea dioxidului de sulf şi a metalelor grele. Deoarece costituie sursa principală de hrană pentru multe ierbivore vertebrate şi neverte­brate, frunzişul mesteacănului poate consti­tui calea de intrare a metalelor grele în lanţul trofic local.

Pentru a face distincţia între metalele depuse din atmosferă la nivelul suprafeţei frunzelor sub forma particulelor de praf şi metalele absorbite din solulul contaminat prin intermediul rădăcinilor şi transportat la nivelul frunzelor s-au transplantat puieţi dintr-o suprafaţă martor în sol curat şi respectiv contaminat cu metale grele şi au fost amplasaţi aceşti puieţi în atmosferă lip­sită de poluanţi şi respectiv în atmosferă contaminată cu metale grele. Modalitatea de contaminare la nivelul frunzelor a fost dife­rită pentru cele două metale studiate, cuprul şi nichelul. Cuprul a fost transportat în pro­porţie redusă de la rădăcini spre corona­ment, 90% din cuprul detectat în partea aeriană a puieţilor contaminaţi fiind atribuit depunerilor pe suprafaţa acestora. În con­trast, nichelul a fost transportat de la nivelul rădăcinilor, contribuind cu 30% la conţinu­tul foliar total de nichel al puieţilor conta­minaţi. Analizele efectuate au evidenţiat faptul că 32-40 % din nichelul şi 9-19 % din cuprul foliar au fost în forme solubile în apă.

Spălarea frunzelor cu apă a permis înlă­turarea unei mici proporţii din contami­nanţii depuşi pe suprafaţă. Fierberea frun­zelor în apă distilată timp de 15 minute, fără a fi spălate în prealabil, a determinat înlătu­rarea cuprului şi nichelului în proporţie de peste 90%. Acest experiment a pus în evi­denţă existenţa formelor solubile (accesibile ierbivorelor) şi a formelor insolubile ale metalelor grele.Carmen Iacoban

TUROK J., GEBUREK TH., 2000: International collaboration on forest genetic resources: the role of Europe (Colaborare internaţională asupra resurselor genetice forestiere: rolul Europei), Second EUFORGEN steering committee meeting 26-29 November 1998 – Vienna, Austria. Editată de IPGRI, Italia, 119 p., ISBN 92-9043-448-1

EUFORGEN – Programul European pentru Resurse Genetice Forestiere – este un program de colaborare între ţări europene, în vederea conservării şi utilizării durabile a resurselor genetice forestiere.

EUFORGEN are ca rol implementarea mecanismelor Rezoluţiei S2 de la Stras­bourg (conservarea resurselor genetice forestiere), adoptate la prima Conferinţă Ministerială asupra Protecţiei Pădurii în Europa. Acest program este finanţat de către ţările participante şi coordonat de IPGRI (International Plant Genetic Resources Institute) cu sediul la Roma, în colaborare cu Departamenul Pădurilor din cadrul FAO. Obiectivele rezoluţiei S2, care fac obiectul implementării prin activităţile Euforgen constau în: conservarea in situ şi ex situ a diversităţii genetice, schimbul de material reproductiv, monitorizarea progresului.

Lucrarea prezintă lucrările celei de-a doua întâlniri a Comitetului de organizare a EUFORGEN care a avut loc în perioada 26-29 noiembrie 1998 la Viena, ale cărei obiective au fost trecerea în revistă a pro­greselor realizate de la debutul programului

– noiembrie 1994. În acestă perioadă au aderat la program un număr de 27 de ţări europene şi a fost stabilit un număr de cinci reţele pentru specii sau grupuri de specii, respectiv plop negru, molid, esenţe nobile – specii aparţinând genurilor Prunus, Sorbus, Malus, Pyrus, stejari mediteranieni (Quercus suber), foioase (stejar, gorun, fag). Discuţiile s-au concentrat asupra criteriilor şi indicatorilor adecvaţi unui ma-nagement forestier durabil, cu privire asupra compo­nentei genetice a diversităţii biolo-gice. În cadrul reţelelor, specialişti în gene-tică forestieră şi alţi specialişti din dome-niul silviculturii colaborează în ceea ce priveşte analizele necesare, schimbul de experienţă şi dezvoltarea strategiilor şi metodelor de conservare a speciilor selectate (molid, plop, esenţe nobile, Quercus suber, foioase). De asemenea, contribuie la dez­voltarea strategiilor de conservare pentru ecosistemele din care aceste specii fac parte.

Lucrarea cuprinde: rezumatul întâlnirii comitetului de organizare al EUFORGEN, 10 comunicări ale participanţilor la întâl­nire, cinci anexe, agenda şi lista partici­panţilor. În partea rezervată comunicărilor ştiinţifice sunt prezentate lucrări de interes: “Implementarea rezoluţiei S2 de la Strasbourg asupra conservării resurselor genetice forestiere”, “Aspecte genetice în cadrul rezoluţiilor de la Helsinki şi Lisabona – a doua şi a treia Conferinţă Ministerială asupra Protecţiei Pădurii în Europa”, “Mecanisme pentru creşterea diversităţii biologice în ecosistemele forestiere”, “A supravieţui sau nu în condiţi­ile încălzirii globale”, “Implicaţii genetice în condiţiile instabilităţii climatice la arboretele de limită sudică”, “Dezvoltarea criteriilor şi indicatorilor pentru susţinerea geneticii forestiere”. Următoarele articole sunt rezervate situaţiei conservării resurse­lor genetice forestiere în zone precum Trans-Caucaz, Asia Centrală, Africa sub- sahariană, America de Nord. Ca anexe, sunt prezentate:

(I) Rezoluţia S2 da la Strasbourg – Conservarea resurselor genetice forestiere, (II) Raportul asupra progreselor realizate în cadrul EUFORGEN, (III) Progresul poten­ţial şi perspectivele în cadrul reţelelor EUFORGEN din punctul de vedere al con­ducătorilor de reţea, (IV) EUFORGEN: propunere pentru o a doua fază (2000­2004), (V) Lista publicaţiilor EUFORGEN .

Lucrarea prezintă importanţă prin faptul că aduce la cunoştinţa specialiştilor intere­saţi în probleme de genetică preocupările pe plan european şi internaţional în ceea ce priveşte conservarea şi gestionarea durabilă a resurselor genetice forestiere. România este invitată să adere la acest program.

Maria Teodosiu

ERKKI LADE, OLAVI LAIHO, YRJO NOROKORPI, 1999: Diversity-oriented silviculture (Silvicultura orientată spre diversitate în zona boreală a Europei), Forest Ecology and Management 118 (1999) : 223-243, 5 tab., 3 fig., 154 ref. bibl.

Articolul prezintă conceptele şi mo­delele silviculturii orientată spre diversitate în zona boreală a Europei, având la bază li­teratura de specialitate, date preluate din inventarul naţional forestier finlandez şi din suprafeţele experimentale. Prin multi­tudinea referinţelor bibliografice şi a datelor prelucrate, lucrarea se înscrie în categoria articolelor de sinteză, dedicate unor aspecte de maxim interes.

Lucrarea cuprinde o parte introductivă, o alta dedicată datelor experimentale, pe baza acestora fiind formulate propuneri şi con­cluzii pentru pentru fundamentarea viitoarelor strategii.

În prima parte a lucrării sunt definite principalele noţiuni referitoare la subiect, începând chiar cu “silvicultura apropiată de natură” (diversity-oriented- , nature-ori­ented-, ecologicallly-oriented-, close to nature silviculture) – de la prima menţionare şi până la ultimele abordări din literatura de specialitate. Sunt detaliate aspectele referitoare la accepţiunea sub care sunt privite arboretele pluriene (grow mixed-, multi-storied-, uneven-sized stands), la ridicata lor rezistenţă împotriva a numeroşi factori disturbanţi, la diversele probleme apărute în urma echienizărilor din trecut.

Un loc separat îl ocupă aspectele de structură şi diversitate – raportat la dis­tribuţia spaţială a arborilor, la vâstă şi creştere; dinamica pădurilor boreale; mode­larea structurii arboretelor – modelele de prognoză a creşterilor, estimarea compara­tivă a productivităţii pentru arboretele echiene şi pluriene. Partea a doua este re­zervată interpretării datelor experimentale din inventarul forestier naţional finlandez, corespunzător la trei perioade: 1921-1924 (primul inventar), 1951-1953 (al treilea) şi 1985-1986 (al optulea), pe baza acestora fiind realizat şi un model de dezvoltare pen­tru staţiunile fertile cu arborete pluriene din sudul Finlandei. Propunerile din partea a treia, fundamentate pe modelul calculat anterior, au în vedere aplicarea de măsuri silviculturale de diversificare a structurii echiene, în raport cu diferitele regiuni ale Finlandei. Concluziile finale, după cum este de aşteptat, vizează promovarea silviculturii apropiate de natură, între măsurile cele mai importante fiind conservarea şi diversifi­carea structurii arboretelor pluriene exis­tente.

Pentru toţi cei interesaţi de subiectul propus lucrarea este de un real folos, prin sintetizarea aspectelor majore, prin exem­plificările oferite şi nu în ultimul rând prin vastul material bibliografic.