DRAGOI M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universităţii Suceava, 258 p., 36 fig., 31 tab., 136 ref. bibl.

În contextul schimbării continue a mentalităţilor privitoare la gospodărirea pădurilor, amenajarea pădurilor – ca ştiinţă şi activitate practică prin care acest lucru se realizează – încă operează cu principii şi modele de natură clasică, fie prea simple, fie insuficient adaptate cerinţelor unei societăţi tot mai complexe, în care se vorbeşte de eficienţă, de economie de piaţă, de conştientizare publică, de conservare a biodiversităţii şi păstrare a echilibrului ecologic.

Lucrarea abordează ansamblul cunoştinţelor necesare disciplinei de amenajare a pădurilor, de pe un nivel superior, completând şi modernizând această disciplină.

Cartea este organizată în 12 capitole. Primele 8 capitole se bazează pe o abordare clasică referitoare la: principiile amenajării pădurilor, zonarea funcţională, bazele de amenajare, organizarea pădurilor, fondul de producţie, metodele de amenajare.

Autorul – cu experienţă în domeniul pe care îl abordează – are însă meritul de a fi introdus capitole noi, de mare perspectivă pentru amenajarea pădurilor, cum ar fi: amenajarea pădurilor în contextul utilizării durabile a resurselor naturale, metode de evaluare a funcţiilor de protecţie şi recreative a pădurilor, modelarea în amenajarea pădurilor, sisteme informatice în amenajarea pădurilor.

Motivul introducerii acestor capitole este, aşa cum declara autorul, legat de faptul că despre funcţiile de protecţie se vorbeşte tot mai mult, nu numai în amenajament, fără însă a şti măcar principiile metodelor consacrate de evaluare economică a acestora. Îmbinarea concepţiilor clasice cu cele moderne într-o abordare complet originală derivă din strădaniile autorului de a oferi un compendiu în totalitate schimbat sub raportul formei şi conţinutului, comparativ cu lucrările existente.

În ciuda abordării unui stilul elevat, lucrarea este accesibilă şi utilă atât studenţilor de la facultăţile de silvicultură, cât şi specialiştilor din domeniul amenajării pădurilor şi, în general, tuturor silvicultorilor practicieni.

Radu Cenuşã

HORODNIC S., 2004: Elemente de biostatistica forestiera. Editura Universităţii Suceava, 160 p., 40 fig., 15 tab., 21 ref. bibl.

Prin particularităţile obiectului de studiu, biostatistica utilizează o gamă de noţiuni specifice propriilor metode de culegere, prelucrare, analiză şi interpretare a datelor experimentale. Cunoaşterea semnificaţiei şi importanţei acestora asigură fondul necesar pentru înţelegerea în profunzime a modului de aplicare al algoritmilor de calcul statistic.

În acest context, prin conţinutul sintetic şi modern, lucrarea se adresează tuturor celor care doresc să cunoască noţiuni fundamentale din domeniul biostatisticii forestiere, dar mai ales studenţilor de la facultăţile cu profil silvic şi personalului de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în silvicultură.

Lucrarea este ordonată şi sistematizată în 11 capitole, care redau informaţii despre metodele moderne de analiză statistică, adaptate la multitudinea de date empirice ce provin din imensul laborator care este pădurea.

Autorul întreprinde o trecere graduală de la noţiunile elementare de statistică (indicatorii tendinţei centrale, indicatorii dispersiei, distribuţii teoretice) la metode moderne de analiză statistică (analiza regresiei, analiza corelaţiei, analiza seriilor de timp).

O remarcă specială se poate face pentru analiza în componente principale, care, dat fiind specificul informaţilor din silvicultură, oferă o perspectivă promiţătoare pentru prelucrarea şi, mai ales pentru interpretarea unui volum mare de date experimentale. De asemenea, cu caracter de aplicabilitate pentru dendrocronologie şi economie forestieră autorul prezintă, la nivel teoretic şi analiza seriilor de timp.

Noţiunile teoretice sunt bine precizate prin definiţii şi clasificări clare şi sunt dublate, în marea majoritate a cazurilor, de exemple practice cu specific silvic, fapt ce măreşte gradul de accesibilitate, de înţelegere şi de asimilare al materialului expus.

Lucrarea nu tratează exhaustiv problematica abordată, ci urmăreşte în primul rând cuprinderea acelor aspecte care-şi găsesc aplicabilitate în activitatea practică din domeniul forestier deschizând, prin aspectele de noutate introduse, perspective în analiza statistică a fenomenelor din silvicultură.

Liviu Nichiforel

IACOBESCU, O., 2003: Topografie – Geodezie. Editura Universităţii Suceava, 294 p., 201 fig., 9 tab., 13 ref. bibl.

În contextul dezvoltării tot mai accentuate a aparatelor topografice şi a metodelor de măsurare, cartea de faţă, prin conceptul modern de realizare, prin informaţiile actualizate conţinute şi maniera sintetică de realizare reprezintă un instrument foarte util atât pentru practicieni, cât şi pentru studenţii de la facultăţile de profil.

Lucrarea este ordonată şi sistematizată în 13 capitole în care sunt sistematizate principalele elemente necesare măsurătorilor şi calculelor topografice.

În primele capitole ale lucrării (I-III) se tratează instrumentele şi metodele de măsurare a principalelor elemente topografice: unghiuri, distanţe şi diferenţe de nivel. În fiecare capitol sunt prezentate pe lângă instrumentele topografice clasice şi instrumente moderne, de ultimă generaţie (staţii totale cu citire automată, staţii motorizate, nivele digitale).

Capitolul IV prezintă succint suportul statistico-matematic necesar calculului erorilor în topografie.

Capitolele V-IX conţin noţiuni necesare de reţele geodezice şi reţele topografice, după cum urmează: capitolul V prezintă noţiuni de cartografie şi geodezie (forma şi dimensiunile Pământului, suprafeţe de referinţă, proiecţii cartografice, etc.), capitolele VI-VII prezintă reţele geodezice şi topografice din ţara noastră şi modalităţi de îndesire a lor, capitolul VIII se ocupă de partea specifică muncii de topograf în activitatea de silvicultură şi nu numai, respectiv reţele de ridicare (drumuiri) şi reţele topografice independente.

În capitolul X se prezintă integrat toate etapele care trebuie parcurse pentru ridicarea detaliilor, autorul prezentând atât ridicarea cu instrumente clasice, cât şi cu instrumente moderne. În capitolul XI se prezintă rezolvarea unor probleme de parcelare şi de determinare a mărimii suprafeţelor, atât direct în teren cât şi folosind planuri şi hărţi.

În capitolul XII sunt prezentate noţiuni de cadastru, atât în sectorul forestier cât şi general. În capitolul XIII sunt tratate probleme de topografie inginerească, rezolvate cu instrumente topografice moderne.

Lucrarea răspunde cerinţelor actuale ale topografiei moderne, fiind totodată şi sistematizată conform cerinţelor programelor analitice ale facultăţilor de profil.

Ionuţ Barnoaia

NIEMINEN, T.M, DEROME, J., SAARSALMI, A., 2004: The applicability of needle chemistry for diagnosing heavy metal toxicity to trees (Aplicabilitatea anliyelor chimice ale acelor de conifere în diagnosticarea toxicităţii metalelor grele asupra arborilor), Water, Air and Soil Pollution 157, 269-279, 2 fig, 3 tab., 28 ref. bibl.

Analizele foliare se folosesc pe scară largă pentru diagnoza stării de nutriţie a arboretelor, precum şi în monitoringul poluanţilor atmosferici. Măsurătorile asupra precipitaţiilor care “spală” coronamentul pădurii (throughfall) se folosesc de asemenea pe scară largă în studiile privind conţinuturile de nutrienţi precum şi în scopul caracterizării şi cuantificării nivelului poluării atmosferice. Coroanele arborilor, mai ales cele ale coniferelor, sunt filtre eficiente pentru depunerile de metale grele. În medii poluate, depunerile uscate care se acu-mulează la suprafaţa acelor constituie o sursă importantă de depunere a metalelor la nivelul covorului vegetal din arboret prin intermediul precipitaţiilor şi afectează puternic concentraţiile metalelor în ace.

Pentru a evalua validitatea utilizării analizelor chimice ale acelor de conifere ca instrument de diagnoză a toxicităţii metalelor grele, în cadrul studiilor prezentate în lucrare s-au colectat probe de ace de la pini maturi şi de la puieţi de pin şi s-au monitorizat depunerile atmosferice în vecinătatea unei topitorii pentru obţinerea cuprului şi nichelului, în sud-vestul Finlandei. Concentraţiile Cu, Ni, Zn şi Fe în acele unui arboret de pin crescut în vecinătatea topitoriei s-au determinat în 1992 şi 1998. Depunerile atmosferice s-au colectat ca precipitaţii totale în teren liber (bulk precipitation) şi ca precipitaţii totale sub coronament (throughfall), în perioada 1992-1998. Depunerile de cupru în precipitaţiile colectate sub coronament au fost relativ constante în perioada 1992-1998, dar pentru nichel s-a înregistrat o creştere accentuată de la 100 mg/m2 în 1997 la 600 mg/m2 în 1998. S-a constatat o tendinţă de scădere a depunerilor de Zn şi Fe în precipitaţiile colectate sub coronament (throughfall), indicând o reducere a emisiilor acestor metale provenite de la topitorie. Prin spălarea cu cloroform în laborator a acelor s-au înlăturat parţial Fe şi Ni, dar pentru Cu şi Zn nu s-au decelat diferenţe nete între probele de ace spălate şi cele nespălate. Cu toate acestea, concentraţiile Ni, Fe şi Cu în acele puieţilor de pin crescuţi pe sol nepoluat în teren liber în apropierea topitoriei au fost mult mai ridicate decât în acele puieţilor crescuţi în solar pe sol poluat prelevat de lângă topitorie.

Rezultatele obţinute au pus în evidenţă faptul că, deşi depunerile atmosferice au constituit principala sursă de preluare a Cu, Fe şi Ni în materialul foliar, preluarea prin intermediul rădăcinilor situându-se pe plan secundar, numai o parte din metalele depuse pe suprafaţa acelor au fost spălate de precipitaţii (sau artificial, cu cloroform). În plus, eficienţa spălării diferă de la un metal la altul. În consecinţă, compararea concentraţiilor metalelor din ace cu limitele de toxicitate trebuie făcută cu prudenţă, deoarece metalele depuse la suprafaţa acelor nu influenţează direct metabolismul arborelui. În cazul Zn, pe de altă parte, depunerile se pare că au contribuit în proporţie redusă la concentraţiile din ace măsurate în suprafeţele experimentale studiate.

Carmen Iacoban