PĂLĂNCEAN, AL., GOCIU, D., MARIN, T., ALEXEICIUC, GR., 1992: PĂDUREA RĂDĂCINA SUFLETULUI, EDITURA UNIUNII SCRIITORILOR,CHIŞINĂU, 236 PAG.

Sub coordonarea acestor specialişti şi cu contribuţia a numeroşi alţi silvicultori renumiţi din Republica Moldova şi din România s-a alcătuit această carte, ce se doreşte în primul rând o punte de legătură sufletească între oameni şi păduri, adresându-se nu doar specialiştilor, ci tuturor cititorilor iubitori ai pădurii. Pentru silvicultori, lucrarea pune la dispoziţie un amplu volum de informaţii privind pădurile din Republica Moldova şi modul lor de gospodărire. Sunt incluse şi diferite texte (poezie şi proză), precum şi fotografii color, care fac lecturarea acestei cărţi deosebit de plăcută.

O. N.

M. DA HL. HANSEN, MEHR REHWILD (CREŞTEREA VITELOR DE CĂPRIOR).

In ultimii ani, efectivele de căprior în Danemarca au sporit. De la 47.000 exemplare recoltate în decurs de 9 ani s-a ajuns la 713000 exemplare.

M. EXNER, PROFITIERT AUER WILD VOM SAUREN REGEN ? (PROFITĂ COCOŞUL DE MUNTE DE PLOILE ACIDE ?)

Doi cercetători norvegieni au ajuns la nişte rezultate surprinzătoare. Ploile acide se pare că ar favoriza cocoşul de munte, prin aceea că el ar prefera acele de pin afectate de ploile acide faţă de cele sănătoase. Acele arborilor atacaţi prezintă nu numai o concentraţie ridicată de substanţe nutritive, dar le conferă şi un gust aparte, care este preferat de acesta. Conţinutul în kadmium şi aluminiu al acelor atacate este mult mai ridicat, daunele produse de aceste substanţe nu au fost dovedite.

M. EXNER, 50 BÄREN FREI (50 DE URŞI LIBERI) În anul 1993 trebuiau ucişi în Suedia 50 urşi. După doi ani, vânătorii au evaluat efectivele de urşi la 600 exemplare. Pentru a le urmări mai bine modul de viaţă, 60 de exemplare au fost prevăzute cu emiţătoare.

R. I.

DR. VADIM NESTEROV – VÂNĂTOAREA ÎN REPUBLICA MOLDOVA NR. 1, VÂNĂTORUL ŞI PESCARUL SPORTIV ROMAN 1994

In Republica Moldova numărul vânătorilor se ridică la 15.000, organizaţi în asociaţii raionale, coordonate de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor, care dispune de toate terenurile agricole şi de cca. 100.000 hectare pădure arendate de la patrimoniul silvic. Pe terenurile de vânătoare ale asociaţiei, efectivele de vânat s-ar evalua la cca. 70-80 mii iepuri, 40 mii fazani, 10 mii căpriori, 13 mii mistreţi şi 200 cerbi. Conflictele de pe malul Nistrului au afectat negativ şi viaţa Asociaţiei Vânătorilor, fiind ridicate armele de vânătoare orice acţiune de vânătoare fiind interzisă.

R. I.

EUGEN JIANU SCRISOARE DESCHISA nr. 3, VÂNĂTORUL ŞI PESCARUL SPORTIV ROMÂN 1994

Pentru completarea cunoştinţelor de biologia, etologia şi ecologia vânatului, autorul propune obligativitatea abonării fiecărui. vânător sau pescar la Revista Vânătorul şi Pescarul Român, ca şi reeditarea unor broşuri şi cărţi vânătoreşti şi de pescuit. Este o iniţiativă foarte bună şi necesară. Noi considerăm că şi personalul silvic de toate gradele ar trebui să se aboneze la această prestigioasă revistă, deoarece trăind în păduri el trebuie să cunoască bine nu numai vegetaţia forestieră, ci şi vieţuitoarele care trăiesc aici, ca şi relaţiile între aceste comunităţi de viaţă. În acest sens, facem un călduros apel la toţi silvicultorii de a se abona la Revista Vânătorul şi Pescarul Român.

R. I.

„OCDE”, 1961–1991: „STAREA MEDIULUI AMBIANT” (L’ETAT DE L’ENVIRONNEMENT ?, Paris, 1991, Ornanisation de Cooperation et de Developpement Economique), 320 pag. format 20-27 cm, 145 surse de referinţă bibliografice OCDE (1970-1991), 85 figuri şi 47 tabele.

OCDE este o Organizaţie de cooperare şi dezvoltare economică, cu caracter internaţional şi neguvernamental, constituită în anul 1961 din care fac parte diferite ţări din Europa, America, Asia şi Australia. Din anul 1991 şi România participă la lucrările acestei organizaţii ca invitat special.

Prin dimensiune, conţinut şi calitate lucrarea este într-adevăr modernă, de strictă actualitate, adresându-se tuturor categoriilor de cetăţeni care populează Terra, pentru simplu motiv că nu există fiinţă pe lumea aceasta să nu aibă nevoie de un aer curat, un mediu ambiant sănătos, un trai decent, o viaţă de calitate superioară, chiar în cadrul unei economii şi comerţ din ce în ce mai mondializat, dar care trebuie să fie de durată. Cartea se adresează specialiştilor din toate ramurile ştiinţei şi producţiei, biologilor de toate categoriile şi deci nu mai puţin silvicultorilor din învăţământ, cercetare şi producţie, care trebuie mereu să fie în fruntea apărării patrimoniului forestier naţional şi internaţional, factor care contribuie în cel mai mare grad la sănătatea şi calitatea vieţii noastre în singura şi unica noastră casă comună: Terra.

In egală măsură ea se adresează tuturor structurilor din învăţământul secundar, universitar şi guvernamental la nivel mondial, având ca scop următoarele:

– definirea şi punerea în operă (aplicare) şi evaluarea politicilor de mediu ambiant înconjurător din oricare ţară, membră sau nemembră a OCDE;

– integrarea preocupărilor asupra mediului ambiant în luarea deciziilor economice pentru avansarea către o dezvoltare durabilă;

– furnizarea periodică a publicaţiilor informaţionale, la nivel mondial, privitoare la mediul ambiant.

Elaboratul ştiinţific la care ne referim, sintetizează în mod armonios starea mediului ambiant de astăzi şi măsoară progresele realizate în ultimile două decenii, ajungând la cea de a treia ediţie de acelaşi fel, fiind la cea de a treizecea aniversare de la înfiinţarea OCDE-ului pe plan mondial.

In timpul acestei perioade, cea mai mare parte a ţărilor OCDE au stabilit şi înfiinţat instituţii corespunzătoare mediului ambiant. Se stabilesc problemele rezolvate din perioada anterioară şi cele nerezolvate care formează obiectivele programului următor privind problemele atmosferice globale, aerul, apele interioare şi subterane, mediul de viaţa marin, solurile, pădurile, fauna şi flora sălbatică, deşeurile solide, zgomotele, toate acestea formând capete de capitole foarte minuţios subîmpărţite, într-o tablă de materii pe care, din lipsă de spaţiu, nu poate fi redată in extenso (v. Cap. 1 la Cap. 9, din partea I a lucrării). Un accent deosebit este pus pe relaţiile care există între starea mediului ambiant, pe de o parte şi schimbările sau mutaţiile structurale economice de durată, pe de altă parte. Cu titlu de exemplu constatăm că, in ultimele două decenii, în ţările OCDE, economia evaluată în PIB a crescut cu 72 procente, producţia industrială a crescut de asemenea cu 72 procente, transporturile rutiere cu 86 procente şi utilizarea energiei cu 30 procente. In consecinţă, starea mediului este modelată datorită atât presiunilor diferitor activităţi umane a principalelor sectoare, ca agricultura, industria, transporturile, energia, cât şi tendinţele socio-economice, la care se adaugă şi cele socio-demografice. La rândul lor, aceste activităţi şi tendinţe depind de mediul ambiant pentru dezvoltarea lor durabilă (v. Cap 10 la Cap. 13 din partea II-a a lucrării şi răspunsurile economice, precum şi Răspunsurile internaţionale din partea III-a a lucrării).

Cu toate că elaboratul se referă la mediul ambiant al ţărilor OCDE , el urmăreşte analiza în contextul larg al interdependenţei normale, atât din punctul de vedere ecologic, cât şi din punctul de vedere economic. Astfel, în timp ce ţările OCDE reprezintă cca 16 procente din populaţia mondială şi 24 procente din suprafaţa terestră, ele totalizează 72 procente din producţia mondială, 78 procente din vehiculele rutiere şi 50 procente din utilizarea globală a energiei. In acelaşi timp ele au la origine în jurul a 76 procente din totalul schimbului mondial şi furnizează în acelaşi timp 95 procente din ajutorul bilateral şi multilateral al dezvoltării. Aşadar, starea mediului ambiant şi starea economică a ţărilor OCDE afectează şi la rândul său sunt afectate de ţările din afara OCDE-ului (v. Cap. 16 Răspunsuri internaţionale, din partea III-a a lucrării). Tot în partea III-a lucrarea se referă cu competenţă la gestionarea mediului ambiant, spre o dezvoltare durabilă (v. Cap. 15, Răspunsuri economice: avantaje, costuri şi răspunsuri economice a politicilor de mediu; instrumentele politicilor de mediu, dezvoltarea durabilă şi integrată; Cap. 16: Răspunsuri internaţionale, care se referă la poluarea transfrontalieră, la patrimoniul comun, problemele atmosferice; mediul marin ; perspectivele dreptului internaţional al mediului ambiant; schimburile internaţionale în raport cu mediul ambiant şi problemele abordate perspectivei de viitor ş. a.

Concluziile sunt consistente şi expuse aparte pe cele 16 capitole ale lucrării (Cap. l: Problema atmosferice globale; Cap. 2: Aerul; Cap. 3: Apele interioare; Cap. 4: Mediul ambiant marin; Cap. 5: Solurile; Cap. 6: Pădurile; Cap. 7: Fauna şi flora sălbatică; Cap. 8: Deşeurile solide; Cap. 9: Zgomotele; Cap. 10: Agricultura; Cap. 11: Industria; Cap. 12: Transporturile; Cap. 13: Energia; Cap. l4: Mutaţii socio-economice; Cap. 15: Răspunsuri economice şi Cap. 16: Răspunsuri internaţionale şi separat în Concluzii finale. Acestea, la rândul lor sunt subdivizate două părţi: în prima parte concluziile subliniază în sinteză succintă progresele realizate în ultimele două decenii şi separat problemele de rezolvat în perspectiva etapei următoare, subdivizându-se în următoarele şapte direcţii: Probleme de poluare atmosferică; Ape; Deşeuri; Zgomote; Soluri; Păduri; Fauna şi flora sălbatică. In partea a doua concluziile se subdivid în trei direcţii: O nouă confruntare a politicilor de mediu; Ajustarea structurilor economice şi Contextul internaţional al problemelor de mediu ambiant. In ceea ce priveşte ajustarea structurilor economice, de exemplu, concluziile sintetizează realizările şi sarcinile, adresându-se separat principalelor ramuri economice: transporturi, industrie; energie, agricultură, silvicultură, pentru toate acestea subliniindu-se principiile esenţiale: dezvoltarea de durată şi principiul poluare-plată.

In ceea ce priveşte concluziile în context internaţional, se ţine seama de interdependenţa problemelor economice în raport cu mediul ambiant. Problemele mediului ambiant au, prin însăşi natura lor, o dimensiune internaţională, ca de exemplu: poluarea transfrontalieră, gestionarea bazinelor internaţionale, transportul internaţional al deşeurilor periculoase, poluarea radioactivă sau categoria problemelor planetare, cum este protejarea stratului do ozon, riscul schimbărilor climatice ca urmare a efectului de seră şi a defrişărilor masive de păduri tropicale şi temperate, gospodărirea mărilor internaţionale şi regionale, comerţul internaţional, elaborarea dreptului internaţional al mediului ambiant şi adoptarea acordurilor bilaterale şi a acordurilor multilaterale de dezvoltare pe principiul dezvoltării de durată, toate acestea sunt numai câteva exemple extrase din conţinutul de substanţă al concluziilor generale.

Elaboratul prezentat marchează cea de a treizecea aniversare de la înfiinţarea OCDE, este redactat la cea de a treia ediţie într-o expresie grafică de excepţie şi foarte bogată, fiind expus într-un stil academic elevat; autorii merită toată recunoştinţa şi felicitările pentru efortul ştiinţific depus, totodată aducem mulţumiri speciale domnului dr. FERDINANDO ALBANESE, directorul Mediului ambiant din cadrul Consiliului Europei de la Strasbourg şi domnului prof. M. PAVAN din Comisia Mediului ambiant, (CE şi OCDE), datorită cărora am luat la cunoştinţă despre această lucrare, cu ocazia Conferinţei Internaţionale organizată de Consiliul Europei (Strasbourg, FRANŢA) în colaborare cu Fundaţia „Cariplo” pentru cercetări ştiinţifice (Milano, ITALIA) care a avut loc între 12 la 14 decembrie 1991, la care a participat şi subsemnatul, ca invitat.

PAŞCOVICI D. VASILE

Cercetător ştiinţific

DR. SUSANNE LINN. KOMMT DER WOLF ? (VINE LUPUL ?). DIE PIRSCH, NR. 11/1993

Problema lupului este din nou de mare actualitate în rândul specialiştilor (vânătorilor şi biologilor) din Europa. Autorul analizează situaţia efectivelor actuale de lupi în ţările europene, măsurile de protejare existente şi cele necesare care se impun în viitor.

Pe această temă s-au organizat şi ţinut unele consfătuiri şi simpozioane internaţionale la care s-au analizat cauzele care au dus la dispariţia şi reducerea efectivelor de lupi în unele ţări europene şi strategiile de urmat în viitor (repopulări acolo unde a dispărut si controlul efectivelor şi reducerea daunelor acolo unde există). Spaţiul de viaţă al lupului este determinat de resursele de hrană pe care le are. Se menţionează aşa numitul conflict de interese între om şi lup determinat de pagubele pe care acesta le face în rândul vitelor şi animalelor domestice existente la păşune. In ţările nordice renii şi oile sunt sfâşiate de lupi, acolo unde există. Pentru distrugerea lupilor în unele ţări (Turcia, Suedia ş.a.) se foloseşte otrava, vânătoarea cu gonaci, se oferă premii pentru fiecare lup ucis etc. In Spania, în zonele cu efective reduse de vânat conflictul între crescătorii de oi şi lup creşte şi anual se ucid 500-750 exemplare în mod ilegal. In Europa rezervorul de lupi îl constituie Rusia şi alte ţări din această zonă. După anul 1945, în Germania s-au ucis 23 exemplare de lup, care în majoritate au venit din Polonia.

Pentru om lupul nu prezintă nici un pericol, cerinţele sale de hrană variază după anotimp şi mărimea sa corporală între 2-4 kg carne/zi. De pe urma victimelor lor pe care le face, profită şi alte răpitoare. Lupul ucide îndeosebi ceea ce poate mai uşor prinde, animale mai tinere, cele bătrâne si bolnave. Densitatea efectivelor do lupi este determinată de resursele de hrană pe care le are şi oscilează între 3-40 exemplare la 1.000 km2.

H. J. F., JAGD SEHR BELIEBT BEI DER BEVOLKERUNG (VÂNĂTOAREA CEA MAI PREFERATĂ DE POPULAŢIE), DIE PIRSCH NR. 15/1993

In Finlanda există 280 mii vânători activi la o populaţie de 4,8 milioane de locuitori. Pe primul loc, vânătoarea cea mai preferată este aceea de iepuri de câmp sau de zăpadă. Pe al doilea loc, la peste 60 mii lacuri, stă vânătoarea la păsări de apă (gâşte şi raţe), care revine la ce 62 % din numărul total de vânători. Pe locul trei stă vânătoarea tradiţională la tetraonide de pădure cu câinele care latră. Abia pe locul 4 se află vânătoarea de elani practicată de 40 lo din vânătorii fi.nlandPzi. Mai puţin cle 8°/o din vânători practică vânătoarea la răpitoarele mari: urs, lupi şi râsul nordic ou toate că acost specii sunt reduse ca număr.

R. I.

RISEINGER BESTAND AN RAUHFUSSHUHNERN (POPULAŢII URIAŞE DE TETRAONIDE). DIE PIRCH NR. 18/1993

După Karelia rusă, Finlanda are cele mai mari populaţii de tetraonide. Cocoşi de munte, de mesteacăn şi găinuşe de alun se găsesc peste tot. Cercetătorii vorbesc de efective care s-ar ridica la 1,2 milioane exemplare de cocoşi de munte, 2 milioane cocoş de mesteacăn şi 1,4 milioane găinuşi de alun. La 1000 hectare de teren s-au stabilit, la mijlocul lunii august, în medie 36 exemplare cocoşi de munte, 60 cocoşi de mesteacăn şi de alun.

Cocoşul de munte şi cel de mesteacăn se vânează toamna cu câinele roşu finlandez care latră şi ţine pe loc vânatul. Vânătoarea începe la 1 septembrie şi se termină la 15 octombrie în sudul ţării şi la 31 octombrie în nord. Anual se împuşcă mai multe sute de exemplare de tetraonide. Menţionăm că suprafaţa pădurilor din Finlanda este de 21,741 milioane hectare.

R. I.

MIT DEM GEWER IN DIE SCHULE (CU PUŞCA LA ŞCOALĂ) O.F.R.

In Siberia există până în prezent unica şcoală la care elevii merg cu puşca. Este o şcoală specială de vânătoare de la Irkutsk. Este frecventată de 40 elevi în vârstă de cca. 19 ani, cu durată de 2 1/2 ani. Se studiază aici armele de vânătoare, prepararea pieilor, organizarea şi tehnica vânătoarei, acordarea primului ajutor şi alte discipline. Primăvara şi toamna elevii efectuează o practică direct în Taiga, unde învaţă cum se face vânătoarea la diferite specii de vânat, inclusiv la urşi. Pieile recoltate se prelucrează şi valorifică de elevi.

R. I.

WILLI KRAMER: DIE WEISSTANNE (ABIES ALBA MILL.) IN OST UND SUDOESTEUROPA. (BRADUL (ABIES ALBA MILL.) ÎN ESTUL ŞI SUD-ESTUL EUROPEI). ED. GUSTAV FISCHER, STUTGART, JENA, NEW YORK, 1992, 405 PAG. , 224 FIGURI ŞI 195 TABELE

La prestigioasa editură germană Gustav Fischer a fost publicată în excelente condiţii grafice lucrarea monografică referitoare la bradul din estul şi sud-estul Europei. Deşi în literatură sunt cunoscute mai multe referiri la pădurile cu brad din această parte a Europei, o prezentare monografică, comparativă era necesară.

Pentru o mai corectă fundamentare a culturii provenienţelor de brad în Europa Centrală şi de Nord a fost necesară investigarea sistematică a arboretelor cu brad din Polonia, Slovacia, România, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia, sudul Italiei şi, în ultimii ani, Ucraina. Autorul lucrării, Willi Kramer este binecunoscut de peste 20 ani în calitatea sa de coordonator al, grupului de lucru S.1.01-08 „Ecologia şi silvicultura bradului” din cadrul IUFRO. Fost director al Ocolului silvio Syke din landul Saxonia inferioară, el a investigat, pe baza unei metodologii unitare şi beneficiind de o largă colaborare, cele mai reprezentative staţiuni pentru brad din ţările menţionate.

Lucrarea se remarcă prin rigurozitate şi logică în concepţie şi realizare şi poate servi ca model pentru lucrări similare.

Foarte schematic, lucrarea este structurată în următoarele capitole: 1. Introducere, 2. Zona de investigaţii, 3. Arealul natural al bradului, 4. Limitele arealului natural al bradului în toate ţările menţionate, 5. Metoda de lucru , 6. Metoda de prelucrare a datelor, 7. Descrierea suprafeţelor de probă cercetate, 8. Condiţii staţionale studiu comparativ, 9. Caracteristici structurale şi funcţionale ale arboretelor cercetate, 11. Factori vătămători abiotici (îngheţurile târzii, gerurile, rupturile de zăpadă, vătămările produse de vânt) şi biotici (vegetali, animali, omul, vânatul, păşunatul), uscarea anormală, tehnicile silviculturale şi turismul, 12. Silvicultura arboretelor cu brad, 13. Provenienţe de brad, 14. Caracterizare regională, 15. Viitorul bradului în silvicultura europeană, 16. Bibliografie.

Pe baza unor inventarieri complexe, în lucrare sunt analizate pădurile de brad din 87 staţiuni reprezentative. Toate rezultatele cuprinse în lucrare au la bază inventarieri şiobservaţii riguroase efectuate de autor sau de colaboratori. Din totalul de 87 arboreteinvestigate 23 sunt din România, 20 din Polonia, l8 din Iugoslavia, 10 din Slovacia, 8 dinBulgaria, 4 din Italia şi 2 din Grecia.

De remarcat atenţia pe care autorul o acorda pădurilor cu brad din România, beneficiind de colaborarea I.C.A.S. prin specialişti recunoscuţi (dr. doc. V. Enescu, ing. Valeriu Răiescu, dr. ing. N. Doniţă, dr. ing. G. Smejkal, ing. P. Haring, dr. ing. N. Geambaşu, dr. ing. I. Barbu), în lucrare sunt prezentate brădete din următoarele zone: Putna, Vişeul de Sus, Marginea, Solca, Lăpuş, Stulpicani, Slătioara, Rarău, Gura Humorului, Ceahlău, Văratec, Huedin, Remeţi, Soveja, Lepşa, Făgăraş, Braşov, Râul Sadului, Rusca Montana, Poiana Mărului, Vintilă Vodă, Predeal şi Munţii Banatului (Anina-Oraviţa). Pentru 12 din aceste arborete se prezintă pe cca. 80 pagini (20 % din totalul de 405 pagini al lucrării) fişe de caracterizare staţională şi de vegetaţie. Pentru fiecare arboret cercetat, se prezintă diagnostice ale stării de sănătate, stabilite la un interval de 4-10 ani între ele pentru a se putea desprinde tendinţa de evoluţie.

Fiecare arboret cercetat este însoţit de date biometrice prezentate în câte 5 tabele, 3 grafice şi 2 profile (vertical şi orizontal). In table sunt prezentate distribuţia numărului de arbori/ha, pe specii şi etaje de vegetaţie, diametrul mediu, suprafaţa de bază şi volumul. Parametrii de stabilitate (lungimea (%) coroanei şi coeficientul de zvelteţe) sunt analizaţi pentru fiecare specie şi clasă de diametre. Pe baza probelor de creştere recoltate se prezintă distribuţia vârstelor, a creşterii radiale şi în suprafaţa de bază pentru arborii de brad din fiecare etaj de vegetaţie analizat. Tot în tabele sintetice este prezentată pentru fiecare specie viabilitatea şi tendinţa de evoluţie dinamică. In grafice sugestive se prezintă distribuţia N/ha şi G/ha pe specii şi pe etaje de vegetaţie. Curba înălţimilor în raport cu diametrul la 1,30 m şi distribuţiile în plan verttical şi orizontal a arborilor de pe o porţiune reprezentativă de 100×100 m2 încheie prezentarea fiecărui arboret reprezentativ.

Utilizând o metodologie unitară de investigare pe un areal atât de larg (1700 km de la nord la sud şi peste 1000 km de la est la vest) autorul face o caracterizare pertinentă a ecologiei bradului, insistând asupra limitelor nordice, estice şi sudice ale arealului. În capitolul 9, autorul face o caracterizare a bradului pe baza analizelor comparative din toate arboretele cercetate. Se remarcă marea amplitudine ecologică a acestei specii, caracterizată prin altitudini cuprinse între 135 m în nord şi 1850 m în sudul Europei, cu precipitaţii medii de 520 mm în nord şi 2317 mm în sud, indici de ariditate de Martonne 30 în nord şi 90 în sud. Se remarcă de asemenea marea variabilitate a substratelor şi solurilor pe care bradul realizează creşteri deosebite.

Relevantă este prezentarea modului de grupare a arboretelor cercetate în raport cu înălţimea, structura orizontală şi verticală, diametrul, coeficientul de zvelteţe, creştere medie şi curentă şi volumul pe hectar. Arboretele din Carpaţi şi în special cele din nordul Carpaţilor Orientali şi de Curbură (Vişeu, Stulpicani, Slătioara, Lepşa, Sinaia) ocupă primele locuri în aproape toate situaţiile comparative.

O poziţie intermediară ocupă arboretele din Banat şi Făgăraş (clina nordică), la care parametrii biometrici rămân în urma altor arborete cercetate. Variabilitatea formei coroanelor, a fructificaţiei şi a capacităţii de regenerare analizate în capitolul 10 probează încă o dată capacitatea de adaptare a bradului în condiţii ecologice diferite.

Dintre factorii abiotici cu consecinţe evidente asupra bradului, sunt analizate îngheţurile târzii, gerurile, zăpada şi vântul. Dintre factorii biotici vegetali se remarcă vâscul, mătura vrăjitoarei Melampsorella caryophyllacearum şi Fomes annosus. O menţiune specială face autorul în legătură cu Viscum album care determină „nu numai o degradare a lemnului, ci şi moartea arborilor bătrâni. Fenomenul are o frecventă ridicată în arboretele de la marginea sudică şi estică a arealului.

Insectele, vânatul şi omul, sunt consideraţi factorii biotici cei mai vătămători pentru brad în tot arealul cercetat.

O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu răspândirea, intensitatea şi dinamica morţii bradului în arealul cercetat. In Polonia, vătămările s-au accentuat evident în ultimii 20 ani. Pe ansamblu, frecvenţa şi intensitatea vătămărilor scade de la vest către est şi de la nord spre sudul Europei. In România autorul menţionează că nivelul vătămărilor este mai redus decât în Polonia şi Slovacia, dar cu tendinţă de creştere. Cele mai afectate arborete rămân cele din Bucovina şi Banat, unde industria (minieră în special) îşi are partea sa de contribuţie.

Modul de gospodărire al pădurilor influenţează structura şi funcţionalitatea arboretelor şi în, final, rezistenţa la factori vătămători.

In capitolul final autorul pledează pentru o mai mare atenţie care trebuie acordată acestei specii şi practica silvică.

Aplicarea tratamentelor cu perioadă lungă de regenerare şi menţinerea structurilor naturale în arborete amestecate este premiza garantării unor arborete viabile în viitor.

Dr. ing. Ion Barbu

GIURGIU V. ŞI COLABORATORII, 1993. SALVAŢI PĂDURILE ROMÂNIEI. PROGRESUL SILVIC, BUCUREŞTI.

Lucrare do înaltă ţinută ştiinţifică editată de Societatea „Progresul Silvic” şi elaborată de prof. doc. V. Giurgiu, membru corespondent al Academiei Române şi sponsorizată de Centrul European pentru Protecţia Mediului ambiant prezintă starea actuală a pădurilor ţării, rolul şi importanţa lor funcţională, factorii care determină declinul şi degradarea lor şi măsurile la diferite nivele care se impun pentru prevenirea acestora.

Din considerente electorale, se arată în lucrare, „printr-o lege nedreaptă” este vorba de legea 18/1991, s-a procedat la pulverizarea a cca. 5 % din suprafaţa patrimoniului forestier al ţării, care „au trecut în posesia foştilor proprietari sau a descendenţilor acestora”.

„Schimbarea radicală a atitudinii omului faţă de pădureuna din principalele măsuri care se impun şi în care scop societatea „Progresul silvic” face un vibrant apel, propunând luarea unor măsuri la nivelul puterii legislative, executive, mass-media şi al organizaţiilor non-guvernamentale etc.

Relatăm, în continuare, unele din aceste măsuri preconizate:

– o nouă legislaţie forestieră protecţionistă, care să asigure conservarea pădurilor şi dezvoltarea durabilă a silviculturii (în conformitate cu rezoluţia I a Conferinţei Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor din Europa, Helsinki 1993). Indiferenţa de până acum a puterii legislative faţă de problema apărării pădurilor este inexplicabilă;

– stoparea prin lege a tuturor defrişărilor de păduri şi a vegetaţieie forestiere din afara actualului fond forestier (păşuni împădurite, jnepenişuri ş.a.). Includerea tuturor acestor terenuri în fondul forestier este justificată şi se impune cu maximă urgenţ;

– interzicerea prin lege a tuturor acţiunilor agresive faţă de pădure, cum este păşunatul;

– limitarea exploatărilor de 1emn la nivelul posibilităţii pădurilor, stabilită prin amenajamentele silvice;

– măsuri legislative şi alte acte normative speciale pentru eradicarea tăierilor ilegale de arbori, a corupţiei în general;

– asigurarea, pentru silvicultura statului, de ramura nepolitizată. Inşişi demnitarii pentru silvicultură n-ar trebui să fie angajaţi politic. Este nedemn cel care foloseşte pădurea drept „capital electoral”, cu atât mai mult dacă el este şi silvicultor;

– asigurarea autonomiei organizatorice înlăturând subordonarea ei faţă de alte ramuri. Silvicultura trebuie individualizată pentru a se putea emancipa în interesul ţării;

– promovarea privatizării raţionale în sectorul de exploatare a lemnului şi a activităţilor de producţie nesilvice din actuala practică a Regiei Autonome a Pădurilor, astfel încât toată atenţia silvicultorilor să fie îndreptată spre buna gospodărire a pădurilor;

– introducerea în programele de învăţământ de toate gradele a unor elemente care să contribuie la formarea conştiinţei forestiere la elevi şi studenţi;

– aprovizionarea normală a populaţiei rurale cu lemn;

– eradicarea sărăciei adversari ai pădurii în care scop se impune urgentarea şi raţionalizarea reformelor economico-sociale în direcţia economiei de piaţă şi bunăstării. Prosperitatea salvează pădurea! La prosperitate nu se poate însă ajunge pe calea folosirii rapace a pădurilor.

– perfecţionarea continuă şi examinarea succesivă a personalului silvic după standarde europene. Se cere generalizarea concursurilor pentru toate promovările personalului din silvicultură, inclusiv pentru factorii de decizie;

– formarea şi dezvoltarea conştiinţei forestiere a populaţiei, individuale şi de grup;

– antrenarea uniunilor scriitorilor, cineaştilor, artiştilor plastici, slujitorilor bisericilor de toate cultele, a ziariştilor, precum şi a televiziunii şi radiodifuziunii în acţiunea de conştientizare forestieră a populaţiei, în primul rând a copiilor şi a tineretului, dar şi a factorilor de decizie, până la cele mai înalte niveluri;

– instituţionalizarea festivităţilor sădirii arborilor, care să aibă menirea de a trezi, dezvolta şi păstra în sufletul poporului iubirea şi respectul pentru arbore, pentru pădure, pentru pământul patriei şi pentru opera silvicultorului.

„Poporul nostru întreg, şi în special pătura conducătoare a acestuia, să înţeleagă chemarea nobilă a silvicultorului (şi a viitorului, n. n.) şi mai cu seamă să-şi construiască un suflet forestier, cu o adevărată înţelegere pentru rostul pădurilor” (M. Drăcea).

Revista Bucovina Forestieră sprijină întru totul măsurile preconizate şi apelul lansat de Societatea „Progresul Silvic” în acţiunea „SALVAŢI PĂDURILE ROMÂNIEI” şi va milita cu fermitate în această direcţie.

Dr. ing. R. Ichim