Strategiile cinegetice ca instrument de intreţinere a pădurilor naturale. Din seminarul DFV (Deutschen Forstverein – Asociaţia forestieră germană), secţia cinegetică (AFZ 20/96). Conducătorul seminarului – Dr. V. DUSSEL, Erfurt. Refernt Prof. Dr. W. Schroder, Munchen

O întreţinere a pădurilor naturale nu poate fi previzibilă nici măcar în viitorul apropiat. Astăzi există puţine exemple încununate de succes, iar acestea se referă cu precădere la landşafturi sau la unele suprafeţe forestiere private. In multe din aceste cazuri „cheia” succesului stă în strategiile cinegetice, iar acestea sunt foarte complexe şi în general nu sunt suficient precizate în normele tehnice cinegetice. Zece teze parcurg această problematică şi indică cele mai importante soluţii.

Obiectivele în conflict şi mijloace de acţiune

Teza 1: Intreţinerea pădurilor naturale nu este un ţel unanim acceptat. Acest lucru iese în evidenţă în permanentul conflict de interese între deţinătorul pădurii şi arendaşul fondului de vânătoare chiar dacă aproape niciodată pădurea naturală nu este obiectivul deţinătorului pădurii.

Teza 2: Ştiinţa întreţinerii pădurilor naturale şi consecinţele ce rezidă pentru sectorul vânătoresc sunt disputate teoretic şi nu sunt suficient de clare. Aici forestierii poartă o vinovăţie majoră.

Teza 3: Micşorarea spaţiului de mişcare a vânatului mare cu ocazia întreţinerii pădurilor naturale, conduce de cele mai multe ori la conflicte de interese în gospodărirea populaţiilor de cervide.

Puncte de vedere ale asociaţiilor

Teza 4: Puncte de vedere ale asociaţiilor care gospodăresc terenurile în ceea ce priveşte integrarea intereselor vânat – pădure, converg la ideea că iniţiativa este foarte scumpă, că „suprafeţele tampon” sunt prea puţine, exceptând cele din spaţiul agricol din afara pădurii şi că multe păduri vor trebui convertite spre alte compoziţii, structuri etc.

Teza 5: Critica adresată sectorului cinegetic va trebui însuşită de asociaţiile de vânătoare, care nu iau ca obligaţie pretenţiile deţinătorului pădurii. Va fi greu pentru a conştientiza acest lucru la întreaga formaţie a arendaşilor fondurilor de vânătoare.

Teza 6: Legile şi obiceiurile vânătoreşti îşi au originea în altă eră, în care la baza concepţiilor de gospodărire a vânatului mare era ocrotirea strictă şi hrănirea atentă.

Teorie şi practică

Teza 7: Că între densitatea vânatului şi pagubele prin cojiri şi roaderi există o corelaţie liniară, este o părere falsă. In prezent este clar că problema este mult mai largă, mai complexă. Această largă deschidere între adevăr şi mentalitatea tradiţională conduce la incalculabile aşteptări, întârzieri şi decizii greşite.

Căi de soluţionare importante

Teza 8: Un important prim pas este analiza temeinică a cazurilor interesante, având ca ţel stabilirea criteriilor de succes şi insucces.

Teza 9: Pentru clarificarea corelaţiei între „întreţinerea” pădurilor şi procentul daunelor, pe de o parte şi populaţiile de cervide pe de altă parte sunt în prezent planuri de cercetare, cele mai necesare fiind cele „pe viu”, în cadru natural.

Teza 10: Cele mai mari contribuţii la soluţionarea temei vin de la amenajarea, gospodărirea pădurilor şi vânătoare, a căror comuniune de interese trebuie analizată ştiinţific, îmbinând ecologicul cu socialul, în cea mai paşnică şi mai deschisă colaborare.

Ing. Aurel Gângă