Bucovina Forestieră

  • Deautentificare
Meniu 
  • Prima pagină
  • Arhivă / Indice
    • Volume / numereLista volumelor/numerelor publicate
    • Categorii de lucrăriLista categoriilor de articole
    • Indice de autoriLista autorilor publicați
  • Pentru autori
    • Etica publicăriiNorme etice cu privire la publicarea științifică
    • Instrucțiuni pentru autoriCerințele revistei referitoare la forma manuscriselor
    • Transmiterea manuscriselorModalitățile de transmitere a manuscriselor la redacție
  • Despre revistă
    • Scop, scurt istoricO scurtă prezentare a revistei
    • Consiliu redacțional/editorialComitetul de redacţie şi referenţii
    • Recomandări pentru referențiRecomandări privind revizuirea manuscriselor
    • IndexarePrezenţa revistei în baze de date scientometrice
    • Licența Open AccessCondiţiile de utilizare a materialelor publicate
    • AbonamenteModul de abonare
  • Contact
Volumul 12(1-2), 2004 | Manifestări


Conferinţa internaţională “Impactul secetei şi valului de căldură în 2003 asupra pădurilor” – Freiburg, Germania, 15-22 noiembrie 2004

Data publicării: 1 iulie, 2004
Tipareste
Citare
Articol original (PDF)
Autor
  • Ion Barbu
Share on Facebook0Email this to someonePrint this pageTweet about this on Twitter

În perioada 15-22 noiembrie 2004 s-a desfăşurat la Universitatea din Freiburg (Germania) conferinţa ştiinţifică internaţională care şi-a propus discutarea primelor rezultate ale evaluărilor multidisciplinare pentru identificarea unor aspecte noi în analiza impactelor secetei asupra pădurilor.

Conferinţa a fost organizată de către un consorţiu de instituţii de cercetare interesate în dezvoltarea unui program european de monitorizare a riscului de apariţie a secetei şi de studiere a impactelor secetelor asupra pădurilor Europei. Instituţiile organizatoare sunt: Facultatea de Silvicultură din Freiburg (Institutul pentru Auxologia Pădurilor), Grupul de cercetare G.I.P. E.C.O.F.O.R. Franţa, Institutul Forestier European (E.F.I.) şi I.U.F.R.O., grupul de lucru “Efecteleschimbării mediului asupra creşterii pădurilor”.

La conferinţă au participat un număr de 60 de cercetători din ţările vest-europene, S.U.A., Brazilia şi Ecuador. Din ţările esteuropene au fost invitaţi reprezentanţi din Rusia, Slovacia şi România.

La conferinţă s-au prezentat un număr de 40 comunicări ştiinţifice în plen şi pe secţiuni şi 16 postere, din partea ţării noastre prezentându-se două comunicări ştiinţifice şi un poster: Barbu, I., Popa, I.: Regimul precipitaţiilor în anul 2003 în pădurile din România; Barbu, I., Barbu Cătălina: Frecvenţa perioadelor secetoase şi ploioase în perioada 18812003 în România şi Barbu, I., Popa, I.: Programul de cercetare pentru monitorizarea riscului de apariţie a secetei în pădurile din România (poster).

Organizatorii conferinţei au publicat un volum cuprinzând rezumatele comunicărilor şi posterele prezentate. La începutul şi la sfârşitul conferinţei s-au organizat două aplicaţii în teren (una în Germania şi una în Franţa), prin care s-au exemplificat modul de abordare a cercetărilor pentru studierea şi monitorizarea efectelor secetei asupra pădurilor. În Germania, excursia în teren, s-a desfăşurat în ocoalele silvice Waldkirch, Elzach şi Kempigen (Pădurea Neagră) şi a avut următoarele obiective: (i) uscarea determinată de secetă în arborete diferite sub aspectul compoziţiei, vârstei şi modului de gestionare; (ii) bilanţul apei în diferite soluri şi staţiuni forestiere; (iii) problema uscării bradului; (iv) influenţa secetei asupra atacului produs de insecte şi ciuperci pe arbori; (v) cercetări asupra relaţiei secetă-creştere la arbori de brad, molid, fag şi stejar; (vi) monitoringul stării de sănătate a fagului din zonele afectate de secetă; (vii) impactul secetei din 2003 asupra volumului produselor de igienă în landul Baten-Wurttemberg.

Aplicaţia în teren din Franţa s-a desfăşurat în Alsacia, în pădurea aluvială Harth de pe valea Rinului şi a avut următoarele obiective: (i) prezentarea observatorului ecologic din pădurea Harth cercetări ecologice pe termen lung pentru fundamentarea metodelor de gospodărire a pădurilor; (ii) reacţia stejarului pedunculat şi a gorunului la secetă şi uscare anormală; (iii) prezentarea unor suprafeţe de cercetare permanentă; (iv) gospodărirea arboretelor devastate de vânt în decembrie 1999, regenerarea naturală şi lucrări de îngrijire a seminţişului; (v) culturi comparative cu specii diferite pentru fundamentarea soluţiilor de reîmpădurire în contextul schimbărilor climatice; (vi) gospodărirea pădurilor afectate de uscarea anormală şi secetă prin aplicarea unor rărituri de intensitate forte cu scopul modificării bilanţului apei în ecosistem; (vii) vizitarea unor biotopuri de interes deosebit care vor fi incluse în programul european LIFE.

Discuţiile au fost coordonate în teren de către responsabilii programelor de cercetare şi de către directorii administraţiei teritoriale din cele două ţări.

În urma discuţiilor purtate în teren şi pe durata desfăşurării conferinţei s-a constatat că în România există o abordare ştiinţifică adecvată pentru studierea influenţei secetei asupra pădurilor. Pe baza reţelei de monitorizare a secetei în pădurile din România se propune dezvoltarea în continuare a unui program de cercetări interdisciplinare, care să fundamenteze soluţiile silvotehnice în zonele afectate de secetă din ţara noastră. Astfel, în ecosisteme reprezentative pentru pădurile ţării este necesar a se instala suprafeţe de cercetare permanentă, pentru studierea următoarelor aspecte: (i) impactul secetelor asupra creşterii arborilor şi arboretelor; (ii) impactul secetei asupra ratei de uscare anormală în arborete cu structuri diferite; (iii) impactul secetei asupra atacului de insecte şi ciuperci; (iv) impactul secetei asupra regimului apei în soluri reprezentative pentru pădurile României.

Pe baza datelor acumulate în decursul ultimelor 70 de ani de către I.C.A.S., se propune dezvoltarea unui nou program de cercetare care să integreze datele referitoare la starea de sănătate a pădurilor din România şi să expliciteze impactul perioadelor secetoase şi ploioase asupra dinamicii spaţio-temporale a vătămărilor produse de factori biotici şi abiotici vătămători.

Un alt aspect deosebit de important, subliniat în cadrul discuţiilor, s-a referit la realizarea unor studii asupra comportamentului unor provenienţe din specii şi biotopuri diferite în culturile de provenienţă instalate în România în perioada 1970-1990, la secetele din ultimii ani (2000-2003).

Propunerile avansate mai sus ar putea face parte dintr-un program nou de cercetare interdisciplinar, care va permite o mai concretă fundamentare a soluţiilor de gospodărire durabilă a pădurilor în contextul schimbărilor climatice.

Ion Barbu

975 vizualizări în total 1 vizualizări astăzi

Informații bibliografice

Volum (nr.): 12(1-2), 2004
Categorie: Manifestări
Citare rapidă:
Barbu I, 2004. Conferinţa internaţională “Impactul secetei şi valului de căldură în 2003 asupra pădurilor” – Freiburg, Germania, 15-22 noiembrie 2004. Bucovina Forestieră 12(1-2): 113-114.

Cele mai vizualizate articole

  • Motivul codrului în poezia lui Mihai Eminescu 16.020 views
  • Composesoratele de pădure (Îndrumător) 11.625 views
  • Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc 4.197 views
  • O specie de interes silvo-peisagistic: Sorbus torminalis L. şi necesitatea extinderii ei în cultură 3.865 views
  • Aspecte privind diversitatea şi succesiunea în ecosisteme forestiere marginale (Dealul Radu) din Obcinele Bucovinei 3.502 views
  • Aspecte privind utilizarea bioindicatorilor în supravegherea ecosistemelor 3.487 views
  • Fenologia – dezvoltare şi perspective. O sinteză 3.208 views
  • Coeficientul de zvelteţe şi stabilitatea individuală a arborilor de molid 3.027 views
  • Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina (1783-1948). Prezentare generală 2.881 views
  • Caracteristici biometrice ale coroanelor arborilor de molid din arborete echiene de productivitate superioară 2.792 views
  • Caracteristici ale stadiului pionier al unei succesiuni primare pe un teren degradat de la limita estică a Obcinilor Bucovinei 2.725 views
  • Transportul lemnului în Bucovina 2.714 views
  • Starea de sănătate a pădurilor din Bucovina în perioada 1955-1991 2.534 views
  • Influenţa stadiului de pornire în vegetaţie a portaltoiului şi a nivelului de altoire asupra procentului de prindere în cazul altoirii la molidul argintiu 2.458 views
  • Făgetele primare din România, o contribuţie la Patrimoniul Mondial UNESCO 2.318 views
  • Contact
  • Licența Open Access
  • Termeni și condiții de utilizare