Pe baza analizelor efectuate în anii anteriori în cadrul temei „Cercetări privind substituirea arboretelor de răşinoase din afara arealului natural al acestora”, a rezultat foarte clar că unul dintre factorii limitativi în menţinerea culturilor de răşinoase după vârsta de 10 ani îl constituie zăpada prin vătămările frecvente şi uneori de intensitate foarte mare (peste 50 % din exemplare afectate). Căderile masive de zăpadă din 4-6 noiembrie 1995, înregistrate în special în Subcarpaţii Sudici şi Orientali şi cele din 16-17 aprilie 1996, amintind calamitatea înregistrată în 16-18 aprilie 1997 în pădurile din judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, aduc din nou în discuţie zăpada ca factor limitativ în extinderea răşinoaselor în afara arealului.

Hărţile în care s-au propus zonele de extindere în afara arealului a răşinoaselor (Popescu, 1966; Marcu et al., 1974; Ionescu et al., 1970) vizează mai ales zona subcarpatică din exteriorul lanţului carpatic, iar pentru pini zone întinse din Moldova, Dobrogea şi sudul ţării fără a se lua în seamă pericolul vătămărilor de zăpadă. Până la extinderea răşinoaselor în aceste zone, vătămările produse de zăpadă în pădurile de foioase erau foarte rare, dat fiind că, în perioada când se produc căderile de zăpadă aderente la substrat, retenţia zăpezii în coroana arborilor este redusă (arbori desfrunziţi).

Cercetările anterioare (Barbu, 1978, 1981, 1982; Ichim şi Barbu 1981) au pus în evidenţă condiţiile aerosinoptice în care pot apărea căderi masive de zăpadă şi vătămările produse în pădurile de răşinoase din FM₁, FM₂ şi FM₃:

– circulaţii sudice şi adiacente la impactul cu arcul carpatic;

– interferenţa circulaţiilor din vest şi a celor din est în sudul Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Deşi dominanta circulaţiei aerului deasupra României este din vest şi cele adiacente, precum şi cele din nord care împreună reprezintă peste 75% din frecvenţele totale, aceste mase de aer nu produc precipitaţii însemnate cantitativ la periferia arcului Carpatic şi în Câmpia Română (Topor, 1965). In zonele menţionate, cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt determinate de circulaţiile sudice şi adiacente. In anumiţi ani, deşi frecvenţa circulaţiilor sudice reprezintă numai 5% din total (ex. anul 1976), cantităţile de precipitaţii căzute în aceste zile reprezintă 30-60 % din totalul anual (Bordei, 1988);

– căderi de precipitaţii sub formă de zăpadă udă, aderentă la substrat cu densitatea de 150-260 kg/m³ în cantităţi de peste 40 l/m² în 24 ore sau peste 50-60 l/m² în 48 ore. De regulă, asemenea căderi de precipitaţii sub formă de zăpadă se întâlnesc la începutul (octombrie- noiembrie) şi sfârşitul sezonului rece (martie-aprilie);

– temperaturi ale aerului în jurul valorii de 0 ⁰C. In perioadele amintite aceste temperaturi sunt foarte frecvente. Condiţiile de formare a zăpezii ude aderente la substrat se întâlnesc în anumite benzi altitudinale de 200-400 m. La altitudini mai joase, precipitaţiile cad sub formă de lapoviţă sau ploaie, neaderente la substrat, iar la altitudini mai mari, prin scăderea temperaturii, zăpada devine pulverulentă iar aderenţa la coroanele arborilor scade;

– viteza vântului redusă (cel puţin în perioada de acumulare a zăpezii în coroanele arborilor). Deci, pentru apariţia vătămărilor de zăpadă trebuie să fie întrunite toate aceste condiţii.

Pe baza cercetărilor detaliate asupra vătămărilor produse de căderile masive de zăpadă din 16-18 aprilie 1977 şi 8-10 aprilie 1979 au fost puse în evidenţă influenţele staţiunii şi structurii arboretelor asupra frecvenţei şi intensităţii vătămărilor în păduri (Barbu, 1982). Având în vedere puternicele influenţe locale (şi în special cele orografice) în potenţarea efectelor, se poate aprecia că elementul care determină vătămările de zăpadă sunt căderile de precipitaţii în cuantum mai mare de 40 l/m² în 24 ore. Vătămările în păduri apar distribuite în mozaic numai în zonele în care sunt îndeplinite celelalte condiţii.

Pornind de la această abordare, se simplifică mult problema evaluării riscului apariţiei vătămărilor de zăpadă şi propunem ca aceasta să se realizeze pe baza analizei frecvenţei căderilor de precipitaţii mai mari de 40 l/m² în 24 ore. Acest parametru (precipitaţii maxime în 24 ore) este un indicator urmărit de peste 100 ani la toate staţiile meteorologice din lume, deci accesul la informaţii este foarte uşor. Având în vedere ciclurile de producţie în silvicultură de peste 50 ani, este evident că se va studia acest parametru pe o perioadă cât mai lungă.

Evaluarea riscului la apariţia vătămărilor de zăpadă se poate face pentru fiecare staţie meteo prin calcularea frecvenţei căderilor de precipitaţii în 24 h mai mari de 40 l/m² şi transformarea frecvenţei în probabilitate. Pentru silvicultură, problema evaluării riscului în fiecare staţie meteorologică este laborioasă şi adesea cu relevanţă redusă, deoarece foarte rar staţiile meteorologice se află în păduri. O altă modalitate de evaluare a riscului o constituie stabilirea frecvenţei staţiilor meteorologice sau a posturilor pluviometrice la care într-o anumită perioadă de timp (preferabil un ciclu de producţie) s-au înregistrat precipitaţii în cantităţi mai mari de 40 l/m²/24 h. Raportul dintre numărul de staţii la care s-au înregistrat precipitaţii în cuantumul menţionat şi numărul total de staţii la care s-au făcut observaţii în regiunea respectivă este un indicator foarte sensibil, care variază foarte mult de la o regiune la alta a ţării în aceeaşi perioadă. Având în vedere că uneori şi o singură cădere de zăpadă într-un ciclu de producţie poate produce perturbări în evoluţia arboretului şi gospodăria silvică (a se vedea vătămările produse de zăpadă din 1977, 1979 şi 1995), considerăm că frecvenţa staţiilor dintr-o anumită regiune la care s-au înregistrat căderi mari de precipitaţii este mai relevantă decât frecvenţa căderilor mari de precipitaţii la aceeaşi staţie. Pe considerentele de mai sus se bazează zonarea pe care o propunem în continuare. Datele de bază au fost extrase din Atlasul Climatologic al României (1966). Teritoriul ţării a fost împărţit în regiuni geomorfologice pe baza hărţii din „Geografia fizică a României” (1982) (fig. 1).

Pentru fiecare regiune s-au stabilit punctele pluviometrice aferente care au funcţionat mai multe decenii în intervalul de 55 ani (1896-1915 şi 1921-1955). In tabelul 1 se prezintă distribuţia pe regiuni geomorfologice (după fig. 1) a numărului de staţii şi puncte pluviometrice analizate şi frecvenţa lunară a staţiilor la care s-au înregistrat precipitaţii maxime în 24 ore cu valori de 40-60 l/m² şi peste 60 l/m² în sezonul rece.

In tabelul 2 au fost calculate frecvenţele cumulate ale staţiilor la care s-au înregistrat precipitaţii mai mari de 40 l/m² în 24 ore în perioadele ianuarie – aprilie şi octombrie-decembrie. Se constată că în anumite regiuni, frecvenţele cumulate pe 3-4 luni, depăşesc numărul de staţii deoarece la multe staţii se înregistrează precipitaţii mai mari de 40 l/m² în 24 ore în fiecare lună analizată.

S-a calculat pentru fiecare dintre aceste perioade numărul mediu lunar de staţii cu P > 40 l/m²/24 ore care a permis ierarhizarea riscului apariţiei vătămărilor de zăpadă la începutul (octombrie-decembrie) şi la sfârşitul iernii (ianuarie-aprilie). In tabelul 3 s-au sintetizat frecvenţele relative (%) lunare medii ale staţiilor la care s-au înregistrat P > 40 l/m²/24 h în perioada ianuarie-aprilie. Se constată că raportul dintre frecvenţele maxime şi cele minime este mai mare de 5, ceea ce evidenţiază diferenţe foarte mari de risc de la o regiune la alta. Dacă asociem unei frecvenţe mari şi un risc mai mare de apariţie a vătămărilor de zăpadă putem ierarhiza teritoriul ţării în mai multe clase de risc.

In tabelul 4 s-au ierarhizat aceleaşi regiuni genomorfologice în raport cu frecvenţa (riscul) medie (%) a staţiilor la care s-au înregistrat P > 40 l/m²/24 h în perioada octombrie-decembrie. Se constată că nu există diferenţe semnificative între riscul apariţiei căderilor de precipitaţii mai mari de 40 l/m²/24 h la începutul şi la sfârşitul sezonului rece şi de asemenea, în linii mari, se păstrează aproape aceeaşi poziţiei în ierarhizare.

Riscul anual se poate evalua pe baza riscului de la începutul şi de la sfârşitul sezonului rece, făcând media sau însumând cele două riscuri. Prin însumarea riscurilor parţiale obţinem valori cu o marjă de variaţie de la 20 la 85, iar prin împărţire în clase se pot stabili clasele de risc utilizabile pentru fundamentarea măsurilor de gospodărire a pădurilor, în special a culturilor de răşinoase din zonele cu risc ridicat la apariţia vătămărilor de zăpadă. Pe această bază, în tabelul 5 se propune ierarhizarea riscului apariţiei vătămărilor de zăpadă în România şi împărţirea teritoriului în clase de risc.

În fig. 2 s-au reprezentat regiunile geomorfologice şi clasele de risc aferente. Pe această bază se vor încadra ocoalele silvice în zone şi clase de risc şi se vor elabora măsuri diferenţiate de gospodărire în continuare a culturilor de răşinoase instalate în afara arealului şi se vor stabili urgenţe de substituire a arboretelor necorespunzătoare din zone cu risc ridicat la apariţia vătămărilor de zăpadă.

Ocoalele silvice din zone cu risc ridicat la apariţia vătămărilor de zăpadă vor intra în prima urgenţă la detalierea strategiei de gospodărire în continuare a culturilor de răşinoase în afara arealului. Lista provizorie a ocoalelor silvice încadrate pe clase de risc se prezintă în continuare.

Clasa I de risc (> 75%): Herculane, Severin, Baia de Aramă, Motru, Tismana, Tg. Jiu, Runcu, Tg. Cărbuneşti, Bumbeşti, Novaci, Romani, Băbeni, Vâlcea, Călimăneşti, Jiblea, Suici, Curtea de Argeş, Muşeteşti, Aninoasa, Câmpulung Muscel, Rucăr, Peşteana, Domneşti, Horezu.

Clasa a II-a de risc (66-75%): Căiuţi, Oi-tuz, Mănăstirea Caşin, Soveja, Adjud, Tul-nici, Vidra, Panciu, Focşani, Breţcu, Covasna, Comandău, Năruja, Lepşa, Gugeşti, Dumiteşti, Întorsura Buzăului, Săcele, Braşov, Zărneşti, Rucăr, Pucioasa, Moreni, Câmpina, Văleni, Azuga, Sinaia, Măneciu, Nehoiaş, Nehoiu, Cislău, Părscov, Vintilă Vodă, Verneşti, Verbila.

Clasa a III-a de risc (56-65%): Geoagiu, Simeria, Orăştie, Hunedoara, Haţeg, Pui, Petroşani, Lupeni, Runcu, Bumbeşti, Tismana, Baia de Aramă, Retezat, Oţelul Roşu, Caransebeş, Teregova, Mehadia, Herculane %, Romani-%, Brezoi, Voineasa, Cugir, Sebeş, Bistra, Valea Cibinului, Tălmaciu, Cornet, Jiblea-%, Suici °/, Curtea de Argeş-%, Muşeteşti %, Domneşti %, Rucăr, Câmpulung Muscel %, Aninoasa-%, Severin %, Vânju Mare, Motru, Peşteana, Filiaşi, Craiova, Pleniţa, Perişor, Amaradia, Tg. Cărbuneşti %, Horezu-%, Băbeni %, Bălceşti, Balş %, Slatina-%, Drăgăşani, Stoiceni, Vâlcea %, Vultureşti, Piteşti, Mihăieşti, Topoloveni, Cotmeana, Voineşti %.

Clasa a IV-a de risc (46-55%) : Darabani, Botoşani, Truşeşti, Hârlău, Iaşi, Sineşti, Ciurea, Dobrovăţ, Bârnova, Băceşti, Răducăneni, Tg. Neamt, Gârcina, Fântânele, Traian, Moineşti, Livezi, Bacău, Sascut, Zeletin, Bârlad, Vaslui, Huşi, Epureni, Grivita, Tuluceşti, Hunedoara, Roşia Montană, Oţelul Roşu %, Văliug, Bozovici, Anina, Oravita, Sasca Montană, Moldova Nouă, Berzeasca, Orşova.

Clasa a V-a de risc (36-45%) : Aleşd, Dobreşti, Remeţi, Beiuş, Huedin, Beliş, Gilău, Sudrigiu, Vaşcău, Gârda, Cămpeni, Baia de Arieş, Teiuş, Alba lulia, Geoagiu, Simeria, Dobra, Baia de Criş, Hălmagiu, Gura Honţ, Săvârşin, Coşava, Făget, Lugoj, Lipova, Bârzava, Dorohoi, Marginea, Solca, Suceava, Fălticeni, Dolhasca, Paşcani, Roman.

Clasa a VI-a de risc (26-35%) : Falcău, Putna, Vama, Moldoviţa, Gura Humorului, Pojorâta, Breaza, lacobeni, Cârlibaba, Coşna, Dorna Candreni, Ilva Mică, Rodna, Borşa, Vişeu, Ruscova, Sighet, Mara, Bicsad, Tăuţi, Baia Mare, Berleşti, Ulmeni, Somcuta Mare, Tg. Lăpuş, Băiuţ, Dragomireşti, Beclean, Relciu, Năsăud, Bistriţa, Reghin, Lechinţa, Sângeoagiu de Pădure, Odorhei, Zalău, Simleul Silvaniei, Marghita, Oradea, Tinca, Beliu, Ineu, Sebiş Moneasa, Târnova, Lipova.

Clasa a VII de risc (< 25%) : Stulpicani, Vatra Dornei, Crucea, Mălini, Râşca, Broşteni, Panaci, Prundu Bârgăului, Pipirig, Văratec, Ceahlău, Galu, Borca, Bicaz, Tarcău, Vaduri, Piatra Soimului, Tazlău, Agăş, Comăneşti, Dărmăneşti, Tg, Ocna, Răstoliţa, Lunca Bradului, Topliţa, Borsec, Tulgheş, Gurghiu, Sovata, Gheorghieni, Miercurea Ciuc, Sânmartin, Brădeşti, Breţcu, Tg. Secuiesc, Sf. Gheorghe, Baraolt, Timişoara, Rupea, Codlea, Şercaia, Făgăraş, Arpaş, Agnita, Sighişoara, Tg. Mureş, Luduş, Târnăveni, Dumbrăveni, Mediaş, Sibiu, Miercurea Sibiului, Valea Cibinului, Aiud, Turda, Cluj, Gherla, Dej, Ileadna, Jibou, Almaş.

Bibliografie

Barbu, I., 1979: Factori meteorologici care au favorizat producerea rupturilor şi doborâturilor de zăpadă din 16-18 aprilie 1977 în pădurile din Bucovina. Rev. Păd. Nr. 1.

Barbu, I., 1979: Cercetări privind influenţa reliefului în producerea rupturilor şi doborâturilor de zăpadă din aprilie 1977 în pădurile din Bucovina. In vol. Lucrările Conferinţei Naţionale pentru Stiinţa Solului, Braşov.

Barbu, I., 1982: Zonarea pe baze geomorfologice a vulnerabilităţii la zăpadă a arboretelor. Buletinul societăţii de geografie din R.S. România, serie nouă, Vol. VI (LXXVI) Bucureşti.

Barbu, I., 1982: Cercetări privind influenţa factorilor din sol şi a altor factori staţionali asupra rupturilor şi doborâturilor produse de zăpadă în pădurile din Bucovina. Teză de doctorat.

Bordei, N. I., 1988: Fenomene meteoclimatice induse de configuraţia Carpaţilor în Câmpia Română. Ed. Academiei, Bucureşti.

Ichim, R., Barbu, I., 1981: Rupturile şi doborâturile de zăpadă din pădurile judeţului Suceava. Seria a II-a ICAS, Bucureşti.

Ionescu, Al., Marcu, Gh. et al., 1970: Recomandări privind extinderea culturii pinului silvestru şi pinului negru în România. I.C.S.P.S., Bucureşti.

Marcu, Gh. et al., 1974: Cercetări privind extinderea molidului în R.S.R. Ed. Ceres, Bucureşti.

Popescu, C.I., 1966: Cultura pinului negru austriac. C.D.F., Bucureşti.

Topor, N., Stoica, C., 1965: Tipuri de circulaţie şi centrii de acţiune atmosferică deasupra Europei. C.S.A., Bucureşti.

x x x – 1966. Atlas climatologic al României. C.S.A., Bucureşti.

x x x – 1982. Geografia fizică a României. Ed. Academiei, Bucureşti.